Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 108/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 108/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 13-03-2015

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 108

Ședința publică din data de 13 03 2015

PREȘEDINTE – E. G.

GREFIER – L. N.

Ministerul Public reprezentat de PROCUROR – M. S.

S-a luat în examinare contestația declarată de condamnatul A. I.- fiul lui G. și N., născut la data de 05.07.1962,CNP_,deținut în P. P.-Albă,împotriva sentinței penale nr. 167/din 16.01.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia,în dosar nr. /256/2015.

La apelul nominal făcut în ședință publică, cu respectarea dispozițiilor art.358 alin.1 Cod pr.penală, se prezintă contestatorul condamnat în stare de deținere și asistat de apărător din oficiu C. M. în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 257 – 263 și art. 353 cod procedură penală.

Grefierul de ședință face referatul cauzei, învederând părților prezente stadiul procesual, părțile, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și obiectul cauzei.

Apărătorul contestatorului condamnat, având permisiunea instanței, ia legătura cu contestatorul - condamnat.

Nefiind alte cereri, excepții de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației formulate în prezenta cauză.

Apărătorul contestatorului - condamnat, avocat C. M., având cuvântul, solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale contestate și rejudecând, solicită să se constate faptul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune liberarea condiționată.

Solicită să se constate că de la ultima analiză, condamnatul a avut un comportament adecvat normelor carcerale, nu a creat relații conflictuale cu cadrele unității și nici cu ceilalți condamnați, a participat la diferite activități cultural educative, are 90 zile câștig, nu a fost sancționat niciodată, recompensat de 7 ori, nu este recidivist.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației și păstrarea hotărârii atacate ca legală și temeinică, având în vedere că, așa cum rezultă din actele dosarului, acest condamnat nu prezintă suficiente dovezi temeinice de îndreptare, a participat ocazional la activități educative. Solicită a se avea în vedere și infracțiunea pentru care a fost condamnat.

Contestatorul - condamnat, în ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său.

Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL:

Deliberând asupra contestației,de față;

Prin sentința penală nr. 167/din 16.01.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia,în dosar nr._ ,s-a dispus:” În baza art. 587 al. 2 C.pr.pen.rap. la art. 59 al. 1 și al. 2 C.pen. din 1969; Respinge ,ca nefondată, cererea de liberare condiționată privind pe condamnatul A. I.- fiul lui G. și N., născut la data de 05.07.1962.

Stabilește termen de reiterare după data de 14.05.2015.

În baza art. 272 C.pr.pen;,

Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 100 lei către Baroul C., în favoarea av.S. R., care a acordat asistența judiciară obligatorie petentului condamnat, delegație nr.153/2015.

În baza art. 275 al. 2 C.pr.pen;

Obligă petentul condamnat către stat la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare. „

Pentru a pronunța sentința penală menționată,prima instanță a reținut cele ce urmează:

Prin cererea din data de 14.01.2015, Comisia constituita potrivit art. 97 al. 2 din Legea .nr. 254/2013 in cadrul Penitenciarului P. Albă a propus liberarea conditionată a condamnatului A. I..

Analizând actele si lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:

Analizând procesul-verbal nr. A105/14.01.2015 intocmit de P. P. A., prin prisma disp.art.59 c.pen, instanța a reținut că petentul-condamnat Apostoplache I. se află in executarea pedepsei cu închisoarea de 3 ani in baza sentinței penale nr. 75/2012 pronunțată de Tribunalul Călărași si a mandatului de executare a pedepsei nr. 162/2013.

Executarea pedepsei a început la 15.04.2013 urmând sa expire la 14.04.2016.

Petentul-condamnat a fost folosit la muncă, realizând un câștig de 90 zile ca urmare a muncii prestate, nu a fost sancționat disciplinar, a fost recompensat de 7 ori, nu are antecedente penale, a participat ocazional la activități educaționale, dar a fost stăruitor în muncă.

Este la prima analiză în Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului P. Albă.

Deși a avut un comportament corespunzător normelor carcerale, nu a manifestat interes pentru activități educaționale, participând ocazional la acestea, împrejurare în raport de care se poate aprecia că petentul nu a dat dovezi temeinice de îndreptare.

Raportând criteriile expuse de art. 59 c.pen.din 1969 la situația condamnatului, instanța a apreciat că, deși petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege și a fost disciplinat, aceste împrejurări nu-i conferă dreptul de a fi liberat condiționat, ci doar o vocație la acordarea beneficiului acestei instituții de drept penal. Condamnatul nu a manifestat interes pentru activități educaționale a căror menire este tocmai instruirea persoanei condamnate față de regulile de conviețuire socială.

Având în vedere durata de pedeapsă executată până în prezent, perioada în care petentul a fost autorul unui comportament corespunzător, s-a constatat că aceasta perioadă nu este suficientă pentru a se concluziona asupra perspectivelor de reintegrare sociala a condamnatului.

Pentru a se statua asupra caracterului temeinic și serios al îndreptării condamnatului, in scopul evitării ca un astfel de comportament sa fie relevat numai pro causa, continuarea executării pedepsei reprezintă soluția oportuna si legala pentru a exista certitudini ca persoana în cauză se va redresa, va dobândi un ansamblu de valori morale si sociale necesare pentru evitarea in momentul părăsirii locului de deținere a săvârșirii altor infracțiuni și totodată pentru integrarea corespunzătoare în colectivitatea de care, în prezent, este izolat.

