Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 24/2012. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 24/2012 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 24-02-2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 24
Ședința publică de la 24 Februarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. B.
Judecător M. G.
Judecător C. C. B.
Grefier G. D. V.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă T. D. a fost reprezentat de procuror D. B..
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul M. M. S., împotriva încheierii de ședință din data de 26.01.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ 12.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat M. M. S., asistat de avocat din oficiu P. M..
Procedura de citare legal îndeplinită.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat P. M., pentru recurentul inculpat M. M. S., solicită admiterea recursului formulat, casarea încheierii iar pe fond a solicitat revocarea măsurii arestării preventive și judecarea inculpatului în stare de libertate. Arată că inculpatul în stare de libertate nu ar putea influența buna desfășurare a procesului penal. Mai solicită instanței să seama de gradul de pericol social concret pentru ordinea publică, prejudiciul cauzat.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului formulat de inculpat, menținerea soluției instanței de fond ca fiind legală și temeinică, având în vedere gravitatea faptelor,perseverența infracțională precum și că inculpatul este recidivist întrucât mai are 6 condamnări pentru aceleași fapte. Cu obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare statului.
Recurentul-inculpat M. M. S., având ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate și arată că are un minor în îngrijire.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față;
Constată că prin încheierea de ședință din data de 21.02.2012 s-a respins cererea ,formulată de inculpat prin apărător, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara, ca neîntemeiată,în baza art. 300 ind. 1 și art. 160 Cpp s-a menținut măsura arestării preventive față de inculpatul M. M. S., măsură dispusă prin încheierea nr.13/26.01.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ , în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 22/26.01.2012, ca fiind legală și temeinică.
La data de 16.02.2012 s-a înregistrat pe rolul primei instanțe rechizitoriul
Parchetului de pe lângă Judecătoria C. nr. 1045/P/2012 prin care au fost trimiși în judecată: inculpatul M. M. S. în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată prev. de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.p cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. și art. 75 alin. 1 lit. c C.p.și a infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 și 2 C.p cu aplicarea art. 33 lit. a C.p și art. 37 lit. b C.p. și inculpatul F. C. F. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 –art. 209 alin. 1 lit. a, g și i C.p cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p. și a infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1 și 2 C.p., ambele cu aplicarea art. 99 și urm. C.p. și a art. 33 lit. a C.p.
În fapt, s-a reținut că inculpații au sustras în nopțile de 26/27.12.2011 și 07/08.01.2012 bunuri din locuințele părților vătămate M. I. și D. – C. C., în noaptea de 07/08.01.2012 pătrunzând fără drept în locuința celei din urmă părți vătămate.
Cauza a fost înregistrată pe rolul primei instanțe sub nr._ 12 la data de 17.02.2012, orele 14.05 si, având în vedere disp. art. 3001 C.proc.pen. s-a acordat termen la data de 21.02.2012, ora 10.00, pentru verificarea menținerii măsurii arestului preventiv dispusă față de inculpatul M. M. S..
S-a constatat că prin încheierea nr. 13/26.01.2012 a Judecătoriei C., pronunțată în dosarul nr. _ , definitivă prin încheierea nr. 4/30.01.2012 a Tribunalului D., prin care s-a respins recursul declarat de inculpatul M. M. S., s-a dispus, în baza art. 149/1 Cpp raportat la art. 143 Cpp și art. 148 lit. f Cpp, arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 zile, începând cu 26.01.2012 și până la 23.02.2012, inclusiv.
În motivare, prima instanță a reținută că în cauză este îndeplinită condiția prev. de art. 143 alin 1 Cpp, din declarația învinuitului minor F. C. F. și cele ale martorilor Buruleau D. și B. S. rezultă că există indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpatul M. M. S. a unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani . De asemenea, s-a reținut că există pericol concret pentru ordinea publica conform prevederilor art.148 lit. f C.p.p. avându-se în vedere modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor, pe timpul nopții, prin escaladare, împreună cu un minor, perseverența infracțională a inculpatului, condamnat anterior de mai multe ori pentru comiterea unor infracțiuni similare .
