Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 56/2016. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 56/2016 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 56/2016

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ Nr. 56/2016

Ședința publică de la 20 Ianuarie 2016

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. Ș. I. N.

Grefier A. M. D.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D.

a fost reprezentat prin procuror C. R.

Pe rol, judecarea cauzei penale privind pe petentul contestator R. V., împotriva sentinței penale cu nr. 4223/17.11.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP)

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul condamnat, personal și asistat de avocat Parhonie E. M., în substituire pentru apărătorul din oficiu, avocat D. A. G. și de apărătorul ales, avocat T. G..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța învederează d-nei avocat Parhonie E. M. că potrivit art 91 alin 4 Cpp, delegația sa încetează.

Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, s-a constat cauza în stare de judecată.

Avocat T. G. pentru petentul condamnat R. V., solicită admiterea contestației formulate, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând, admiterea cererii de liberare condiționată, apreciind că în cauză, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Arată că a fost apărătorul petentului condamnat încă de la început și, oricum, apreciază că pedeapsa a fost aplicată in mod injust.

Apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzut de art 59 VCp, petentul condamnat îndeplinit fracția prevăzută de lege, de asemenea, a dat dovezi temeinice de îndreptare, având in vedere numărul mare de recompense, faptul că a participat la numeroase cursuri socio-educative, execută pedeapsa in regim deschis, și nu este cunoscut cu antecedente penale.

Arată că instanța de fond, in mod incorect a respins cererea de liberare condiționată, pe singurul considerent că se află la prima analiză în comisia de Liberări condiționate și mai are de executat o perioada mare, întrucât, deși fapta pentru care a fost condamnat petentul este una abominabilă, respectiv, violul, legiuitorul nu a distins intre faptele pentru care condamnatul ar căpăta sau pierde vocația pentru a fi liberat condiționat.

Mai învederează și concluziile membrilor comisiei, care sunt favorabile condamnatului, comisie formată din persoane avizate, care cunosc mai bine conduita condamnatului, spre deosebire de judecătorul de la instanță, care își face doar o idee de ansamblu față de condamnat, din relațiile comunicate la dosarul cauzei.

Pentru aceste motive, solicită admiterea contestației.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației formulate ca nefondată, având in vedere natura si gravitatea faptei pentru care este condamnat petentul, dar si perioada pe care o mai are de executat.

Petentul condamnat R. V., solicită admiterea contestației formulate

Dezbaterile fiind închise:

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală cu nr. 4223/17.11.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, în temeiul art. 587 Cp.p. s-a respins propunerea de liberare condiționata a condamnatului R. V., în baza art. 587 alin. 2 C.p.p. s-a fixat termen de reînnoire a propunerii după data de 03.05.2016, iar cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La data 11.11.2015 a fost înregistrată pe rolul instanței propunerea formulata de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate conditionata din cadrul Penitenciarului Pelendava privind liberarea conditionata a condamnatului R. V., din executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penala nr. 182/2009 emisă de Judecătoria Caracal pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

Din procesul verbal nr. V2_/05.11.2015 întocmit de Penitenciarul Pelendava care însoțește propunerea de liberare condiționată, se reține că, pentru a putea fi liberat condiționat, condamnatul trebuie sa execute 974 zile închisoare si a executat până în prezent 975 zile închisoare, din care 119 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate.

Condamnatul se află la prima analiză în Comisia de propuneri pentru punerea in libertate conditionată.

Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că petentul-condamnat R. V., se află în executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penala nr. 182/2009 emisă de Judecătoria Caracal pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

Pe parcursul executării pedepsei, condamnatul a avut un comportament corespunzător, a relaționat favorabil cu personalul. La penitenciarul Pelendava a participat la activități lucrative. A fost cooperant, a avut o capacitate adaptativă bună la mediul carceral, a respectat regulile instituției și a relaționat favorabil cu celelalte persoane private de libertate.

Analizând dispozițiile legale privind materia liberării condiționate, instanța de fond a reținut ca, potrivit art. 59 Codul penal din 1969, poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor in munca și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.

Raportând aceste criterii legale la situația petentului condamnat si analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța a apreciat că, deși petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsa stabilită in mod obligatoriu de lege, aceasta împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecata.

