Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 84/2012. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 84/2012 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 14-06-2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIE PENALĂ Nr. 84/2012
Ședința publică de la 14 Iunie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE B. F. V.
Judecător I. E.
Judecător M. G.
Grefier L. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă T. D. a fost reprezentat de procuror C. N.
Pe rol judecarea recursului penal formulat de recurentul inculpatul B. N. împotriva încheierii din 08.06.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C., având ca obiect menținere măsură de arestare preventivă
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat B. N., asistat de avocat Ș. A..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat Ș. A., pentru recurentul inculpat B. N., solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de instanța de fond și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsii localitatea, apreciind că lăsarea în libertate a inculpatului nu ar împiedica buna desfășurare a procesului penal, în acest moment inculpatul nu mai prezintă pericol social concret pentru ordinea publică. Infracțiunea pentru care inculpatul este trimis în judecată nu prezintă un pericol pentru ordinea publică astfel încât să fie privat în continuare de libertate, iar această infracțiune nu este de același gen cu fapta pentru care acesta a fost condamnat anterior.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursului și menținerea încheierii pronunțată de instanța de fond, ținându-se cont că inculpatul este recidivist.
Inculpatul B. N., având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său și arată că vrea să fie judecat în stare de libertate.
TRIBUNALUL
Prin încheierea din 8.06.2012 pronunțată de Judecătoria C. s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpat, prin apărător.
În temeiul art. 300/2 Cpp si art . 160 /b Cpp s-a menținut ca fiind temeinica si legala masura arestarii preventive dispuse fata de inculpatul B. N., fiul lui I. și L., născut la data de 19.04.1988 în C., județul D., domiciliat în C., ., nr. 9, județul D., CNP -_, recidivist.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe langa Judecatoria C. nr. 3940/P/2012 s-a dispus trimiterea in judecata în stare de arest preventiv a inculpatului B. N., pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. 1 Cp cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a Cp., infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art.180 alin.2 C.p. și port fără drept de cuțit prev. de art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991, cu aplic. art. 37 alin.1 lit.a C.p., toate cu aplic. art.33 alin.1 lit.a C.p.
În fapt, s-a reținut că, în data de 28.03.2012 ora 11.30, împreună cu B. I., B. C., B. M. și minorul B. I. C., au agresat partea vătămată Filișoiu M. I., în incinta . din C., ., județul D., unde au tulburat liniștea publică prin lovituri aplicate părții vătămate cu pumnii și picioarele, inculpatul B. N. lovindu-l pe partea vătămată Filișoiu M. I., cu un cuțit, pe care îl purta fără drept, în zona feței, toți alergându-l pe inculpat și proferând injurii, producând panică și indignarea persoanelor prezente.
Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 18.04.2012, în temeiul art. 300/1 C.p.p a fost menținută măsura arestării preventive față de inculpatul B. N. în dosarul nr._ 12 al Judecătoriei C. .
Instanța reține că potrivit art. 300/2 C.p.p rap. la art. 160/b, în cursul judecății este obligată să verifice legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Dacă temeiurile care au impus luarea măsurii preventive a inculpatului subzistă, se impune în continuare privarea de libertate.
Menținerea unei măsuri privative de libertate trebuie să îndeplinească, cumulative trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și să fie incident unul din temeiurile de arestare expres prevăzute în art. 148 C.p.
În speță, instanța constată îndeplinite condițiile anterior menționate, temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și impun în continuare privarea de libertate .
Astfel, raportat la prev. art. 149/1 C.p.p, art. 143 și art. 148 lit. f C.p.p avute în vedere de instanța care a dispus arestarea, există date și indicii temeinice potrivit art .68/1 C.p.p că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar pericolul concret pentru ordinea publică nu a încetat .
Din probele administrate până în acest moment procesual – declarațiile părților vătămate, procesele-verbale de cercetare la fața locului, procesele-verbale de prezentare pentru recunoaștere, declarațiile martorilor, proces verbal de ridicare hard stocare imagini video, procese verbale de percheziție,, rezultă presupunerea rezonabilă a săvârșirii de către inculpat a faptelor pentru care a fost trimis în judecată. Pedeapsa prevăzută de lege pentru una dintre infracțiunile pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este închisoarea mai mare de 4 ani, iar starea de pericol concret pentru ordinea publică subzistă.
Noțiunea de pericol pentru ordinea publica nu trebuie inteleasa ca o primejdie concreta si imediata, constând in posibilitatea comiterii unor fapte penale grave, in realitate ea semnifica o stare de neliniste, un sentiment de insecuritate, in rândul societatii civile, generata de rezonanta sociala negativa a faptului ca persoanele asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni de o gravitate ieșita din comun sunt cercetate in stare de libertate.
