Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 88/2013. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 88/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-02-2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 88

Ședința publică de la 20 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. T.

Grefier D. M.

Ministerul Public –P. de pe lângă Tribunalul D.

a fost reprezentat prin procuror D. B.

Pe rol soluționarea plângerii formulată, în conformitate de art. 2781 C.p.p., de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția G. a Finanțelor publice D., împotriva ordonanței din data de 8.08.2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. și a rezoluției cu nr. 2353/II/2/2012 din data de 15.10.2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru petenta ANAF-DGFP D., consilier juridic P. D., lipsă fiind intimatul I. M..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind de formulat alte cereri noi s-a apreciat cauza în stare de soluționare și s-a acordat cuvântul pe fond.

Consilier juridic P. D. pentru petenta Direcția G. a Finanțelor P. D., având cuvântul solicită admiterea plângerii, infirmarea rezoluției și restituirea dosarului la P. pentru începerea urmării penale față de numitul M. I., conform motivelor invocate și în scris în plângerea adresată instanței.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingerea plângerii și menținerea ordonanței nr._/P/2012 din data de 8.08.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C.. soluția dispusă fiind conformă cu cercetările efectuate.

Dezbaterile fiind închise;

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de față ;

Constată că la data de 12 noiembrie 2013, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D. sub nr._, plângerea formulată de petenta Direcția G. a Finanțelor P. D., împotriva ordonanța nr._/P/2012 din data de 8.08.2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul D..prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a numitului M. I. pentru infractiunea de evaziune fiscalp prev de art 9 lit c din legea nr 241/2005

În motivarea plângerii s-a invocat că solutia de scoatere de sub urmărire penală dispusă prin ordonanta contestată, care a fost mentinută și de primul procuror este nelegală, deoarece nu s-au arătat motivele și s-a dat o interpretare eronată atât a probatoriilor administrate cât și a textelor de lege aplicate în cauză.

Se mai invocă că în urma controlului efectuat de organele financiare la . C. al cărui administrator de drept era numita S. C. s-a constatat că în contabilitatea societății au fost înregistrate facturi fictive emise de societăți inexistente în baza cărora s-a înregistrat TVA deductibil în sumă de_ lei și impozit pe profit suplimentar în cuantum de_ lei, fiind astfel prejudiciat bugetul consolidat al statului.

Se mai arată de asemenea că de fapt DGFP D. a formulat plângere împotriva administratorului . iar prin ordonața atacată s-au făcut cercetări fată de intimatul M. I. care nu îndeplinea nici o calitate în cadrul societății respective.

S-a criticat soluția și sub aspectul că procurorul și-a însușit în totalitate concluziile raportului de expertiză deși acesta nu se corelează și cu celelalte probatorii și oricum expertiza a fost întocmită cu încălcarea dispozițililor legale fără a fi convocat și DGFP D. iar în ordonanață s-a motivat eronat că legislația penală în vigoare nu prevede obligativitatea agentului economic de a verifica realitatea sau legalitatea datelor de identificare ale societăților înscrise în facturile de aprovizionare, ignorându-se prevederile art. 41 din legea nr 82/1991 fără ca procurorul să mai analizeze în vreun fel caracterul fictiv al acestor tranzactii .

În consecință s-a solicitat desfiintarea rezolutiei contestate și trimiterea cauzei la procuror pentru redeschiderea și completarea urmăririi penale și trimiterea in judecată a făptuitorului care se face vinovat de săvârșirea infractiunii de evaziune fiscală prev de art 9 lit c din legea nr 241/2005.

În vederea solutionării plângerii s-a atașat și dosarul de urmărire penală nr_/P/2011al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. .

Analizându-se plângerea formulată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului de urmărire penală, instanta constată că este nefondată pentru următoarele considerente .

Astfel, în cauză DGFP D. a sesizat la data de 705 2008 organele de urmărire penală față de numita Stănesu C. administrator al . C. solicitându-se efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 9 lit c din legea nr. 241/2005 constând în aceea că aceasta ar fi evidențiat în contabilitate operațiuni comerciale nereale în scopul modificării balanței privind TVA –ul deductibil fiind astfel prejudiciat bugetul de stat cu suma de_ lei.

În acest sens s-a evidențiat că, . C. ar fi achiziționat deșeuri feroase și neferoase de la mai multe societăți comerciale care nu există ori nu au derulat tranzacții cu societatea respectivă .

În urma cercetărilor inițiale desfășurate prin ordonanța nr. 5591/P/2008 din 24 nov 2011 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitei S. C. și totodată disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor față de numitul M. I. în calitatea de administrator în fapt al . aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit c din legea nr. 241/2005

Din actele premergătoare efectuate, conținutul actului de sesizare și documentele existente la dosar în fapt au rezultat următoarele .

Prin procesul verbal de inspecție fiscală nr._/06.05.2008 Direcția G. a Finanțelor P. D. a stabilit în sarcina . debite suplimentare, TVA și impozit pe profit în sumă de 139.210 lei întrucât a înregistrat în contabilitate, în baza unor documente fictive emise în numele unor firme fantomă, suma de 483.354 lei.

Din probele administrate rezultă că societatea în cauză este înregistrată la Oficiul Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul D. sub nr. Jl_, are ca principal obiect de activitate comerțul cu ridicata al deșeurilor și resturilor metalice și este administrată de asociatul unic S. C., în prezent firma aflându-se în procedura insolvenței judiciare.

