Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 213/2012. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 213/2012 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 21-05-2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 213
Ședința publică de la 21 Mai 2012
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE M. N.
Grefier I. M. L.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul D. a fost reprezentat prin procuror C. N.
Pe rol judecarea cauzei penale privind pe petenta . I .F .N. SA, cu sediul în București, ..25, sector 1, în contradictoriu cu intimații G. M. – Ș., G. C. D., P. V. I. și G. I., având ca obiect plângere împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată (art.278 ind.1 C.p.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat ales P. I. N. pentru intimata G. M. Ș., lipsă fiind reprezentantul petentei, precum și intimații.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că, prin adresa nr.8424/07.05.2012, petenta . IFN SA a comunicat că nu se află în posesia dovezii de comunicare a rezoluției nr.615/III/2/2011 din 03.06.2011 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul D., după care:
Instanța pune în discuție, din oficiu, tardivitatea plângerii formulate de către petentă.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a plângerii ca tardiv introdusă.
Avocat ales P. I. N. pentru intimata G. M. Ș. pune concluzii de admitere a excepției, cu consecința respingerii plângerii ca tardiv formulată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra dezbaterilor pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingerii a plângerii, cu consecința menținerii soluției atacate ca fiind legală și temeinică.
Avocat ales P. I. N. pentru intimata G. M. Ș. solicită respingerea plângerii, ca neîntemeiată.
Dezbaterile fiind închise;
TRIBUNALUL
Asupra cauzei penale de față;
Constată că, la data de 05.07.2011 s-a înregistrat pe rolul Tribunalului D., sub nr._, plângerea formulată de către petenta . L. C. IFN SA, cu sediul în București, ..25, sector 1, împotriva ordonanței nr.397/P/2011 din 23.03.2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul D., confirmată prin rezoluția nr.615/II/2/2011 din data de 03.06.2011 a prim-procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul D..
În motivarea plângerii s-a arătat că, prin ordonanța anterior menționată, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții G. M.-Ș., P. V.-I. și G. I., cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune cu prilejul încheierii și executării unui contract, faptă prevăzută și pedepsită de art.215 alin.3 C.p.
Astfel, prin ordonanța ce face obiectul prezentei plângeri, procurorul de caz a considerat oportun a dispune aplicarea prevederilor art.10 alin.1 lit.b și c C.p.p., potrivit cărora acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată în care fapta nu este prevăzută de legea penală, respectiv nu a fost săvârșită de învinuit sau inculpat.
În dispunerea acestei soluții, P. de pe lângă Tribunalul D. a considerat ca întemeiată propunerea motivată a organelor de cercetare penală, de neîncepere a urmăririi penale, potrivit cărora „aspectele sesizate cu privire la inducerea în eroare a reprezentanților societății de leasing nu sunt prevăzute de legea penală, având o natură comercială. Astfel, din cercetările efectuate nu au rezultat indicii cu privire la folosirea de către reprezentanții . a unor manopere dolosive cu ocazia încheierii sau executării contractului de leasing, simpla neexecutare a obligațiilor asumate prin acest contract neavând relevanță penală”.
În fapt, s-au arătat în cuprinsul plângerii următoarele:
Prin Contractul de leasing financiar nr._/CREDISIO-1-001, încheiat la data de 17.06.2008, subscrisa . IFN SA, societate administrată în sistem dualist, având calitatea de Finanțator, a transmis utilizatorului ., reprezentată de numita G. M.-Ș., dreptul de folosință asupra unui autoturism BMW X5 3.0SD (denumit Obiectul Leasingului), în conformitate cu dispozițiile contractuale și ale O.G. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing.
În cadrul duratei acestui contract de leasing financiar, utilizatorul . urma să dobândească dreptul de folosință asupra autoturismului pentru o perioadă de leasing de 60 de luni (perioada de leasing), reprezentând tot atâtea rate de leasing, fiecare rată de leasing fiind scadentă în avans în data de întâi a lunii pentru care este datorată.
Constituind voința părților și având putere de lege între finanțator și utilizator - conform prevederilor art.969 Cod civil, contractul de leasing trebuia, pe cale de consecință, să fie executat cu bună-credință, ca o reflectare directă a dispozițiilor art.970 Cod civil, părțile obligându-se nu numai la ceea ce este prevăzut expres în contract, dar și la urmările acestuia.