Starea de pericol pentru ordinea publica [art. 148 lit. f) C. proc. pen.] - spre deosebire de pericolul social concret al faptei respective - presupune o rezonanta a acelei fapte, o afectare a echilibrului social firesc, o anumita stare de indignare, de dezaprobare publica, o anumita stare de insecuritate sociala.
În lipsa unor prevederi legale, pericolul pentru ordinea publică poate fi dedus din împrejurările în care au fost comise faptele, natura și gravitatea acestora și circumstanțele personale ale inculpatului.
Curtea Europeana admite ca prin gravitatea lor deosebita si prin reactia publicului la savarsirea lor, anumite infractiuni pot sa suscite o tulburare sociala de natura sa justifice o detentie provizorie, cel putin o perioada de timp. In circumstante exceptionale, acest element poate deci sa fie avut in vedere in lumina prevederilor Conventiei, in tot cazul in masura in care dreptul intern recunoaste notiunea de tulburare a ordinii publice, provocate de o infractiune (cazul Neumeister c. Austriei).
În speță, instanța reține că, pericolul concret pentru ordinea publică ce l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului B. N. rezultă din gravitatea faptelor pentru care este cercetat acesta – ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. 1 C.p. infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art.180 alin.2 C.p. și port fără drept de cuțit prev. de art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991, cu aplic. art.33 alin.1 lit.a C.p. De asemenea instanța va avea în vedere faptul că la săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. 1 C.p.și la infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art.180 alin.2 C.p. au aparticipat mai multe persoane, în speță inculpații B. I., B. C., B. M., împreună inculpatul minor, B. I. C.
În plus, instanța va avea în vedere și preseverența infracțională a inculpatului care a săvârșit infracțiunile cercetate în prezenta cauză în stare de recidivă postcondamnatorie, aflându-se în termenul de încercare al suspendării condiționate din pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală 2775/20.11.2008 a Judecătoriei C..
Față de acestea, instanța de fond a apreciat că s-a produs o rezonanță negativă în rândul colectivității, iar lăsarea în libertate a inculpatului ar putea încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare și ar crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social.
In baza art 5 par. 3 din Convenție, atunci când decid cu privire la prelungirea sau menținerea arestării preventive, autoritățile interne sunt obligate sa ia in considerare si posibilitatea luării unor masuri alternative pentru a asigura prezentarea persoanei respective la proces: eliberarea pe cauțiune, interdicția de a parasi tara sau orașul ( cauza Khudoyorov c. Rusiei, 2005), etc. Trebuie demonstrat pe de o parte caracterul necesar al măsurii privative de libertate pentru buna desfășurare a procesului penal, si pe de alta parte caracterul insuficient al altor masuri preventive pentru realizarea cu aceeași eficienta a scopurilor prevăzute de art. 136 alin 1 Cpp, fata de prezumția de libertate de care se bucura învinuitul sau inculpatul si de caracterul de excepție al măsurii arestării preventive( pct. 3 alin 1 si 7 din Recomandarea Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei).
Cerința proportionalitatii ce decurge din cea a necesitații, presupune existenta unui just echilibru intre măsura privativa de libertate si scopul urmărit prin dispunerea acesteia, in vederea garantării libertății persoanei si evitarii oricărui arbitrariu in luarea unei masuri atat de grave . In acest scop vor fi avute in vedere gravitatea acuzației penale, inculpatul fiind cercetat penal săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prevăzută de art. 321 alin. 1 C.p. și infracțiunea de lovire sau alte violențe prev. de art.180 alin.2 C.p., infracțiuni săvârșite de mai multe persoane împreună și cu participarea unui minor.
O măsură numai restrictiva de libertate nu ar fi suficienta pentru atingerea scopului procesului penal, conform art 136 alin 8 Cpp, intrucat ar crea inculpatului libertatea de miscare suficienta pentru eventuala continuare a activitatii infracționale, aceasta cu atât mai mult cu cât nu au un loc de muncă stabil iar scopul acțiunilor de sustragere a constat în procurarea de bani .
În plus, instanța de fond a avut în vedere atitudinea procesuală până în acest moment a inculpatului care a negat în mod constat săvârșirea faptelor .
In condițiile in care inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunilor și nu a început cercetarea judecătorească, pentru a stabili in mod cert condițiile si împrejurările comiterii faptelor retinute in sarcina sa, atitudinea inculpatului fata de fapta si urmările acesteia, instanța apreciază că nu se poate dispune revocarea sau inlocuirea măsurii arestării preventive
Durata arestării preventive care a fost luata in privința inculpatului nu a ajuns la o întindere care sa ridice suspiciuni in privința termenului rezonabil si care sa determine atenuarea pericolului concret pentru ordinea publica ce a rezultat din gravitatea faptelor, modul si mijloacele de comitere a acestora.
Instanța apreciază ca buna desfășurare a procesului penal impune, în continuare, privarea de libertate a inculpatului, iar punerea in libertate, chiar subsumata unor obligații sau garanții ar provoca o reala tulburare a ordinii si liniștii publice motiv pentru care s-a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și s-a menținut măsura arestării preventive ca fiind legală și temeinică .
