Reabilitare judecătorească (art.527 NCPP). Sentința nr. 41/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 41/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 03-02-2015 în dosarul nr. 8313/118/2014
Dosar penal nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.41
Ședința nepublică din data de 03.02.2015
Completul constituit din:
P.: A. A.
GREFIER: C. C.
PROCUROR: M. C. S.
S-a luat în examinare cererea având ca obiect reabilitare judecătorească, formulată de petentul condamnat T. A. – domiciliat în comuna Cogealac, ., jud.C..
La apelul nominal făcut în ședința nepublică, cu respectarea dispozițiilor art. 358 alin.1 Cod pr. penală, se prezintă petentul condamnat T. A., asistat de apărător ales D. Ghiuler, în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, prezent martorul Pitu G..
Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea disp. art.257 – 261 și 353 Cod pr.penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează părțile, obiectul cauzei, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual.
Totodată învederează că la dosar a fost înaintat referatul întocmit de biroul executări penale, din care reiese perioada în care condamnatul a executat pedeapsa, precum și fișa de cazier judiciar a condamnatului.
Apărătorul ales, avocat D. Ghiuler, solicită să depună la dosarul cauzei facturi cu privire la achitarea despăgubirilor civile pentru ambii frați.
Nemaifiind alte solicitări, constată cererea în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
In baza art.381 Cod pr.penală, instanța procedează la audierea martorului prezent Pitu G., cele relatate de acesta fiind consemnate în procesul verbal atașat la dosar.
Apărătorul ales, avocat D. Ghiuler, având cuvântul, solicită admiterea cererii de reabilitare judecătorească privind condamnarea la 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor, potrivit art.174 Cod penal, dispusă prin sentința penală nr.14 din data de 02.02.1994, pronunțată de Tribunalul C., rămasă definitivă prin decizia penală nr.74/1994 a Curții de Apel C..
Verificând actele și lucrările din dosar, apreciază că sunt îndeplinite condițiile de formă și de fond prevăzute de art.168 Cod penal, respectiv că nu a săvârșit o nouă infracțiune în termenul de reabilitare, prev. de art.166 Cod penal și a achitat cheltuielile de judecată în integralitatea lor, precum și despăgubirile civile stabilite prin hotărârea de condamnare.
Totodată, având în vedere că noul Cod penal vizează și buna conduită în familie și societate, faptul că își câștigă existența prin muncă, la dosar au fost depuse înscrisuri care atestă aceste aspecte.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea cererii, astfel cum a fost formulată, având în vedere că sunt îndeplinite toate condițiile privind admiterea acesteia.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei penale de fata:
La data 27.11.2015 pe rolul Tribunalului Constanta s-a inregistrat cauza cu nr._ privind cererea formulata de condamnatul T. A., avand ca obiect reabilitarea judecatoreasca .
In sustinerea cererii s-a depus sentinta penala nr. 14/2.02.1994 a Tribunalului Constanta, adeverinta emisa de Penitenciarul Poarta A., fisa de cazier judiciar, ancheta sociala, caracterizare, chitante privind achitarea despagubirilor civile.
Analizand cererea formulata se constata ca petentul a fost condamnat la pedeapsa de 12 ani inchisoare pentru infractiunea de omor, pedeapsa ce a fost executata in intervalul 11.08.1993 -9.04.2003 cand a fost liberat conditionat, Pedeapsa urma sa expire la data de 9.04.2003.
La dosar au fost depuse dovezi de achitare a despagubirilor civile si totodata a fost audiat un martor care sa dovedeasca acest lucru, dat fiind trecerea timpului de la momentul executarii prestatiilor si pana in prezent.
Potrivit art. 166 lit. c din Noul cod penal condamnatul este reabilitat dupa implinirea unui termen de 7 ani, in cazul condamnarii la pedeapsa inchisorii mai mare de 10 ani sau in cazul pedepsei detentiunii pe viata, comuntata sau inlocuita cu pedeapsa inchisorii, termen ce se calculeaza de la data cand se considera eecutata pedeapsa, respectiv incepand cu data de 10.04.2003.
In aceste conditii, se apreciaza ca sunt indeplinite conditiile prevazute de lege pentru a se dispune reabilitarea judecatoreasca a condamnatului in ceea ce priveste pedeapsa de 12 ani inchisoare, prin aplicarea dispozitiilor privind leghea mai favorabila, avand in vedere ca Noul cod penal prevede termene mai scurte de reabilitare si conditii mai favorabile decat vechiul cod penal i se impune sa fie aplicate ca atare.
Pe cale de consecinta, va dispune reabilitarea judecatoreasca a condamnatului T. A.– fiul lui D. si V., n.1.07.1967, CNP-_, cu privire la pedeapsa de 12 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 14/2.02.1994 a TRibunalului Constanta ramasa definitive prin decizia penala nr. 74/1994 a Curtii de Apel Constanta.
In baza art. 537 C.p.p se va face mentiunea pe hotararea prin care s-a dispus condamnarea la data ramanerii definitive a prezetei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
In baza art. 527 si urm. C.p.p. in referire la art. 165 si urm. N.c.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen. dispune reabilitarea judecatoreasca a condamnatului T. A.– fiul lui D. si V., n.1.07.1967, CNP-_, cu privire la pedeapsa de 12 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 14/2.02.1994 a TRibunalului Constanta ramasa definitive prin decizia penala nr. 74/1994 a Curtii de Apel Constanta.
In baza art. 537 C.p.p se va face mentiunea pe hotararea prin care s-a dispus condamnarea la data ramanerii definitive a prezetei.
Cheltuielile judiciare raman in sarcina statului.
Cu drept de contestatie in termen de 10 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica, astazi, 3.02.2015.
P., GREFIER,
A. A. C. C.
Tehnored. jud.A..A/ 4 ex./5.03.2015
| ← Contestaţie la executare (art.598 NCPP). Decizia nr. 62/2015.... | Alte modificări ale pedepsei (art.585 NCPP). Decizia nr.... → |
|---|