În perioada 2005 - 2007 societatea a înregistrat în contabilitate achiziționarea de cupru, alamă și bronz de la mai multe societăți comerciale, care în accepțiunea D.G.F.P. s-au dovedit a fi fantomă, în sensul că nu există, au fost radiate sau declarate inactive prin ordin al Ministrului Finanțelor P..

Întrucât, față de S. C. a fost adoptată soluția de scoatere de sub urmărire penală prin rezoluția Parchetului de pe lângă Judecătoria C. din data 11.2011 dată în dosarul 5591/P/2008, cauza de față privește numai pe învinuitul I. M., administrator de fapt al . C..

În declarația dată, învinuitul I. M., a precizat că s-a ocupat de activitatea STEM SRL, cu toate că administratorul de drept al acesteia a fost S. C., în sensul că a cumpărat deșeuri neferoase de la diverse persoane necunoscute care le-a vândut ulterior către societăți de profil. Pentru tranzacțiile efectuate au fost emise facturi fiscale pe care . le-a înregistrat în contabilitate. De asemenea, învinuitul I. M. a mai declarat că nu cunoaște numele furnizorilor, iar facturile erau completate de către aceștia Cele declarate de învinuitul I. M. sunt confirmate și de către contabila Pecingine A. în declarația consemnată.

În vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele, la data de 13.09.2009 a fost dispusă și efectuarea unei constatări tehnico - științifice grafice, care a concluzionat că nu se poate stabili persoana care a semnat facturile emise de și pentru .. În același scop au fost identificate autoturismele menționate pe facturile prin care . a cumpărat mărfurile, constatându-se că acestea nu au transportat mărfurile respective.

De asemenea, a fost audiat numitul B. S., persoana ce era menționată ca delegat care a declarat că nu a vândut materiale neferoase către . și nu are cunoștiință despre activitatea acesteia.

Mai mult, la data de 14.12.2010 a fost dispusă efectuarea unei noi constatări tehnico- științifice grafice care să confirme sau infirme dacă pe facturile fiscale aparținând . sunt depuse scrisuri de mână aparținând aceleiași persoane, fapt infirmat de specialiștii grafologi .

De asemenea, a fost efectuată și o expertiză contabilă în cauză, raportul de expertiză concluzionând că tranzacțiile efectuate de . C. în perioada 01.05._07 au fost făcute cu respectarea legislației în materie menționându-se de asemenea că nu există documente care să ateste prejudicierea bugetului de stat ci doar simple speculații contabile și matematice inserate în raportul de inspecție fiscală

Deși în cauză au fost administrate toate probele, nu există indicii rezonabile din care să rezulte fictivitatea cheltuielilor efectuate și înregistrate în contabilitate, în sensul că plata nu a fost făcută și ori că s-a urmărit cu intenție sustragerea de la plata obligațiilor datorate bugetului de stat

Chiar dacă în urma cercetărilor efectuate a rezultat că unii furnizorii menționați de către DGFP D. în procesul verbal nr._/2008 nu au existat sau nu au avut relații comerciale cu ., trebuie avut în vedere că învinuitul I. M. nu a avut posibilitatea verificării persoanelor care îi aduceau marfă și eliberau facturi pentru a stabili dacă reprezentau sau nu societățile ce apăreau înscrise pe facturile emise, putându-se considera că a fost un cumpărător de bună credință.

Aceasta cu atât mai mult cu cât de regulă delegații care însoțeau mărfurile prezentau facturile gata semnate și ștampilate și nu erau în posesia documentelor de identificare ale societăților comerciale respective.

În consecință, în mod corect organele de urmărire penală au constatat că în cauză își găsesc incidența prevederile art. 10 lit. d cpr pen deoarece din cercetările efectuate nu rezultă indicii rezonabile care să conducă la concluzia că înv. I. M. a acționat cu intenție directă în vederea prejudicierii bugetului consolidat al statului și deci nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 9 lit c din legea nr 241/2005 .

Nici celelalte motive invocate în plângere nu sunt întemeiate deoarece din examinarea actelor dosarului rezultă că prin adresa din 26 .03 2012 s-a comunicat Direcției Generale a Finanțelor P., obiectivele expertizei contabile, iar aceasta prin adresa nr 7152/5.04 2012 a comunicat organelor de cercetare penală că nu au observații, obiecțiuni sau cereri față de expertiza dispusă în cauză .

Față de toate aceste considerente, constatându-se că soluția dispusă de procuror prin ordonanța contestată este conformă cu cercetările efectuate, în baza disp. art 278 /1 alin 8 lit. a cpr pen ,se va respinge plângerea formulată de petentă ca nefondată, iar în baza art 192 alin 2 cpr pen petenta va fi obligată la cheltuieli judiciare statului .

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.278/1 alin.8 lit.a Cod pr.penală respinge ca nefondată plângerea formulată de petenta Direcția G. a Finanțelor P. D., în contradictoriu cu intimatul I. M., cu domiciliul în comuna Poiana M., ..62A, jud.D. și în C., ., jud.D..

Menține ordonanța nr._/P/2012 din data de 8.08.2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul D..

Obligă petenta la 100 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 20 Februarie 2013

Președinte,

V. T. Grefier,

D. M.

Red. V.T.

Tehnored. DM./2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 88/2013. Tribunalul DOLJ