Trafic de minori. Legea 678/2001, art. 13. Sentința nr. 53/2012. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 53/2012 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 26-06-2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
SENTINȚA PENALĂ NR. 53
Ședința publică de la 26 Iunie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. B.
Grefier S. B.
Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT Serviciul Teritorial C. a fost reprezentat de procuror G. C.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 21.06.2012, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă prin prezenta sentință în cauza privind judecarea cauzei penale privind pe inculpații:
- C. C. D., zis „G.”, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, prev.de art. 13 alin.1 și 3 din Legea 678/2001 cu modificările și completările ulterioare și proxenetism, prev. de art. 329 alin.1 și 2 teza I C.p. cu aplic.art. 33 lit.a C.p. și
- C. C., zis „E.”, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin.1 și 3 din Legea nr. 678/2001 cu modificările și completările ulterioare, prin rechizitoriu nr.230D/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. –Serviciul Teritorial C..
TRIBUNALUL
Asupra cauzei penale de față ;
Constată că la data de 11.11.2011, a fost înregistrat la instanță sub nr._, rechizitoriul nr.230 D/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – DIICOT – Serviciul Teritorial D., prin care s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpaților: C. C.-D., zis „G.” fiul lui M. și I., născut la data de 22.01.1977 în oraș Filiași, jud. D., cu domiciliul în Filiași, ., jud. D., posesor al CI . nr._, CNP_, cu antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu modificările și completările ulterioare și proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1) și alin. (2) teza I din Codul penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal și C. C. zis „E.”, fiul lui C. și M., născut la data de 04.09.1981, în oraș Târgu-Cărbunești, jud. Gorj, cu domiciliul în ., ., nr. 450, județul D., fără forme legale în cartier Craiovița Nouă, ., posesor al CI . nr._, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. de prev. de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 cu modificările și completările ulterioare.
În fapt s-a reținut că, la data de 26.09.2011, partea vătămată minoră D. E. C. din comuna Argetoaia, ., a sesizat Brigada de Combatere a Criminalității Organizate C. cu privire la faptul că în luna noiembrie 2010, împreună cu inculpatul C. C. D., zis „G.”, din orașul Filiași, județul D., cu autoturismul proprietate personală a inculpatului, marca Audi, model Q7, cu numărul de înmatriculare_, a plecat în Germania - Frankfurt pentru ca acesta din urmă să-și achiziționeze un autoturism, însă, ajunși aici, inculpatul C. C. D., zis „G.” și inculpatul C. C., zis „E.”, din ., județul D., care i-a însoțit, au intenționat să o ducă la un „puf” (bordel) pentru a întreține relații sexuale cu clienți în folosul lor, însă nu au reușit, deoarece era minoră. Din acest motiv, inculpatul C. C. D., zis „G.” și inculpatul C. C. zis „E.” au transportat-o pe partea vătămată minoră în Italia, localitatea R., unde au obligat-o să practice prostituția „la stradă” timp de aproximativ o săptămână, însușindu-și în totalitate suma de 1.500 euro, obținuți de ea din practicarea prostituției.
Cu ocazia audierii părții vătămate minore D. E. C. a rezultat că la data respectivă lucra fără forme legale de muncă la barul inculpatului C. C. D., zis „G.” din orașul Filiași, județul D. și a avut relații sexuale cu acesta.
În perioada respectivă, inculpatul C. C. D., zis „G.” i-a făcut cadouri părții vătămate minore D. E. C., parfumuri, îmbrăcăminte, sume de bani, i-a achitat contravaloarea chiriei pentru imobilul în care aceasta locuia și a dus-o la un salon de cosmetică, unde partea vătămată minoră a fost vopsită la păr și i s-au pus unghii false în gel.
Partea vătămată minoră D. E. C. provine dintr-o familie cu venituri materiale foarte mici, motiv pentru care cu acceptul părinților, a abandonat cursurile școlare (clasa a IX-a) la Liceul „C. B.” din municipiul C., pentru că nu avea venituri materiale să plătească transportul zilnic din . C. sau să locuiască în gazdă, astfel că familia a hotărât ca aceasta să lucreze pentru a-și asigura existența.
În raport de pregătirea școlară și de vârstă, singura posibilitate a părții vătămate minore D. E. C. a fost să se angajeze ca barman, lucrând prima dată la un bar situat pe raza localității Răcarii de Sus, județul D., începând cu luna septembrie 2010.
Inculpatul C. C. D., zis „G.” a venit la barul respectiv și i-a oferit părții vătămate minore D. E. C. un parfum, propunându-i să vină să lucreze ca barman la barul său din orașul Filiași, unde sunt condiții mai bune de muncă, afirmând că va fi plătită cu suma de 800 lei pe lună.
Discuția dintre partea vătămată minoră D. E. C. și inculpatul C. C. D., zis „G.” a fost auzită parțial de martorul S. I., audiat în cauză (vol.I, filele 68-69).
Partea vătămată minoră D. E. C., a acceptat propunerea inculpatului C. C. D., zis „G.” prin prisma faptului că ea locuia cu chirie în orașul Filiași și nu trebuia să mai facă naveta în localitatea Răcarii de Sus, județul D., iar salariul oferit era superior celui încasat la vechiul loc de muncă.
Pe perioada cât partea vătămată minoră D. E. C. a lucrat ca barman la barul inculpatului C. C. D., zis „G.” aceasta de bună-voie a întreținut relații sexuale cu inculpatul, care a continuat să îi ofere parfumuri și în plus i-a cumpărat haine, a dus-o la salon de cosmetică și i-a oferit diverse sume de bani, în afară de salariul lunar.
