Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 194/2012. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 194/2012 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-04-2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 194
Ședința publică de la 11 Aprilie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. F.
Judecător E. C. M.
Judecător V. M.
Grefier C. J.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.
a fost reprezentat prin procuror M. P.
Pe rol, judecarea recursului declarat de către P. de pe lângă J. Filiași, împotriva încheierii de ședință din data de 06.04.2012 pronunțată de J. Filiași în dosarul nr._, având ca obiect cerere de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S. C. N..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat S. C. N., asistată de apărător ales, avocat N. F..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri de formulat și alte probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra dezbaterilor în recurs.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a recursului, casarea încheierii instanței de fond și menținerea stării de arest. Arată că în cauză nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii și subzistă în continuare și solicită să se țină seama de gravitatea și natura faptelor, modalitatea de săvârșire a acestora, faptul că în cauză nu s-au administrat probatorii și nu s-au schimbat temeiurile în raport cu ultima cerere de liberare provizorie.
Apărătorul ales al recurentei inculpatului, avocat N. F., solicită respingerea recursului, motivând că atât temeiurile cât și măsurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au schimbat, urmărirea penală a fost finalizată, au existat două termene de judecată la care partea vătămată nu s-a prezentat pentru a da o declarație și consideră că se impune respingerea recursului și menținerea încheierii instanței de fond ca temeinică și legală. Mai arată că nu există indicii că judecarea cu inculpatul în stare de libertate ar duce la influențarea părților sau martorilor din proces, mai mult, că există dubii cu privire la împrejurările în care s-au săvârșit faptele iar punerea în libertate cu toate interdicțiile impuse de instanța de fond constituie o garanție pentru buna desfășurare a procesului penal.
Recurentul inculpat S. C. N., solicită judecarea în stare de libertate.
Dezbaterile fiind închise;
TRIBUNALUL
Asupra recursului penal de față;
Constată că, prin încheierea de ședință din data de 06.04.2012 pronunțată de J. Filiași în dosarul_, în baza art. 160/8a alin. 2 din C.p.p., s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S. C. N., fiul lui D. si O., născut la data de 19.04.1985 în orașul Filiași, județul D., domiciliat în orașul Filiași, bulevardul Racoțeanu, nr. 163, ., apt. 15, județul D., C.N.P._, în prezent în stare de arest preventiv în Arestul I.P.J. D. în baza mandatului de arestare preventivă numărul 24/31.12.2011 emis de J. Filiași în dosarul nr._ și s-a dispus punerea în libertate provizorie a acestuia.
În baza art. 160/8a alin. 3 din C.p.p. raportat la art.160/2 alin. 3 din C.p.p., pe timpul liberării provizorii inculpatul S. C. N. este obligat să respecte următoarele obligații: să nu depășească limita teritorială a județului D., decât în condițiile stabilite de instanță și, în consecință, să nu depășească frontierele țării; să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat; să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de instanță, respectiv Poliția orașului Filiași, județul D., conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura; să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
În baza art. 160/8a alin. 3 din C.p.p. raportat la art.160/2 alin. 3/1 C.p.p., s-a dispus ca inculpatul S. C. N. să respecte pe timpul liberării provizorii următoarele obligații: să nu se apropie de persoana vătămată A. M. și membrii familiei acesteia și să nu comunice cu aceste persoane direct sau indirect; să nu se apropie de inculpatul F. M. – D. și să nu comunice cu acesta direct sau indirect; să nu se apropie de martorii: M. C. - G., P. I. - C., M. I., M. C. - M., P. I. – D., P. M. și S. N. și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect; să nu se afle în locuința persoanei vătămate A. M..
În baza art. 160/2 alin. 3/2 C.p.p., s-a atras atenția inculpatului S. C. N. că, în caz de încălcare cu rea – credință a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
S-a atras atenția inculpatului S. C. N. asupra dispozițiilor art. 160/10 C.p.p.
S-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului S. C. N. de sub puterea mandatului de arestare preventivă numărul 24 din data de 31.12.2011 emis de J. Filiași în dosarul nr._, dacă nu este arestat sau reținut în baza altui mandat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a constatat că prin cererea înregistrată la data de 04.04.2012, inculpatul S. C. N., aflat în stare de arest preventiv, a solicitat liberarea sa provizorie sub control judiciar.
În motivarea cererii, inculpatul, a arătat că, prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 31 decembrie 2011 a Judecătoriei Filiași pronunțată în dosarul numărul_ s-a dispus arestarea sa preventivă pe o durată de 15 zile, apreciindu-se că există indicii temeinice că a săvârșit fapta pentru care era cercetat și pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale.
