Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 820/2014. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 820/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-08-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 820

Ședința publică de la 20 august 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE E. F. – judecător

Grefier R. I. T.

Ministerul Public –P. de pe lângă Tribunalul D.

a fost reprezentat prin procuror C. N.

Pe rol, soluționarea contestației declarate de condamnatul Cîrtină I. G., împotriva sentinței penale nr. 3526/26.06.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, având ca obiect liberare condiționată.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul Cîrtină I. G. personal și asistat de avocat Ema S. în substituire pentru apărător desemnat din oficiu avocat V. D. care depune delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 8344/2014 și delegație de substituire.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

La interpelarea instanței, persoana condamnată învederează că își menține contestația formulată, iar în continuare, nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul asupra contestației formulate.

Avocat Ema S. pentru contestatorul condamnat Cîrtină I. G., solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate iar rejudecând să se admită cererea de liberare condiționată apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii, fiind îndeplinită fracția necesară, regimul în care se execută pedeapsa este deschis, conform caracterizării a participat la activitățile educative și a avut un comportament corespunzător.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii.

Contestatorul condamnat Cîrtină I. G., având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației și liberarea condiționată.

Dezbaterile fiind încheiate;

TRIBUNALUL

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3526/26.06.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, în temeiul art.587 alin.2 C.p.p. rap. la art.59 C.p. de la 1969, cu aplicarea art.6 C.p., s-a respins propunerea de liberare condiționată a persoanei private de libertate Cîrțină I. G. și s-a fixat termen pentru rediscutarea persoanei private de libertate Cîrțină I. G. în comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate privind liberarea condiționată, după data de 15.10.2014.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, a reținut următoarele:

La data de 16.06.2014 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ propunerea de liberare condiționată formulată de comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Pelendava C. privind liberarea condiționată a persoanei private de libertate Cîrtina I. G., privind liberarea condiționată din executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 381/2013 a Judecatoriei C., pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 209 Cp.

La dosarul cauzei au fost depuse proces-verbal nr. V2_ din data de 12.06.2014 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Pelendava C. și o caracterizare a condamnatului.

Din procesul verbal atașat la dosar rezultă că petentul Cîrtina I. G. execută pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 381/2013 a Judecatoriei C., pentru săvârșirea infracțiunii prevazute de art. 209 Cp, iar pentru a deveni propozabil în vederea liberarii conditionate trebuie sa execute 2/3 din fractia de pedeapsa, respectiv 486 zile; a executat pana la data de 06.01.2013 un numar de 523 zile închisoare, 0 zile arest preventiv, considerandu-se executate ca urmare a muncii prestate un numar de 45 zile, avand un total de zile castigate si executate de 568.

Din caracterizarea depusă la dosar rezulta ca petentul a avut un comportament corespunzator, a relationat favorabil cu personalul si cu celelalte persoane private de libertate, a participat la activitati educationale si lucrative.

Analizând dispozițiile legale privind materia liberării condiționate, instanța a retinut că, potrivit art. 100 N.C.p.., poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracția de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor in munca și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale, precum și cel care se află în regimul semideschis sau deschis de executare a pedepsei.

În prezent petentul condamnat se află în regimul deschis de executare a pedepsei.

Condițiile prevăzute de art. 100 C.pen. trebuie îndeplinite cumulativ, astfel că executarea fracției de pedeapsă de către condamnat nu este suficientă, fiind necesar ca acesta să fie stăruitor în muncă, să dea dovezi temeinice de îndreptare, toate acestea analizate și prin prisma antecedentelor penale ale condamnatului.

Fără a analiza cererea petentului prin prisma noilor dispoziții din Codul penal care reglementează instituția liberării condiționate, (art. 99, art. 100 și urm.), dat fiind faptul că în materia liberării condiționată reglementările art. 59 și urm. din C.p. de la 1969 reprezintă legea penală mai favorabilă, instanța-analizând actele aflate la dosarul cauzei – s-a apreciat că, deși aceasta a executat fracția de pedeapsa stabilită în mod obligatoriu de lege, această împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecata.