În luna noiembrie 2010, inculpatul C. C. D., zis „G.” i-a spus părții vătămate minore D. E. C. că el urmează să plece în Germania pentru a-și achiziționa o mașină și i-a propus acesteia să îl însoțească în Germania pentru că se vor întoarce în câteva zile.
Partea vătămată minoră D. E. C. care până la data respectivă nu călătorise în străinătate, a fost tentată de propunerea inculpatului C. C. D., zis „G.”, astfel că a acceptat să meargă cu el în Germania.
În luna noiembrie 2010, posibil în data de 07 noiembrie 2010 sau în data de 17 noiembrie 2010, dată care nu a putut fi stabilită în mod concret, dar cu certitudine în luna noiembrie 2010, inculpatul C. C. D., zis „G.”, împreună cu partea vătămată minoră D. E. C., cu inculpatul C. C. zis „E.” și martorii U. M. L., zisă „M.” și P. A. P., zis „R.”, au plecat în Germania cu autoturismul Audi Q7, cu numărul de înmatriculare_, cu destinația Frankfurt.
Cu toate că partea vătămată minoră D. E. C. nu a avut procură notarială din partea reprezentanților legali pentru a părăsi teritoriul țării, inculpatul C. C. D., zis „G.” a reușit să o scoată din țară pe aceasta prin oferirea unei sume de bani autorităților de frontieră române în Punctul de Trecere a Frontierei Cenad.
Din declarația martorului P. A. P., zis „R.” rezultă că a aflat prin intermediul unei rude că inculpatul C. C. D., zis „G.” urmează să plece în Italia și în urma discuțiilor dintre cei doi, inculpatul a acceptat să-l îl ducă pe martorul P. A. P. în Germania contra sumei de 150 euro (vol.I, filele 56-58).
Martora U. M. L., zisă „M.” a declarat că a aflat de la inculpatul C. C. D., zis „G.” că urmează să plece în Germania la Frankfurt în timp ce se afla în barul acestuia și întrucât trebuia să ajungă în apropierea acestei localități în zilele următoare, l-a rugat pe inculpatul C. C. D., zis „G.” să o ia și pe ea, lucru acceptat de acesta în schimbul sumei de 200 euro. (vol.I - filele 60-62)
După ce au ieșit din țară, partea vătămată minoră D. E. C. a fost sunată pe telefonul mobil de către mama sa, martora V. I., care s-a alarmat pe motiv că minora nu a mai sunat-o, așa cum obișnuia să o facă, cu regularitate. Deoarece partea vătămată minoră nu i-a răspuns la telefon, martora V. I. a venit în orașul Filiași la barul inculpatului C. C. D., zis „G.” și a aflat de la martora C. V. I., angajată a barului, că partea vătămată minoră D. E. C. este plecată în Germania cu inculpatul C. C. D., zis „G.”. (vol.I, filele 46-48, 213-218).
Martora B. C. G., prezentă în bar, a fost rugată de martora V. I. să o sune pe telefonul mobil pe partea vătămată minoră D. E. C. deoarece ea nu mai avea credit pentru apel.
La rugămintea martorei V. I., dar și prin prisma faptului că o cunoștea pe minoră, martora B. C. G., dar și martora C. V. I., cât și martora T. I. G. (angajată a barului, care trebuia să fie înlocuită în tură de D. E. C.) au sunat-o în mod insistent pe partea vătămată minoră D. E. C. și i-au expediat și mesaje SMS, însă minora nu a răspuns apelurilor (vol.I, filele 63-65, 213-218, 219-222).
Deoarece, martora V. I. nu a reușit să o contacteze telefonic pe minoră, i-a telefonat fiului ei, D. M. L., zis „I.”, care se afla la muncă în Italia de aproximativ 2 ani și i-a relatat că D. E. C. a plecat în Germania cu „Giovani”.
Martorul D. M. L., zis „I.” cunoscând reputația inculpatului C. C. D., zis „G.”, a sunat-o și el pe telefonul mobil pe partea vătămată minoră D. E. C., care în final i-a răspuns la telefon, spunându-i că se află în Germania împreună cu o prietenă pentru ca aceasta din urmă să-și cumpere un autoturism. (vol.I, filele 39-43).
La solicitarea martorului D. M. L., zis „I.”, martora U. M. L. a luat telefonul părții vătămate minore D. E. C. discutând cu acesta și i-a confirmat cele spuse de partea vătămată minoră și pentru a fi mai convingătoare, i-a spus martorului că i-l dă la telefon și pe soțul ei, în realitate dându-l la telefon pe inculpatul C. C. D., zis „G.”.
Martorul D. M. L., zis „I.” l-a recunoscut după voce pe inculpatul C. C. D., zis „G.” și i-a cerut acestuia în mod categoric să o ducă în țară pe partea vătămată minoră D. E. C..
Din declarația părții vătămate minore D. E. C. rezultă că telefonul ei mobil s-a aflat asupra inculpatului C. C. D., zis „G.”, care, inițial, nu a lăsat-o să răspundă la telefonul mobil, însă, văzând apelurile repetate pe care aceasta le primea pe telefon, i-a cerut minorei să răspundă la telefon și să spună că este plecată în Germania împreună cu o fată, pentru ca aceasta să-și cumpere o mașină.
Martora U. M. L., zisă „M.” confirmă declarația părții vătămate minore D. E. C. și declară că inclusiv ea a discutat pe telefonul mobil al minorei cu mama acesteia și ulterior cu fratele ei și la amândoi le-a spus că minora se află împreună cu ea în Germania și se vor întoarce în câteva zile, ascunzând că împreună cu ele se află și inculpații C. C. D., zis „G.” și C. C. zis „E.”.
