Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 114/2012. Tribunalul DOLJ

Decizia nr. 114/2012 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-08-2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENTRU MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIE PENALĂ Nr. 114/2012

Ședința publică de la 17 August 2012

Completul compus din:

PREȘEDINTE I. B.

Judecător G. C.

Judecător M. P.

Grefier A. A. B.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă T. D. a fost reprezentat de procuror C. N..

Pe rol judecarea recursului penal declarat de recurentul inculpat R. R. H. împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 13.08.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ 12, având ca obiect menținere măsură de arestare preventivă.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat R. R. H., asistat de avocat B. A., cu delegație de substituire pentru avocat C. I..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul asupra recursului.

Avocat B. A., pentru inculpatul R. R. H., solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de instanța de fond și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Arată că nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv, pericolul social pentru ordinea publică s-a stompat. Mai arată că inculpatul nu are antecedente penale, că sunt 6 inculpați în dosarul de fond, 5 dintre ei sunt în stare de libertate și pentru egalitate de tratament solicită punerea în libertate a inculpatului. În subsidiar, solicită luarea măsurii obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea încheierii pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică. Arată că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un pericol social concret pentru ordinea publică, având în vedere perseverența infracțională a inculpatului.

Inculpatul R. R. H., având ultimul cuvânt, arată că achiesează la concluziile apărătorului său.

T.

Asupra recursului penal de față;

Prin încheierea din camera de consiliu de la 13 august 2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ 12, în baza art 300/1 Cpp si art 160 Cpp s-a menținut măsura arestării preventive fata de inculpatul R. R. H., fiul lui M. și F., în prezent deținut în Arestul I.P.J. D., măsura fiind dispusa prin incheierea nr. 101/17.07.2012 pronuntata in dosarul nr._/215/2012 al Judecatoriei C. ca fiind legală și temeinică.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 8445/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul R. R. H. cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat în formă continuată, prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g și i C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., art. 75 lit. c C.p. și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere în formă continuată prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p, inculpatul D. T. I., în stare de libertate, cercetat pentru săvârșirea infr.prev.de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, g, și i Cp cu aplicarea art.41 al.2 Cp și art.75 al.1 lit.c Cp, inculpatul D. A., în stare de libertate, cercetat pentru săvârșirea infr.prev.de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, g și Cp cu aplicarea art.41 al.2 Cp și art.75 al.1 lit.c Cp, inculpatul N. M. I., în stare de libertate, cercetat pentru săvârșirea infr.prev.de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a, g și i Cp cu aplicarea art.41 al.2 Cp și art.99 și urm.Cp, inculpatul M. M. M., în stare de libertate, cercetat pentru săvârșirea infr.prev.de art.208 al.1, 209 al.1 lit.a și i Cp cu aplicarea art.99 și urm.Cp.

La începutul lunii iunie 2012, pe timp de noapte și prin escaladarea gardului, învinuiții R. R.-H., D. T.-I. și D. A. au pătruns în curtea O.U.A.I. Amărăștii de Jos, de unde au sustras componente din cupru de la stația de pompare și presiune a apei E8/5, pe care le-au vândut numitului Ț. F. din ., ocazie cu care învinuitul R. R.-H. a condus pe drumurile publice, fără a deține permis de conducere, autoturismul marca „VOLKSWAGEN GOLF” neînmatriculat în circulație (valabilitatea nr. de înmatriculare provizoriu DJ-_ expirase la data de 07.04.2012) și care a fost utilizat efectiv pentru transportul bunurilor sustrase;

În noaptea de 19/20.06.2012, prin escaladarea gardului învinuiții R. R.-H., D. T.-I. și D. A. au pătruns în curtea O.U.A.I. Amărăștii de Jos, de unde au sustras componente din cupru de la stațiile de pompare și presiune a apei E8/5 și E9N/3, pe care le-au vândut apoi numitului Ț. F. din ., ocazie cu care învinuitul R. R.-H. a condus din nou pe drumurile publice, fără a fi deținător al permisului de conducere, autoturismul marca „VOLKSWAGEN GOLF” neînmatriculat în circulație și care a fost utilizat efectiv pentru transportul bunurilor sustrase;

În noaptea de 22/23.06.2012, prin escaladarea gardului, învinuiții R. R.-H., D. A. și învinuitul minor N. M.-Nicușor au pătruns în curtea O.U.A.I. Amărăștii de Jos, de unde au sustras componente din cupru de la stațiile de pompare și presiune a apei E9S/2, pe care le-au vândut numitului Ț. F. din ., prilej cu care învinuitul R. R.-H. a condus din nou pe drumurile publice, fără a fi deținător al permisului de conducere, autoturismul marca „VOLKSWAGEN GOLF” neînmatriculat în circulație și care a fost utilizat efectiv pentru transportul bunurilor sustrase.