A mai arătat că, de la data luării măsurii arestării preventive, în mai multe rânduri s-a dispus menținerea stării de arest în ceea ce îl privește, apreciindu-se că există temeiurile prevăzute de lege pentru cercetarea sa în stare de arest preventiv.
Inculpatul a învederat în cerere că, înțelege să respecte condițiile prevăzute de dispozițiile art.1602 din Codul de procedură penală.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1602 și următoarele din Codul de procedură penală.
Analizând cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpatul S. C. N., în raport de actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin referatul cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive din data de 31.12.2011 întocmit în dosarul de urmărire penală nr. 1252/P/2011 al Parchetului de pe lângă J. Filiași, a fost sesizată la data de 31.12.2011 instanța cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului S. C. N., zis „G.”, cercetat în dosarul de urmărire penală amintit, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 197 alin. 1 din Codul penal.
Împotriva inculpatului a fost începută urmărirea penală, iar prin ordonanța numărul 1252/P/2011 din data de 31.12.2011 a Parchetului de pe lângă J. Filiași, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul S. C. N., zis „G.”, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, faptă prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. 1 din Codul penal.
Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 31 decembrie 2011, J. Filiași a admis în parte propunerea Parchetului de pe lângă J. Filiași privind arestarea preventivă a inculpatului S. C. N., zis „G.” și a dispus arestarea preventivă a acestuia pe o perioadă de 15 zile, începând cu data de 31.12.2011, până la data de 14.01.2012, inclusiv, reținând că la momentul respectiv organele de urmărire penală au strâns suficiente dovezi care fac rezonabilă presupunerea că actul sexual pe care inculpatul l-a avut cu partea vătămată a fost prin constrângere.
Instanța a constatat că sunt întrunite în cauză și condițiile speciale prevăzute de dispozițiile art. 148 lit. f) din Codul de procedură penală privind pericolul social concret pentru ordinea publică, respectiv că lăsarea în libertate a inculpatului ar constitui un asemenea pericol.
Astfel, instanța a observat că inculpatul și-a premeditat fapta de vreme ce a construit un scenariu pentru a o ademeni pe partea vătămată în apartamentul său, iar sub pretextul că aceasta s-ar împăca cu fostul iubit F. M. - D., să rămână singură în apartamentul inculpatului pentru ca acesta să își ducă la îndeplinire planul premeditat.
A mai reținut instanța că, inculpatul, după ce a indus-o pe partea vătămată în eroare motivând că vor face un grătar în apartamentul său și i-a îndepărtat ulterior din același apartament pe prietenii părții vătămate, s-a întors cu scopul vădit de a întreține relații sexuale cu partea vătămată, dovadă în acest sens fiind împrejurarea că a intrat in dormitorul în care partea vătămată se afla cu F. V. doar în bermude.
Instanța a apreciat că, pericolul social concret pentru ordinea publică îl reprezintă persoana inculpatului care a înțeles să își satisfacă nevoile sexuale folosind tertipuri care au pus-o pe partea vătămată într-o situație în care nu ar mai fi fost liberă să își exprime voința.
De asemenea, instanța a reținut că, în același timp, prin însăși fapta săvârșită, s-a încălcat o valoare fundamentală, respectiv aceea a inviolabilității persoanei, violul însuși fiind o faptă foarte gravă, iar cel ce săvârșește o asemenea faptă prezintă întotdeauna pericol social.
Împotriva acestei soluții a declarat recurs inculpatul.
Prin încheierea nr. 1 pronunțată la data de 02 ianuarie 2012 în dosarul numărul_ de Tribunalul D. – Secția Penală a fost respins recursul declarat de către inculpatul S. C. N., împotriva Încheierii din Camera de Consiliu de la data de 31 decembrie 2011 pronunțată de J. Filiași în dosarul nr._, având ca obiect propunere arestare preventivă a inculpatului, ca nefondat, fiind obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Soluția Tribunalului D., prin care a fost respins recursul declarat de inculpat a fost argumentată prin faptul că, examinând dispozițiile art. 68/1 din Codul de procedură penală în raport de toate actele și lucrările dosarului, în mod just prima instanță a reținut că există indicii temeinice rezultând din probele administrate până la această dată care demonstrează în acest moment procesual implicarea inculpatului în săvârșirea faptei de natură penală pentru care este cercetat, respectiv „o presupunere rezonabilă” în sensul menționat, aceste probe fiind reprezentate de declarațiile inculpatului, declarațiile părții vătămate, ale martorilor audiați în cauză, precum și de procesele – verbale de reconstituire și fotografiile judiciare atașate la dosarul de urmărire penală.
