Înlocuirea măsurii preventive. Art. 139 C.p.p.. Decizia nr. 87/2012. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 87/2012 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-06-2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIE PENALĂ Nr. 87/2012
Ședința publică de la 20 Iunie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. E.
Judecător C. C.
Judecător B. F. V.
Grefier L. S.
Din partea Ministerului Public a participat procuror D. B. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul D..
Pe rol soluționarea recursului declarat de P. de pe lângă J. C., împotriva încheierii de ședință din 15.06.2012, pronunțată de J. C. în dosarul nr._ 2, privind pe inculpata B. D. F., deținută în Penitenciarul C., având ca obiect cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: intimata -inculpata B. D. F., asistată de avocat C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constatând cauza în stare de judecată a acordat cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond, iar în baza art. 3002 raportat la art.160h C.p.p. menținerea stării de arest a inculpatei. Apreciază că, în raport de momentul procesual, nu au intervenit temeiuri noi, nu s-a împlinit termenul rezonabil, subzistă starea de pericol social a infracțiunii, impactul în rândul opiniei publice este același.
Avocat C., pentru intimata-inculpată B. D. F., a solicitat respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a încheierii instanței de fond, arătând că din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că ,cel care maltrata copilul era concubinul inculpatei, iar aceasta nu a putut sesiza organele de poliție întrucât acesta era o fire violentă.
Intimata inculpată B. D. F., având cuvântul, a solicitat judecarea sa în stare de libertate.
TRIBUNALUL
Prin încheierea din 15 iunie 2012 pronunțată de J. C., în temeiul art. 139 alin 1 Cpp rap. la art. 1451 Cpp s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive dispusă față de inculpata B. D. F. fiica lui M. și A., născută la data de 11.06.1989, în C., jud. D., domiciliată în com. Predești, ., jud. D.. cu măsura preventiva a obligării de a nu parasi țara, fara încuviințarea instanței de judecata.
In temeiul art.1451 Cpp rap. la art.145 alin 11 Cpp a fost obligată inculpata ca pe durata măsurii obligației de a nu părăsi țara să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată, ori de câte ori este chemat si la toate termenele de judecata ;
- să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție, sau ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a încuviințat măsura ;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;
In temeiul art 145 alin 22 Cpp obliga inculpata ca pe durata măsurii obligației de a nu părăsi țara să respecte următoarele obligații:
- sa nu comunice direct sau indirect cu inculpatul L. C. V.;
- să nu comunice direct sau indirect cu minorul Cîrstov A. C..
- să nu comunice direct sau indirect cu persoanele care au calitatea de martori în dosar.
In temeiul art. 145 al.22 C.p.p s-a atras atenția inculpatei ca in caz de incălcare cu rea credința a obligațiilor care ii revin, se va lua fata de acesta măsura arestării preventive, conform art 145 alin 3 Cpp.
S-a dispus punerea în libertate, la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, a inculpatei B. D. F. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 53/29.03.2012 emis de J. C. ,în dosar nr._, dacă aceasta nu este arestată sau reținută în altă cauză.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
În conformitate cu disp. art. 300/2 C.p.p rap la art. 160/b C.p.p, în cursul judecății instanța verifică periodic dar nu mai târziu de 60 zile legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Analizând legalitatea si temeinicia stării de arest preventiv, subzistenta sau apariția a noi temeiuri pentru continuarea privării de libertate, instanța retine următoarele:
Scopul luării măsurilor preventive astfel cum este statuat de dispozițiile art.136 C.p.p. este acela de a asigura o bună desfășurare a procesului penal ori pentru a împiedica sustragerea învinuitului ori inculpatului de la urmărirea penală, judecată și executarea pedepsei.
La analiza subzistenței sau modificării temeiurilor luării măsurii arestării preventive pe parcursul judecății, instanța trebuie să examineze temeiul de arestare incident la acel moment și, de asemenea, dacă există temeiuri noi care să justifice menținerea acestei măsuri preventive.
Potrivit dispozițiilor art.148 lit.f C.p.p., măsura arestării preventive poate fi luată când inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Instanța apreciază că în prezent nu mai există nici un fel de dovezi din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatei ar prezenta vreun pericol real si concret pentru ordinea publică.
Pe parcursul solutionării cauzei, atat in faza urmaririi penale, cat si in cea a judecatii, este posibila constatarea de catre instanta de judecata, la sesizarea partilor sau chiar din oficiu, a schimbarii imprejurarilor care au constituit temeiuri ale luarii masurii preventive.