În acest sens, nerespectarea de către utilizator a prevederilor contractuale, respectiv neplata ratelor de leasing la termenele și în condițiile stabilite, a avut drept consecință directă rezilierea unilaterală a contractului de leasing financiar nr._/CREDISIO-1-001.
Potrivit notificării de reziliere comunicată prin intermediul Biroului executorului judecătoresc N. D. la data de 19.05.2009, . IFN SA a reziliat contractul de leasing încheiat cu acest utilizator, conform prevederilor art.4 pct.4.1. din contract, potrivit cărora în cazul în care intervine un caz de încetare a contractului de leasing financiar- respectiv tocmai nerespectarea culpabilă a dispozițiilor contractuale -finanțatorul poate rezilia contractul de leasing financiar fără a mai fi necesară punerea în întârziere și fără nicio altă formalitate prealabilă, intervenție a instanțelor judecătorești sau îndeplinirea vreunei alte formalități.
Pe cale de consecință, dreptul utilizatorului . de a folosi autoturismul BMW X5 3.0SD, obiect al contractului de leasing nr._/CREDISIO-1-001, a încetat de la data de 19.05.2009, data la care rezilierea și-a produs efectele.
Mai mult decât atât, încetarea dreptului de folosință trebuia să determine și predarea autoturismului, astfel cum în mod imperativ a solicitat proprietarul de drept al acestuia, . IFN SA: vă atragem atenția asupra obligației dumneavoastră ca în situația rezilierii contractului să predați obiectul leasingului - BMWX5 3.0SD- cel mai târziu în data de 25.05.2009 la sediul . IFN SA din .. 25 Sector 1 București.
Totodată, a fost pus în vedere utilizatorului și faptul că unul din efectele rezilierii este încetarea definitivă a folosirii autoturismului ce a făcut obiectul contractului de leasing - BMW X5 3.0SD . WBAFF01090L206341 și că folosirea abuzivă ulterior prezentei rezilieri va atrage consecințe grave asupra Dvs."
Cu toate acestea, s-a arătat în plângere faptul că nici până la data formulării prezentei, utilizatorul ., prin reprezentanții săi legali, nu a înțeles să procedeze în acest sens, comportându-se față de bunul mobil aflat în folosință și posesie ca un adevărat proprietar, în dauna proprietarului de drept.
Mai mult, verificările efectuate de . SRL, societatea mandatată de subscrisa parte vătămată să depună diligentele necesare în vederea reposesiei autoturismului, au evidențiat faptul că obiectul contractului a fost imposibil de identificat, aspect valabil și pentru administratorul societății debitoare.
Față de toate aceste considerente, prin plângerea penală înregistrată la data de 13.10.2010 la P. de pe lângă Tribunalul D., subscrisa petentă a solicitat tragerea la răspundere penală a făptuitorilor sus-indicați, sub aspectul săvârșirii cu intenție a infracțiunilor menționate.
Prin Ordonanța din data de 23.03.2011, cu aplicarea dispozițiilor art. 228 alin. 6 raportat la art. 10 lit.b) și c) C.P.P., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții G. M.-Ș., P. V.-I. și G. I., sub aspectul săvârșirii cu intenție a infracțiunii de înșelăciune cu prilejul încheierii și executării unui contract, prevăzută și pedepsită de dispozițiile art.215 alin. 3 Cod Penal.
Față de toate aceste considerente, s-a opinat în sensul că legitimitatea demersului subscrisei petente în a formula prezenta plângere rezidă în următoarele considerente:
1. Ordonanța mai sus amintită este netemeinică și nelegală deoarece este fundamentată pe o propunere care nu cuprinde indiciile sau probele care au fost de natură să ducă la adoptarea ei, organele de cercetare penală limitându-se doar la a constata o stare de fapt eronată și la a enunța o opinie personală.
S-a apreciat de către petentă că singurele mențiuni care ar trebui teoretic să reprezinte justificarea pertinentă a temeiniciei soluției adoptate - dar care nu o fac - privesc constatarea existenței unor relații contractuale, a căror nerespectare de către utilizator este de natură a determina imposibilitatea reținerii în sarcina făptuitorilor a intenției de "a induce sau menține în eroare proprietarul cu ocazia încheierii contractului de leasing".
