Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 855/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 855/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 01-10-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 855
Ședința publică de la 01.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. A.
Grefier: C. E. V.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă T. D.
a fost reprezentat prin procuror V. N.
Pe rol judecarea contestației formulate de contestatorul condamnat N. C. împotriva sentinței penale nr. 2932/18.08.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect cererea de liberare condiționată.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul condamnat N. C., personal și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat B. M. I. în substituire pentru apărătorul desemnat din oficiu, avocat G. C. în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 8730/2015 și a delegației de substituire pe care le depune la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
La interpelarea instanței, contestatorul condamnat N. C. arată că își menține contestația formulată.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației formulate.
Avocat desemnat din oficiu B. M. I. pentru contestatorul condamnat N. C., având cuvântul, solicită admiterea contestației formulate și rejudecând admiterea cererii de liberare condiționate, arătând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 Cod procedură penală, condamnatul a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege, a avut un comportament corespunzător astfel că se impune admiterea cererii de liberare condiționată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că se impune în continuarea executarea pedepsei, întrucât
Pentru aceste motive solicită respingerea contestației formulate și menținerea sentinței penale ca fiind legală și temeinică.
Contestatorul condamnat N. C., având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii de liberare condiționată.
Dezbaterile fiind închise;
T.,
Asupra contestației de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2932/18.08.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ , având ca obiect cerere de liberare condiționată (art. 587 NCPP), s-a respins cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul N. C., fiul lui B. și al lui M., născut la 25 Decembrie 1986, în prezent deținut în Penitenciarul Pelendava și s-a fixat termen de reînnoire a cererii după data de 18.12.2015.
A fost obligat condamnatul la plata sumei de 180 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, a reținut următoarele:
La data de 11.08.2015 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ cererea petentului-condamnat N. C. prin care a solicitat liberarea conditionata din executarea pedepsei de 4 ani inchisoare.
In motivare, petentul a aratat ca îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege.
In drept, cererea a fost intemeiata pe disp. art. 587 NCPP.
In vederea solutionarii cauzei, la dosar au fost depuse proces-verbal nr. V2_/13.08.2015 al Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului Pelendava și o caracterizare a condamnatului.
Din procesul verbal întocmit de Penitenciar, care însoțește propunerea de liberare condiționată, instanța de fond a retinut că, petentul se afla in executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentinta penala nr. 531/2013 pronuntata de Judecatoria C., pentru comiterea infractiunii de furt calificat.
Pentru a putea fi liberat condiționat, condamnatul trebuie sa execute 974 zile închisoare si a executat până în prezent 1090 zile, dintre care 87 zile i se consideră executate ca urmare a muncii prestate.
Din procesul verbal înaintat de Penitenciar si din caracterizare rezultă că petentul condamnat a relationat favorabil cu personalul unitatii si celelalte persoane private de libertate, s-a implicat în cadrul activităților lucrative, a participat la programe educaționale, a fost recompensat de 5 ori și sancționat 1 dată pentru nerespectare ROI, măsură disciplinară care a fost ridicată.
Instanța de fond a reținut că la data de 01.02.2014 au intrat în vigoare dispozitiile Noului Cod penal, care, reglemeteaza diferit institutia liberării conditionate.
Analizând noile prevederile legale prev. de art. 100 și urm NCP, instanța de fond a retinut că, prin noile dispozițiile legale au fost introduse condiții în plus pentru a se putea acorda liberarea condiționată.
Astfel, potrivit art. 100 C.p. poate fi liberat conditionat condamnatul care: - a executat cel putin 2/3 din durata pedepsei închisorii, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani; - se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis; - a îndeplinit integral obligatiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; - instanta are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Analizând aceste conditii legale, prin comparatie cu cele prev. de art. 59 Cod penal din 1969, instanta de fond a apreciat că dispozitiile art. 59 din Codul penal de la 1969 sunt mai favorabile decât cele prevăzute de art. 100 NCP.
În consecință, instanța de fond a analizat îndeplinirea în prezenta cauza a dispozițiilor art. 59 Cp din 1969.
