Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 40/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 40/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 06-03-2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 40/
Ședința publică de la 06 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G.
Judecător C. C. B.
Judecător I. B.
Grefier G. D. V.
Din partea Ministerului Public participă procuror D. B. din cadrul Parchetului de pe lângă T. D..
Pe rol, soluționarea recursurilor penale formulate de inculpații D. R. M. și P. G. C..
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții- inculpați P. G. C. asistat de apărător ales, avocat P. C., și D. R. M. personal și asistat de apărător ales, avocat I. L..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Avocat P. C. penrtu recurentul-inculpat P. G. C.,, având cuvântul, solicită instanței admiterea recursului, casarea încheierii atacate și revocarea măsurii arestului preventiv și judecarea inculpatului în stare de libertate. Arată instanței că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii în sensul că nu mai subzistă temeiul prevăzut de art. 148 lit. f Cpp, privitoare la existența pericolului social concret. Probele administrate în cursul urmăririi penale nu conduc la concluzia că inculpatul ar reprezenta un pericol social concret. Mai arată instanței că în acest moment, urmărirea penală a fost finalizată, inculpatul a recunoscut și regretat săvârșirea faptei încă de la început, prejudiciul a fost în totalitate recuperat, a colaborat cu organele de urmărire penală, iar la primul termen de judecată se va prevala de dispozițiile art. 320 ind. 1 Cpp. De asemenea, solicită instanței să aibă în vedere starea de minorat a inculpatului, faptul că acesta provine dintr-o familie organizată și beneficiază de suport material și afectiv din partea familiei. Pentru cele expuse mai sus, solicită instanței într-o primă teză revocarea măsurii arestului preventiv, iar într-o teză subsidiară, înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, cu toate măsurile ce decurg din această obligație. Apreciază că măsura obligării de a nu părăsi localitatea ar fi suficientă pentru buna desfășurare a procesului penal.
Avocat I. L. pentru recurentul-inculpat D. R. M., prin apărător ales, avocat I. L., având cuvântul, solicită instanței admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea măsurii arestului preventiv și judecarea inculpatului în libertate. Arată instanței că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, respectiv temeiul prevăzut de art. 148 lit. f Cpp, nu mai subzistă și nici nu există temeiuri noi care să conducă la concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului ar împiedica buna desfășurare a procesului penal. Mai arată instanței că în acest moment urmărirea penală a fost finalizată, inculpatul a recunoscut, partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind în totalitate recuperat. Solicită instanței să aibă în vedere și personalitatea inculpatului care este minor, beneficiază de suport material și moral din partea familiei. Într-o teză subsidiară, solicită instanței înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o altă măsură restrictivă de libertate, în sensul înlocuirii cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Învederează instanței că inculpatul suferă de tulburări de comportament, a fost internat în Spitalul de Neuropsihiatrie C. pentru tratament, conform biletului de ieșire din spital aflat la dosarul cauzei. Depune un set de înscrisuri medicale. Arată instanței că menținerea inculpatului în stare de arest ar duce la înrăutățirea stării de sănătate a acestuia, acesta în sistemul penitenciarelor nu poate să beneficieze de tratament adecvat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită, respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea încheierii recutare ca fiind legală și temeinică arătând că subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acesteia, inculpații fiind cercetași pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol real pentru ordinea publică. Mai solicită instanței să aibă în vedere și faptul că inculpații au mai fost condamnați anterior pentru infracțiuni similare.
Recurentul -inculpat P. G. C., având ultimul cuvânt, solicită instanței să fie judecat în libertate.
Recurentul -inculpat D. R. M., având ultimul cuvânt, arată instanței că dorește să fie liber, pentru a se putea interna în spital.
T.
Asupra recursurilor penale de față;
Constată că prin încheierea din data de 04.03.2013 s-au respins cererile formulate de inculpații D. R. M. și P. G. C., prin apărători, de revocare sau înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea, ca neîntemeiate,în temeiul art 300/1 Cpp, art 160 Cpp si 160/h alin 3 Cpp s-a mentinut ca fiind temeinica si legala masura arestarii preventive dispuse față de inculpații D. R. M. și P. G. C., în prezent deținuți în Arestul IPJ D..
Penutru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria C. nr. 3010/P/2013 din 01.03.2013 au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv: inculpatul D. R. M., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a și e Cp, cu aplicarea art. 99 și urm. Cp și inculpatul P. G. C., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 26 raportat la art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a și e Cp, cu aplicarea art. 99 și urm. Cp.