A mai apreciat Tribunalul că sunt de asemenea îndeplinite și cerințele prevăzute de art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, conform cărora „ o persoană poate fi lipsită de libertatea sa dacă a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia” – întrucât în cauză sunt fapte și informații suficiente care determină existența unor motive verosimile de a bănui implicarea inculpatului în săvârșirea faptei pentru care este cercetat așa cum reiese din probele administrate până la această dată, conform argumentelor expuse la analizarea primei condiții prevăzute de art. 148 lit. f ) din Codul de procedură penală.
În raport de toate considerentele,Tribunalul a apreciat că sunt realizate cerințele prevăzute de art. 1491, 143, 148 lit. f), toate din Codul de procedură penală și cele prevăzute de art. 5 paragraful I lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului privind condițiile legale pentru arestarea preventivă a inculpatului, măsură preventivă dispusă în mod legal și temeinic de prima instanță.
Prin referatul întocmit în dosarul nr. 1252/P/2011 de P. de pe lângă J. Filiași, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 09.01.2012 sub numărul_, a fost solicitată prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului S. C. N., zis „G.”, pentru o perioadă de 30 de zile.
Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 11 ianuarie 2012 a fost admisă în parte propunerea Parchetului de pe lângă J. Filiași și prelungită durata măsurii arestării preventive a inculpatului S. C. N., pe o perioadă de 15 zile începând cu data 15.01.2012, până la data de 29.01.2012, inclusiv, instanța reținând că, temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu numai că se mențin și nu s-au modificat până la acel moment procesual, ci impun în continuare privarea acestuia de libertate.
Astfel, din materialul probator administrat instanța a constatat că se menține caracterul rezonabil al presupunerii că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat – fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 raportat la art. 681 Cod procedură penală, relevante sub acest aspect fiind: procesul – verbal de cercetare la fața locului și planșele foto, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor: F. M. - D., care a arătat că inculpatul l-a dat afară dintr-o cameră a apartamentului, unde a rămas singur cu partea vătămată și a auzit ulterior strigătele de ajutor ale acesteia, fiindu-i însă teamă să intervină, după care intrând în cameră a găsit-o pe partea vătămată dezbrăcată și căzută pe jos, P. M., P. I. D., care au arătat că în momentul în care au intrat în apartamentul inculpatului au găsit-o pe partea vătămată într-o cameră, răvășită și speriată, aceasta cerându-le ajutorul pentru a părăsi apartamentul, în timp ce inculpatul era în bermude și tricou și chiar prima declarație a inculpatului din timpul urmăririi penale (filele nr. 48-50 – dosar 1252/P/2011), în care inculpatul arată că i-a cerut părții vătămate să întrețină raporturi sexuale, dar aceasta a refuzat și a început să plângă, după care a îmbrâncit-o pe pat și a întreținut relații sexuale normale cu aceasta.
Totodată, instanța a apreciat că sunt îndeplinite și se mențin și condițiile prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, întrucât pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Instanța a mai avut în vedere și sentimentul de insecuritate creat în rândul opiniei publice prin cercetarea în libertate a unor persoane învinuite de săvârșirea unor infracțiuni de viol.
Instanța a avut în vedere și modalitatea concretă de comitere a faptei și urmările produse, din actele și lucrările dosarului rezultând că inculpatul a premeditat atragerea părții vătămate în apartamentul său, sub pretextul organizării unui grătar, după care i-a îndepărtat pe ceilalți prieteni ai acesteia, precum și prin faptul că a intrat în camera în care se află partea vătămată în costumație sumară.
De asemenea, instanța a apreciat că prelungirea măsurii arestării preventive este necesară în vederea finalizării actelor de urmărire penală.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs inculpatul S. C. N., prin încheierea nr. 5 pronunțată la data de 13 ianuarie 2012 în dosarul nr._ Tribunalul D. – Secția Penală respingând recursul declarat de inculpat.
La data de 20.01.2012, inculpatul S. C. N. a formulat cerere prin care a solicitat revocarea măsurii arestării preventive motivând că s-au schimbat temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, respectiv urmărirea penală este terminată, a recunoscut și a regretat fapta comisă, este tânăr și nu are antecedente penale și a fost influențat negativ de fostul său prieten F. care consideră că a încercat să se răzbune pe partea vătămată folosindu-se de el. În subsidiar, inculpatul a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau interdicția de a nu părăsi țara.
Cererea a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiași sub nr. 59/230/20.01.2012.
Prin încheierea din 20 ianuarie 2012 pronunțată de judecătoria Filiași în dosarul nr._, a fost respinsă cererea formulată de inculpat privind revocarea măsurii arestării preventive, luată prin încheierea de ședință din data de 31.12.2011, pronunțată în dosarul numărul_ și prelungită prin încheierea de ședință din data de 11.01.2012.
