Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 599/2015. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 599/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 10-09-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

SENTINȚA PENALĂ Nr. 599

Ședința publică de la 10.09.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE: E. C. M.-judecător

Grefier: F. B.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă T. D.

a fost reprezentat prin procuror D. B.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petentul I. E., având ca obiect întreruperea executării pedepsei (art. 592 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit petentul I. E., fiind reprezentat de apărător din oficiu, avocat V. O., care depune la dosar delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 7936/2015.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că Penitenciarul G. a depus la dosarul cauzei adresa nr._/PG.GR/25.08.2015, însoțită de declarația petentului condamnat I. E., din care rezultă că acesta nu-și însușește cererea formulată în numele său de o altă persoană.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra cererii formulate.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită să se ia act de declarația persoanei condamnate.

Avocat V. O. pentru petentul I. E. solicită instanței să se ia act de manifestarea de voință a persoanei condamnate.

Dezbaterile fiind închise.

TRIBUNALUL:

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

La data de 11.08.2015 a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D. sub nr._ cererea formulată de petentul condamnat I. E. având ca obiect întreruperea executării pedepsei.

În motivarea cererii, petentul condamnat a arătat că se află încarcerat în Penitenciarul C. și suferă de o boală infecțioasă ce necesită tratament, deoarece boala are evoluție și nu se poate trata în rețeaua sanitară a sistemului penitenciar.

În cauză s-a dispus înaintarea unei adrese către Penitenciarul C. pentru a comunica dacă petentul I. E. își menține cererea de întrerupere a pedepsei închisorii și pentru a se depune la dosar o copie a mandatului de executare a pedepsei închisorii.

Cu adresa nr._/PGGR/07.08.2015 Penitenciarul G. a depus la dosar MEPI nr. 2439/21.01.2012 emis de Judecătoria G., MEPI nr. 604/07.06.2006 emis de T. București Secția a II-a Penală și declarația petentului condamnat din care rezultă că nu își însușește cererea formulată.

Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Potrivit art. 589 alin. 1 Cpp "Executarea pedepsei închisorii sau a detențiunii pe viață poate fi întreruptă în următoarele cazuri:

a) când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor și care face imposibilă executarea imediată a pedepsei, dacă specificul bolii nu permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății și dacă instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. În această situație, executarea pedepsei se amână pentru o durată determinată;

b) când o condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an. În aceste cazuri, executarea pedepsei se amână până la încetarea cauzei care a determinat amânarea".

Având în vedere faptul că pentru termenul de judecată din data de 10.09.2015, petentul condamnat I. E. a depus la dosar declarație din care rezultă că acesta nu-și însușește cererea formulată în numele său de o altă persoană și nu și-o însușește, tribunalul, dat fiind cele precizate de către petent reține că în speță cererea nu a fost formulată de o persoană interesată care ar fi abilitată prin legea procedural penală să formuleze o asemenea cerere.

Având în vedere și manifestarea de voință exprimată de petentul condamnat I. E., potrivit căreia nu a formulat cererea de întreruperea executării pedepsei și nu își însușește acțiunea formulată de o altă persoană în numele său, instanța urmează a respinge contestația la executare formulată în numele petentului condamnat I. E..

Pentru considerentele expuse mai sus, instanța va respinge cererea de întrerupere executare pedeapsă formulată în numele petentului I. E..

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, din care suma de 130 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, va fi virată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați D..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea de întrerupere executare pedeapsă formulată în numele petentului I. E., fiul lui C. și L., născută la 25.02.1974, în prezent deținut în Penitenciarul C..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 130 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, va fi virată din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați D..

Cu contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 10.09.2015.

Președinte,

C. E. M.

Grefier,

F. B.

Red.jud. E.C.M./Tehn. F.B.

16.09.2015/4ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Sentința nr. 599/2015. Tribunalul DOLJ