În momentul în care au ajuns în Germania, inculpatul C. C. D., zis „G.”, inculpatul C. C. zis „E.”, partea vătămată D. E. C. și martorii U. M. L., zisă „M.” și P. A. P., zis „R.”, s-au întâlnit cu numiții M. C. și un anume „M.” aspect confirmat de U. M. L. și P. A. P..
Din probatoriul administrat, rezultă că numitul M. C. are o prietenă pe nume A. care lucrează ca „damă de companie” într-un centru SPA și că deplasarea martorei U. M. L., zisă „M.” a fost în scopul de a lucra la același centru SPA, unde în realitate se practica prostituția.
În acest context, declarația părții vătămate D. E. C. referitor la intenția inculpaților C. C. D., zis „G.” și C. C., zis „E.” de a o duce la un bordel („puf”) se confirmă, în sensul că singurul impediment în realizarea acestui lucru a fost vârsta părții vătămate minore.
Martorul P. A. P., zis „R.” confirmă că inculpatul C. C. D., zis „G.” i-a relatat că a fost amenințat la telefon de fratele părții vătămate minore D. E. C. că dacă nu o duce în țară pe aceasta el va sesiza poliția.
În momentul în care partea vătămată minoră a conștientizat că intenția inculpaților C. C. D., zis „G.” și C. C., zis „E.” este de a o plasa într-un „puf” (bordel), intenție nematerializată numai datorită faptului că ea era minoră, l-a contactat telefonic pe fratele ei și i-a cerut ajutorul, spunându-i că „ am fost mințită de ăștia, fără să dea vreun nume, pentru că nu m-au luat să cumpere mașină și să mă ducă la un club” (vol.I, fila 41).
Inculpații C. C. D., zis „G.” și C. C. zis „E.” le-au spus martorilor P. A. P., zis „R.” și U. M. L., zisă „M.” că se întorc în țară să o ducă pe partea vătămată, însă în realitate s-au deplasat în Italia, la R., pentru a o scoate „la stradă” în vederea practicării prostituției.
După ce a ajuns în Italia – Bologna, partea vătămată minoră D. E. C. a reușit să-l contacteze telefonic pe fratele ei, martorul D. M. L., zis „I.”, căruia i-a spus că este dusă în Italia „la stradă” de inculpații C. C. D., zis „G.” și C. C. zis „E.”, după care în convorbirea telefonică a intervenit inculpatul C. C. D., zis „G.”, recunoscut din nou de martor după voce și i-a spus acestuia că să stea liniștit, că nu se întâmplă nimic cu C. și vor pleca în România.
Martorul D. M. L., zis „I.” i-a spus inculpatului C. C. D., zis „G.”, că va anunța carabinierii dacă sora lui nu va ajunge în România.
Timp de câteva zile, martorul D. M. L., zis „I.” nu a mai cunoscut nimic despre situația părții vătămate, până când a aflat de la alți români, aflați în Bologna că partea vătămată minoră D. E. C. se află „la stradă” în R., scoasă de inculpații C. C. D., zis „G.” și C. C., zis „E.”.
Întâmplător, martorul D. M. L., zis „I. s-a întâlnit în Bologna cu fratele inculpatului C. C., zis „E.”, pe nume „C.” care împreună cu alte două persoane l-au agresat fizic într-o parcare, reproșându-i să aibă grijă ce vorbește.
În zilele următoare, martora V. I. i-a transmis telefonic martorului D. M. L., zis „I.” că partea vătămată minoră a ajuns în țară.
Susținerile inculpatului C. C. D., zis „G.”, făcute părții vătămate minore D. E. C. că deplasarea în Germania a fost făcută în scopul cumpărării unui autoturism, au fost mincinoase, dovadă că din declarația martorului P. A. P., zis „R.” rezultă că în Germania inculpatul C. C. D., zis „G.” și-a amanetat bijuteriile personale cu suma de 2000 euro pentru că nu mai avea bani. Situația financiară a inculpatului C. C. D., zis „G.” este confirmată și de martora U. M. L., zisă „M.” care a declarat că acesta i-a cerut cu împrumut suma de 700 euro însă a refuzat să-i dea acești bani.
Se desprinde concluzia rațională că inculpații nu au avut asupra lor sume de bani care să le permită cumpărarea unui autoturism.
Intenția inculpaților C. C. D., zis „G.” și C. C., zis „E.” a fost de a o duce pe partea vătămată minoră în Germania să practice prostituția în „puf” (bordel), însă nu a fost posibil datorită legislației germane și a aplicării ei cu rigurozitate, pentru minori.
Ajungând în Italia, partea vătămată minoră D. E. C. a fost obligată de către inculpații C. C. D., zis „G.” și C. C. zis „E.” să practice prostituția „la stradă” timp de aproximativ o săptămână.
Cu ocazia audierii, partea vătămată minoră D. E. C. a declarat că în Italia a fost violată de către numitul C. C., fratele inculpatului C. C., zis „E.”, iar în Germania a fost violată de inculpatul C. C., zis „E.”.
Deoarece partea vătămată minoră D. E. C. nu cunoștea limba italiană, inculpatul C. C. zis „E.” i-a scris pe un suport din hârtie prețul de 20 euro pentru un raport sexual oral și 30 euro pentru un raport sexual normal.
Întreaga sumă de bani obținută de partea vătămată minoră D. E. C. din practicarea prostituției în cuantum de 1500 euro a fost însușită de inculpații C. C. D., zis „G.” și C. C. zis „E.”.