În aceeași zi, prin Ordonanța din data de 20.01.2012 dată de P. de pe lângă J. Filiași în dosarul nr. 1252/P/2011, s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei comise de inculpatul S. C. N. din infracțiunea de viol în formă simplă prevăzută de art. 197 alin. 1 din Codul Penal, în infracțiunea de viol în formă agravantă, prevăzută de art. 197 alin. 2 lit. a) din Codul Penal, întrucât învinuitul F. M. - D., pe fondul legăturii subiective cu inculpatul S. C. N., ar fi desfășurat activități în calitate de complice concomitent, prin intermediul cărora l-a ajutat pe inculpat să întrețină act sexual de orice natură, prin constrângere, cu partea vătămată.
Prin referatul întocmit în dosarul nr. 1252/P/2011 de P. de pe lângă J. Filiași, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 23.01.2012 sub nr._, a fost a doua oară solicitată, în conformitate cu dispozițiile art. 155 – art. 159 din Codul de procedură penală, prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului S. C. N., zis „G.”, pentru o perioadă de 30 de zile.
Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 24 ianuarie 2012 a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă J. Filiași și prelungită pentru a doua oară durata măsurii arestării preventive a inculpatului S. C. N. pentru o perioadă de 30 zile începând cu data 30.01.2012, până la data de 28.02.2012, inclusiv, instanța reținând că, probele administrate ulterior în cursul urmăririi penale întăresc presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea în modalitatea prevăzută de art. 197 alin. 2 din Codul penal, respectiv că inculpatul a premeditat atragerea părții vătămate în apartamentul său, folosindu-se de ajutorul învinuitului F. M. - D..
Instanța a constatat că, în cauză sunt îndeplinite și se mențin condițiile prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. f) din Codul de procedură penală, întrucât pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, conform noii încadrări juridice și există probe că lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, dată fiind natura faptei, infracțiune de viol, gravitatea faptelor, fapta fiind săvârșită prin amenințarea și bruscarea părții vătămate, astfel de infracțiuni fiind de natură să inducă o rezonanță negativă în rândul opiniei publice dintr-un oraș mic, așa cum este orașul Filiași, un sentiment de insecuritate în rândul cetățenilor putând apărea în comunitatea din această localitate în cazul lăsării în libertate a inculpatului, impunându-se intervenția promptă a autorităților judiciare pentru restabilirea echilibrului social încălcat.
De asemenea, instanța a constatat că, prelungirea măsurii arestării preventive este necesară în vederea finalizării actelor de urmărire penală.
Totodată având în vedere schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de articolul 197 alin. 1 din Codul penal în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. 2 din Codul penal, instanța a constatat că este necesară completarea probatoriului pentru stabilirea completă a împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta și a participației penale, chiar dacă o parte din probele indicate de parchet au fost deja adiministrate, confruntări, declarații, iar altele cum sunt listingurile convorbirilor telefonice pot fi administrate în scurt timp, astfel încât pentru o mai bună desfășurare a urmării penale în continuare, instanța a apreciat că se impune prelungirea duratei arestării preventive a inculpatului.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs inculpatul S. C. N., prin încheierea nr. 19 pronunțată la data de 27 ianuarie 2012 în dosarul nr._ Tribunalul D. – Secția Penală respingând recursul declarat de inculpat.
Prin referatul cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive din data de 24.01.2012 întocmit în dosarul de urmărire penală nr. 1252/P/2011 al Parchetului de pe lângă J. Filiași, a fost sesizată la aceeași dată instanța cu propunerea de arestare preventivă a inculpatului F. M. – D., cercetat în dosarul de urmărire penală amintit, pentru săvârșirea infracțiunii de viol, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 197 alin. 2 lit. a) din Codul penal.
Prin Rezoluția organului de cercetare penală din cadrul Poliției orașului Filiași din data de 20.01.2012, s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul F. M. - D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 26 din Codul penal raportat la art. 197 alin. 2 lit. a) din Codul penal.
Prin Rezoluția Parchetului de pe lângă J. Filiași din data de 20.01.2012 a fost confirmată rezoluția organelor de cercetare penală din cadru Poliției orașului Filiași prin care s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul F. M. - D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art.197 alin. 2 lit. a) din Codul penal și nu pentru complicitate.