În conformitate cu prevederile art 300/1 alin 1 Cpp, dupa inregistrarea dosarului la prima instanță, în cazurile în care inculpatul este trimis in judecata in stare de arest, instanța va verifica legalitatea si temeinicia arestării preventive, iar daca va constata că temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, instanța va menține arestarea preventiva.
La data sesizării primei instanțe cu soluționarea fondului cauzei și respectiv la data discutării menținerii arestării preventive a inculpatului M. M. S. nu s-au schimbat temeiurile avute in vedere la data adoptarii masurii privative de libertate.
Astfel, raportat la prevederile art 149/1 Cpp, art 143 si art 148 lit f Cpp avute in vedere de instanța care a dispus arestarea, solutie mentinuta de instanta de recurs, exista date si indicii temeinice, conform prevederilor art 68/1 Cpp ca inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa, pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani, iar pericolul public concret pentru ordinea publica nu a incetat.
Pentru ca o măsură de reținere sau arestare să fie luată sau menținută trebuie să existe indicii temeinice, in sensul dat de prevederile art 68/1 Cpp, adica permisă - prin prisma Convenției - "motive plauzibile" (hotărârile Fox, Campbell și Hartley și Berktay). Noțiunea de "motive plauzibile" este o noțiune autonomă dezvoltată de Curte în mai multe hotărâri. Ea depinde de circumstanțele particulare ale fiecărui caz. Faptele pe care se bazează trebuie să fie nu doar sincere și autentice, ci ele trebuie să poată convinge un observator independent că acea persoană este posibil să fi comis respectiva infracțiune.
Faptele care au dat nastere la „banuielile" ce pot constitui conditia arestarii, nu trebuie sa fie de acelasi nivel ca cele necesare pentru justificarea unei condamnari sau chiar pentru fundamentarea unei acuzatii, ceea ce se petrece . al procesului penal. Daca la momentul punerii in discutie a măsurii preventive ar exista probe din care sa rezulte in mod cert vinovatia inculpatului, s-ar impune pronuntarea unei hotarari judecatoresti de condamnare, iar nu luarea unei masuri preventive.
Din probele administrate până în acest moment procesual – declarațiile coinculpatului minor F. C. F., declarațiile martorilor M. I., C. F., B. O., B. D., B. S. și B. S., declarațiile părților civile, procesele-verbale de cercetare la fața locului, procesele – verbale de conducere în teren, rezultă presupunerea rezonabilă a săvârșirii de către inculpatul M. M. S. a faptelor pentru care a fost trimis în judecată. Astfel, în declarațiile date pe tot parcursul urmăririi penale inculpatul minor F. C. F. a arătat că a sustras bunurile împreună cu inculpatul M. M. S. iar martorii au confirmat că ambii inculpații le-au vândut din bunurile sustrase iar de la locuința inculpatului a fost ridicat un bun despre care partea vătămată a arătat că îi aparține și că este dintre cele care i-au fost sustrase și pentru care a formulat plângere. Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care inculpații sunt cercetați este închisoarea mai mare de 4 ani, iar starea de pericol concret pentru ordinea publică subzistă.
Noțiunea de pericol pentru ordinea publica nu trebuie înțeleasă ca o primejdie concreta și imediată, constând in posibilitatea comiterii unor fapte penale grave, in realitate ea semnifica o stare de neliniște, un sentiment de insecuritate, in rândul societatii civile, generata de rezonanta sociala negativa a faptului ca persoanele asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni de o gravitate ieșita din comun sunt cercetate in stare de libertate.
Starea de pericol pentru ordinea publica [art. 148 lit. f) C. proc. pen.] - spre deosebire de pericolul social concret al faptei respective - presupune o rezonanta a acelei fapte, o afectare a echilibrului social firesc, o anumita stare de indignare, de dezaprobare publica, o anumita stare de insecuritate sociala.
În lipsa unor prevederi legale, pericolul pentru ordinea publică poate fi dedus din împrejurările în care au fost comise faptele, natura și gravitatea acestora și circumstanțele personale ale inculpatului.