Având în vedere gravitatea faptei pentru care acesta a fost condamnat, dar și antecedentele penale ale condamnatului, acesta fiind condamnat anterior prin s.p. nr. 2992/1997 a Judecatoriei C. pentru savarsirea infractiunii de furt calificat si prin s.p. nr. 221/2006 a Tribunalului D.,pentru savarsirea infractiunii de omor, continuarea executării pedepsei reprezinta soluția oportună si legală pentru ca persoana în cauză să se redreseze, să dobândească un ansamblu de valori morale și sociale necesare pentru evitarea, în momentul părăsirii locului de deținere, săvârșirii altor infracțiuni, raportat și la durata de pedeapsă rămasă de executat.

In temeiul art. 100 N.C.p. s-a reținut că nu există suficiente și serioase indicii în sensul că pedeapsa închisorii aplicată condamnatului si executată până la acest moment și-a atins scopul înainte de a fi expirat durata stabilită prin hotărârea de condamnare, astfel încât subzistă necesitatea executării în continuare a pedepsei, urmând a se fixa, potrivit disp. art. 587 alin. 2 Cpp, termen pentru rediscutarea persoanei private de libertate Cîrtina I. G. în comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate privind liberarea conditionata, dupa data de 15.10.2014, conduita condamnatului Cîrtina I. G. în această perioadă urmând a fi avută în vedere pentru a aprecia asupra atingerii scopului pedepsei închisorii astfel executate.

În temeiul disp. art. 275 pct. 4 alin. 3 Cpp, cheltuielile judiciare în cuantum de 120 lei au fost suportate de catre stat.

Cheltuielile judiciare în cuantum de 100 lei, reprezentand onorariul avocatului din oficiu, au fost avansate din fondurile Ministerului Justitiei.

Împotriva acestei sentințe a declarat contestație condamnatul Cîrțină I. G.,,fără a o motiva în scris, însă cu ocazia dezbaterilor orale, prin apărător a arătat că solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate iar rejudecând să se admită cererea de liberare condiționată apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admiterea cererii, fiind îndeplinită fracția necesară, regimul în care se execută pedeapsa este deschis, conform caracterizării a participat la activitățile educative și a avut un comportament corespunzător.

Examinând sentința atacată, sub toate aspectele de fapt și de drept și în raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că instanța de fond în mod corect a respins cererea de liberare condiționată, pentru următoarele considerente:

Examinând comparativ dispozițiile de drept penal referitoare la liberarea condiționată, respectiv art. 59 și urm. C.p. din 1968 și art. 99 și urm. NCP, tribunalul constată că dispozițiile legale din vechea reglementare sunt mai favorabile atât sub aspectul condițiilor pe care persoana condamnată trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi dispusă liberarea condiționată (noua reglementare impunând în acest sens noi condiții, cum ar fi cele referitoare la faptul că cel condamnat trebuie să se afle în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis ori că cel condamnat trebuie să fi îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească), cât și datorită faptului că intervalul cuprins între data liberării condiționate și data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat, pe durata căruia acesta trebuie să respecte măsurile de supraveghere și obligațiile impuse de către instanță (prev. de art. 101 NCP).

Așadar, potrivit art. 59 cod penal 1968, liberarea condiționată se acordă de către instanța de judecată dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv executarea unei fracții din pedeapsă, ca o garanție că scopul și funcțiile acesteia au fost atinse, stăruința în muncă și disciplină a condamnatului, precum și dovezile temeinice de îndreptare sub aspectul redresării sale morale, instanța ținând cont și de antecedentele penale ale condamnatului.

Tribunalul reține că persoana condamnată se află în executarea unei pedepse de 2 ani închisoare, în baza sentinței penale nr. 381/2013 a Judecătoriei C. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Așa cum a reținut și instanța de fond, la analiza unei cereri de liberare condiționată, executarea fracției de pedeapsă prevăzută de lege este numai una din condițiile pentru admisibilitatea cererii, pe lângă aceasta fiind necesare și dovezi temeinice de îndreptare a condamnatului în timpul executării pedepsei, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată, care a avut în vedere antecedentele penale ale condamnatului, acesta fiind condamnat anterior prin s.p. nr. 2992/1997 a Judecatoriei C. pentru savarsirea infractiunii de furt calificat si prin s.p. nr. 221/2006 a Tribunalului D.,pentru savarsirea infractiunii de omor, apreciindu-se în mod just că timpul executat de condamnat din pedeapsă nu este suficient pentru ca acesta să își însușească scopul preventiv și educativ al pedepsei, astfel încât în viitor să nu mai comită și alte infracțiuni.