Astfel, instanta de fond a reținut că potrivit art. 59 C.pen. din 1969: poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat o fracțiune de pedeapsa prevăzuta de lege, este stăruitor in munca, disciplinat, da dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.
Îndeplinirea acestor criterii de către condamnat nu creează pentru acesta un drept, ci doar o vocație, singura in măsura sa aprecieze oportunitatea liberării condiționate fiind instanța de judecata.
Instanța a apreciat că, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 59 Cp din 1969, față de comportamentul oscilant al condamnatului, acesta fiind atat recompensat, cat și sancționat, iar fata de gravitatea infractiunii savarsite de petent, respectiv complicitate la furt calificat, precum si fata de antecedentele penale ale condamnatului, acesta fiind recidivist, observand si data la care urmeaza sa expire durata pedepsei, respectiv 13.11.2016, instanța de fond a retinut ca nu exista suficiente si serioase indicii in sensul ca pedeapsa inchisorii aplicata condamnatului si executata până la acest moment si-a atins scopul, astfel încât subzista necesitatea executarii in continuare a pedepsei, pentru ca persoana in cauza sa se redreseze, sa dobandeasca un ansamblu de valori morale si sociale necesare pentru evitarea in momentul parasirii locului de detinere a savarsirii altor infractiuni.
Având în vedere aceste aspecte, instanța a respins cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul N. C. și a fixat termen de reînnoire a cererii după data de 18.12.2015.
A obligat condamnatul la plata sumei de 180 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Împotriva acestei sentințe a declarat contestație condamnatul N. C., fără a o motiva în scris,însă cu ocazia dezbaterilor orale a solicitat personal și prin apărător desemnat din oficiu, admiterea contestației, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, a îndeplinit fracția de pedeapsă prevăzută de lege. Arată că a avut o comportare bună, a fost recompensat și solicită admiterea cererii pentru a fi alături de familie.
Examinând sentința atacată, sub toate aspectele de fapt și de drept și în raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că instanța de fond în mod corect a respins cererea de liberare condiționată, pentru următoarele considerente:
Examinând comparativ dispozițiile de drept penal referitoare la liberarea condiționată, respectiv art. 59 și urm. C.p. din 1968 și art. 99 și urm. NCP, tribunalul constată că dispozițiile legale din vechea reglementare sunt mai favorabile atât sub aspectul condițiilor pe care persoana condamnată trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi dispusă liberarea condiționată (noua reglementare impunând în acest sens noi condiții, cum ar fi cele referitoare la faptul că cel condamnat trebuie să se afle în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis ori că cel condamnat trebuie să fi îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească), cât și datorită faptului că intervalul cuprins între data liberării condiționate și data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat, pe durata căruia acesta trebuie să respecte măsurile de supraveghere și obligațiile impuse de către instanță (prev. de art. 101 NCP).
Așadar, potrivit art. 59 cod penal 1968, liberarea condiționată se acordă de către instanța de judecată dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv executarea unei fracții din pedeapsă, ca o garanție că scopul și funcțiile acesteia au fost atinse, stăruința în muncă și disciplină a condamnatului, precum și dovezile temeinice de îndreptare sub aspectul redresării sale morale, instanța ținând cont și de antecedentele penale ale condamnatului.
T. reține că persoana condamnată se află în executarea unei pedepse de 4 ani închisoare, în baza sentinței penale nr. 531/2013 a Judecătoriei C. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută de dispozițiile art. 209 Cod penal.
T. mai reține că la analiza unei cereri de liberare condiționată executarea fracției de pedeapsă prevăzută de lege este numai una din condițiile pentru admisibilitatea cererii, pe lângă aceasta fiind necesare și dovezi temeinice de îndreptare a condamnatului în timpul executării pedepsei, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată, care la fond a avut în vedere comportamentul oscilant al condamnatului, acesta fiind atât recompensat, cat și sancționat, gravitatea infracțiunii săvârșite de petent, respectiv complicitate la furt calificat, antecedentele penale ale condamnatului, acesta fiind recidivist, apreciindu-se în mod just că timpul executat de condamnat din pedeapsă nu este suficient pentru ca acesta să își însușească scopul preventiv și educativ al pedepsei, astfel încât în viitor să nu mai comită și alte infracțiuni.