Or, în condițiile în care motivarea soluției propuse prin intermediul referatului cu propunere de a nu se începe urmărirea penală trebuie să constea în prezentarea rațiunilor care au determinat enunțarea propunerii de neîncepere a urmăririi penale și implicit a emiterii soluției de neîncepere, respectiv descrierea mijloacelor de probă administrate în cauză, a situației de fapt reieșite ca urmare a administrării probelor în cadrul actelor premergătoare, s-a opinat în sensul că actul emis de procurorul de caz (prin raportare la referatul întocmit de către organele de cercetare penală) nu întrunește aceste elemente.
Fiind astfel vorba de elemente de natură a-i crea legitimitate și legalitate, lipsa acestora nu poate fi determinată decât de inexistența posibilității reale de motivare de către organele de cercetare penală și de însușire de către procurorul de caz a unei astfel de soluții, în condițiile în care situația de fapt, astfel cum a fost expusă prin plângerea penală, precum și întregul material probator pus la dispoziția organelor de cercetare, converg spre întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, astfel cum este prevăzută și pedepsită de dispozițiile art.215 Cod Penal.
Prin promovarea unei propuneri de neîncepere a urmăririi penale față de persoanele indicate în cuprinsul plângerii penale s-a considerat că a fost încălcat unul dintre principiile fundamentale ale dreptului procesual penal, respectiv „rolul activ al organului de urmărire penală" potrivit căruia „organul de urmărire penală este obligat să strângă probele necesare pentru aflarea adevărului și pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele, în vederea justei soluționări a acesteia." (art. 202 C.P.P.).
De asemenea, s-a precizat că stricta referire și fundamentarea unei soluții exclusiv în baza unei declarații vădit subiective a făptuitorului (nesusținută de nicio probă), fără a se administra un minim de probatoriu în dosar, nu constituie elemente suficiente pentru pronunțarea unei soluții care să respecte principiul sus invocat.
Astfel, s-a arătat în cuprinsul plângerii că ordonanța procurorului de caz este "fundamentată" pe următoarele "afirmații":
"G. D. C. (asociat unic și administrator al . începând cu luna februarie 2009, a declarat (fără a face nicio dovadă în acest sens, la dosarul cauzei neexistând înscrisuri/ declarații suplimentare, de natură a certifica veridicitatea celor expuse) că neplata ratelor de leasing s-a datorat dificultăților financiare cu care s-a confruntat societatea pe care o administrează (...).
În aceste condiții, s-a prezentat la negocierile cu reprezentanții finanțatorului, în vederea executării obligațiilor contractuale și susține (fără a face, din nou, dovada unui astfel de demers) că a achitat suma de 10.000 euro în contul datoriei restante, fără a obține însă vreun document doveditor în acest sens. Autoturismul BMW se află în continuare în posesia sa, nu l-a înstrăinat și este dispus să îl restituie finanțatorului în schimbul restituirii sumei de 10.000 euro pe care susține (a se observa că însuși procurorul de caz nu poate reține veridicitatea celor expuse de către făptuitor) că a achitat-o anterior".
Față de toate aceste "simple afirmații" ale făptuitorului (ce nu au fost susținute de probe utile și concludente, necesare aflării adevărului și îndeplinirii scopului procesului penal), petenta a considerat oportun să învedereze următoarele:
- . IFN SA nu a primit nicio notificare din partea utilizatorului/ reprezentantului său legal, prin intermediul căreia să fie învederate anumite dificultăți financiare - care ar fi determinat, cu certitudine, oferirea unei perioade de grație pentru utilizator, cu posibilitatea unei eșalonări a graficului de rambursare a ratelor de leasing.
Pe cale de consecință, s-a solicitat a se avea în vedere faptul că buna-credință ce se dorește a fi evidențiată în persoana utilizatorului de către organele de cercetare penală și însușită de către reprezentantul Parchetului de pe lângă Tribunalul D. - trebuia să determine și informarea exactă a proprietarului de drept, soluții existând și putând fi aplicate în orice moment.
Or, reprezentanții . nici măcar nu au învederat niciodată către subscrisa toate aceste probleme (și aceasta pentru că ele nu au existat niciodată), aspect de natură a evidenția - astfel cum rezultă și din cuprinsul plângerii penale - faptul că utilizatorul nu a avut niciodată intenția de a duce la bun sfârșit obligațiile contractuale și de a deveni proprietar prin exprimarea opțiunii în acest sens, la finalizarea contractului de leasing financiar.