Perioada exploatării sexuale „la stradă” a părții vătămate minore D. E. C. a fost doar de aproximativ o săptămână datorită insistențelor și amenințărilor martorului D. M. L., zis „I.” că va sesiza autoritățile italiene.
De altfel, din declarația martorei V. I. rezultă că a aflat ulterior de la fiul ei D. M. L., zis „I.” că a fost bătut în Italia de către români din anturajul inculpaților C. C. D., zis „G.” și C. C. zis „E.”.
Ajungând în țară inculpatul C. C. D., zis „G.” a contactat-o telefonic pe martora V. I. și i-a spus că deja se află pe teritoriul României și că partea vătămată este bine și nu i s-a întâmplat nimic.
Inculpatul C. C. D., zis „G.” i-a cerut părții vătămate minore D. E. C. să nu spună nimic din ce i s-a întâmplat în Italia, deoarece fratele ei va avea de suferit în Italia, iar ei și familiei îi va da foc la casă.
Deși inculpatul C. C. D., zis „G.” discutase la telefon cu martora V. I. nu a dus-o pe partea vătămată minoră D. E. C. la domiciliul ei în ., ci a lăsat-o la bar, aspect observat de martora B. C. G.. De altfel, martora T. I. G., cât și martora C. V. I., confirmă că partea vătămată a venit singură la bar, dar în aceeași zi în care la bar au venit și inculpații C. C. D., zis „G.” și C. C., zis „E.”. (vol.I, filele 214 și 220)
Martora C. V. I. declară că i-a spus inculpatului C. C. D., zis „G.”, că mama C. a venit la bar pentru că nu știa unde este și a amenințat că se duce la poliție, exprimarea inculpatului fiind „bine, mă, lasă-mă”.
Fiindu-i frică de amenințările inculpatului C. C. D., zis „G.”, despre care cunoștea personal că are și relații în cadrul Poliției Filiași (aspecte văzute direct de minoră când inculpatul a făcut diverse cadouri unor lucrători de poliție), dar și rușine de familia ei și de celelalte persoane care o cunoșteau, partea vătămată minoră D. E. C. nu a povestit ceea ce i s-a întâmplat în Germania și Italia.
După ce s-a întors din Italia partea vătămată minoră D. E. C. a mai lucrat o perioadă scurtă de timp de câteva zile la barul inculpatului C. C. D., zis „G.”, după care, prin intermediul martorei P. E. A., zisă „S.” s-a angajat ca barman la un alt bar din localitate (vol.I filele 75-77).
Datorită comportamentului inculpatului C. C. D., zis „G.” de a o amenința frecvent pe minoră să nu spună ce i s-a întâmplat, aceasta, în luna ianuarie 2011 a apelat Serviciul unic de urgență 112 și a sesizat că este amenințată de inculpat. Urmarea apelului de urgență a formulat plângere la Poliția Orașului Filiași împotriva inculpatului C. C. D., zis „G.” pentru amenințare.
Imediat, inculpatul C. C. D., zis „G.” a aflat de plângerea formulată împotriva lui și a făcut presiuni asupra minorei să-și retragă plângerea.
Această situație a determinat-o pe partea vătămată minoră D. E. C. să nu declare cu ocazia audierii aspectele legate de exploatarea ei sexuală, relatând doar că în Italia inculpatul C. C. D., zis „G.” are fete „la stradă „ care practică prostituția pentru el.
Aspectele declarate de partea vătămată minoră D. E. C. la Poliția Filiași au făcut obiectul dosarului penal nr. 44/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași, în care, din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în cursul lunii februarie 2011, inculpatul C. C. D., zis „G.”, a recrutat-o pe învinuita T. S. N. în scopul practicării prostituției în Italia, beneficiind de suma de 6320 euro, obținuți din practicarea prostituției de către învinuită până în luna iunie 2011, bani care i-au fost expediați inculpatului C. C. D., zis „G.”, prin Western Union.
Pe fondul amenințărilor din partea inculpatului C. C. D., zis „G.”, dar și al notorietății și al afirmațiilor acestuia că are relații în Poliția Filiași și al faptului concret că a aflat în interval de câteva ore că partea vătămată a formulat plângere împotriva lui, minora D. E. C. și-a retras plângerea formulată.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Filiași s-a autosesizat cu privire la aspectele de proxenetism și prostituție rezultate din declarația minorei D. E. C. și a format dosarul penal nr. 44/P/2011 în care s-au efectuat cercetări față de inculpatul C. C. D., zis „G.” pentru infracțiunea de proxenetism și față de învinuita T. S. N., zisă „D.” pentru infracțiunea de prostituție (vol.II).
La data de 23 iunie 2011, inculpatul C. C. D., zis „G.” a fost reținut pe timp de 24 de ore de P. de pe lângă Judecătoria Filiași în dosarul nr. 44D/P/2011, fiind arestat preventiv pentru infracțiunea de proxenetism de Judecătoria Filiași prin încheierea din 24.06.2011 pronunțată în dosarul nr._ (vol.II, filele 190-194).
Prin încheierea nr. 35 /27.06.2011 a Tribunalului D. s-a admis recursul declarat de inculpatul C. C. D., zis „G.” împotriva încheierii prin care s-a dispus arestarea preventivă, inculpatul C. C. D., zis „G.” fiind pus de îndată în libertate.
Cu ocazia audierii minorei D. E. C. la data de 27.09.2011, la P. de pe lângă Judecătoria Filiași aceasta a declarat în fața procurorului că a fost obligată să practice prostituția „la stradă” în folosul inculpaților C. C. D., zis „G.” și C. C. zis „E.”, astfel că prin ordonanța nr. 44/P/2011 din 27.09.2011 s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial C..
