Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 71/2016. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 71/2016 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 28-01-2016 în dosarul nr. 71/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ NR. 71
Ședința publică de la 28 Ianuarie 2016
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: G. C.
GREFIER: C. E. V.
Ministerul Public - P. de pe lângă Tribunalul D.
a fost reprezentat de procuror C. N.
Pe rol judecarea cererii având ca obiect contestație la executare formulată de petenta – condamnată C. P. A. Forina, fiica lui I. si M., născuta la 29.03.1996, in prezent deținut în Penitenciarul de Minori si Tineri C..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat P. O. in substituire pentru apărătorul desemnat din oficiu D. E. A. in baza delegației pentru asistenta judiciara obligatorie nr. 442/13.01.2016.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că la dosarul cauzei s-a înaintat de către Penitenciarul de Minori si Tineri cererea persoanei private de libertate C. A. F. prin care arata ca nu isi însușește contestația ce formează obiectul prezentului dosar si solicită judecarea cauzei in lipsa, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul declară terminată cercetarea judecătorească, potrivit art. 387 Cpp și acordă cuvântul contestației la executare formulate.
Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței respingerea contestației la executare, având în vedere susținerile persoanei private de libertate C. A. F., în sensul că nu ea este cea care a formulat prezenta cerere.
Apărătorul din oficiu al petentei condamnate C. A. F., av.P. O., solicită instanței să ia act de manifestarea de voință a acesteia.
Dezbaterile fiind închise,
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Tîrgu Carbunesti sub nr._, disjunsa din dosarul nr_, petitionara condamnata C. P. A. F. a contestat formele de executare emise pe numele sau si privind pedeapsa pe care o executa in prezent, apreciind-o ca fiind exagerat de mare in raport cu fapta comisă, prejudiciul fiind recuperat.
In drept, au fost invocate dispozitiile art 558 C.p.p.
Prin sentința penala nr. 845 din 19.11.2015 pronunțata de Judecătoria Targu Carbunesti in dosarul nr_, s-a declinat competenta de soluționare a contestației la executare formulata de petiționara condamnata C. P. A. F., deținuta in Penitenciarul de Minori si Tineri C., in favoarea Tribunalului D..
Pentru termenul de judecată din data de 28.01.2016, la dosarul cauzei s-a înaintat de către Penitenciarul de Minori si Tineri, cererea persoanei private de libertate C. A. F. prin care arata ca nu isi însușește contestația ce formează obiectul prezentului dosar si solicită judecarea cauzei in lipsa.
Analizând cererea formulată, instanța constată că a fost sesizată cu o cerere formulată în baza dispozițiilor art.597 C.p.p. - procedura la instanța de executare, iar rezolvarea contestației la executare care include cazurile, condițiile și persoanele care pot formula o asemenea cerere fiind reglementate prin dispozițiile prevederilor art. art. 597 C.p.p. rap. la art. 598 și 599 C.p.p.
Deși nu există o prevedere expresă cu privire la persoanele care au calitatea de a formula cereri, din interpretarea textului procedural prevăzut de art. 597 alin. 1 C.p.p. care folosește sintagma "părțile interesate" rezultă că aceasta nu conduce automat și la crearea unui drept procesual activ a unor persoane care nu au legătură cu cadrul procesual.
Verificarea calității procesuale a unei persoane în cadrul unei cereri formulate în baza dispozițiilor art. 597 C.p.p. se poate face prin însăși dispozițiile procedurale care reglementează cazurile în care poate fi invocată o asemenea cerere.
Având în vedere declarația persoanei private de libertate in sensul ca nu aceasta a formulat contestație la executare și nu și-o însușește, tribunalul reține că în speță cererea nu a fost formulată de o persoană interesată care ar fi abilitată prin legea procedural penală să formuleze o asemenea cerere.
În consecință, cererea este formulată de o persoană fără calitate procesuală, motiv pentru care lipsa calității procesuale atrage nulitatea cererii, instanța nefiind sesizată legal, aspect ce duce la inadmisibilitatea cererii.
Prin urmare, tribunalul, în baza art. 599 rap la 597 Cpp, va respinge ca inadmisibilă contestația la executare formulată în numele petentei condamnate C. A. F..
În baza art. 275 alin 3 Cpp, cheltuielile judiciare vor rămâne in sarcina statului, din care suma de 130 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 599 rap la 597 Cpp,
Respinge ca inadmisibilă contestația la executare formulată în numele petentei condamnate C. A. F., fiica lui I. si M., născuta la data de 29.03.1996, in prezent deținuta in Penitenciarul de Minori si Tineri C..
În baza art. 275 alin 3 Cpp, cheltuielile judiciare rămân statului, din care suma de 130 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Cu contestație in termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.01.2016.
Președinte, Grefier,
G. C. C. E. V.
Red. Jud G.C./tehnored. C.E.V..
02 Februarie 2016/5 ex.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. dosar_
Emisă la 02.02.2016
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
C. A. F., fiica lui I. si M., născuta la data de 29.03.1996, in prezent deținuta in Penitenciarul de Minori si Tineri C.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 856/01.10.2015 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._
Grefier – C. E. V.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. dosar_
Emisă la 02.02.2016
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
Penitenciarul de Minori si Tineri C.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 856/01.10.2015 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._
Grefier – C. E. V.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. dosar_
Emisă la 02.02.2016
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
P. de pe langa Tribunalul D.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 856/01.10.2015 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._
Grefier – C. E. V.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 100/2016.... | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|