Numitul G. D. C. nu a purtat cu reprezentanții . IFN SA NEGOCIERI cu privire la executarea obligațiilor contractuale (astfel cum în mod vădit tendențios afirmă, din nou, reprezentantul legal al utilizatorului).
Totodată, ., prin intermediul numitului G. D. C., nu a achitat către proprietarul finanțator suma de 10.000 de euro. Simpla afirmare a executării unui astfel de demers - deși este considerată de către organele de cercetare penală (și însușită de către reprezentantul Ministerului Public) ca veridică și utilizată astfel ca dovedire a bunei-credințe a făptuitorilor și a inexistenței mijloacelor dolosive de inducere în eroare a . IFN SA, nu poate reprezenta temeiul enunțării unei soluții de neîncepere a urmăririi penale
Notificarea de reziliere unilaterală a contractului de leasing
financiar a fost comunicată prin intermediul Biroului executorului judecătoresc N. D. la data de 19.05.2009 la sediul indicat de către reprezentanții . ca adresă de corespondență în cadrul contractului de leasing financiar, respectiv Calea București nr. 35, ., ., jud. D.
(adresă regăsită în cuprinsul contractului de leasing financiar și indicată de către utilizator ca adresă a sediului social, astfel cum atesta și certificatul RECOM depus la dosarul de finanțare, înainte de încheierea contractului de leasing financiar, tocmai de către reprezentanții societății - depus la dosarul cauzei de către subscrisa, prin reprezentant convențional, în faza actelor premergătoare).
Pe cale de consecință, s-a apreciat de către petentă că proprietarului finanțator nu îi poate fi imputată o eventuală imposibilitate de dovedire a primirii de către reprezentanții . a notificării de reziliere unilaterală a contractului de leasing financiar, în condițiile în care . IFN SA a îndeplinit, cu bună-credință, toate demersurile legale stabilite prin convenția părților.
Astfel, s-a apreciat că o astfel de fundamentare a soluției conduce, implicit, la imposibilitatea verificării legalității și temeiniciei activităților de cercetare întreprinse de organele de poliție judiciară în cadrul actelor premergătoare, în condițiile în care motivarea unei soluții de neîncepere a urmăririi penale este indisolubil legată de prezentarea tuturor datelor necesare strânse de organele de cercetare în cadrul actelor premergătoare.
În acest sens, emiterea unei soluții de neîncepere a urmăririi penale constituie un act de o importanță deosebită în contextul în care subscrisa . a recuperat nici până la această dată autoturismul marca BMW X5 3.0SD, . WBAFF01090L206341, obiect al Contractul de leasing financiar nr._/CREDISIO-1-001, bun mobil ce a fost finanțat în regim leasing și de care făptuitorii au înțeles să dispună pe nedrept, prejudiciul fiind localizat în patrimoniul proprietarului de drept.
Față de imperativa necesitate a fundamentării soluției de neîncepere a urmăririi penale, precum și prin raportare directă la aspectele subiective care se pare că au stat la baza acesteia, s-a considerat că soluția procurorului de caz este netemeinică și nelegală.
2. Un alt aspect de natură a evidenția legitimitatea subscrisei petente în a solicita infirmarea prezentei soluții, desființarea ordonanței și trimiterea cauzei în vederea refacerii actelor de cercetare, a fost considerat a fi imposibilitatea aplicării în prezenta cauză penală a dispozițiilor art. 10 lit.b) și c) CPP, potrivit cărora acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată în situația în care fapta nu este prevăzută de legea penală, respectiv fapta nu a fost săvârșită de învinuit sau inculpat.
Situația menționată are astfel în vedere, în primul rând, ipoteza în care fapta există în mod obiectiv, dar ea nu figurează între faptele prevăzute de legea penală. Nefiind considerată de către organele de cercetare penală ca infracțiune (nullum crimen sine lege), activitatea infracțională a făptuitorilor este apreciată ca neputând constitui un temei real al tragerii la răspundere penală.
În al doilea rând, s-a precizat că se reține de către procurorul de caz faptul că nu poate fi antrenată răspunderea penală a niciuneia dintre persoanele menționate în plângere și care aveau, la data încheierii contractului, diferite funcții în cadrul . (...) atât timp cât nici din cuprinsul sesizării și nici din cercetările premergătoare nu rezultă indicii cu privire la participarea în vreun fel a acestora la săvârșirea faptelor.