Dosarul a fost înregistrat sub numărul 231D/P/2011, iar prin ordonanța din 28 septembrie 2011 s-a dispus conexarea la dosarul nr. 230D/P2011 având ca obiect plângerea formulată la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial C. de către minora D. E. C. împotriva inculpaților C. C. D., zis „G.” și C. C. zis „E.”.
Din declarația părții vătămate minore rezultă că în Italia le-a văzut „la stradă”, unde practicau prostituția pe numitele „M.” pentru numitul „Riciu”, „A.” pentru inculpatul C. C. zis „E.”, „D.” pentru inculpatul C. C. D., zis „G.”, „M.” pentru numitul S. C., zis „C.”.
Din verificările efectuate de către organele de poliție din cadrul BCCO C., procese-verbale de căutare la domiciliu și declarația martorei C. D., rezultă că fetele văzute „la stradă” în Italia se află plecate din țară, iar membrii familiilor nu cunosc cu ce se ocupă (vol.I, fila 71 ).
Din cercetările efectuate în cauză de către organele de poliție în dosarul nr. 44/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași (vol.II) a rezultat că inculpatul C. C. D., zis „G.” a avut repetate convorbiri telefonice cu învinuita T. S. N., zisă „D.” în cuprinsul cărora aceasta face referire la persoanele menționate mai sus de minora D. E. C., ca fiind văzute „la stradă” și pentru care fetele menționate practică prostituția, stabilindu-se că inculpatul a primit prin Western Union sume de bani expediate de învinuita T. S. N., zisă „D.” (vol.II, filele 28-181).
La data de 11 octombrie 2011 Centrul de Cooperare Polițienească Internațională cu adresa nr._/PNF/BMN a transmis la B.C.C.O. C. că a fost informat de către autoritățile judiciare italiene la data de 06.10.2011, că există date că inculpatul C. C., zis „E.” și alți cetățeni români sunt cercetați în dosarul penal nr._/11 al Parchetului Republicii de pe lângă Tribunalul din R. pentru exploatarea prostituției și trafic de ființe umane (vol.I, fila 196).
Declarația părții vătămate minore D. E. C. este susținută de întreg probatoriul administrat în cauză și nu a fost combătută prin mijloace de probă de către inculpații C. C. D., zis „G.” și C. C., zis „E.”. De altfel, acesta prin intermediu martorului C. G. (vol.I, filele 51-53) a încercat să o determine pe partea vătămată minoră să-și schimbe declarația. Mai mult, în momentul în care partea vătămată minoră a fost audiată la P. de pe lângă Judecătoria Filiași în data de 27.09.2011, inculpatul C. C. D., zis „G.”s-a deplasat imediat în stația de autobuz din orașul Filiași, unde minora aștepta autobuzul să plece la domiciliu și a intenționat să o acosteze, însă aceasta a plecat imediat din zonă și a sesizat organele de poliție.
Aceste aspecte rezultă din declarațiile martorilor S. L. M. și D. C. M. (vol.I filele 66-67).
Probatoriul administrat în cauză a stabilit că inculpatul C. C. D., zis „G.” are ca preocupări abordarea minorelor cu venituri materiale reduse sau minorelor cu aspect fizic plăcut, cărora le oferă drept cadouri parfumuri, haine, le dă sume de bani sau le asigură cazarea ori le suportă cheltuielile de chirie, fără să aibă legături de rudenie sau un motiv licit justificat.
Astfel este cazul martorei B. C. G. căreia inculpatul C. C. D., zis „G.” i-a oferit parfum, haine, i-a cumpărat telefon mobil, laptop, i-a expediat sume de bani din străinătate (vol.I, fila 63-65 și vol.II, fila 141) și al minorelor M. G. D. și M. A. (vol.I, filele 84-88).
În cazul minorelor M. G. D. și M. A., persoane cu venituri materiale precare, declarațiile contradictorii ale acestora combătute de declarația martorei D. A. N., (vol.I, fila 81) demonstrează influența inculpatului C. C. D., zis „G.” asupra acestora, influență care coroborată cu preocupările inculpatului C. C. D., zis „G.” de trafic de minori și de proxenetism duce la concluzia că intenția ascunsă a inculpatului este de a pregăti minorele pentru a accepta prostituția „la stradă” sau pentru a căpăta încredere în el, în vederea exploatării lor sexuale.
Inculpatul C. C., zis „E.” aflat în Italia pe parcursul urmăririi penale a aflat că inculpatul C. C. D., zis „G.” a fost arestat preventiv și că este cercetat și el pentru aceeași faptă și în același dosar cu acesta din urmă.
Din acest motiv, inculpatul C. C., zis „E.” a fost preocupat să o determine pe partea vătămată minoră D. E. C. să își schimbe declarația, în sensul de a spune organului de urmărire penală că a fost forțată de B. G., zis ”R.” să reclame că el și inculpatul C. C. D., zis „G.” au exploatat-o sexual „la stradă” în Italia.
Explicația dată de inculpatul C. C., zis „E.” cu privire la numitul B. G., zis „R.” a fost că acesta, pe fondul unei stări conflictuale din perioada în care ambii au executat pedepse cu închisoarea, inculpatul C. C., zis „E.” pentru infracțiunea de vătămare corporală gravă și B. G., zis „R.”, pentru infracțiunea de trafic de minori, a urmărit să se răzbune pe el și a convins-o pe partea vătămată minoră D. E. C. să-l reclame pe el și pe inculpatul C. C. D., zis „G.”.
