Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 687/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 687/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ NR. 687
Ședința publică de la 12.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. G. C.
Grefier: C. A. G.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă T. D. a fost reprezentat prin procuror C. R.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnatul T. F. deținut în Penitenciarul Pelendava, având ca obiect contestația la executare (art. 598 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru contestatorul-condamnat T. F. apărătorul desemnat din oficiu, avocat I. E. în substituire pentru apărătorul desemnat din oficiu, avocat N. C., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 9288/2015 și a delegației de substituire pe care le depune la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că a fost înaintată o cerere prin care condamnatul învederează că nu a formulat prezenta contestație la executare și nu și-o însușește, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:
Avocat I. E. pentru contestatorul-condamnat T. F., având cuvântul, solicită respingerea contestației la executare având în vedere cele declarate de condamnat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea cererii ca inadmisibilă.
Dezbaterile fiind încheiate;
T.,
Deliberând asupra cauzei deduse judecații, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului D. sub nr._ la data de 17.09.2015, petentul condamnat a formulat contestație la executare arătând că a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de persoane.
În motivarea cererii a arătat că a fost arestat în Italia la data de 19.02.2008 până la data de 30.04.2008, după care a fost extrădat pentru continuarea executării pedepsei, iar în momentul de față nu i-a fost dedusă perioada executată pe teritoriul italian.
De asemenea, a arătat că a fost arestat o perioadă de 25 de zile pe teritoriul Spaniei în perioada 11.10.2013 – 05.11.2013, ulterior fiind extrădat și nu i-a fost dedusă arestarea.
În vederea soluționării prezentei cauzei T. D. a dispus emiterea unei adrese către locul de deținere pentru a înainta mandatul de executare a pedepsei închisorii.
Penitenciarul Pelendava prin adresa nr. V 2_/PPDJ/23.09.2015 a înaintat mandatul de executare a pedepsei închisorii.
În cursul soluționării acestei contestații la executare, pe rolul Tribunalului D., pentru termenul din data de 12.10.2015, Penitenciarul Pelendava prin adresa nr. V2_/28.09.2015 a înaintat la dosarul cauzei declarația persoanei condamnate T. F. prin care a învederat că nu a formulat contestația la executare ce formează obiectul dosarului și nu și-o însușește.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată:
În ceea ce privește pe contestatorul condamnat T. F., instanța constată că a fost sesizată cu o cerere formulată în baza dispozițiilor art. 597 C.p.p. - procedura la instanța de executare, iar rezolvarea contestației la executare care include cazurile, condițiile și persoanele care pot formula o asemenea cerere sunt reglementate prin dispozițiile prevederilor art. art. 597 C.p.p. rap. la art. 598 și 599 C.p.p.
Deși nu există o prevedere expresă cu privire la persoanele care au calitatea de a formula cereri, din interpretarea textului procedural prevăzut de art. 597 alin. 1 C.p.p. care folosește sintagma "părțile interesate" rezultă că aceasta nu conduce automat și la crearea unui drept procesual activ a unor persoane care nu au legătură cu cadrul procesual.
Verificarea calității procesuale a unei persoane în cadrul unei cereri formulate în baza dispozițiilor art. 597 C.p.p. se poate face prin însăși dispozițiile procedurale care reglementează cazurile în care poate fi invocată o asemenea cerere.
Din datele oferite de dosarul cauzei nu rezultă că cererea este formulată de către o altă persoană, cu excepția contestatorului condamnat T. F., care ar avea vreun interes cu privire la modul de executare, incidente intervenite în cursul executării pedepsei.
Astfel, se constată că, deși cererea cuprinde numele contestatorului condamnat T. F., datele de stare civilă, precum și unele date privind situația juridică a acestuia, iar conform celor precizate prin cererea depusă la dosarul cauzei de către contestatorul-condamnat, aceste date sunt corecte și îl vizează, în urma declarației depusă la dosarul cauzei, acesta a precizat că nu a formulat o cerere în baza dispozițiilor art. 598 C.p.p.
În aceste condiții, instanța, dat fiind cele precizate de către contestatorul condamnat, reține că în speță cererea nu a fost formulată de o persoană interesată care ar fi abilitată prin legea procedural penală să formuleze o asemenea cerere.
În consecință, cererea este formulată de o persoană fără calitate procesuală, motiv pentru care lipsa calității procesuale atrage nulitatea cererii, instanța nefiind sesizată legal, aspect ce duce la inadmisibilitatea cererii.
Având în vedere și manifestarea de voință exprimată de persoana condamnată prin cererea depusă la dosarul cauzei, potrivit căreia nu a formulat contestația la executare și nu își însușește acțiunea formulată de o altă persoană în numele său, în baza art. 597 C.p.p. se va respinge contestația la executare ca inadmisibilă, întrucât aceasta a fost formulată de o persoană fără calitate procesuală activă și este neînsușită de condamnată.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate vor rămâne în sarcina statului, inclusiv onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei, care se va avansa din fondul special al Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 597 C.p.p. respinge contestația la executare formulată în numele condamnatului T. F., fiul lui C. și G., născut la data de 22.08.1978, în C., județ D., CNP –_, cu domiciliul în ., ., județ D., în prezent deținut în Penitenciarul Pelendava, ca inadmisibilă.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului, inclusiv onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 130 lei, care se va avansa din fondul special al Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 12.10.2015.
Președinte, Grefier,
C. G. C. C. A. G.
Red. Jud. C.G.C./11.11.2015
Tehnored. C.AG../ 5 ex.
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. dosar_
Emisă la 13.11.2015
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
T. F., fiul lui C. și G., născut la data de 22.08.1978, în prezent deținut în Penitenciarul Pelendava
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia sentinței penale nr. 687/12.10.2015 pronunțată de T. D. în dosarul nr._ .
Grefier – C. A. G.
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. dosar_
Emisă la 13.11.2015
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
Penitenciarul Pelendava
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia sentinței penale nr. 687/12.10.2015 pronunțată de T. D. în dosarul nr._ .
Grefier – C. A. G.
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. dosar_
Emisă la 13.11.2015
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
P. DE PE L. T. D.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia sentinței penale nr. 687/12.10.2015 pronunțată de T. D. în dosarul nr._ .
Grefier – C. A. G.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 691/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 694/2015.... → |
|---|








