Omor. Art.188 NCP. Sentința nr. 17/2016. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 17/2016 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 13-01-2016 în dosarul nr. 17/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 17
Ședința din Camera de Consiliu de la 13 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. T.
Grefier D. M.
Ministerul Public - P. de pe lângă Tribunalul D. - a fost reprezentat prin procuror C. R.
Pe rol, judecarea cauzei penale privind pe condamnatul S. I., deținut în Penitenciarul C., având ca obiect omorul art. 188 NCP ) –revizuire
La apelul nominal făcut în ședința din camera de Consiliu a răspuns revizuientul condamnat S. I. asistat de avocat din oficiu P. C., avocat ales S. E. pentru părțile vătămate P. Ș. V. M. și V. D. –lipsă, lipsind părțile vătămate N. A.,
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că a fost atașat dosarul cu nr. 727/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul D. cât și dosarul nr._/63/2010, în care a fost pronunțată sentința penală a cărei revizuire se solicită, după care:
Avocat S. E., apărător al părților vătămate, precizează faptul că numita N. A. a avut calitate de martor la fond și din eroare a fost citată ca parte vătămată.
Condamnatul S. I., solicită acordarea unui nou termen pentru studierea dosarului.
Instanța pune în discuție cererea formulată de către condamnatul revizuent.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul arată că se opune cu privire la cererea formulată de către condamnat.
Avocat din oficiu P. C., pentru condamnatul S. I., arată că lasă la aprecierea instanței.
Avocat ales S. E. pentru părțile vătămate P. Ș. V. M. și V. D. arată că se opune cu privire la cererea formulată de către revizuentul condamnat.
Instanța, respinge cererea iar în conformitate cu art. 459 cod procedură penală instanța pune în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire și acordă cuvântul părților asupra acestui aspect.
Apărătorul revizuentului S. I., av. din oficiu P. C., arată că lasă la apreciere cu privire la admisibilitatea cererii.
Avocat S. E., apărător al părților vătămate, pune concluzii de respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Condamnatul S. I. ,având ultimul cuvânt solicită admiterea cererii de revizuire, având în vedere că nu s-a luat în considerare scuza provocării,și să se tină sama de aspectele semnalate în cererea scrisă
Dezbaterile fiind închise;
TRIBUNALUL
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
La data de 12.11.2015, s-a primit și înregistrat pe rolul Tribunalului D., la nr._, cererea petentului condamnat S. I., cerere prin care a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 176/25.03.2011 pronunțată în dosarul nr._/63/2010 al Tribunalului D..
În motivarea cererii, în esență, condamnatul a precizat că nu se face vinovat de săvârșirea faptei, că probatoriile administrate în cauza nu sunt concludente pentru stabilirea vinovăției sale solicită și efectuarea unei noi expertize și mai invocă că nu i s-a reținut scuza provocării.
În vederea soluționării prezentei cauze, au fost atașate: dosarul cu nr._/63/2010 al Tribunalului D. în care a fost pronunțată sentința penală a cărei revizuire se solicită.
Analizând actele și lucrările efectuate în dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
Potrivit art. 453 alin 1 Cpp, revizuirea hotărârilor judecătorești definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:
a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;
b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;
c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;
d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;
e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;
f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac prin utilizarea căreia se urmărește înlăturarea erorilor judiciare intervenite în urma unei interpretări greșite a probelor administrate datorită necunoașterii unor împrejurări de fapt descoperite ulterior.
Funcția sa procesuală constă în înlesnirea descoperirii, adunarea și deducerea în fața justiției a unui material probator cu totul inedit sau cel puțin necunoscut instanței, care să permită constatarea erorii judiciare și înlăturarea ei.
Revizuirea se diferențiază de toate celelalte căi extraordinare de casare prin aceea că în cazul său, temeiurile de înlăturare a hotărârii nu rezultă din dosarul cauzei, ci din elemente exterioare acestuia, pe care instanțele nu le-au avut în vedere în judecata anterioară.
În speță, prin sentința penală nr. 176 din data de 23 martie 2011, definitivă, inculpatul S. I. a fost condamnat la pedeapsa de 17 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din codul penal de la 1968 pentru infracțiunea prev. de art. 174 Cp cu aplic.art.37 lit.b Cp.
Prin sentința penală nr. 392/2015 din data de 03 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ , s-a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul S. I., cerere în care petentul invoca aceleași motive, în fapt, respectiv că nu s-a ținut cont de probele pe care le-a propus, de anumite împrejurări care ar fi atras reținerea unor circumstanțe atenuante față de el, ori scuza provocării.