Prin ordonanța nr. 8445/P/2012 din data de 17.07.2012 a Parchetului de pe lângă Judecătoria C., s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva inculpatului R. R. H. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g și i C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., art. 75 lit. c C.p. și prev. de art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p.

Printr-o ordonanță emisă la data de 17.07.2012, s-a dispus reținerea inculpatului R. R.-H. pentru 24 ore începând cu data de 17.07.2012, ora 0930 și până în data de 18.07.2012 ora 0930 pentru săvârșirea infracțiunii arătate mai sus.

Aceste fapte au fost probate cu următoarele mijloace de probă: declarația reprezentantului părții vătămate, procesele-verbale de cercetare la fața locului, declarații de martori, declarațiile inculpatului, ale învinuiților și ale făptuitorilor, procesul-verbal de conducere în teren, procesele-verbale de predare-primire a unora dintre bunurile sustrase de la partea vătămată, fișa de cazier judiciar a inculpatului, înscrisuri.

Prin referatul din data de 17.07.2012, P. de pe lângă Judecătoria C., în baza dispozițiilor art. 136 Cpp, art. 143 Cpp, art. 148 al.1 lit. f Cpp a propus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului R. R. H., întrucât acesta a săvârșit cu intenție două infracțiuni pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani închisoare, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol public concret pentru ordinea publică.

Prin încheierea nr.101/17.07.2012, s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria C. și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului R. R. H. pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 17.07.2012 până la data de 15.08.2012, inclusiv.

Prin încheierea nr.101/17.07.2012, instanța de fond a reținut că există indicii temeinice că inculpatul R. R. H., în cursul lunii iunie 2012, pe parcursul a trei nopți, prin escaladare, împreună cu mai multe persoane, printre care și minori, a sustras componente din cupru de la stații de pompare și presiune a apei aparținând O.U.A.I. Amărăștii de Jos, ocazie cu care inculpatul a condus pe drumurile publice, fără a deține permis de conducere, autoturismul marca „Volkswagen Golf” neînmatriculat în circulație și care a fost utilizat efectiv pentru transportul bunurilor sustrase.

Declarațiile inculpatului, care a recunoscut săvârșirea faptelor de furt calificat, se coroborează cu declarațiile părții vătămate, declarațiile celorlalți învinuiți și făptuitori, declarațiile martorilor audiați în cauză, precum și cu procesele verbale de cercetare la fața locului și dovezile de ridicare-predare bunuri, atașate la dosarul de urmărire penală.

De asemenea, deși inculpatul nu a recunoscut conducerea pe drumurile publice a autoturismului marca „VOLKSWAGEN GOLF”, aparținând tatălui său, indicii temeinice în sensul comiterii faptelor sunt declarațiile numiților D. T. I., D. A. și N. M. Nicușor, care au precizat că în nopțile respective bunurile sustrase au fost transportate cu autoturismul condus de către inculpatul R. R. H..

Instanța de fond a constatat că există probe și indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile de furt calificat și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere pentru care este cercetat, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile respective este mai mari de 4 ani și există totodată probe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Noțiunea de pericol pentru ordinea publică nu trebuie înțeleasă ca o primejdie concretă si imediată, constând in posibilitatea comiterii unor fapte penale grave, in realitate ea semnifica o stare de neliniste, un sentiment de insecuritate, in rândul societății civile, generată de rezonanta sociala negativa a faptului ca persoanele asupra cărora planează acuzația comiterii unor infracțiuni de o gravitate ieșita din comun sunt cercetate in stare de libertate.

În lipsa unei definiții legale a noțiunii de pericol concret pentru ordinea publică, în practica judiciară sunt avute în vedere mai multe criterii printre care natura și gravitatea faptei săvârșite, urmările produse, circumstanțele inculpatului etc.

În speța de față, instanța de fond a reținut că, faptele pentru care inculpatul este cercetat, prezintă un pericol social ridicat, ce rezultă nu numai din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor, ci și din modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptelor, pe timpul nopții, prin escaladare, împreună cu alte persoane minore, numărul mare de infracțiuni de același gen comise într-un interval de timp relativ scurt, prejudiciul mare creat, faptul că inculpatul nu are surse de venit, nu are nicio ocupație, urmărind obținerea de venituri din comiterea de infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului.

Din actele depuse la dosar a rezultat că acesta este cercetat penal în două dosare de urmărire penale și a fost trimis în judecată, pentru comiterea unor infracțiuni de același gen (conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere), aspect ce denotă perseverență infracțională din partea acestuia.

