Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 1019/2015. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 1019/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 23-11-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA PENALĂ NR. 1019

Ședința publică de la 23.11.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. G. C.

Grefier C. A. G.

Ministerul Public - P. de pe lângă T. D.

a fost reprezentat de procuror C. R.

Pe rol judecarea contestației formulate de contestatorul condamnat G. M. F. împotriva sentinței penale nr. 3746/15.10.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect cererea de liberare condiționată.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul condamnat G. M. F., personal și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat V. G. în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2015 pe care o depune la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

La interpelarea instanței, contestatorul condamnat G. M. F. arată că își menține contestația formulată.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra contestației formulate.

Avocat desemnat din oficiu V. G. pentru contestatorul condamnat G. M. F., având cuvântul, solicită admiterea contestației formulate și apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației formulate și menținerea sentinței penale atacate ca fiind legală și temeinică, având în vedere faptul că cererea e prematur formulată, întrucât condamnatul are dreptul să formuleze cerere după termenul fixat definitiv la data de 16.01.2016.

Contestatorul condamnat G. M. F., având ultimul cuvânt, solicită reducerea termenului fixat și să aibă amânare doar o lună de zile.

Dezbaterile fiind încheiate;

T.,

Asupra contestației de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3746/15.10.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ în temeiul art.587 alin.1 C.p.p. s-a respins cererea de liberarea condiționată formulata de petentul G. M. F., fiul lui N. si L., nascut la data de 12 iulie 1989, în prezent detinut în Penitenciarul Pelendava C., iar în temeiul art. 587 alin.2 Cpp s-a fixat termen pentru reînnoirea cererii de liberare conditionata, după data de 16.01.2016.

A obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 200 de lei, din care suma de 130 lei reprezinta onorariul avocatului din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justitiei.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, a reținut următoarele:

La data de 21.09.2015 a fost înregistrată pe rolul instanței sub nr._, cererea formulată de petentul condamnat G. M. F., privind liberarea condiționată din executarea pedepsei privative de libertate în a carei executare se afla.

În motivarea cererii, petentul condamnat a precizat ca a executat fractia prevazuta de lege, are un castig de 31 zile ca urmare a muncii prestate, nu a fost sanctionat disciplinar, a obtinut 6 evidentieri.

Instanta a dispus emiterea unei adrese catre Penitenciarul Pelendava C., cu solicitarea de a comunica dacă petentul condamnat a fost discutat în Comisia de Liberari Conditionate, iar în caz afirmativ să înainteze procesul verbal întocmit cu acea ocazie, precum si o caracterizare a petentului condamnat, relatiile solicitate fiind înaintate cu adresa nr. V2_/07.10.2015, anexat careia a fost anexat procesul verbal nr. V2_/13.08.2015 si caracterizarea condamnatului.

Prin adresa nr. V2_/07.10.2015, Penitenciarul Pelendava C. a comunicat faptul că petentul condamnat G. M. F. a fost analizat în cadrul comisiei de individualizare a regimului de executare a pedepselor privative de libertate în data de 13.08.2015, comisia hotarand ca poate fi liberat conditionat. Prin s.p. nr. 3203/17.09.2015 pronuntata de Judecatoria C. s-a dispus respingerea propunerii comisiei privind liberarea conditionata a petentului condamnat si s-a fixat termen de reanalizare dupa data de 16.01.2016.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 21.09.2015 a fost înregistrată pe rolul instanței sub nr._, cererea formulată de petentul condamnat G. M. F., privind liberarea condiționată din executarea pedepsei privative de libertate în a carei executare se afla.

Din cuprinsul procesului verbal nr. V2_/13.08.2015, se retine ca petentul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare prin s.p. nr. 100/2011 a Judecatoriei Caracal, pentru savarsirea infractiunii de furt calificat.

În urma relatiilor comunicate de catre Penitenciarul Pelendava C. prin adresa nr. V2_/07.10.2015, instanta retine ca prin s.p. nr. 3203/17.09.2015 pronuntata de Judecatoria C. s-a dispus respingerea propunerii comisiei privind liberarea conditionata a petentului condamnat si s-a fixat termen de reanalizare dupa data de 16.01.2016.

Această hotărâre a dobândit autoritate de lucru judecat, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de liberare condiționată și soluția fixării termenului de reînnoire conform art. 587 alin. 2 C.p.p.