Împotriva încheierii din data de 8 iunie 2012 pronunțată de Judecătoria C. în termen legal a declarat recurs inculpatul B. N. solicitând judecarea sa în stare de libertate.
Examinând recursul declarat de inculpat, prin prisma dispozițiilor art. 385 indice 6 raportat la art. 141Cpp, T. apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Pentru ca instanța să stabilească dacă mai subzistă temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive, va avea în vedere aspecte referitoare atât la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, cât și caracterul rezonabil al detenției preventive.
Pericolul pentru ordinea publică trebuie înțeles și ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri negative, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectivului față de lege, stimulând temerea că împotriva unor fapte periculoase, organele judiciare nu reacționează eficient.
Pericolul pentru ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f Cod pr. penală poate fi dedus din împrejurările în care s-a comis fapta, natura și gravitatea acesteia, elementele care caracterizează persoana infractorului, starea de neliniște și sentimentul de insecuritate în rândul colectivității generate de rezonanța faptelor comise și nu trebuie probat prin administrarea unor anumite dovezi.
În ceea ce privește caracterul rezonabil al duratei detenției preventive, ridicat la rang de principiu generat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, acesta nu poate fi evaluat in abstracto; legitimitatea menținerii în detenție a unei persoane trebuie să fie apreciată în funcție de particularitățile cauzei. Continuarea privării de libertate nu se justifică decât dacă există indicii concrete ce impun luarea în considerare a unui interes public ce are a fi protejat precumpănitor în pofida prezumției de nevinovăție față de respectarea dreptului la libertate stabilită de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Fapta pentru care inculpatul este cercetat prezintă un pericol social ridicat, ce a creat un climat de nesiguranță publică, decurgând nu numai din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor, ci și din modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptei, prin crearea panicii și indignării persoanelor aflate la service-ul ., societate care prestează servicii către diverși clienți, fiind deschisă publicului, inculpatul exercitând împreună cu ceilalți învinuiti acte de violență asupra părții vătămate Filișoiu A. M., care a necesitat pentru vindecare 6-7 zile de îngrijire medicală, lovindu-l pe acesta cu un cuțit, în zina feței, ceea ce a determinat efectuarea apelului 112.
T. apreciază că buna desfășurare a procesului penal impune, în continuare, privarea de libertate a inculpatului, iar punerea în libertate, întrucât nu s-a început cercetarea judecătorească pentru a se stabili poziția procesuală a inculpatului fata de acuzația adusa de organele de urmărire penala, si pentru a se verifica in ce măsura acesta își menține poziția din timpul urmăririi penale, pentru a stabili in mod cert condițiile si împrejurările comiterii faptelor reținute in sarcina sa, atitudinea inculpatului fata de fapta si urmările acesteia.
În plus, durata arestării preventive care a fost luata in privința inculpatului nu a ajuns la o întindere care sa ridice suspiciuni in privința termenului rezonabil si care sa determine atenuarea pericolului concret pentru ordinea publica ce a rezultat din gravitatea faptelor, modul si mijloacele de comitere a a acestora
T. apreciază că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu au încetat și ele impun în continuare privarea de libertate, faptele pentru care acesta a fost trimis în judecată prevăd pedepse cu închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta pericol pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura și gravitatea infracțiunilor, urmările acestora și rezonanța negativă produsă în comunitate.
Instanța a mai reținut că, la alegerea inițială a măsurii preventive au fost avute în vedere dispozițiile art. 136 alin. 8 C.p.p. și au fost respectate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de art. 150 și art. 171 C.p.p. și art. 5 pct.1 lit. c din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale, ansamblul temeiurilor ce au generat luarea măsurii impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Față de aceste considerente, se va constata că menținerea arestării preventive a inculpatului-recurent s-a dispus în mod întemeiat, astfel încât, în temeiul art.3002 Cpp rap.la art.160b al.4Cpp, art.160a al.2 Cpp, art.160h al.3 Cpp și la art.38515 pct.1 lit.b Cpp, recursul va fi respins ca nefondat.
În baza art.192 alin.2, va fi obligat recurentul-inculpat la 40 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul penal declarat de recurentul-inculpat B. N. fiul lui I. și L., născut la data de 19.04.1988 în C., județul D., domiciliat în C., ., nr. 9, județul D., CNP -_, recidivist, împotriva încheierii din 08.06.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C..
Obligă inculpatul la 40 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Iunie 2012
Președinte, Judecător, Judecător,
B. F. V. I. E. M. G.
Grefier,
L. S.
Red.jud IE/15.06.2012
Tehnored 2ex/
LS
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 30/2016.... | Abţinerea întregii instanţe. Sentința nr. 30/2012.... → |
|---|
