Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 159/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 159/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 22-04-2015

Dosar penal nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.159

Ședința publică din data de 22.04.2015

PREȘEDINTE – N. A.

GREFIER – D. V.

Ministerul Public – P. de pe lângă Tribunalul C.

reprezentat de PROCUROR – Grațiela L.

Pe rol pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect contestația formulată de condamnatul P. V. – fiul lui N. și M., născut la 26.02.1968 - împotriva sentinței penale nr.755/13.03.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar_ .

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședința publică din data de 21.04.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, în conformitate cu disp. art.391 cod procedură penală, a stabilit termen de pronunțare la data de 22.04.2015, dată la care a pronunțat prezenta decizie penală:

TRIBUNALUL

Asupra contestației de față:

Prin sentința penală nr.755/13.03.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar nr._,

În baza art. 587 C.proc.penală, cu aplicarea disp. art. 6 N.C.penal și art. 59 C.penal,

S-a respins cererea de liberare condiționată a condamnatului P. V., fiul lui N. și M., născut la data de 26.02.1968, ca nefondată.

S-a stabilit termen de reînnoire a cererii după data de 13.03.2016.

În baza art. 272 C.proc.penală,

S-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiție către Baroul C., a sumei de 100 lei, pentru avocat Rișcă V., conform delegației . nr. 719/2015, cu titlu de onorariu apărător din oficiu.

În baza art. 275 alin. 2 C.proc.penală, a fost obligat condamnatul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român.

Pentru a pronunța această hotărâre,prima instanță a reținut următoarele:

La data de 12.03.2015 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, cererea de liberare condiționată a condamnatului P. V., fiul lui N. și M., născut la data de 26.02.1968, deținut în P. P. Albă.

Cererea nu a fost motivată în fapt și în drept.

Analizând actele si lucrările din dosar, instanța constată:

Condamnatul se află în executarea unei pedepse privative de liberate de 14 ani pentru săvârșirea infracțiunii de omor conform sentinței penale nr. 807/2007 a Tribunalului București Secția a II-a Penală.

Executarea pedepsei a început la data de 05.11.2005 și urmează să expire la data de 04.11.2019.

Condamnatul a fost folosit la muncă și are 440 zile executate urmare a muncii prestate.

Având în vedere cerințele liberării condiționate cuprinse în disp. art.100 și urm. din N.C.penal, instanța apreciază rap. la disp. art.6 din C.penal, că disp. art.59 C.penal sunt mai favorabile condamnatului, și vor fi avute în vedere la analizarea prezentei cauze.

Se constată că cerințele prevăzute de lege nu sunt îndeplinite în mod cumulativ.

Din cuprinsul procesului-verbal din data de 12.03.2015 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului P. Albă, cât și din caracterizarea depusă la dosar rezultă că deținutul P. V. nu este recidivist, nu are antecedente penale, se află la prima analiză în comisia de liberare condiționată, a prezentat o conduită oscilantă în raport cu normele instituției, în sensul că a fost sancționat disciplinar de 2 ori, a fost recompensat de 24 ori.

În prezent execută pedeapsa în regim de executare deschis iar Comisia din Penitenciar în unanimitate a propus amânarea cu 1 an a condamnatului, având în vedere că nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, raportat la sancțiunea disciplinară gravă (deținere obiecte interzise, telefon mobil).

Beneficiul liberării condiționate nu este însă un drept al condamnatului, ci numai o vocație a acestuia, astfel că instanța din analiza datelor existente la dosar apreciază în acest moment că nu este oportună și prudentă acordarea acestui beneficiu deținutului, pentru restul de pedeapsă.

Se consideră că pedeapsa privativă de libertate aplicată acestuia nu și-a atins scopul înainte de expirarea ei, astfel că timpul efectiv executat se apreciază că nu este suficient reeducării sale și prevenirii comiterii de alte infracțiuni, de îndată ce acesta s-ar afla în libertate, având în vedere și concluziile comisiei de liberare din penitenciar.

Liberarea condiționată ca instituție de drept penal, constituie nu numai un mijloc de individualizare administrativă a pedepsei, dar și un mijloc de reeducare a condamnaților, care au astfel posibilitatea de a dovedi că nu este necesar să execute în continuare pedeapsa, ceea ce nu se poate reține în prezent în privința condamnatului P. V..