Față de acestea instanța de fond a apreciat că s-a produs o rezonanță negativă în rândul colectivității, iar lăsarea în libertate a inculpatului ar putea încuraja alte persoane să comită fapte asemănătoare și ar crea în opinia publică un sentiment de insecuritate, credința că justiția nu acționează suficient de ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social.

Instanța de fond a apreciat ca buna desfășurare a procesului penal impune, în continuare, privarea de libertate a inculpatului, astfel încât pentru toate aceste motive, în temeiul art. 3001 Cpp, art. 160 C.p.p, instanța de fond a menținut măsura arestării preventive a inculpatului R. R. H., ca fiind legală și temeinică.

Împotriva încheierii din data de 13 august 2012 pronunțată de Judecătoria C. în termen legal a declarat recurs inculpatul R. R. H. solicitând judecarea sa în stare de libertate.

Examinând recursul declarat de inculpat, prin prisma dispozițiilor art. 385 indice 6 raportat la art. 141Cpp, T. apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru ca instanța să stabilească dacă mai subzistă temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive, va avea în vedere aspecte referitoare atât la pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, cât și caracterul rezonabil al detenției preventive.

Pericolul pentru ordinea publică trebuie înțeles și ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri negative, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectivului față de lege, stimulând temerea că împotriva unor fapte periculoase, organele judiciare nu reacționează eficient.

Pericolul pentru ordinea publică la care se referă art. 148 lit. f Cod pr. penală poate fi dedus din împrejurările în care s-a comis fapta, natura și gravitatea acesteia, elementele care caracterizează persoana infractorului, starea de neliniște și sentimentul de insecuritate în rândul colectivității generate de rezonanța faptelor comise și nu trebuie probat prin administrarea unor anumite dovezi.

În ceea ce privește caracterul rezonabil al duratei detenției preventive, ridicat la rang de principiu generat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, acesta nu poate fi evaluat in abstracto; legitimitatea menținerii în detenție a unei persoane trebuie să fie apreciată în funcție de particularitățile cauzei. Continuarea privării de libertate nu se justifică decât dacă există indicii concrete ce impun luarea în considerare a unui interes public ce are a fi protejat precumpănitor în pofida prezumției de nevinovăție față de respectarea dreptului la libertate stabilită de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Fapta pentru care inculpatul este cercetat prezintă un pericol social ridicat, ce a creat un climat de nesiguranță publică, decurgând nu numai din limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor, ci și din modalitățile și împrejurările concrete de săvârșire a faptei.

T. apreciază că buna desfășurare a procesului penal impune în continuare privarea de libertate a inculpatului, iar durata arestării preventive care a fost luata in privința inculpatului nu a ajuns la o întindere care sa ridice suspiciuni in privința termenului rezonabil si care sa determine atenuarea pericolului concret pentru ordinea publica ce a rezultat din gravitatea faptelor, modul si mijloacele de comitere a acestora

De asemenea se apreciază că, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu au încetat și ele impun în continuare privarea de libertate, faptele pentru care acesta a fost trimis în judecată prevăd pedepse cu închisoare mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta pericol pentru ordinea publică, pericol ce rezultă din natura și gravitatea infracțiunilor, urmările acestora și rezonanța negativă produsă în comunitate.

Instanța a mai reținut că, la alegerea inițială a măsurii preventive au fost avute în vedere dispozițiile art. 136 alin. 8 C.p.p. și au fost respectate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de art. 150 și art. 171 C.p.p. și art. 5 pct.1 lit. c din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților fundamentale, ansamblul temeiurilor ce au generat luarea măsurii impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Față de aceste considerente, se va constata că menținerea arestării preventive a inculpatului-recurent s-a dispus în mod întemeiat, astfel încât, în temeiul art.3002 Cpp rap. la art. 160b al.4Cpp, art.160a al.2 Cpp, art.160h al.3 Cpp și la art.38515 pct.1 lit.b Cpp, recursul va fi respins ca nefondat.

În baza art.192 alin.2, va fi obligat recurentul-inculpat la 150 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 38515 al.1 lit. b C.p.p.:

Respinge recursul formulat de recurentul-inculpat R. R. H., născut la 06.12.1991 în mun. C., jud. D., domiciliat în C., Calea București nr. 155A, Cămin Avioane, ., jud. D.,CNP_, în prezent în Arestul IPJ D., împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 13.08.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ 12, ca nefondat.

Obligă recurentul-inculpat la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 17 August 2012.

Președinte, Judecător,Judecător,

I. B. Gabrila C. M. P.

Grefier,

A. A. B.

RED.JUD. I.B.

TEHNORED. 2ex /17.08.2012

A.B.

RED.JUD.FOND. A.I.B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 114/2012. Tribunalul DOLJ