Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 179/2015. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 179/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 179

Ședința publică de la 12 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. C.

Grefier C. E. V.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă T. D.

a fost reprezentat prin procuror C. N.

Pe rol, judecarea cauzei penale privind contestația formulată de condamnatul V. T. împotriva sentinței penale nr. 5851 din 12.12.2014 pronunțata de Judecatoria C. în dosarul nr._, având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP) .

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatorul condamnat V. T. personal și asistat de avocat din oficiu S. P., care depune delegație nr. 789/2015.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Contestatorul condamnat V. T. solicită retragerea contestației formulată împotriva sentinței penale nr. 5851/2014 pronunțată de Judecătoria C., luându-i-se declarație în acest sens ce a fost atașată la dosarul cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.

Avocat S. P. pentru contestatorul condamnat V. T. solicită să se ia act de manifestarea de voință a contestatorului.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul, solicită să se ia act de retragerea contestației la executare și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Contestatorul condamnat V. T., având ultimul cuvânt solicită să se ia act de retragerea contestației la executare.

Dezbaterile fiind închise;

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față;

Constată că prin sentința penală nr. 5851/12.12.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, s-a respins contestația la executare formulata in numele condamnaților Măgădău M. C., fiul lui S. și A. C., născut la data de 08.05.1994, B. A., fiul lui G. și A., născut la data de 26.01.1994, C. A. N., fiul lui V. și I., născut la data de 13.10.1994 și L. H., fiica lui C. și H., născută la data de 22.09.1997, ca fiind formulata de o persoana fara calitate procesuala activa si neinsusita de condamnați.

S-a respins contestația la executare formulata în numele condamnatului B. E. C., fiul lui I. și C., născut la data de 26.06.1996, ca inadmisibilă.

Cheltuielile judiciare au rămas in sarcina statului, din care suma de 500 lei reprezintă onorariul avocat din oficiu, pentru condamnații Măgădău M. C., B. A., C. A. N. și L. H..

S-a respins contestația la executare formulata de condamnații D. A. I., fiul lui I. și M., născut la data de 03.01.1994, cu domiciliul în ..14, jud. O., CNP_ și V. T., fiul lui V. și A., născut la data de 25.07.1994, cu domiciliul în loc. Uivar M., .. 104, jud. T., CNP_, ca neîntemeiată.

Au fost obligați fiecare dintre condamnații D. A. I. și V. T. la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.

Pentru a se pronunța această soluție prima instanță a reținut:

La data de 29.08.2014 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei S., sub nr._, cererea formulată de către petenții condamnați Măgădău M. C., B. A., C. A. N., L. H., B. E. C., D. A. I. și V. T., având ca obiect contestație la executare.

Prin sentință penală nr. 289/09.10.2014 pronunțată de către Judecătoria Reșița s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind contestația la executare formulată de condamnații Măgădău M. C., B. A., C. A. N. Și L. H., B. E. C., D. A. I. și V. T., în favoarea Judecătoriei C..

Prin cererea formulată, petențiicondamnați au arătat că au formulat contestație la executare în legătură cu mandatele de executare a pedepselor, au solicitat aplicarea dispozițiilor art.320 ind.1C.p.p. și art.74 C.p., având în vedere faptul că au recunoscut săvârșirea faptelor și au colabora cu organele de cercetare penală.

Petenții condamnați Măgădău M. C., B. A., C. A. N., în ședința de judecată din data de 12.12.2014, au declarat că nu au formulat contestație la executare, declarațiile acestora fiind atașate la dosarul cauzei..

Petenta condamnată L. H., prin declarația înaintată de Centrul Educativ Buziaș a arătat că solicită să fie judecată în lipsă și nu își însușește contestația la executare formulată.

În ședința de judecată din data de 12.12.2014, petenții condamnați D. A. I. și V. T. au declarat că au formulat contestație la executare, declarațiile acestora fiind atașate la dosarul cauzei..

Penitenciarul C. a înaintat instanței, copii de pe mandatele de executare a pedepsei pentru petenții condamnați Măgădău M. C., B. A., C. A. N., D. A. I. și V. T., din acestea rezultând că petenții au fost condamnați în primă instanță de judecătorie.

Cu privire la petentul condamnat B. E. C., s-a comunicat instanței că o persoană cu datele de stare civilă ale condamnatului, nu se află încarcerată în penitenciar.

Centrul Educativ Buziaș a înaintat copie de pe sentința penală nr.314/2014 a Judecătoriei Lugoj prin care a fost condamnată inculpata L. H..

Cu privire la contestația la executare formulată de petenții condamnați Măgădău M. C., B. A., C. A. N., L. H., instanța de fond a reținut următoarele:

Din conținutul prevederilor art. 597 Cpp privind procedura la instanța de executare rezulta ca legitimare procesuala activă are numai persoana condamnata, sau alta persoana ale cărei drepturi si interese legitime pot fi afectate prin declanșarea punerii in executare a unei hotărâri penale definitive.