Prezenta cerere de liberare condiționată este formulată înainte de termenul de 16.01.2016, termen fixat în mod definitiv prin s.p. nr. 3203/17.09.2015 pronuntata de Judecatoria C..

Instanta a admis excepția prematurității cererii de liberare condiționată, petentul având dreptul de promova o asemenea acțiune numai după termenul de 16.01.2016 fixat în mod definitiv și cu autoritate de lucru judecat, de catre instanța de judecată, astfel încât exercitarea prezentei acțiuni presupune o declanșare prematură a acțiunii, o noua cerere de liberare condiționată corespunzătoare trebuind a fi formulată numai după data de 16.01.2016.

A fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 200 lei, din care suma de 130 lei reprezintă onorariul avocatului din oficiu va fi avansat din fondurile Ministerului Justitiei.

Împotriva acestei sentințe a declarat contestație condamnatul G. M. F., fără a o motiva în scris,însă cu ocazia dezbaterilor orale a solicitat personal reducerea termenului fixat de către instanța de fond.

Examinând sentința atacată, sub toate aspectele de fapt și de drept și în raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că instanța de fond în mod corect a respins cererea de liberare condiționată, pentru următoarele considerente:

În mod just instanța de fond a reținut că cererea petentului este prematură având în vedere că prin sentința penală nr. 3203/17.09.2015 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr. 951/02.11.2015 a Tribunalului D. s-a respins o altă cerere de liberare condiționată formulată de petent fixându-se termen pentru reînnoire după data de 16.01.2016.

Această hotărâre a dobândit autoritate de lucru judecat, în ceea ce privește soluția de respingere a cererii de liberare condiționată și soluția fixării termenului de reînnoire conform art. 587 al. 2 C.p.p.

Prezenta cerere de liberare condiționată a fost formulată înainte de termenul de 16.01.2016 fixat în mod definitiv prin s.p. nr. 3203/17.09.2015 a Judecătoriei C..

Cererea de liberare condiționată este astfel prematură, petentul având dreptul de promova o asemenea acțiune numai după termenul de 16.01.2016 fixat, în mod definitiv și cu autoritate de lucru judecat, de instanța de judecată, astfel încât exercitarea prezentei acțiuni presupune o declanșare prematură a acțiunii.

Prin urmare, în temeiul art. 425 ind 1 alin 7 pct 1 lit b NCPP, va respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul G. M. F. împotriva sentinței penale nr. 3746/15.10.2015 a Judecătoriei C..

În baza art. 275 alin 2 CPP va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare statului, din care 130 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 425¹ alin. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge contestația formulată de condamnatul G. M. F., fiul lui N. și L., născut la data de 12.07.1989, în Caracal, județ O., CNP –_, cu domiciliul în ., în prezent deținut în Penitenciarul Pelendava, ca nefondată.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă pe contestatorul condamnat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 130 lei reprezintă onorariu avocat oficiu ce va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 23.11.2015.

Președinte, Grefier,

C. G. C. C. A. G.

Red. C.G.C./10.12.2015

Tehnored. C.AG../ 5 ex.

Jud. Fond. G. B.

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr._

Emisă la 14.12.2015

Operator de date cu caracter personal 4690

Către,

P. DE PE LÂNGĂ T. D.

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin.1 Cpp vă înaintăm alăturat decizia penală nr. 1019 din data de 23.11.2015, pronunțată de T. D., în dosarul nr._ .

Președinte,

SS C. G. C. Pentru conformitate,

Grefier,

C. A. G.

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr._

Emisă la 14.12.2015

Operator de date cu caracter personal 4690

Către,

G. M. F., fiul lui N. și L., născut la data de 12.07.1989, în prezent deținut în Penitenciarul Pelendava,

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin.1 Cpp vă înaintăm alăturat decizia penală nr. 1019 din data de 23.11.2015, pronunțată de T. D., în dosarul nr._ .

Președinte,

SS C. G. C. Pentru conformitate,

Grefier,

C. A. G.

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr._

Emisă la 14.12.2015

Operator de date cu caracter personal 4690

Către,

Penitenciarul Pelendava,

Potrivit dispozițiilor art. 407 alin.1 Cpp vă înaintăm alăturat decizia penală nr. 1019 din data de 23.11.2015, pronunțată de T. D., în dosarul nr._ .

Președinte,

SS C. G. C. Pentru conformitate,

Grefier,

C. A. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 1019/2015. Tribunalul DOLJ