Astfel, inculpatul C. C., zis „E.” prin intermediul cumnatului său, S. R. L., zis „B.” și al martorului C. G., a contactat-o pe partea vătămată minoră D. E. C. să o convingă să declare că plângerea și declarațiile ei nu corespund adevărului și sunt făcute urmare a presiunii de către „R.”.
Martorul C. G. de la postul telefonic mobil cu numărul_ a contactat-o, în data de 23.10.2011, ora 01:40:02, pe partea vătămată minoră D. E. C. la postul telefonic mobil cu numărul_ și i-a cerut acesteia să declare că „a fost învățată de „R.”, care i-a promis bani, dar și forțată să declare că „E.”, și ăia, și ăia, să-i distrugă pe toți”. (Vol.I, fila 123)
Martorul C. G. i-a pus în vedere părții vătămate minore D. E. C. că „dacă te sucești, ai belea”, făcând-o din nou atentă „mă, să nu te sucești” și să se ducă la poliție să spună „domnule, am fost forțată de „R.”” (vol.I, fila123)
În cuprinsul respectivei convorbiri telefonice martorul C. G. îi spune părții vătămate minore D. E. C. că va veni acasă la ea cu „E.” și cu „B.” și să le spună că „R.” a forțat-o și a combinat-o să spună că ei sunt vinovați. După ce martorul C. G. s-a asigurat că partea vătămată minoră D. E. C. va face ca el, i-a spus acesteia „hai, că eu îl sun pe „B.” acum”. (vol.I, fila 123).
În ziua de 23.10.2011, la ora 11:34:54, partea vătămată minoră D. E. C. a fost contactată telefonic de S. R. L., zis „B.” de la postul telefonic mobil cu numărul_. (vol.I, fila 124).
La ora 15:00:02,partea vătămată minoră D. E. C. a fost sunată de martorul C. G. de la postul telefonic cu numărul_, care i-a spus că va veni deseară la ea cu „B.” și cu „E.” și i-a pus în vedere din nou, să declare că a fost obligată de „R.” să-l reclame pe „E.” și pe „Giovani”; în momentul în care partea vătămată minoră îi spune martorului că îi este frică și îl întreabă dacă i se întâmplă ceva dacă își retrage plângerea, este asigurată de C. G. că nu i se va întâmpla nimic, după care acesta a început să țipe la ea și să îi spună să zică că „R.” i-a zis că îi dă 15.000. (vol.I, fila 136)
În ziua de 23.10.2011, la ora 16:33:11, martorul C. G. de la postul telefonic mobil cu numărul_ o apelează pe minora D. E. C. căreia îi spune că vine la ea cu „B.” și să aibă grijă ce vorbește, spunându-i că „este băgat și el urât de tot”. (vol.I, fila 137)
C. G. are calitatea de martor în cauză și nu are nicio participație penală la infracțiunea de trafic de minori reținută în sarcina inculpaților C. C., zis „E.” și C. C. D., zis „G.”, dar i-a inoculat părții vătămate minore această idee cunoscând că D. E. C. este îndrăgostită de el și că va face ce-i va cere el pentru a beneficia de „atenție” din partea lui.
De altfel, din convorbirile telefonice ale părții vătămate minore D. E. C. rezultă în mod cert că aceasta este foarte bucuroasă și își exprimă această bucurie prietenelor ei când este căutată la telefon de martorul C. G., care îi spune că va ieși cu ea la discotecă în ziua de sâmbătă 29.10.2011, împreună cu „B.” și cu „E.”, care va veni din Italia.
La ora 16:53:02, partea vătămată minoră D. E. C. a fost contactată telefonic la numărul_ de către martorul C. G. de la postul telefonic mobil cu numărul_ și au stabilit să se întâlnească la ieșire (ieșirea din comuna Argetoaia, . discuta. (vol.I, fila 125).
Întâlnirea a avut loc la ieșirea din comuna Argetoaia, . C. G. a venit însoțit de numitul „B.” și de o altă persoane neidentificată, care a condus autoturismul Dacia L. Break cu numărul de înmatriculare având combinația de litere MZN.
Partea vătămată minoră D. E. C. care a cunoscut că numărul ei de telefon mobil este interceptat și înregistrat cu acceptul și la solicitarea ei, i-a spus numitului S. R. L., zis „B.” în convorbirea telefonică purtată în ziua de 23.10.2011, ora 11:34:54, că telefonul ei este ascultat.
Din acest motiv, numitul „B.” l-a apelat de pe telefonul lui mobil pe inculpatul C. C., zis „E.” aflat în Italia și de la acest telefon mobil partea vătămată minoră D. E. C. a discutat cu inculpatul C. C., zis „E.”, care i-a cerut să meargă la procuror să declare că „R.” este cel care a forțat-o să spună că el și cu „Giovani” au scos-o „la stradă” în Italia și că i-a promis că dacă face acest lucru îi va cumpăra mașină.
În cadrul aceleași discuții telefonice, inculpatul C. C., zis „E.” aflând că telefonul mobil al părții vătămate minore D. E. C. este interceptat i-a spus acesteia că intenționat o va suna ulterior pe numărul ei de telefon mobil și ea să-i spună din proprie inițiativă tot ce a învățat-o el cu privire la „R.” și în acest mod își va face probe în apărare pentru că tot ce vor vorbi ei va fi interceptat și înregistrat.
Inculpatul C. C., zis „E.” i-a cerut părții vătămate minore D. E. C. să-l contacteze pe apărătorul ales al inculpatului C. C. D., zis „G.” (avocat C. G.) și să se întâlnească cu el ca să o sfătuiască.