Totodată se mai reține că, după cum rezultă din procesul-verbal și caracterizarea înaintate de Penitenciarul Pelendava prin adresa nr. V 2_/13.08.2015, persoana condamnată execută pedeapsa în regim deschis, iar pe perioada detenției petentul a fost sancționat disciplinar o singură dată și a fost recompensat de 6 ori.
T., având în vedere toate aceste aspecte, constată că în acest caz în mod just a apreciat instanța de fond că față de gravitatea infracțiunii săvârșite de petent, respectiv furt calificat, observând și antecedente penale ale condamnatului( acesta fiind anterior condamnat de două ori pentru fapte de același gen), precum și data la care urmează sa expire durata pedepsei, respectiv 13.11.2016, neexistând suficiente și serioase indicii în sensul că pedeapsa închisorii aplicată condamnatului și executată până la acest moment și-a atins scopul înainte de a fi expirat durata stabilită prin hotărârea de condamnare, precum și faptul că îndeplinirea condițiilor sus menționate nu creează un drept condamnatului ci o vocație lăsată la aprecierea instanței, astfel încât în mod corect s-a respins cererea de liberare condiționată, termenul fixat fiind unul adecvat raportat la toate aceste considerente.
În cauza de față, T. apreciază continuarea privării de libertate a condamnatului ca fiind soluția legală și necesară pentru ocrotirea societății, pentru înfăptuirea justiției și atingerea funcțiilor pedepsei, printre care și cea de exemplaritate.
Există suficiente și serioase indicii în sensul ca pedeapsa închisorii aplicata condamnatului si executata până la acest moment nu si-a atins scopul, astfel încât subzistă necesitatea executării în continuare a pedepsei, pentru ca persoana in cauza sa se redreseze, sa dobândească un ansamblu de valori morale si sociale necesare pentru evitarea in momentul părăsirii locului de deținere a săvârșirii altor infracțiuni.
Față de aceste considerente, în mod corect prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite toate condițiile impuse de lege, astfel încât în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. se va respinge contestația formulată de către condamnatul N. Comise împotriva s.p. nr. 2932/18.08.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondată, urmând ca acesta să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozițiilor art. 275 alin. 2 lit. a C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b N.C.pr.pen.
Respinge contestația formulată de contestatorul N. C., fiul lui B. și M., născut la data de 25.12.1986, în localitatea Amărăștii de Jos, județ D., CNP –_, cu domiciliul în localitatea Amărăștii de Jos, ., județ D., în prezent deținut în Penitenciarul Pelendava împotriva sentinței penale nr. 2923/18.08.2015 a Judecătoriei C. ca nefondată.
În baza art.275 alin.1 lit.a N.C.pr.pen.
Obligă contestatorul la plata sumei de 180 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului, din care 130 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 01.10.2015.
Președinte, Grefier,
G. A. C. E. V.
Red. Jud G.A./08.10.2015
Tehnored C.E.V/5 ex
Red. Jud. fond. A.C.
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. dosar_
Emisă la 08.10.2015
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
N. C., fiul lui B. și M., născut la data de 25.12.1986, în localitatea Amărăștii de Jos, județ D., CNP –_, cu domiciliul în localitatea Amărăștii de Jos, ., județ D., în prezent deținut în Penitenciarul Pelendava
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 855/01.10.2015 pronunțată de T. D. în dosarul nr._
Grefier – C. E. V.
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. dosar_
Emisă la 08.10.2015
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
Penitenciarul Pelendava
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 855/01.10.2015 pronunțată de T. D. în dosarul nr._
Grefier – C. E. V.
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. dosar_
Emisă la 08.10.2015
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
Penitenciarul Pelendava
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 855/01.10.2015 pronunțată de T. D. în dosarul nr._
Grefier – C. E. V.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 669/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 662/2015.... → |
|---|