Astfel, deși petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsa de 2/3, ținând cont de gravitatea faptei săvârșite ( viol ), de faptul că petentul a finalizat fără credite o parte importantă din programele educaționale la care a participat, instanța a apreciat că durata de timp executată de condamnat nu este suficientă pentru realizarea scopurilor pedepsei, astfel încât a respins cererea de liberare condiționata si a fixat termen de reînnoire a propunerii după data de 03.05.2016.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul R. V., solicitând să fie liberat condiționat.

Analizând instituția liberării prin prisma disp. art 59 din Codul penal din 1968, și art 99-106 NCP, instanța constată că vechiul cod penal conținea dispoziții mai favorabile deoarece în noul cod penal sunt prevăzute 2 condiții in plus pentru admiterea cererii ( art 100 lit b – cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim deschis sau semideschis și art. 100 lit c – cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nici o posibilitate să le îndeplinească ) și totodată, în ipoteza admiterii cererii, condamnatul trebuie să respecte mai multe măsuri de supraveghere care nu existau în reglementarea anterioară.

În consecință, instanța de control va analiza admisibilitatea cererii prin prisma disp. art. 59 din Codul penal din 1968.

Potrivit art. 59 din codul susmenționat, pentru acordarea liberării condiționate trebuie îndeplinite următoarele condiții: a) executarea unei fracții din pedeapsa, care se va stabili în funcție de durata pedepsei, natura infracțiunii și forma de vinovăție ; b)condamnatul este stăruitor în muncă și disciplinat, pentru a dovedi că are aptitudinea de a-și asigura existența în mod cinstit și poate deci, din acest punct de vedere, să beneficieze de liberare condiționata; c) dă dovezi temeinice de îndreptare, sub aspectul redresării sale morale, instanța ținând cont și de antecedentele penale ale condamnatului.

Tribunalul reține că petentul se afla in executarea unei pedepse de 4 ani închisoare, in baza sentinței penale nr. 182/2009 a Judecătoriei Caracal pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

Din caracterizarea înaintată de Penitenciarul Pelendava, rezulta ca pe perioada detenției, petentul a fost recompensat de 9 ori, a participat la programe și activități educaționale și nu a fost sancționat disciplinar.

Se constată că petentul a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege, și, de asemenea, din punct de vedere disciplinar, a adoptat un comportament corespunzător, astfel nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 59 Cp.

Totuși, în cauza de față, Tribunalul apreciază că, continuarea privării de libertate a condamnatului reprezintă soluția legală și necesară pentru ocrotirea societății, pentru înfăptuirea justiției și atingerea funcțiilor pedepsei, printre care și cea de exemplaritate, având în vedere natura și gravitatea infracțiunii săvârșite pentru care execută în prezent pedeapsa, precum și perioada mare de executat.

Totodată, Tribunalul mai apreciază că, executarea pedepsei în continuare reprezinta soluția oportună și legală și pentru ca persoana în cauză să se redreseze, să dobandească un ansamblu de valori morale și sociale necesare pentru evitarea în momentul părăsirii locului de deținere a săvârșirii altor infractiuni

Termenul fixat, respectiv 03.05.2016 este unul adecvat, prin raportare la natura faptei și comportamentul deținutului în timpul executării pedepsei.

Față de aceste considerente, în baza art. 425 ind 1 alin 7 pct 1 lit b NCPP, va respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul R. V. împotriva sentinței penale nr. 4223/17.11.2015 a Judecătoriei C..

.În baza art. 275 alin 2 NCPP,va obliga contestatorul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 425 ind 1 alin 7 pct 1 lit b NCPP,

Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul R. V., fiul lui M. și M., născut la data de 21.10.1984, deținut în Penitenciarul Pelendava, împotriva sentinței penale nr. 4223/17.11.2015 a Judecătoriei C..

În baza art. 275 alin 2 NCPP obligă contestatorul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 20.01.2016.

Președinte,

V. Ș. I. NițăGrefier,

A. M. D.

Redact VȘIN

Tehnored A.D. 22 Ianuarie 2016/4ex

Jud fondS C M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 56/2016. Tribunalul DOLJ