S-a considerat în susținerea plângerii că această situație este în totală contradicție cu primul caz de imposibilitate de punere în mișcare a acțiunii penale, în condițiile în care art. 10 lit.c) CPP. presupune că fapta există, în materialitatea ei, constituie infracțiune, dar nu a fost săvârșită de persoana împotriva căreia a fost îndreptată acțiunea penală.
Această cauză determină inaptitudinea funcțională a acțiunii penale numai în raport cu o anumită persoană, fiind posibilă tragerea la răspundere penală a adevăratului autor al faptei.
Astfel, deși inițial se arată că fapta nu există, ulterior se reține de către procurorul de caz că fapta există, constituind infracțiune, dar nu a fost săvârșită de către făptuitorii indicați în cuprinsul plângerii penale ca fiind vinovați de prejudicierea subscrisei.
În speța de față, s-a solicitat a se observa că în ordonanța ce face obiectul prezentei plângeri se reține, ca motivare pentru caracterul extrapenal al faptei, situația conform căreia aspectele sesizate (...) nu sunt prevăzute de legea penală, având o natură comercială.
Or, având în vedere dispozițiile art.215 alin.3 Cod penal, care definesc și pedepsesc infracțiunea de înșelăciune cu prilejul încheierii sau executării unui contract, respectiv „Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât, fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate" prin raportare directă la faptele materiale ale numiților G. M.-Ș., P. V.-I. și G. I., s-a considerat că acestea sunt prevăzute de legea penală: fapta exista este infracțiune si a fost săvârșită cu intenție de către aceste persoane.
Astfel, sub aspectul laturii obiective, infracțiunea de înșelăciune presupune, în primul rând, o acțiune de inducere în eroare. In acest sens, prin raportare directă la momentul încheierii contractului de leasing financiar cu reprezentanții ., respectiv momentul existent între inițierea tratativelor și stabilirea deplină a acordului de voință al părților contractante, inducerea în eroare a subscrisei petente s-a materializat în ascunderea adevăratelor intenții ale utilizatorului în privința folosirii potrivit clauzelor contractuale a obiectului leasingului și a executării cu bună-credință a contractului de leasing financiar.
Utilizatorul a înțeles astfel să achite doar o parte dintre ratele de leasing (doar 5 rate de leasing) și să dispară ulterior cu bunul mobil, refuzând apoi predarea, întregul comportament contractual fiind de natură a evidenția o intenție directă, calificată prin scop, de . mobil și dispunerea pe nedrept de acesta.
S-a apreciat că afirmațiile potrivit cărora numitul G. D. C. este dispus să restituie finanțatorului autoturismul - în condițiile în care au fost întreprinse demersuri multiple de către reprezentanții . IFN SA în acest sens - nu pot reprezenta, din nou, decât simple afirmații, menite să inducă în eroare chiar și organele de cercetare penală, acestea crezând (fără a solicita însă și punerea la dispoziție a unor probe concludente și utile) în așa numita bună-credință a făptuitorilor.
Totodată, s-a arătat că în cuprinsul plângerii penale formulate împotriva acestor persoane s-a descris un complex de circumstanțe apte să contureze intenția directă a făptuitorului în fraudarea patrimoniului . IFN SA și să sublinieze elementele ce se înscriu în latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune, respectiv:
-achitarea unui avans (condiție sine qua non pentru însăși
încheierea valabilă a contractului de leasing financiar), achitarea unei părți infime din ratele de leasing (5 rate dintr-un total
de 60), nepredarea autovehiculului, aproprierea și folosirea frauduloasă a
unui bun mobil prin achitarea unei sume infime prin raportare la valoarea
reală, contractuală, a acestuia.
Achitarea unei fracții din prețul cu care subscrisa a achiziționat autovehiculul de la furnizor, coroborată cu nepredarea acestuia, deși reprezentanții . cunoșteau, în mod evident, faptul că sunt doar simpli utilizatori și nu proprietari ai bunului mobil, s-a considerat că reprezintă aspecte care, privite în ansamblu, întregesc latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune în convenții.
S-a apreciat astfel că este vorba de situația vădită a unui caz în care utilizatorul a înțeles să prezinte ca adevărată o faptă mincinoasă, creând pentru . IFN SA o falsă reprezentare a realității, în cadrul unui contract - fapta existând, fiind calificată de legea penală ca fiind infracțiune și fiind săvârșită de către numiții G. M.-S., P. V.-I. și G. I..