Prin Ordonanța din data de 24.01.2012 a Parchetului de pe lângă J. Filiași, dată în dosarul nr. 1252/P/2011 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva inculpatului F. M. - D., pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și viol, prevăzute de art. 193 și 197 alin 2 lit. a) din Codul penal, după schimbarea, prin Ordonanța din data de 20.01.2012 dată de P. de pe lângă J. Filiași în dosarul nr. 1252/P/2011, a încadrării juridice a faptei comise de inculpatul S. C. N. din infracțiunea de viol în formă simplă prevăzută de art. 197 alin. 1 din Codul Penal, în infracțiunea de viol în formă agravantă, prevăzută de art. 197 alin. 2 lit. a) din Codul Penal, întrucât învinuitul F. M. - D., pe fondul legăturii subiective cu inculpatul S. C. N., ar fi desfășurat activități în calitate de complice concomitent, prin intermediul cărora l-a ajutat pe inculpat să întrețină act sexual de orice natură, prin constrângere, cu partea vătămată.
Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 24 ianuarie 2012 fiind respinsă propunerea Parchetului de pe lângă J. Filiași privind arestarea preventivă a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. 2 lit. a) din Codul penal.
Instanța a constatat că, nu rezultă din probele administrate faptul că inculpatul F. M. - D. l-a ajutat pe inculpatul S. C. N. să o determine pe partea vătămată să vină în apartamentul acestuia, având cunoștință sau reprezentarea faptului că acest inculpat va întreține relații sexuale cu partea vătămată după ce o va amenința, contra voinței acesteia, din declarațiile inculpatului S. C. N., singurele probe ce indică o eventuală înțelegere în acest sens, nerezultând existența unei discuții privind și obligarea părții vătămate la întreținerea de relații sexuale în cazul în care ar fi refuzat.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs Parchetului de pe lângă J. Filiași, prin încheierea nr. 21 pronunțată la data de 31 ianuarie 2012 în dosarul nr._ Tribunalul D. – Secția Penală respingând recursul declarat de unitatea de parchet.
Prin rechizitoriul din data de 21.02.2012 al Parchetului de pe lângă J. Filiași - dosarul penal nr. 1252/P/2011 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului S. C. N. pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de articolul 197 alin. 1 și alin. 2 lit. a) din Codul penal și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului F. M. – D. pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. 1 și alin. 2 lit. a) din Codul penal, cu aplicarea art. 75 lit. d) din Codul penal, parte vătămată fiind A. M..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Filiași la data de 27.02.2012, sub nr._, acordându-se primul termen de judecată, de fond, la data de 14.03.2012.
La primirea dosarului, instanța fiind datoare să verifice legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului, prin prisma lucrărilor dosarului de urmărire penală și sub incidența dispozițiilor art. 160 și art. 300 indice 1, ambele din Codul de procedură penală, a apreciat, prin Încheierea din data de 28 februarie 2012 că, subzistă temeiurile care au dus la luarea măsurii arestării preventive împotriva inculpatului și că se impune în continuare privarea acestuia de libertate.
Instanța reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 160 ind. 1 din Codul de procedură penală, inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune în tot cursul procesului penal.
Liberarea provizorie se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă precum și al infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care să nu depășească 18 ani și nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Din analiza dispozițiilor art.1602 alin. (2) din Codul de procedură penală, instanța constată că liberarea provizorie este o măsură facultativă, așa cum rezultă din sintagma „se poate acorda”.
Așadar, beneficiul liberării provizorii nu este un drept al inculpatului, ci doar o vocație a acestuia. În raport cu dispozițiile legale ce reglementează instituția liberării provizorii sub control judiciar, condțiiile prevăzute la alin. (1) și (2) sunt condiții de admisibilitate a cererii, nerespectarea lor ducând la respingerea ei ca inadmisibilă. Însă, dacă instanța de judecată constată îndeplinirea acestor condiții impuse de lege, va aprecia oportunitatea lăsării în libertate a inculpatului prin verificarea temeiniciei cererii formulate. În condițiile în care legea nu limitează și nici nu indică criteriile ce urmează a sta la baza aprecierii organului judiciar, acestea se vor raporta la elementele ce privesc fapta săvârșită, gradul ei de pericol social concret, împrejurările comiterii acesteia și urmările produse.
Condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sunt cele cuprinse în art. 160 indice 6 din Codul de procedură penală și care fac parte din dispozițiile comune ale secțiunii menționate a Codului de procedură penală. De regulă, o cerere poate fi inadmisibilă ori de câte ori nu este obiectiv încuviințată de lege, când lipsește legitimitatea subiectivă a celui care o folosește sau atunci când din datele cauzei rezultă inutilitatea ei funcțională în sensul ca nu poate produce efectele pe care legea a înțeles să i le atribuie în cazul respectiv.
Liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar poate aprecia dacă prelungirea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții.
Întrucât starea de libertate a persoanei este cea firească, Codul de procedura penală a prevăzut regula potrivit căreia în cadrul procesului penal trebuie să existe modalități și forme care să permită persoanei arestate să ceară și să obțină, dacă condițiile legale sunt întrunite, punerea în libertate provizorie, fie sub control judiciar, fie pe cauțiune (art. 5 alin. 5 din Codul de procedură penală).