Această stare de fapt, este recunoscută de partea vătămată minoră D. E. C., (vol.I, fila 30-34) de martorul C. G. (vol.I, filele 54-55), dar și de P. G. R. (vol.I, fila 35-38) care are calitatea de parte vătămată pentru infracțiunea de pornografie infantilă în dosarul nr. 230D/P/2011 săvârșită de alți învinuiți cercetați în cauză, posibil în legătură infracțională cu inculpatul C. C. D., zis „G.” (vol.III).
În aceeași zi, la ora 20:36:57 partea vătămată minoră D. E. C. conform înțelegerii telefonice anterioare cu inculpatul C. C., zis „E.”, a fost contactată telefonic de acesta de la postul telefonic mobil cu numărul_ și în discuția telefonică partea vătămată minoră D. E. C. i-a spus acestuia exact ce a fost învățată de inculpat când a vorbit cu el de pe telefonul lui S. R. L., zis „B.”, în scopul de a-și face probe cunoscând că discuția va fi interceptată și înregistrată. (vol.I, filele 127-128)
În discuția telefonică purtată de partea vătămată minoră D. E. C. la ora 20:10:27, cu martorul C. G. la numărul de telefon_, îi spune acestuia că a vorbit cu „E.” și cu avocatul lui „Giovani” și se va întâlni cu avocatul la Curtea de Apel C. dimineață și acesta i-a spus să stea liniștită. (vol.I, filele 126 și 145).
În dimineața zilei de 24.10.2011, în jurul orelor 09:00, partea vătămată minoră D. E. C., însoțită de numitul S. R. L., zis „B.”, care a și transportat-o la C. cu autoturismul Dacia L. cu numărul de înmatriculare având combinația de litere MZN, s-a întâlnit cu apărătorul ales al inculpatului C. C. D., zis „G.” în incinta Curții de Apel C., după ce anterior l-a contactat telefonic pentru că nu găsea noul sediu al Curții de Apel.
Aici, avocatul ales al inculpatului C. C. D., zis „G.” i-a spus părții vătămate că nu i se întâmplă nimic dacă își retrage plângerea, spunându-i totodată și lui S. R. L., zis „B.” că „eu i-am spus și lui „E.” cum să procedeze”, moment în care D. E. C. a realizat că este posibil ca inculpatul C. C., zis „E.” să cunoască toate declarațiile existente la dosar al cărui conținut i l-a spus ei când au discutat de pe telefonul lui „B.” de la apărătorul ales al inculpatului C. C. D., zis „G.”.
Cu aceeași ocazie, avocatul acestui inculpat i-a spus părții vătămate minore D. E. C. că va aduce împotriva ei probe din Germania, de la Petroșani și de la barul lui „Giovani” ca să demonstreze că ea nu a fost plecată din țară.
Această conduită a avocatului de a-i prezenta unei minore o stare de fapt despre care ea știa că nu este adevărată, i-a creat părții vătămate minore D. E. C. o stare de frică, mai ales în momentul în care acesta i-a spus că „la procuratură o să i se spună că dacă schimbă declarația o să fie arestată, dar ei să nu-i fie frică că nu i se va întâmpla așa și mai mult, o să fie și el chemat la procuror pentru că a făcut cerere să asiste la actele de urmărire penală”.
Apărătorul ales al inculpatului C. C. D., zis „G.”, conform împuternicirii avocațiale nr._, fără dată, fără semnătura clientului (vol.II, fila 206) a depus la dosarul cauzei, la data de 12.10.2011, cerere pentru a participa la actele de urmărire penală din dosarul nr. 230D/P/2011 (vol.I, fila 173). Urmare a acestei cereri apărătorul ales a asistat la audierea minorelor M. G. D. și M. A. la data de 12.10.2011 (vol.I, filele 84-88)
În ziua de 24.10.2011 partea vătămată minoră D. E. C. a fost adusă în municipiul C., în apropierea sediului Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial C., de numitul S. R. L., zis „B.”. (vol.I, fila 144).
Având în vedere declarația părții vătămate minore D. E. C., s-a apreciat că nu este în interesul urmăririi penale ca avocatul C. G. că participe la audierea acesteia, având în vedere conduita lui și faptul că s-a întâlnit cu partea vătămată minoră D. E. C., dovadă fiind convorbirea telefonică interceptată și înregistrată.
De altfel, în dosarul nr. 44/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiași, avocatul C. G. este apărător ales al numitului C. C. D., zis „G.”, cercetat pentru infracțiunea de proxenetism, dar și al numitei T. S. N., zisă „D.”, cercetată pentru infracțiunea de prostituție (vol.II, filele 205-206).
Cu ocazia audierii partea vătămată minoră D. E. C. și-a menținut plângerea formulată și declarațiile date în cauză, aducând la cunoștința organelor de urmărire penală că se încearcă influențarea ei de către inculpatul C. C., zis „E.” pentru a declara că a fost obligată de „R.” să îl reclame pe el și pe „Giovani” și că după ce își va schimba declarația trebuie să îl sune pe inculpatul C. C., zis „E.” să-i confirme că a procedat cum i-a cerut el.