In aceste conditii, potrivit art. 139 alin. (1) C.proc.pen., masura preventiva luata se inlocuieste cu alta masura preventiva, cand s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea masurii.
Inlocuirea masurii preventive, ca institutie juridica ce opereaza in domeniul masurilor preventive, este posibila tocmai datorita naturii procesului penal, definit ca un complex de acte succesive, cu o desfasurare progresiva, care au drept scop pronuntarea unei solutii juste in legatura cu conflictul de drept supus solutionarii.
Potrivit art. 139 alin. (35), masura arestarii preventive poate fi inlocuita cu una din masurile prevazute de art. 136 alin. (1) lit. b) si c) (obligarea de a nu parasi localitatea, obligarea de a nu parasi tara).
Astfel Curtea europeană a precizat care este principiul general în această materie în afacerea Wemhoff: “detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va imputa sau nu din pedeapsă”.
Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură „există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate” (hotărârea Labita împotriva Italiei). În acest sens s-a pronunțat Curtea și în cauzele Neumeister c. Austria și Stasaitis c. Lituania.
În câteva cauze împotriva Franței (cu titlu de exemplu, Letellier) Curtea s-a pronunțat asupra unui alt criteriu: protejarea ordinii publice, ea admițând că - în măsura în care și dreptul național o recunoaște - prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, anumite infracțiuni pot suscita "o tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă, însă doar pe un termen limitat. În orice caz, ar trebui demonstrat că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică, iar menținerea măsurii este legitimă doar atâta timp cât ordinea publică este efectiv amenințată (a se vedea și cauza Kemmache împotriva Franței).
În plus, menținerea arestării preventive nu poate anticipa o pedeapsa privativa de libertate; în concluzie, daca nu mai exista un pericol, în special de sustragere, menținerea detenției nu se mai justifica .
Gravitatea faptei penale pentru care inculpata este cercetată nu poate justifica de una singura menținerea arestării, întrucât acest criteriu va fi avut in vedere la stabilirea si individualizarea sancțiunii de drept penal ce se va aplica.
In baza art 5 par. 3 din Convenție, atunci când decid cu privire la prelungirea sau menținerea arestării preventive, autoritatile interne sunt obligate sa ia in considerare si posibilitatea luării unor masuri alternative pentru a asigura prezentarea persoanei respective la proces: eliberarea pe cauțiune, interdicția de a parasi tara sau orașul ( cauza Khudoyorov c. Rusiei, 2005), etc.
Conform practicii Curții Europene se poate considera o tulburare a ordinii publice imediat după comiterea faptei și că aceasta se risipește cu timpul. Gravitatea deosebită a unei fapte penale creează o reacție publică la săvârșirea acesteia putând suscita o tulburare socială de natură să justifice o detenție provizorie pe o perioadă de timp. Această privare de libertate nu poate dura decât bazându-se pe fapte de natură să indice că eliberarea deținutului ar tulbura în mod real ordinea publică. În raport de acestea, intervalul de peste 2 luni de zile de arest preventiv a inculpatei, nu mai justifică temerea pericolului concret pentru ordinea publică prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., pentru desfășurarea normală a procesului fiind suficientă măsura obligării de a nu părăsi țara prevăzut de art. 136 lit. c) C. proc. P. .
Instanța de fond a apreciat, în funcție de datele din dosar, că temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive s-au schimbat pericolul social concret pentru ordinea publică s-a diminuat cu trecerea timpului.
Analizând garanțiile arătate, conferite de jurisprudența CEDO, se apreciază că nu există nici un argument de fapt sau de drept care să releve că prin lăsarea în libertate a inculpatei s-ar crea o stare de insecuritate publică ori alte riscuri pentru buna desfășurare a procesului penal.
În cauză s-a început cercetarea judecătorească, au fost audiați atât inculpații cât și o parte din martori astfel că nu mai există posibilitate de influențare sau împiedicare a cursului procesului penal. Minorul a fost încredințat de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D. unei alte persoane, astfel că mama nu mai poate lua legătura cu minorul, această obligație urmând a fi impusă chiar de instanță inculpatei.
După o perioadă de arest de peste două luni de zile, care s-a constituit într-un serios avertisment în reconsiderarea conduitei cercetarea judecătorească cu inculpata în stare de arest nu se mai justifică si nu mai poate fi considerată necesară și proporțională cu scopul urmărit, altul decât cel statuat de disp art.52 C.p.