Raportat la toate cele arătate, rezultă că prin cererea ce formează obiectul prezentei cauze, condamnatul nu prezintă o împrejurare de fapt nouă care să demonstreze netemeinicia hotărârii de condamnare, ci reia apărările formulate cu ocazia dezbaterilor ce au avut loc în ședința din data de 03 iunie 2015 în care prin sentința penală nr. 392/2015 s-a respins cererea de revizuire.
Chiar dacă, prin prezenta cerere, petentul a solicitat efectuarea unei expertize mai performante prin care să se constate o eventuală analiză a sîngelui acest aspect reprezintă, în fapt, o prelungire a probatoriului administrat în cauza în care a fost pronunțată hotărârea de condamnare, lucru inadmisibil în calea de atac extraordinară a revizuirii.
Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 459 alin. 3 lit. d cod procedură penală care cuprinde dispoziții referitoare la admiterea în principiu a cererii de revizuire, instanța este obligată să examineze dacă faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea nu au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv.
Conform dispozițiilor art. 459 alin. 5 în cazul în care instanța constată neîndeplinirea condițiilor prevăzute la alineatul 3, dispune prin sentință respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă.
Or, în speță, prin sentința penală nr. 392/2015 din data de 03 iunie 2015, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._ , a fost respinsă cererea de revizuire formulată de S. I., cerere în care au fost invocate aceleași motive ca și în cererea ce formează obiectul prezentei cauze.
Pentru aceste motive, și având în vedere și dispozițiile art. 464 cod procedură penală, instanța în baza art. 459 alin.5 cod pr.penală, va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul S. I., împotriva sentinței penale nr.176/25.03.2011, pronunțată de Tribunalul D..
Obligă condamnatul la 360 lei cheltuieli judiciare statului, din care 260 lei onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.459 alin.5 cod pr.penală
Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul S. I., fiul lui C. și A., născut la data de 04.03.1975, deținut în Penitenciarul C., împotriva sentinței penale nr.176/25.03.2011, pronunțată de Tribunalul D..
Obligă condamnatul la 360 lei cheltuieli judiciare statului, din care 260 lei onorariu avocat oficiu
Cu apel
Pronunțată în ședința publică de la 13 Ianuarie 2016
Președinte,
V. T.
Grefier,
D. M.
Red.V.T.
Tehnored/ D.M. 01 Februarie 2016
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
Dosar Nr._
Emisă: 01.02.2016
Operator de date cu caracter personal 4690
Către,
P. de pe lângă Tribunalul D.
Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia sentinței penale nr. 17/13.01.2016, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._
Președinte,
SS V. T. Pentru conformitate,
Grefier,
D. M.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
Dosar Nr._
Emisă: 01.02.2016
Operator de date cu caracter personal 4690
Către,
Penitenciarul de Maximă Siguranță C.
Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia sentinței penale nr. 17/13.01.2016, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._
Președinte,
SS V. T. Pentru conformitate,
Grefier,
D. M.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
Dosar Nr._
Emisă: 01.02.2016
Operator de date cu caracter personal 4690
Către,
S. I., fiul lui C. și A., născut la data de 04.03.1975
Deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță C.
Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia sentinței penale nr. 17/13.01.2016, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._
Președinte,
SS V. T. Pentru conformitate,
Grefier,
D. M.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
Dosar Nr._
Emisă: 01.02.2016
Operator de date cu caracter personal 4690
Către,
P. Ș., cu domiciliul în C., .,
nr.73,..40, jud.D.
Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia sentinței penale nr. 17/13.01.2016, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._
Președinte,
SS V. T. Pentru conformitate,
Grefier,
D. M.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
Dosar Nr._
Emisă: 01.02.2016
Operator de date cu caracter personal 4690
Către,
V. M., cu domiciliul în C., .>
., jud.D.
Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia sentinței penale nr. 17/13.01.2016, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._
Președinte,
SS V. T. Pentru conformitate,
Grefier,
D. M.
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
Dosar Nr._
Emisă: 01.02.2016
Operator de date cu caracter personal 4690
Către,
V. D., cu domiciliul în comuna Boureni, .
Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia sentinței penale nr. 17/13.01.2016, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._
Președinte,
SS V. T. Pentru conformitate,
Grefier,
D. M.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 116/2016.... | Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP.... → |
|---|