În fapt, s-a reținut că în ziua de 12.02.2013 in jurul orelor 16.00 in timp ce inculpatul P. G. C., a distras atenția vânzătoarei P. A., care își executa serviciul la magazinul aparținând ., amplasat in mun. C., pe . 46, inculpatul D. R. M. a sustras dintr-o vitrina, doua telefoane mobile marca Nokia Asha 201 si LG T385, fiind creat un prejudiciu de 604 lei.
Cauza a fost înregistrată pe rolul instanței sub numărul_ 13 în data de 01.03.2013, ora 14.40, și s-a fixat termen pentru verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestului preventiv dispuse față de cei doi inculpați la data de 04.03.2013, ora 12.00.
S-a constatat că prin încheierea nr. 55/15.02.2013 a Judecătoriei C., pronunțată în dosarul nr._ , s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților D. R. – M. și P. G. C. pe o perioadă de 19 zile, începând cu 15.02.2013 până la 05.03.2013, inclusiv.
In conformitate cu prevederile art 300/1 alin 1 Cpp, dupa inregistrarea dosarului la instanta, in cazurile in care inculpatul este trimis in judecata in stare de arest, instanța va verifica legalitatea si temeinicia arestării preventive, iar daca va constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, instanta va mentine arestarea preventiva.
La data sesizarii instantei cu solutionarea fondului cauzei si respectiv la data discutarii mentinerii arestarii preventive a inculpaților D. R. – M. și P. G. C. nu s-au schimbat temeiurile avute in vedere la data adoptarii masurii privative de libertate.
Astfel, raportat la prevederile art 149/1 Cpp, art.160/h alin.3, art.148 alin.1 lit.f Cpp avute in vedere de instanța care a dispus arestarea, exista date si indicii temeinice, conform prevederilor art 68/1 Cpp ca inculpatul a săvârșit infracțiunea reținută în sarcina sa, pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani, iar pericolul public concret pentru ordinea publica nu a incetat.
Pentru ca o măsură de reținere sau arestare să fie luată sau menținută trebuie să existe indicii temeinice, in sensul dat de prevederile art 68/1 Cpp, adica permisă - prin prisma Convenției - "motive plauzibile" (hotărârile Fox, Campbell și Hartley și Berktay). Noțiunea de "motive plauzibile" este o noțiune autonomă dezvoltată de Curte în mai multe hotărâri. Ea depinde de circumstanțele particulare ale fiecărui caz. Faptele pe care se bazează trebuie să fie nu doar sincere și autentice, ci ele trebuie să poată convinge un observator independent că acea persoană este posibil să fi comis respectiva infracțiune.
Faptele care au dat nastere la „banuielile" ce pot constitui conditia arestarii, nu trebuie sa fie de acelasi nivel ca cele necesare pentru justificarea unei condamnari sau chiar pentru fundamentarea unei acuzatii, ceea ce se petrece . al procesului penal. Daca la momentul punerii in discutie a măsurii preventive ar exista probe din care sa rezulte in mod cert vinovatia inculpatului, s-ar impune pronuntarea unei hotarari judecatoresti de condamnare, iar nu luarea unei masuri preventive.
Din probele administrate până în acest moment procesual – proces – verbal de cercetare la fața locului și planșe foto; procese – verbale privind primirea – predarea celor două telefoane mobile; proces –verbal depistare inculpați; proces – verbal și planșe foto privind recunoașterea din grup; proces verbal ridicare CD conținând filmări din Complexul Comercial Mercur, CD și planșe foto; declarații martori P. A. E., R. D. M., N. A. G., P. G.; O. V.; R. R. P., precum și declarațiile celor doi inculpați, rezultă presupunerea rezonabilă a săvârșirii de către cei doi inculpați a faptei pentru care au fost trimiși în judecată. Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpații sunt cercetați este închisoarea mai mare de 4 ani, iar starea de pericol concret pentru ordinea publică subzistă.
Noțiunea de pericol pentru ordinea publica nu trebuie inteleasa ca o primejdie concreta si imediata, constând in posibilitatea comiterii unor fapte penale grave, in realitate ea semnifica o stare de neliniște, un sentiment de insecuritate, in rândul societatii civile, generata de rezonanta sociala negativa a faptului ca persoanele asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni de o gravitate ieșita din comun sunt cercetate in stare de libertate.
Starea de pericol pentru ordinea publica [art. 148 lit. f) C. proc. pen.] - spre deosebire de pericolul social concret al faptei respective - presupune o rezonanta a acelei fapte, o afectare a echilibrului social firesc, o anumita stare de indignare, de dezaprobare publica, o anumita stare de insecuritate sociala.
În lipsa unor prevederi legale, pericolul pentru ordinea publică poate fi dedus din împrejurările în care au fost comise faptele, natura și gravitatea acestora și circumstanțele personale ale inculpatului.