Curtea Europeana admite ca prin gravitatea lor deosebita si prin reactia publicului la savarsirea lor, anumite infractiuni pot sa suscite o tulburare sociala de natura sa justifice o detentie provizorie, cel putin o perioada de timp. In circumstante exceptionale, acest element poate deci sa fie avut in vedere in lumina prevederilor Conventiei, in tot cazul in masura in care dreptul intern recunoaste notiunea de tulburare a ordinii publice, provocate de o infractiune (cazul Neumeister c. Austriei).
În speță,prima instanță reține că, pericolul concret pentru ordinea publică ce l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului rezultă atât din gravitatea faptelor pentru care este cercetat acesta – infracțiunea de furt calificat în formă continuată și violare de domiciliu cât și din modalitatea și împrejurările în care au fost comise: în timpul nopții, prin escaladare, prin pătrunderea în domiciliile părților vătămate, împreună cu un minor . În plus, instanța va avea în vedere și preseverența infracțională a inculpatului care, potrivit fișei de cazier, a fost condamnat anterior, în repetate rânduri pentru săvârșirea unor infracțiuni de aceeași natură cu cele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată în prezenta cauză.
Față de acestea, prima instanță a apreciat că s-a produs o rezonanță negativă în rândul colectivității, iar lăsarea în libertate a inculpatului ar putea încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare și ar crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social.
În baza art 5 par. 3 din Convenție, atunci când decid cu privire la prelungirea sau menținerea arestării preventive, autoritățile interne sunt obligate sa ia in considerare si posibilitatea luării unor masuri alternative pentru a asigura prezentarea persoanei respective la proces: eliberarea pe cauțiune, interdicția de a parasi tara sau orașul ( cauza Khudoyorov c. Rusiei, 2005), etc.
Trebuie demonstrat pe de o parte caracterul necesar al măsurii privative de libertate pentru buna desfășurare a procesului penal, si pe de alta parte caracterul insuficient al altor masuri preventive pentru realizarea cu aceeași eficienta a scopurilor prevăzute de art. 136 alin 1 Cpp, fata de prezumția de libertate de care se bucura învinuitul sau inculpatul si de caracterul de excepție al măsurii arestării preventive( pct. 3 alin 1 si 7 din Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei).
Cerința proporționalitații ce decurge din cea a necesitații, presupune existenta unui just echilibru intre măsura privativa de libertate si scopul urmărit prin dispunerea acesteia, in vederea garantării libertății persoanei si evitarii oricărui arbitrariu in luarea unei masuri atat de grave . In acest scop vor fi avute in vedere gravitatea acuzației penale, inculpatul fiind cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată și violare de domiciliu, modalitatea și împrejurările în care au fost comise: pe timpul nopții, prin pătrunderea în locuințele părților vătămate împreună cu un minor, perseverența infracțională a acestuia care a fost condamnat anterior în repetate rânduri pentru săvârșirea unor infracțiuni de aceeași natură cu cele pentru care a fost trimis în judecată.
O măsură numai restrictiva de libertate nu ar fi suficienta pentru atingerea scopului procesului penal, conform art 136 alin 8 Cpp, intrucat ar crea inculpatului libertatea de miscare suficienta pentru eventuala continuare a activitatii infracționale, aceasta cu atât mai mult cu cât nu au un loc de muncă stabil iar scopul acțiunilor de sustragere a constat în procurarea de bani .
In condițiile in care nu s-a început cercetarea judecătoreasca pentru a se stabili poziția procesuala a inculpatului fata de acuzația adusa de organele de urmărire penala, si pentru a se verifica in ce măsura acesta isi menține poziția din timpul urmăririi penale, pentru a stabili in mod cert condițiile si împrejurările comiterii faptelor retinute in sarcina sa, atitudinea inculpatului fata de fapta si urmările acesteia, instanța apreciază că arestarea preventivă este singura măsură preventivă, la acest moment procesual, de natură a asigura buna desfășurare a procesului penal.
În plus, durata arestării preventive care a fost luata in privința inculpatului nu a ajuns la o întindere care sa ridice suspiciuni in privința termenului rezonabil si care sa determine atenuarea pericolului concret pentru ordinea publica ce a rezultat din gravitatea faptelor, modul si mijloacele de comitere a acestora.