În termenii paragrafului 3 din art. 5 (art. 5-3) al C.E.D.O., „orice persoană arestată sau deținută în condițiile prevăzute de paragrafului 1 lit. c) al aceluiași articol (art. 5-1-c) are dreptul, în special, „sa fie judecată într-un termen rezonabil sau să fie liberată în cursul procedurii”, punerea în libertate putând „fi subordonată unei garanții care sa asigure prezentarea persoanei în cauza la audiere”.
Până la condamnare, persoana învinuită trebuie considerată ca fiind nevinovată, iar obiectul dispoziției analizate (art. 5-3 al C.E.D.O.) este de a aplica liberarea provizorie de la momentul în care menținerea în detenției încetează de a mai fi rezonabilă.
De asemenea, Curtea este de părerea că pentru a aprecia dacă, într-un caz determinat, detenția unei persoane învinuite nu depășește limita rezonabilă, autorităților judiciare naționale le aparține îndatorirea de a cerceta toate circumstanțele care sunt de natură să admită sau să permită eschivarea de la cerințele unei veritabile exigențe de interes public care justifică o derogare de la regula respectării libertății individuale.
Astfel, relativ la infracțiunea sub aspectul săvârșirii căreia inculpatul a fost trimis în judecată, aceasta este una intenționată, iar potrivit calificării legale și anume art. 197 alin. 1 și alin. 2 lit. a) din Codul penal, pedeapsa prevăzută de lege este de la 5 ani la 18 ani închisoare, deci pedeapsa nu depășește limita de 18 ani închisoare (alin. 1), astfel că, sub această condiție cererea de liberare provizorie este admisibilă.
Referitor la condiția privind inexistența unor date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni (alin. 2 teza I), actele și lucrările dosarului nu relevă nici un fel de date în acest sens.
Așadar nu există date de natură a fi verificate de către instanță, care să ateste pericolul că inculpatul ar putea săvârși o nouă infracțiune și, drept urmare, ca atare nu există temeiuri de a crede că este necesară împiedicarea inculpatului de a săvârși alte fapte penale.
Astfel, zădărnicirea aflării adevărului trebuie să se realizeze prin modalitățile descrise de legiuitor. Dreptul la tăcere consfințit de dispozițiile art. 70 alin. 2 din Codul de procedură penală nu are caracterul zădărnicirii adevărului. Pe de altă parte, influențarea unor subiecți ai procesului penal, în acest context, trebuie să se sprijine pe date reale și nu pe bănuieli extrase din interferențele pe care prezenta cauza le-ar avea asupra persoanei vătămate, asupra celuilalt inculpat aflat într-o poziție mult mai gravă și asupra martorilor.
De asemenea, recurgerea inculpatului la distrugerea sau alterarea unor mijloace de probă, ar trebui să vizeze în această cauză, probele deja administrate (declarații ale persoanei vătămate, ale martorilor, ale celuilalt inculpat sau a înregistrărilor audio), toate aceste mijloace de probă aflându-se în custodia instanței sesizate cu judecarea pe fond a cauzei.
Până în prezent nu există date care să releve obiectiv că inculpatul are în antecedența astfel de intervenții, fiind în afara oricărei îndoieli că mijloacele de probă se află tot timpul sub paza juridică a autorităților judiciare, ceea ce înlătură într-o proporție covârșitoare posibilitatea deteriorării sau alterării lor de către orice persoană.
În consecință, nici ipoteza susținută de art. 160 indice 2 alin. 2 teza a II-a din Codul de procedură penală, pentru a respinge cererea de liberare provizorie, nu are aplicațiune în această cauză.
Potrivit art. 136 alin. 1 și alin. 2 din Codul de procedură penală, scopul procesului penal și buna lui desfășurare, justificând luarea unor masuri preventive, se pot atinge și prin intermediul liberării provizorii sub control judiciar.
Prin această dispoziție, legiuitorul a intenționat sa asigure realizarea acelorași finalități, prin măsuri diferite și anume: masuri principale de restrângere a unor drepturi și libertăți, cum sunt cele prevăzute de dispozițiile art. 136 alin. 1 lit. a), b), c) și d) din Codul de procedură penală, măsuri alternative de restrângere a unor astfel de drepturi si libertăți, cum sunt liberarea provizorie sub control judiciar și liberarea provizorie pe cauțiune, prevăzute de art. 160 indice 1 din Codul de procedură penală.
