Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 113/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 113/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-02-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ Nr. 113
Ședința publică de la 12 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: E. C. M.-judecător
Grefier: F. B.
Ministerul Public - P. de pe lângă T. D.
a fost reprezentat de procuror D. B.
Pe rol, judecarea contestației la executare formulată de contestatorul C. F., în prezent deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul C. F., personal și asistat de avocat din oficiu P. M., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2014.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Instanța pune în discuție excepția inadmisibilității contestatiei formulate de contestator, având în vedere că prin sentința penală nr.121/11.02.2014 a Tribunalului D. a mai fost soluționată o contestație la executare privind aceeași parte, întemeiată pe același temei legal și pentru aceleași motive.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra contestației la executare formulată.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepției și respingerea contestației ca inadmisibilă.
Avocat P. M., apărătorul din oficiu al contestatorului, solicită respingerea contestației formulate ca inadmisibilă.
Contestatorul C. F., având ultimul cuvânt precizează că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
Dezbaterile fiind închise;
INSTANȚA :
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului D. la data de 12.12.2014, sub nr._, contestatorul C. F. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea sa dispusă prin sentința penală nr. 388/13.10.2010 pronunțată de T. D., rămasă definitivă prin neapelare la data de 02.11.2010.
La solicitarea instanței, prin adresa nr. N_/PCDJ/16.12.2014, Penitenciarul C. a înaintat copia mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 488/2010 din data de 02.11.2010.
Instanța constată că prin sentința penală nr. 388/13.10.2010 a Tribunalului D., rămasă definitivă prin neapelare, a fost admisă cererea de contopire formulată de condamnatul C. F. și s-au dispus următoarele:
S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani și 4 luni închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală 228 din 8 februarie 2008 a Judecătoriei Focșani, județul V., definitivă la data de 15 aprilie 2008 prin decizia penală 107 din 26 martie 2008 a Tribunalului V. în: pedeapsa de 3 ani și 1 lună închisoare aplicată pentru art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g, i Cod penal (faptă din 06.01.2007); 3 ani și 4 luni închisoare aplicată pentru art. 217 alin. 1,4 Cod penal (faptă din 06.01.2007) și în pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare aplicată pentru art. 208 alin. l, art. 209 alin. l lit. a, g, i Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. c Cod penal (faptă din 10/11.03.2007).
S-a descontopit pedeapsa rezultantă a detențiunii pe viață și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal aplicată prin sentința penală 107 din 14 martie 2008 a Tribunalului V., casată prin decizia penală 2583 din 27.08.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, definitivă la 27.08.2008 în: pedeapsa de 18 ani închisoare și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, d și e Cod penal aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 alin. 1 Cod penal (faptă din 04.06.2007) și în pedeapsa detențiunii pe viață și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, d și e Cod penal aplicată pentru art. 174 alin. 1, art. 175 alin. l lit. i și art. 176 alin. l lit. c Cod penal (faptă din 04.06.2007).
În baza art. 36 alin. 2 Cod penal raportat la dispozițiile art. 33, 34 lit. a cod penal s-a contopit pedeapsa de mai sus în pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa detențiunii pe viață și 10 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, d și e Cod penal.
S-a dedus din pedeapsa aplicată perioada efectiv executată de la 5 iunie 2007 la zi și s-a menținut starea de arest a condamnatului.
S-a dispus anularea mandatelor de executare emise în baza hotărârilor prin care au fost aplicate pedepsele contopite.
S-a dispus emiterea unui nou mandat corespunzător prezentei hotărâri.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentințelor prin care au fost aplicate pedepsele contopite.
În baza acestei sentinței penale s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii cu nr. 488 din data de 02.11.2010 de către T. D., executarea pedepsei începând la data de 05.06.2007.
De asemenea, din verificările efectuate în sistemul ECRIS a rezultat că prin sentința penală nr. 809 din 12.06.2014, pronunțată de T. D. în dosarul nr._ a fost respinsă contestația la executare formulată de condamnatul C. F. ca inadmisibilă.
Analizând actele dosarului și dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 599 alin. 5 Cpp, "cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoană, de temei legal de motive și de apărări".
Față de dispozițiile art. 599 alin. 5 Cpp, potrivit cărora cererile ulterioare de contestație la executare sunt inadmisibile dacă există identitate de persoană, de temei legal, de motive și de apărări și având în vedere faptul că anterior prezentei cauze, contestatorului C. F., i-a mai fost soluționată o contestație la executare cu aceleași motive și apărări și întemeiată pe aceleași dispoziții legale ca și prezenta cauză, fiind pronunțată sentința penală nr. 809/12.06.2014 a Tribunalului D., instanța va respinge prezenta contestație la executare, ca fiind inadmisibilă.
În baza art.275 al.2 NCPP va obliga contestatorul la plata sumei de 170 lei, cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei, reprezintă onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată de contestatorul C. F., fiul lui E. și I., născut la data de 29.05.1988, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul C., ca fiind inadmisibilă.
În baza art.275 al.2 NCPP:
Obligă contestatorul la plata sumei de 170 lei, cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei, reprezintă onorariu avocat oficiu. Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 12.02.2015.
Președinte,
E. C. M.
Grefier,
F. B.
Red. Jud.ECM/Tehnored.F.B.
4 ex./04.03.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 117/2015.... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|