Având in vedere manifestarea de voința exprimată de către petenții condamnați in ședința publica, potrivit căreia nu au formulat contestație la executare si nu își însușesc acțiunea formulata de o alta persoana in numele lor, întrucât nu exista nici un impediment legal, prima instanță a respins contestația la executare, formulată în numele condamnaților Măgădău M. C., B. A., C. A. N. Și L. H. ca fiind formulata de o persoana fara calitate procesuala activa si neinsusita de condamnați.

Cu privire la contestația la executare formulată de D. A. I. și V. T., instanța reține următoarele:

Conform art. 598 Cpp, contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a)când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b)când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c)când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d)când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Având in vedere cazurile în care se poate face contestația împotriva executării hotărârii penale, instanța constată că motivul invocat de către petentul condamnat nu se regăsește printre cele enumerate în mod limitativ în art. 598 Cpp, astfel încât instanța de fond a respins contestația la executare formulata de condamnații D. A. I. și V. T., ca neîntemeiată.

Cu privire la contestația la executare formulată în mumele condamnatului B. E. C., având în vedere s că o persoană cu datele de stare civilă ale condamnatului, nu se află încarcerată în penitenciar, instanța de fond a respins-o ca inadmisibilă.

Cheltuielile judiciare au rămas in sarcina statului, din care suma de 500 lei reprezintă onorariul avocat din oficiu, pentru condamnații Măgădău M. C., B. A., C. A. N. și L. H..

Au fost obligati fiecare dintre condamnații D. A. I. și V. T. la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.

Împotriva acestei soluții a declarat contestație condamnatul V. T., fără a o motiva în scris.

La termenul de judecată din data de 12 02.2015, petentul contestator V. T. a arătat că înțelege să își retragă contestația formulată, în acest sens, luându-se o declarație acestuia, care a fost consemnată și atașată la dosarul cauzei.

Față de aceste considerente, în baza art. 425/1 al. 3 NCPP, rap.la art.415 al. 1 NCPP, instanța va lua act de retragerea contestației formulată de contestatorul V. T..

Față de cele mai sus expuse instanța de control judiciar, în baza art 425 ind 1 alin 3 Cpp rap la art 415 Cpp, urmează a lua act de retragerea contestației formulate de contestatorul V. T. formulata împotriva s.p. 5851/2014 a Judecătoriei C..

In baza art 275 alin 2 Cpp, va obliga contestatorul la plata sumei de 170 lei, din care 100 lei onorariu avocat oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art 425 ind 1 alin 3 Cpp rap la art 415 Cpp

Ia act de retragerea contestației formulate de contestatorul V. T., fiul lui V. și A., născut la data de 25.07.1994, cu domiciliul în loc. Uivar M., .. 104, jud. T., CNP_, in prezent detinut in Penitenciarul C., formulata împotriva s.p. 5851/2014 a Judecătoriei C..

In baza art 275 alin 2 Cpp, obligă contestatorul la plata sumei de 170 lei, din care 100 lei onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată in ședință publică, azi, 12.02.2015.

Președinte,

G. CiontuGrefier,

C. E. V.

Red.Jud.G.C./18Februarie 2015

Tehnored. CEV/5 ex

J.f SCM

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

Emisă la 18.02.2015 Operator de date cu caracter personal nr 4690

C Ă T R E,

V. T., fiul lui V. și A., născut la data de 25.07.1994, cu domiciliul în loc. Uivar M., .. 104, jud. T., CNP_, in prezent detinut in Penitenciarul C.

Vă înaintăm alăturat în conf. cu disp. art.407 alin.1 Cpp copia deciziei penale nr. 179 din data de 12.02.2015 pronunțată de T. D. în dosarul nr._ .

PREȘEDINTE,

SS./ G. C. pentru conformitate,

Grefier,

C. V.

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

Emisă la 18.02.2015 Operator de date cu caracter personal nr 4690

C Ă T R E,

Penitenciarul C.

Vă înaintăm alăturat în conf. cu disp. art.407 alin.1 Cpp copia deciziei penale nr. 179 din data de 12.02.2015 pronunțată de T. D. în dosarul nr._ .

PREȘEDINTE,

SS./ G. C. pentru conformitate,

Grefier,

C. V.

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR._

Emisă la 18.02.2015 Operator de date cu caracter personal nr 4690

C Ă T R E,

V. T., fiul lui V. și A., născut la data de 25.07.1994, cu domiciliul în loc. Uivar M., .. 104, jud. T., CNP_, in prezent detinut in Penitenciarul C.

Vă înaintăm alăturat în conf. cu disp. art.407 alin.1 Cpp copia deciziei penale nr. 179 din data de 12.02.2015 pronunțată de T. D. în dosarul nr._ .

PREȘEDINTE,

SS./ G. C. pentru conformitate,

Grefier,

C. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 179/2015. Tribunalul DOLJ