În acest sens s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului când a decis că pericolul pe care îl prezintă inculpatul și care i-ar atrage starea de detenție provizorie nu trebuie apreciat numai pe baza gravității mai mari a sancțiunilor penale și al celor civile care îl amenințau pe petiționar. În cauză mai intervin și alte circumstanțe: caracterul petiționarului, moralitatea sa, domiciliul, resursele materiale, legăturile cu familia (cauza Neumeister c. Austriei, hotărârea din 27 iunie 1968 ).
Sub acest aspect instanța a reținut că inculpatul nu are antecedente penale și nu provine dintr-o familie dezorganizată, ceea ce exclude, în principiu, relevarea unor atitudini periculoase sau violente; este un sprijin material și moral al familiei sale iar transferul său la unitatea de penitenciar din municipiul C. semnifică întreruperea legăturilor de familie.
Instanța a avut în vedere și vârsta inculpatului, 27 de ani, aflat la primul contact cu legea penală până în acest moment, precum și faptul, menționat anterior, că inculpatul provine dintr-o familie organizată. Se are în vedere de asemenea, faptul că inculpatul se află în stare de arest de circa 3 luni, perioadă apreciată de instanță ca fiind de natură să-l determine pe acesta să reflecteze la fapta presupusă a fi săvârșită și la consecințele legale ale acesteia, astfel că scopul măsurii poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar, în sensul art. 136 alin. 2 din Codul de procedură penală.
De aceea, instanța a apreciat că, prin obligarea inculpatului la respectarea unor obligații astfel cum sunt ele prevăzute în alin. 3 și alin. 3 indice 1 ale aceluiași art. 160 indice 1 din Codul de procedură penală și atragerea atenției acestuia asupra dispozițiilor art. 160 indice 10 din Codul de procedură penală – referitoare la revocarea liberării în cazul neîndeplinirii acestor obligații.
Instanța a apreciat că, măsura liberării provizorii sub control judiciar, în general și pentru acest caz, în special, nu este de natură a constituii un impact negativ asupra ordinii publice ca urmare a judecării în stare de libertate a inculpatului.
Liberarea provizorie constituie totodată un drept al oricărei persoane aflată într-o procedură penală sub stare de detenție preventivă.
Apreciata in concreto, măsura liberării provizorii sub control judiciar este tot o măsură prin care se aduc privațiuni și restrângeri ale drepturilor și libertăților persoanei, așa cum o demonstrează art. 136 alin. 2 din Codul de procedură penală, art. 160 indice 2 alin. 3, alin. 3 indice 1 și alin. 3 indice 2 din Codul de procedură penală, dispoziții legale care atestă că scopul măsurilor preventive clasice se poate realiza și prin liberarea provizorie.
O asemenea măsură nu are, prin ea înseși, impact negativ asupra cetățenilor dintr-o anumită comunitate, din moment ce constituie un drept legitim. Dar nici asupra autorităților judiciare nu trebuie să producă impresia zădărnicirii activităților proprii, din moment ce măsura liberării provizorii prezintă, totuși, numeroase caractere de constrângere a persoanei și de restrângere asupra drepturilor și libertăților persoanei judecate, caractere subordonate necesității de a asigura scopurile procesului penal.
Pentru aceste motive, instanța va admite, conform dispozițiilor articolului 160 indice 8a alin. 2 din Codul de procedură penală. cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S. C. N. și a dispus punerea în libertate provizorie a acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P. de pe lângă J. Filiași, precizând că încheierea instanței de fond prin care s-a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul S. C. N., în baza art.160/8a alin.2 din C.p.p., s-a făcut o greșită aplicare a legii ( art.385/9 pct.17 C.p.p.).
S-a solicitat admiterea recursului, desființarea încheierii atacate, respingerea cererii inculpatului S. C. N. și menținerea stării de arest preventiv.
Analizând cererea de liberare provizorie sub control judiciar din prisma dispozițiilor legale incidente precum și în raport de motivele prezentate, instanța constată următoarele:
Potrivit art. 1602 alin. 1 și 1602 alin. 2 C.p.p. liberarea provizorie, se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă precum și a celor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani, sub condiția inexistenței unor date din care să rezulte necesitatea de a-i împiedica pe inculpați să săvârșească infracțiuni ori că aceștia vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, prin alterarea mijloacelor de probă ori distrugerea acestora sau prin alte asemenea fapte.
Instanța constată că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu (art. 1602 alin. 1 C. proc. pen.), care se referă la natura și gravitatea infracțiunilor săvârșite, determinate de cuantumul pedepsei prevăzute de lege.
În ceea ce privește condiția negativă prevăzută în art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după liberarea provizorie, aceasta nu este îndeplinită.