Prima instanță a apreciat că buna desfășurare a procesului penal impune, în continuare, privarea de libertate a inculpatului, iar punerea in libertate, chiar subsumata unor obligații sau garanții ar provoca o reala tulburare a ordinii si liniștii publice.
Pentru toate aceste motive, prima instanță a respins cererea formulată de inculpat prin apărător de înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara, ca neîntemeiată și, în temeiul art. 300/1, art. 160 C.p.p, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului M. M. S. ca fiind legală și temeinică.
Împotriva încheierii de ședință a declarat recurs inculpatul M. M. S., care a solicitat judecarea în stare de libertate.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de recurs constată că încheierea instanței de fond este temeinică și legală, iar criticile aduse prin recursul inculpatului sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente:
În aprecierea existenței pericolului concret pentru ordinea publică, cerință legală prev. de art. 148 alin. 1 teza II lit. f Cod procedură penală, respectiv existența unor motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să intre din nou în conflict cu legea penală, se are în vedere în mod concret, natura și gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina sa, pericolul social al faptelor, datele și împrejurările concrete în care se reține că au fost săvârșite faptele, rezultatul infracțional, modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor, respectiv prin pătrunderea, împreună cu învinuitul minor F. C. F. în nopțile de 26/27.12.2011 și 07/08.01.2012, în curțile locuințelor părților vătămate M. I. și D.-C. C. de unde au sustras mai multe bunuri în valoare totală de 4.000 lei.
Toate aceste elemente pun în evidență și justifică pe deplin concluzia existenței în continuare a unei periculozități reale a inculpatului, care nu manifestă în prezent disponibilitate în a conștientiza pe deplin riscul repetabilității unui comportament neadecvat și pericolul social al faptelor pentru care este cercetat și de a se conforma pe deplin normelor legale, astfel încât lăsarea sa în libertate, chiar și cu garanții, nu apare oportună, riscurile neputând fi apreciate ca minore.
În acest context, este justificată concluzia potrivit căreia împotriva inculpatului M. M. S. a fost și este necesară luarea măsurii arestării preventive, existând în mod real pericolul ca acesta să intre din nou în conflict cu legea penală, în raport de datele ce particularizează persoana acestuia, impunându-se în continuare prevenirea săvârșirii unor astfel de fapte, prin măsurii arestării preventive a inculpatului.
Luarea măsurii preventive respectă și prevederile art. 5 pct. 1 litera c din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece inculpatul a fost reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, existând motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune, precum și dispoz. art.136 alin. 8, art. 150 și art. 171 c.p.p.
Cu privire la durata arestării, se constată că aceasta este relativ scurtă și astfel nu se poate considera că s-ar fi stins acea rezonanță socială negativă a faptelor pentru care este cercetat inculpatul sau că lăsarea sa în libertate nu ar mai crea, în prezent, în opinia publică un sentiment de insecuritate.
Prin urmare, tribunalul apreciază că instanța de fond în mod corect a dispus menținerea măsurii arestării preventive luată față de inculpat, iar temeiurile ce au determinat arestarea impun privarea de libertate, încheierea atacată fiind temeinică și legală, motiv pentru care recursul declarat de inculpat urmează a fi respins, potrivit art. 38515 pct.1 lit.b C.p.p., ca nefondat.
În temeiul art.192 alin 2 C.p.p., va obliga recurentul inculpat la 120 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge recursul declarat de recurentul-inculpat M. M. S., fiul lui G. și G., născut la data de 04.08.1978 în ..D., cu domiciliul în com.Apele Vii, ..513, jud. D., CNP_,în prezent deținut în Penitenciarul C., împotriva încheierii de ședință pronunțate la data de 21.02.2012 de Judecătoria C., în dosarul nr._ 12.
Obligă recurentul-inculpat la 120 lei, cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Februarie 2012
Președinte, Judecător Judecător
I. B. M. G. C. C. B.
Grefier,
G. D. V.
Redjud.M.G
Tehnored.G.V
2ex/27.02.2012
Jud.fond.L.M.P.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 85/2013.... | Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... → |
|---|