Așadar, având în vedere și perseverența infracțională a condamnatului, care a mai fost condamnat în trecut pentru infracțiuni contra patrimoniului și contra vieții, a mai beneficiat de instituția liberării condiționate și nu a fost recompensat decât de două ori pe perioada executării pedepsei, aspecte ce denotă că pedepsele anterioare aplicate nu au reușit să atingă scopul preventiv-educativ, tribunalul apreciază că, continuarea executării pedepsei în regim de detenție reprezintă soluția oportună și legală pentru ca persoana în cauză să se redreseze, să dobândească un ansamblu de valori morale și sociale necesare pentru evitarea, în momentul părăsirii locului de deținere, a săvârșirii altor infracțiuni.

Tribunalul apreciază că în acest caz în mod just a apreciat instanța de fond că nu există suficiente și serioase indicii în sensul că pedeapsa închisorii aplicată condamnatului și executată până la acest moment și-a atins scopul înainte de a fi expirat durata stabilită prin hotărârea de condamnare, precum și faptul că îndeplinirea condițiilor sus menționate nu creează un drept condamnatului ci o vocație lăsată la aprecierea instanței, astfel încât în mod corect s-a respins cererea de liberare condiționată și s-a fixat termen pentru reînnoirea acesteia după data de 15.10.2014.

Față de aceste considerente, în mod corect prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite toate condițiile impuse de lege, astfel încât în baza art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. se va respinge contestația formulată de către condamnatul Cîrtină I. G., împotriva s.p. nr. 3526/26.06.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, ca nefondată, urmând ca acesta să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozițiilor art. 275 alin. 2 C.p.p., revenindu-i culpa procesuală în generarea acestor cheltuieli.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 425¹ alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge contestația formulată de către condamnatul CÎRTINĂ I. G., fiul lui C. și A., născut la data de 19.08.1978, deținut în Penitenciarul Pelendava C., ca nefondată.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă pe contestatorul condamnat la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 20.08.2014.

Președinte

E. FloreaGrefier,

R. I. T.

Red. Jud. E.F./01.09.2014

Tehnored. R./ 5 ex.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D. Operator de date cu caracter personal nr. 4690

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

.

_ C. RomâniaE-mail :_

Telefon/Fax: 0251/418.612; 0251/_

Dosar nr._

Emisă la 02.09.2014

CĂTRE,

CÎRTINĂ I. G., fiul lui C. și A., născut la data de 19.08.1978, deținut în Penitenciarul Pelendava C.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr.820/20.08.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr. _ privind pe condamnatul CÎRTINĂ I. G., pentru a-i fi înmânat acestuia un exemplar.

Grefier – R. I. T.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D. Operator de date cu caracter personal nr. 4690

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

.

_ C. RomâniaE-mail :_

Telefon/Fax: 0251/418.612; 0251/_

Dosar nr._

Emisă la 02.09.2014

CĂTRE,

Penitenciarul Pelendava C.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr.820/20.08.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr. _ privind pe condamnatul CÎRTINĂ I. G., fiul lui C. și A., născut la data de 19.08.1978.

Grefier – R. I. T.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D. Operator de date cu caracter personal nr. 4690

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

.

_ C. RomâniaE-mail :_

Telefon/Fax: 0251/418.612; 0251/_

Dosar nr._

Emisă la 02.09.2014

CĂTRE,

P. de pe lângă Tribunalul D.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr.820/20.08.2014 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr. _ privind pe condamnatul CÎRTINĂ I. G., fiul lui C. și A., născut la data de 19.08.1978.

Grefier – R. I. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 820/2014. Tribunalul DOLJ