Din coroborarea celor două texte menționate (art. 1602 alin. 1 și art. 1602 alin. 2 C. proc. pen.) reiese caracterul facultativ al acordării liberării provizorii sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul din cazurile de împiedicare a acordării liberării provizorii prevăzute în art. 1602 alin. (2) C. proc. pen.
Altfel spus textele de lege menționate mai sus instituie în favoarea inculpaților care au săvârșit infracțiuni, o vocație cu privire la liberarea provizorie a acestora, instanța de judecată având posibilitatea de a aprecia, funcție de datele concrete ale cauzei, respectiv gravitatea infracțiunilor comise și persoana inculpaților, dacă cercetarea acestora în stare de libertate cu respectarea unor anumite condiții și obligații, este de natură a asigura scopul procesului penal dar și scopul măsurilor preventive, așa cum prevăd dispoz. art. 136 alin. 1 și 2 C.p.p.
Cu toate acestea, instanța nu ar putea uza discreționar de această facultate, întrucât s-ar încălca flagrant dispozițiile art. 5 alin.5 C. pr. pen., art. 23 alin. 10 Constituția României și art. 5 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel încât, cu ocazia verificării temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar, se pornește de la una dintre premisele esențiale ale liberării provizorii, respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului. Într-adevăr, dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanța ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaipunându-se, prin ipoteză, problema liberării provizorii.
Această premisă conduce la concluzia că pentru a refuza liberarea provizorie pe considerente de netemeinicie, instanța trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere la luarea măsurii preventive, care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, chiar provizorie și restrânsă printr-un control judiciar, nu este totuși oportună.
Interpretând sistematic dispozițiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelație și cu exigențele Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, astfel de temeiuri ar putea privi fie aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele decât cele avute în vedere de art. 1602 alin. 2 C.pr. pen., din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal al putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire ori prin urmări aceasta să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite, astfel încât liberarea inculpatului, chiar provizorie, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială și neîncredere în actul de justiție.
La aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să se țină cont și să se facă o relaționare între circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpatului, respectiv să se țină cont de rezultatul infracțiunii, de lezarea gravă a relațiilor sociale ocrotite prin reglementarea infracțiunii săvârșite.
În considerarea acestor aspecte, tribunalul apreciază că în raport cu situația de fapt ce rezultă din probe nu se poate conchide în sensul că lăsarea in libertate a inculpatului nu ar impieta asupra bunei desfășurări a procesului penal în raport cu pericolul concret pentru ordinea publică, ținându-se seama de gravitatea faptelor comise - dedusă nu numai din limitele de pedeapsă fixate de legiuitor, dar si din modul in care inculpatul a acționat.
În cauza de față instanța apreciază că față de împrejurările concrete ale comiterii faptei, modul de săvârșire, urmările produse și ținând seama de valorile sociale ocrotite de o importanță deosebită, este evident că fapta inculpatului a produs o rezonanță negativă în rândul colectivității din care face parte, iar lăsarea acestuia în libertate este de natură a induce un sentiment de insecuritate și teamă în rândul membrilor societății civile .
Garanțiile de ordin personal - lipsa antecedentelor penale și integrarea în familie și societate, cele prevăzute în art. 1602 alin. 3 C. pr. pen. nu sunt de natură așa cum a reținut instanța de fond a înlătura pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate
Pentru considerentele mai sus expuse, instanța apreciază că în raport de amploarea și rezonanța activității infracționale, de gravitatea faptelor reținute în sarcina inculpatului, nu se impune punerea în libertate a inculpatei sub control judiciar, astfel că în baza art.385/15 pct.2 lit.d C.p.p., se va admite recursul formulat de P. de pe lângă J. Filiași, va casa încheierea din data de 06.04.2012 pronunțată de J. Filiași în dosarul_, iar pe fond rejudecând, baza art. 1608a alin 6 C.pr.pen se va respinge ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de P. de pe lângă J. Filiași.
Casează încheierea din data de 06.04.2012 pronunțată de J. Filiași în dosarul_, iar pe fond rejudecând:
Respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul S. C. N., fiul lui D. si O., născut la data de 19.04.1985 în orașul Filiași, județul D., domiciliat în orașul Filiași, Bulevardul Racoțeanu, nr. 163, ., apt. 15, județul D., C.N.P._, în prezent în stare de arest preventiv în Arestul I.P.J. D. în baza mandatului de arestare preventivă numărul 24/31.12.2011 emis de J. Filiași în dosarul nr._, ca nefondată.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Aprilie 2012
Președinte, Judecător, Judecător,
E. F. E. C. M. V. M.
Grefier,
C. J.
Red.jud.E.F.
C.J. 11 Aprilie 2012/2 ex.
J.fond:E.D.S.
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 154/2012.... → |
|---|