Proprietarul finanțator a fost pus în situația de a crede în prezumata bună-credință a făptuitorilor, considerând că reprezentanții . vor urmări îndeplinirea scopului contractual, materializat în transferarea dreptului de proprietate a bunului mobil către utilizator, după îndeplinirea tuturor obligațiilor sale din contractul de leasing financiar și plata tuturor ratelor de leasing, incluzând atât capitalul, cât și dobânda, a valorii reziduale și a tuturor costurilor, taxelor, obligațiilor și cheltuielilor datorate de către utilizator în cadrul contractului de leasing financiar (art.6 din Condițiile contractuale generale pentru contractele de leasing financiar).
De asemenea, s-a precizat că aptitudinea mijlocului de inducere în eroare, în cadrul acestui CONTRACT de leasing financiar - respectiv prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase - depinzând atât de împrejurările concrete în care a fost folosit, cât și de persoana victimei, determină neimportanta ușurinței sau greutății inducerii în eroare.
Astfel cum s-a arătat de către petentă, toate susținerile făptuitorului - nedovedite prin probe concludente și utile, nu corespund realității (nu au fost analizate și administrate ca probe documente justificative în acest sens - declarația, vădit subiectivă a numitului G. D. C., nefiind de natură a determina o astfel de calificare).
Ceea ce este important, iar legiuitorul a urmărit în mod expres acest aspect, este ca victima să fi ajuns la o reprezentare greșită a unei situații sau împrejurări, în cadrul contractului, ca rezultat al activității făptuitorilor (respectiv instituirea convingerii îndeplinirii cu bună-credință a obligațiilor contractuale, pe întreaga durată a contractului de leasing financiar), rezultatul fiind evidențiat de prejudiciul suferit de . IFN SA.
Mai mult decât atât, în condițiile în care încetarea dreptului de folosință asupra bunului - ca urmare a rezilierii unilaterale a contractului de leasing financiar - trebuia să determine și predarea autovehiculului, astfel cum în mod imperativ a solicitat proprietarul de drept al acestuia, . IFN SA - atitudinea vădit intenționată a utilizatorului de a nu proceda în acest sens s-a apreciat că nu poate evidenția decât finalitatea planului pus la cale în scopul prejudicierii . IFN SA.
Astfel cum s-a evidențiat în cuprinsul plângerii penale, intenția reală pe care utilizatorul și reprezentantul acestuia o aveau în fapt la momentul încheierii contractului de leasing financiar, era de a frauda finanțatorul, săvârșind astfel infracțiunea de înșelăciune nu numai printr-o acțiune de inducere în eroare, ci și printr-una de menținere în eroare a finanțatorului - fapta existând, fiind calificată de legea penală ca fiind infracțiune și fiind săvârșită de către făptuitorii indicați în cuprinsul plângerii penale.
În aceste condiții, s-a arătat că subscrisa . SA nu ar mai fi încheiat acest contract de leasing, cu atât mai mult cu cât în momentul de față, deși a achitat în integralitate contravaloarea autovehiculului, constată că se află în imposibilitatea efectivă de a valorifica acest bun în calitate de proprietar.
Astfel, s-a reținut în cuprinsul plângerii că din imaginea de ansamblu redată mai sus rezultă în mod cert faptul că făptuitorul nu a avut niciodată intenția de a duce la bun sfârșit contractul de leasing și de a deveni proprietar prin exprimarea opțiunii în acest sens, la finalizarea contractului de leasing financiar, Ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul D. fiind astfel vădit netemeinică și nelegală, în condițiile în care fapta există, este calificată de legea penală ca fiind infracțiune și a fost săvârșită de către numiții G. M.-S., P. V.-I. și G. I..
Pentru aceste motive, s-a solicitat admiterea prin sentință a plângerii formulate, infirmarea soluției Ministerului Public, desființarea ordonanței atacate și trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii urmăririi penale față de numiții G. M.-Ș., P. V.-I. și G. I., pentru săvârșirea cu intenție a infracțiunii de înșelăciune cu prilejul încheierii și executării contractului de leasing financiar, faptă prevăzută și pedepsită de art.215 alin.1, 3 C.p.
| ← Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 9/2012. Tribunalul DOLJ | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