Pentru considerentele expuse, instanța de fond a constatat că de la data luării acestei măsuri preventive s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea ei, iar în baza art.139 alin.1 C.p.p.rap.la art.145 C.p.p., apreciind că se impune înlocuirea măsurii arestului preventiv luată față de inculpată cu măsura obligării de a nu părăsi țara considerând-o ca fiind suficientă prin obligațiile impuse, pentru a asigura o bună desfășurare a procesului penal în curs.
Împotriva acestei încheieri a declarat în termen legal recurs P. de pe lângă J. C. motivând că hotărârea instanței de fond de înlocuire a măsurii arestului preventiv a inculpatei B. D. F. măsura preventivă de a nu părăsi țara este netemeinică având în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei comise, faptul că pentru o bună înfăptuire a justiției, se impunea în continuare privarea de libertate a inculpatei- aspectul că inculpata s-ar fi aflat prea mult timp în stare de arest preventiv (2 luni) nu este suficient pentru a aprecia ca este în mod cert un avertisment în reconsiderarea conduitei sale, nu poate fi apreciat drept un motiv care nu ar mai justifica starea de arest, aceasta fiind în continuare necesară si proporțională cu scopul urmărit de lege.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată următoarele:
Prin încheierea 45 din 29.03.2012 a Judecătoriei C. pronunțată în dosar_, definitivă prin încheierea 17 din 30.03.2012 a Tribunalului D. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei B. D. F. constatându-se că sunt îndeplinite condițiile art. 143 și art. 148 lit. f Cod procedură penală. S-a reținut astfel că din probele administrate până la acel moment, rezulta bănuiala legitimă că inculpata săvârșit infracțiunea pentru care este cercetată, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea respectivă este mai mare de 4 ani, iar pericolul pentru ordinea publică este relevat de împrejurările concrete de comitere a faptei, dar și de gravitatea acesteia.
Măsura preventivă dispusă astfel a fost menținută prin încheierile din 11.05.2012, și 15.05.2012 state în dosar nr._ 2/a1 format urmare a sesizării instanței cu rechizitoriul 3897/P/2012 al Parchetului de pe lângă J. C..
Pe parcursul judecății, până în prezent au fost audiați inculpații, martori și, la dosar.
La termenul de judecată din 15 iunie 2012, prin apărător ales, inculpata a formulat cerere de înlocuire a măsurii preventive dispuse anterior.
Raportat la actele și lucrările dosarului tribunalul constată că în mod corect instanța de fond, prin încheierea recurată, admițând cererea, a dispus înlocuirea arestării preventive pentru inculpată.
Astfel, potrivit art. 139 alin.1 Cod procedură penală, măsura preventivă luată se înlocuiește cu altă măsură preventivă, când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.
În speță, s-a început cercetarea judecătorească, au fost audiați atât inculpații cât și o parte din martori astfel că nu mai există posibilitate de influențare sau împiedicare a cursului procesului penal. Minorul a fost încredințat de către Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului D. unei alte persoane, astfel că mama nu mai poate lua legătura cu minorul, această obligație fiind impusă chiar de instanță inculpatei. În consecință tribunalul reține că în mod corect instanța de fond a apreciat că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la data arestării, în sensul că, în prezent lăsarea în libertate a inculpatatei nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Pentru aceste motive și constatând că măsura dispusă de instanța de fond este legală și temeinică, tribunalul, în baza art.139 al.1 Cpp rap.la art.141 al.2 Cpp și la art.38515 pct.1 lit.b Cpp, va respinge ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă J. C. împotriva încheierii pronunțate la data de 15.06.2012 de J. C., în dosarul nr._ 2.
În baza art.192 al.3 Cpp, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.139 al.1 Cpp rap.la art.141 al.2 Cpp și la art.38515 pct.1 lit.b Cpp, respinge ca nefondat recursul declarat de P. de pe lângă J. C. împotriva încheierii pronunțate la data de 15.06.2012 de J. C., în dosarul nr._ 2.
În baza art.192 al.3 Cpp, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 20 Iunie 2012.
Președinte, Judecător, Judecător,
I. E. C. C. B. F. V.
Grefier,
L. S.
Red.jud IE
Tehnored 2ex/22.06.2012L.SRed.jud fond IAZglimbea
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 255/2012.... | Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|