Curtea Europeana admite ca prin gravitatea lor deosebita si prin reactia publicului la savarsirea lor, anumite infractiuni pot sa suscite o tulburare sociala de natura sa justifice o detentie provizorie, cel putin o perioada de timp. In circumstante exceptionale, acest element poate deci sa fie avut in vedere in lumina prevederilor Conventiei, in tot cazul in masura in care dreptul intern recunoaste notiunea de tulburare a ordinii publice, provocate de o infractiune (cazul Neumeister c. Austriei).
În cauza de față, instanța de fond a reținut că, faptele pentru care inculpații sunt cercetați, prezintă un pericol social ridicat, ce rezultă nu numai din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor, ci și din modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptei, în sensul că inculpații au săvârșit fapta profitând de condițiile prielnice create de locul săvârșirii infracțiunii, fiind vorba de loc public, aspect care subliniază periculozitatea faptelor săvârșite și îndrăzneala infracțională de care au dat dovadă inculpații, reținându-se în concret că pentru realizarea activității infracționale inculpatulP. G. C. i-a distras atenția vânzătoarei din magazin, în timp ce inculpatul inculpatul D. R. M. a sustras dintr-o vitrina, doua telefoane mobile marca Nokia Asha 201 si LG T385.
Instanța a reținut și perseverența infracțională demonstrată de inculpați.
Astfel, din analiza fișei de cazier a inculpatului P. G. C., se constată că acesta a fost condamnat la pedeapsa de doi ani închisoare cu aplic. art. 861-110 C.p., prin S.P. 3202/25.10.2012 a Judecătoriei C., dosar în care a fost arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată (opt acte materiale), constând în sustrageri de bunuri din magazine, actualmente aflându-se în termenul de încercare al pedepsei aplicate cu suspendarea executării.
În ceea ce-l privește pe inculpatulD. R. M., din analiza fișei de cazier a acestuia, s-a constatat că a fost condamnat la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu aplic. art. 861-110 C.p., prin S.P. 3202/25.10.2012 a Judecătoriei C., constând în sustrageri de bunuri din magazine, actualmente aflându-se în termenul de încercare al pedepsei aplicate cu suspendarea executării, fiind trimis în judecată pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie în alte două dosare, în care a fost dispusă măsura arestării preventive.
Față de acestea, instanța a apreciat că s-a produs o rezonanță negativă în rândul colectivității, iar lăsarea în libertate a inculpatului ar putea încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare și ar crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social.
In baza art 5 par. 3 din Convenție, atunci când decid cu privire la prelungirea sau menținerea arestării preventive, autoritățile interne sunt obligate sa ia in considerare si posibilitatea luării unor masuri alternative pentru a asigura prezentarea persoanei respective la proces: eliberarea pe cauțiune, interdicția de a parasi tara sau orașul ( cauza Khudoyorov c. Rusiei, 2005), etc.
Trebuie demonstrat pe de o parte caracterul necesar al măsurii privative de libertate pentru buna desfășurare a procesului penal, si pe de alta parte caracterul insuficient al altor masuri preventive pentru realizarea cu aceeași eficienta a scopurilor prevăzute de art. 136 alin 1 Cpp, fata de prezumția de libertate de care se bucura învinuitul sau inculpatul si de caracterul de excepție al măsurii arestării preventive( pct. 3 alin 1 si 7 din Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei).
Cerința proporționalitații ce decurge din cea a necesitații, presupune existenta unui just echilibru intre măsura privativa de libertate si scopul urmărit prin dispunerea acesteia, in vederea garantării libertății persoanei si evitarii oricărui arbitrariu in luarea unei masuri atat de grave . In acest scop vor fi avute in vedere gravitatea acuzației penale, inculpații fiind cercetați penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, modalitatea și împrejurările în care a fost comisă reținându-se că inculpații au săvârșit fapta profitând de condițiile prielnice create de locul săvârșirii infracțiunii, fiind vorba de loc public, aspect care subliniază periculozitatea faptelor săvârșite și îndrăzneala infracțională de care au dat dovadă inculpații.
O măsură numai restrictiva de libertate nu ar fi suficienta pentru atingerea scopului procesului penal, conform art 136 alin 8 Cpp, intrucat ar crea inculpațilo libertatea de miscare suficienta pentru eventuala continuare a activitatii infracționale.
