Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p.. Sentința nr. 14/2012. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 14/2012 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-01-2012 în dosarul nr. 14/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 14

Ședința publică de la 11 Ianuarie 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. T.

Grefier D. M.

Ministerul Public a fost reprezentat prin procuror D. B.

Din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul D.

Pe rol soluționarea cererii de întrerupere executare pedeapsă formulată de

condamnatul C. V., deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță C..

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: condamnatul C. V. personal și asistat de avocat din oficiu G. A..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se la dosar primit raportul de expertiză nr.4858/A 1/09.01.2012, după care,.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța a constatat cercetarea judecătorească încheiată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor:

Reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul C. V. întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare statului.

Avocat G. A., pentru petentul condamnat, față de concluziile raportului de expertiză medico legală ,solicită admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul C. V., fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.455 C.p.p. rap. la art.453 lit.a C.p.p. și având în vedere că acesta suferă de afecțiuni grave ce nu pot fi trate în rețeaua A.N.P ci într-un spital civil.

Condamnatul C. V. a solicitat admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei, arătând că își însușește concluziile apărătorului său.

Dezbaterile fiind închise;

TRIBUNALUL

Asupra cererii de față:

Constată că la data de 04 noiembrie 2011 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului D. cererea de întrerupere a executării pedepsei condamnatul C. V., deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță C., a formulat o cerere prin care solicita întreruperea executării pedepsei de 24 de ani închisoare la care a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor prin sentința penală nr.530/19.10.2004 a Tribunalului Argeș în dosarul nr.1270/2004.

În motivarea cererii, condamnatul a arătat că este grav bolnav, suferind de mai multe boli care s-au agravat din cauza regimului de detenție, astfel încât necesită tratament medical de specialitate ce nu poate fi efectuat în cadrul Rețelei Sanitare a Administrației Naționale a Penitenciarelor ci într-un spital civil.

La solicitarea condamnatului prin apărător s-a dispus efectuarea unei expertize medico –legale pentru a se stabili afecțiunile de care suferă condamnatul, dacă aceste afecțiuni îl pun în imposibilitatea executării pedepse și dacă pot fi tratate în rețeaua sanitară a Penitenciarelor.

La termenul din data de 11 ianuarie 2012 s-a depus la dosar raportul de expertiză medico-legală întocmit de Institutul de Medicină Legală C. sub nr. 4858/A 1/09.01.2012, din concluziile căruia rezultă că numitul C. V. prezintă diagnosticul „ Rinită cronică. Ganartroză std.I” precum și faptul că „afecțiunile de care suferă condamnatul pot fi tratate în Rețeaua Sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor”.

Potrivit dispozițiilor art.455 rap la art 453 lit.a C.p.p. „executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală gravă care face imposibilă executarea pedepsei, iar instanța apreciază că întreruperea executării pedepsei și lăsarea în libertate a condamnatului nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică”.

Din interpretarea dispozițiilor sus menționate, rezultă că cele două condiții trebuie îndeplinite cumulativ, iar existența și gravitatea bolii trebuie dovedite numai prin efectuarea unei expertize medico-legale de către serviciul medico-legal competent.

Cum, în speță, afecțiunile de care suferă condamnatul - așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiză medico-legală - nu necesită tratament într-o clinică de specialitate din cadrul Ministerului Sănătății, acesta nu se află în imposibilitatea de a executa pedeapsa, astfel încât, cererea de față se apreciază ca fiind neîntemeiată și urmează a fi respinsă, potrivit dispozițiilor art.455 C.pr.pen..

Totodată, potrivit dispozițiilor art.192 alin.2 Cod procedură penală „în cazul declarării apelului ori recursului sau al introducerii oricărei alte cereri, cheltuielile judiciare sunt suportate de către persoana căreia i s-a respins ori care și-a retras apelul, recursul sau cererea”, condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat și 63 lei taxă expertiză.

.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul C. V., fiul lui G. și M., născut la data de 12.11.1982, cu domiciliul în localitatea Cetățeni, jud.Argeș, CNP –_, ca nefondată.

Obligă petentul condamnat la 200 lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei onorariu avocat oficiu și 63 lei taxă expertiză medico - legală.

Cu recurs în 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru părțile lipsă.

Pronunțată în ședința publică de la 11 Ianuarie 2012.

Președinte,

V. T.

Grefier,

D. M.

D.M. 12 Ianuarie 2012

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALA

DOSAR NR._

C Ă T R E,

C. V. G. și M., născut la data de 12.11.1982,

Penitenciarul de Maximă Siguranță C.

Vă înaintăm alăturat copia sentinței penale nr.14 din data de 11 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ , și vă rugăm să îl înmânați condamnatului C. V. G. și M., născut la data de 12.11.1982.

PREȘEDINTE,

V. T. Grefier,

D.M.

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALA

DOSAR NR._

C Ă T R E,

C. V. G. și M., născut la data de 12.11.1982,

Penitenciarul de Maximă Siguranță C.

Vă înaintăm alăturat copia sentinței penale nr.14 din data de 11 ianuarie 2012, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ , și vă rugăm să îl înmânați condamnatului C. V. G. și M., născut la data de 12.11.1982.

PREȘEDINTE,

V. T. Grefier,

D.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p.. Sentința nr. 14/2012. Tribunalul DOLJ