Având în vedere prevederile art. 59 C.penal liberarea condiționată se acordă atunci când se consideră că scopul pedepsei a fost atins înainte de durata prevăzută în hotărârea de condamnare, fapt ce se stabilește, în mod deosebit pe comportarea condamnatului în timpul executării pedepsei și pe baza antecedentelor penale.

Urmare celor de mai sus, instanța apreciază ca necesară pentru reeducarea condamnatului, executarea a încă 1 an de închisoare, după care să se rediscute eventuala liberare condiționată a acestuia.

Împotriva acestei sentințe penale, condamnatul P. V. declarat contestație, solicitând admiterea cererii de liberare condiționată, cu motivarea că a executat fracția obligatorie de trei pătrimi prevăzută de lege și a dat dovezi temeinice de îndreptare .

Analizând actele și lucrările dosarului,prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Tribunalul constată nefondată contestația formulată.

Instituția liberării condiționate constituie un beneficiu pentru condamnat care îi poate fi acordat de către instanță în situația în care acesta prezintă credibilitate și garanția că scopul preventiv al pedepsei precum și funcțiile acesteia de constrângere și reeducare s-au realizat prin eforturile condamnatului înainte de executarea integrală a pedepsei astfel încât acesta se poate integra în societate.

Pornind de la faptul că regula o constituie executarea integrală a pedepsei, liberarea condiționată fiind excepția precum și de la faptul că, și în situația în care condamnatul îndeplinește condițiile impuse de dispozițiile art.59 Cod penal 1969, instanța nu este obligată să dispună punerea în libertate a condamnatului, sens în care legiuitorul a folosit în redactarea dispozițiilor legale mai sus menționate sintagma „condamnatul poate fi liberat condiționat”, iar nu exprimări de genul „condamnatul este liberat condiționat”, ori „instanța dispune liberare condiționată”, rezultă că, la analizarea oportunității liberării condiționate, instanța poate ține seama și de elemente ca: natura faptei comise, gravitatea acesteia, modul concret de comitere - elemente ce pot furniza date legate de periculozitatea persoanei acestuia, de predispoziția sa pentru comiterea unui anume gen de infracțiuni, despre capacitatea reală a acestuia de reintegrare în societate ori despre existența unui anume risc de recidivare.

Din această perspectivă, Tribunalul consideră că perioada efectiv executată de către condamnat ,nu este suficientă pentru a se considera că, în mod indiscutabil, acesta a dobândit capacitatea reală de integrare în societate și că în prezent poate fi liberat condiționat fără nici un fel de risc.

Astfel, raportat la împrejurarea că se află la prima analiză,a fost sancționat disciplinar la data de 22.01.2014 pentru confecționarea de obiecte interzise(telefon mobil), a participat la activități educaționale de scurtă durată ,comportamentul pe durata executării pedepsei a fost în general corespunzător iar pedeapsa a fost aplicată pentru o infracțiune gravă,Tribunalul consideră că perioada executată nu este suficientă ,susnumitul nefăcând dovezi temeinice de îndreptare ,astfel că executarea în continuare apare necesară, în vederea atingerii scopului preventiv și educativ al pedepsei .

Pentru considerentele expuse, constată că prima instanță a făcut o justă apreciere a dispozițiilor incidente în cauză, prin prisma criteriilor enumerate de art.59 Cod penal 1969 ,nejustificându-se liberarea condiționată .

Văzând și prevederile art.272 și art.275 alin.2 Cod proc.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.425/1 alin.7 pct.1 lit.b Cod proc.pen.,rap.la art.587 Cod proc.pen.,

Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul P. V. – fiul lui N. și M., născut la 26.02.1968- împotriva sentinței penale nr.755/13.03.2015 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar_ .

În baza art.275 alin.2 Cod proc.pen.,

Obligă condamnatul contestator la plata sumei de 200 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

În baza art.272 alin.2 Cod proc.pen.,

Onorariu avocat oficiu către Baroul C. ,în cuantum de 100 lei,pentru av.D. L. I.,se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi ,22.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. A. D. V.

Tehnored.jud.N.A.-04.05.2015- 3 ex..

Red.jud.E.O./18.03.2015/Tehnored/Listat gref.T.N./18.03.2015/5 ex./3pag.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 159/2015. Tribunalul CONSTANŢA