In condițiile in care nu s-a început cercetarea judecătoreasca pentru a se stabili poziția procesuala a inculpatului fata de acuzația adusa de organele de urmărire penala, si pentru a se verifica in ce măsura aceștia isi mențin poziția din timpul urmăririi penale, pentru a stabili in mod cert condițiile si împrejurările comiterii faptei retinute in sarcina lor, atitudinea inculpaților fata de fapta si urmările acesteia, instanța a apreciat că arestarea preventivă este singura măsură preventivă, la acest moment procesual, de natură a asigura buna desfășurare a procesului penal.
În plus, durata arestării preventive care a fost luata in privința inculpaților nu a ajuns la o întindere care sa ridice suspiciuni in privința termenului rezonabil si care sa determine atenuarea pericolului concret pentru ordinea publica ce a rezultat din gravitatea faptei, modul si mijloacele de comitere a acesteia.
Instanța a apreciat ca buna desfășurare a procesului penal impune, în continuare, privarea de libertate a inculpaților, iar punerea in libertate, chiar subsumata unor obligații sau garanții ar provoca o reala tulburare a ordinii si liniștii publice.
Pentru toate aceste motive, instanța de fond a respins cererea formulată de inculpați prin apărător de revocare sau înlocuire a măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea și, în temeiul art. 300/1, art. 160 C.p.p, și art.160 ind. h alin 3 Cpp va menține măsura arestării preventive a inculpaților P. G. C. și D. R. M., ca fiind legală și temeinică.
Impotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații D. R. M. și P. G. C. solicitând judecarea în stare de libertate.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul apreciază că recursul declarat în cauză este fondat, pentru următoarele considerente:
Față de starea de fapt prezentată, raportată la probatoriul administrat că în cauză de față pentru inculpații D. R. M. și P. G. C., nu mai subzistă temeiurile care au determinat arestrea preventivă și nici nu sunt motive noi care să justifice privarea de libertate .
Scopul luării măsurilor preventive, astfel cum este statuat de dispozițiile art.136 C.p.p., este acela de a asigura o bună desfășurare a procesului penal ori pentru a împiedica sustragerea învinuitului ori inculpatului de la urmărirea penală, judecată și executarea pedepsei.
Potrivit dispozițiilor art.148 lit.f C.p.p., măsura arestării preventive poate fi luată când inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
În cauza de față nu există nici un fel de dovezi din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta vreun pericol real și concret pentru ordinea publică.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală.
Persistența motivelor plauzibile de a crede că persoana în cauză a săvârșit o infracțiune este o condiție sine qua non a conformității lipsirii de libertate cu dispozițiile articolului 5. Cu toate acestea, gravitatea faptei penale pentru care inculpatul este cercetat, nu poate justifica de una singură măsura arestării, întrucât acest criteriu va fi avut în vedere la stabilirea și individualizarea sancțiunii de drept penal ce se va aplica.
Mai mult, celelalte date ce caracterizează persoana inculpaților, respectiv tinerețea și atitudinea acestuia ulterior comiterii faptelor, constând în recunoașterea și regretarea faptelor, fac dovada că acesta poate fi cercetat în continuare în stare de libertate.
În raport de cele arătate mai sus, instanța consideră că nu sunt întrunite condițiile pentru a se putea dispune menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului în speță.
Prin urmare, tribunalul va admite recursul, va casa încheierea din data de 04.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ 13 în sensul că va revoca măsura arestării preventive față de recurenții- inculpaț D. R. M. și P. G. C..
Va dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților, dacă nu sunt arestați sau reținuți în altă cauză.
În baza art. 192 C.p.p., va dispune să râmână în sarcina statului cheltuielile judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge recursul declarat de inculpații D. R. M. fiul lui D. și L. M., născut la data de 04.06.1995 în C., județul D., domiciliat în C., . nr.16, ., CNP_, și P. G. C. fiul lui I. și A. S., născut la data de 23.04.1995, în C., județul D., domiciliat în C., ., nr. 39, ., ., CNP_, în prezent deținuți în Arestul IPJ D.,împotriva încheirii de ședință din data de 04.03.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dos.nr._ 13.
S –a casat încheierea din 04.03.2013 pronunțată în dos.nr._ 13.
S –a revocat măsura arestării preventive a inculpaților dispusă prin încheierea nr.55/15.02.2013 a Judecătoriei C. pronunțată în dos.nr._ și s-a dispus punerea de îndată în libertate a acestora de sub puterea madatelor de arestare nr.62 și respectiv 61/15.02.2013, dacă nu sunt reținuți sau arestați în altă cauză.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 Martie 2013
Președinte, Judecător Judecător
M. G. C. C. B. I. B.
Grefier,
G. D. V.
Red.jud.M.G.
Tehno.red.G.V.
2ex/06.03.2013
| ← Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 158/2013.... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