În temeiul art. 59 Cpen din 1969 s-a reținut că nu există temeinice indicii in sensul că pedeapsa închisorii aplicata condamnatului si executata pana la acest moment si-a atins scopul înainte de a fi expirat durata stabilita prin hotărârea de condamnare, astfel încât subzista necesitatea executării in continuare a pedepsei, urmând a se fixa un nou termen, după expirarea căruia poate fi reiterata cererea/propunerea de liberare condiționată, conduita condamnatului in aceasta perioadă urmând a fi avută in vedere pentru a aprecia asupra atingerii scopului pedepsei închisorii astfel executate.

Astfel, instanța a respins propunerea și a stabilit termen de reiterare după data de 14.05.2015.

Împotriva sentinței penale menționate a formulat contestație condamnatul A. I. -deținut în P. P.-Albă-invocând,prin apărător,motivele prezentate pe larg în practicaua prezentei decizii penale.

Instanța de control judiciar examinând sentința penală contestată, apreciază calea de atac exercitată de către condamnatul contestator ca nefondată, urmând a o respinge pentru considerentele care urmează:

Condamnatul A. I. se află în executarea unei pedepse de 3(trei)ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 75/2012 de Tribunalul Călărași, pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor calificat-art.20 rap.la art.174-175 lit.i)c.pen-, fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 162/2013.

Executarea pedepsei a început la data de 15.04.2013 și urmează să expire la data de 14.04.2016..

Conform disp.art.59 al.1 c.pen. după ce a executat cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei ,în cazul închisorii ce depășește 10 ani,condamnatul care este stăruitor în muncă ,disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare ,ținându-se seama și de antecedentele sale penale ,poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.(acest text de lege este analizat întrucât conține dispoziții mai favorabile condamnatului).

Se constată că întradevăr cerințele prevăzute de acest text de lege nu sunt îndeplinite în mod cumulativ.

Din cuprinsul procesului- verbal din data de 14.01.2015- A105- al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului P.-Albă, cât și din caracterizarea depusă la dosar rezultă că deținutul A. I.,se află la prima analiză în cadrul comisiei privind liberarea condiționată,pe perioada detenției s-a comportat corespunzător normelor carcerale,a câștigat prin muncă ,în total ,un număr de 90 zile,din data de 20.02.2014 în exterior,fără agent, nu a fost sancționat disciplinar ,a fost recompensat de 7 ori, a participat la activități educaționale ocazionale,are sold credite 65, nu posedă antecedente penale,. în prezent .execută pedeapsa în regim deschis.

Comisia din Penitenciar ,în unanimitate, a propus ca deținutul să fie liberat condiționat, întrucât se încadrează în prevederile art.59 c.pen, a fost stăruitor în muncă, comportament corespunzător, a fost planificat la muncă, în exterior ,fără agent, fără antecedente penale.

Beneficiul liberării condiționate nu este însă un drept al condamnatului ,ci numai o vocație a acestuia,astfel că instanța din analiza datelor existente la dosar apreciază în acest moment că nu este oportună și prudentă acordarea acestui beneficiu deținutului ,pentru restul de pedeapsă.

Se consideră că pedeapsa privativă de libertate aplicată acestuia nu și-a atins scopul înainte de expirarea ei, față de natura și gravitatea faptei comise- tentativă la omor calificat - cuantumul pedepsei pe care o execută, astfel că timpul efectiv executat se apreciază că nu este suficient reeducării sale și prevenirii comiterii de alte infracțiuni,de îndată ce acesta s-ar afla în libertate.

Liberarea condiționată ca instituție de drept penal,constituie nu numai un mijloc de individualizare administrativă a pedepsei,dar și un mijloc de reeducare a condamnaților ,care au astfel posibilitatea de a dovedi că nu este necesar să execute în totalitate pedeapsa,ceea ce nu se poate reține în prezent în privința condamnatului A. I. care nu a avut un comportament întrutotul adecvat normelor carcerale pe perioada detenției,participare ocazională la programe educaționale, iar restul rămas neexecutat reprezintă o parte însemnată din pedeapsa stabilită.

Față de cele relatate ,instanța nu are convingerea că în prezent persoana condamnată s-a îndreptat și se poate integra cu ușurință în societate, prin lăsarea sa în libertate.

Se reține că în mod întemeiat instanța de fond a respins ca neîntemeiată – cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul A. I. ,și a stabilit termen de reînnoire a cererii după data de 14.05.2015.

În raport de cele prezentate, în baza art. 425 ind.1 al.7 pct.1 lit.b) c.pr.pen în ref.la 587c.pr.pen. se va respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul contestator A. I.- deținut în P. P.-Albă,împotriva sentinței penale nr. 167/din 16.01.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia,în dosar nr. /256/2015.

În baza art. 275 al.2 c.pr.pen va fi obligat condamnatul contestator la plata unei sume cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 425 ind.1 al.7 pct.1 lit.b) c.pr.pen în ref.la art.587 c.pr.pen.;

Respinge ,ca nefondată ,contestația formulată de condamnatul A. I.- fiul lui G. și N., născut la data de 05.07.1962,CNP_,deținut în P. P.-Albă,împotriva sentinței penale nr. 167/din 16.01.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia,în dosar nr. /256/2015.

În baza art.272 c.pr.pen;

Onorariu avocat din oficiu în sumă de 100 lei în favoarea Baroului C.-av. C. maria-- deleg. nr. 1571/2015 /2015 se avansează din fondurile Min.Justiției .

În baza art. 275 al.2 c.pr.pen,

Obligă condamnatul contestator la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului .

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi 13.03.2015.

P R E Ș E D I N T E, G R E F I E R,

E. G. L. N.

Red.jud.fond M.V.U.

Red.jud.cont.Em.G./16.03.2015/2ex/.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 108/2015. Tribunalul CONSTANŢA