În timpul audierii, partea vătămată minoră D. E. C. a fost contactată telefonic de la numărul de telefon mobil_ de către o persoană care s-a recomandat „A.” (posibil minora M. A. găsită în locuința inculpatului C. C. D., zis „G.” cu ocazia percheziției din data de 12.10.2011) și amenințată cu moartea dacă nu îl scoate pe „Giovani” din pușcărie, spunându-i-se că foarte mulți țigani sunt cu ochii pe ea și că i se vor face „farmece”. (vol.I, filele 138-140)
Pentru a se justifica în fața martorului C. G. de ce nu și-a schimbat declarația, partea vătămată minoră D. E. C. îi relatează telefonic în ziua de 25.10.2011 la ora 11:36:49, că la dosar există declarații date de „M.” (martora U. M. L.), „Rete” (martorul P. A. P.) „S.” (martorul S. I.), care au confirmat declarația dată de ea (vol.I, fila 139)
Presiunea exercitată asupra partea părții vătămate minore D. E. C. pentru a-și schimba declarația a continuat și în ziua de 26.10.2011, la ora 15:09:39, când a fost apelată de la postul telefonic mobil cu numărul_ (posibil utilizat tot de M. A.) și o persoană de sex femeiesc care s-a recomandat „prietenă de-a A.” i-a promis că „până deseară pe la nouă o să-ți schimbi tu declarația și o să-ți retragi declarația”, însă este refuzată de D. E. C. care îi spune că ea a declarat adevărul. (vol.I, fila 142)
Inculpatul C. C., zis „E.” pentru a se asigura că D. E. C. și-a schimbat declarația a contactat-o telefonic de la numărul_ în ziua de 25.10.2011 la ora 20:20:07 pe P. G. R.. (vol.I, fila 143)
La data de 27.10.2011 partea vătămată minoră D. E. C., (vol.I, fila 30-34) martora V. I. (mama minorei) (vol.I, fila 49-50), martorul C. G. (vol.I, fila 54-55) și P. G. R. (vol.I, fila 35-38) au făcut declarații în cauză prin care confirmă că inculpatul C. C., zis „E.” a contactat-o pe partea vătămată minoră D. E. C. și i-a cerut să declare că numitul „R.” a obligat-o să facă plângere și să dea declarații mincinoase prin care să-l acuze pe el și pe „Giovani” că au exploatat-o sexual „la stradă” în Italia .
La data de 27.10.2011, ora 15:30 inculpatul C. C., zis „E.” s-a prezentat voluntar la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism afirmând că în urmă cu două săptămâni a luat la cunoștință din mass-media că este cercetat pentru trafic de minori împreună cu „Giovani” și deține înregistrări telefonice care dovedesc nevinovăția lui.
Fiind audiat în prezența apărătorului ales, inculpatul C. C., zis „E.” nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina lui, dând declarații contradictorii cu ale părții vătămate minore D. E. C. și ale martorilor U. M. L., zisă „M.”, P. A. P., zis „R.”, fără să poată preciza aspecte concrete și anume hotelurile unde spune că a fost cazat în Germania și în Petroșani.
Din listingul convorbirilor telefonice furnizat ca document clasificat de către operatorul de telefonie mobilă „Cosmote” pentru numărul de telefon mobil_ utilizat de S. R. L. a rezultat că între numitul S. R. L., zis „B.” și martorul C. G. au fost zece apeluri telefonice în data de 23.10.2011, intervalul orar 01:44:08 – 21:49:33.
Din același document, comunicat în format electronic, rezultă că numitul S. R. L. s-a aflat în contact telefonic permanent cu inculpatul C. C., zis „E.” în ziua de 23.10.2011 (șapte apeluri telefonice cu o durată totală a convorbirilor de 2124 secunde) când părții vătămate minore D. E. C. i s-a cerut să-și schimbe declarația și ulterior a fost învățată de inculpatul C. C., zis „E.” să declare în același sens cum a fost învățată de martorul C. G., precum și în ziua de 24.10.2011 (șaisprezece apeluri telefonice cu o durată totală de 3324 secunde), când partea vătămată a fost adusă la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial C. de către numitul S. R. L., pentru a-și schimba declarația, în sensul că a fost învățată de numitul „R.” să reclame că a fost exploatată sexual de inculpați, după ce în prealabil, s-a întâlnit cu avocatul ales al inculpatului C. C. D., zis „G.”. (vol.I, filele 150-151).
Preocupările infracționale ale inculpatului C. C., zis „E.” pe linia traficului de persoane și exploatării prostituției, rezultă și din adresa nr._/PNF/BMN din 06.10.2011 a Centrului de Cooperare Polițienească Internațională prin care s-a comunicat că inculpatul C. C., zis „E.” CNP_, împreună cu alți cetățeni români sunt cercetați în dosarul penal cu numărul_/11 aflat pe rolul Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul din R. pentru exploatarea prostituției și trafic de ființe umane. (vol.I, fila 196)
În cursul urmăririi penale, inculpatul C. C. D., zis „G.”, prin apărătorul avocatul ales, a solicitat audierea martorelor C. V. I. și O. A., care au fost audiate la data de 08.11.2011, împreună cu martora T. I. G., solicitată, de asemenea, în apărare de avocatul ales. (vol.I, filele 210-222).
Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpații au solicitat în apărarea lor probe menționate în procesele-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală, respinse motivat prin ordonanța nr. 230D/P/2011 din 09.11.2011, comunicată inculpaților în data de 10.11.2011 la Centrul de Reținere și Arest Preventiv D..
Starea de fapt, expusă mai sus, se probează cu:plângerea și declarațiile părții vătămate minore D. E. C. ( vol.I, filele 1 - 34);declarațiile martorului D. M. L., zis „I.” (vol.I, filele 39-43);declarațiile martorei V. I. (vol.I, filele 46-50);declarațiile martorului C. G. (vol.I, filele -51-55);declarația martorului P. A. P., zis „R.” (vol.I, filele 56-59); declarația martorei U. M. L. (vol.I, filele 60-62);declarația martorei B. C. G. (vol.I, filele 63-65); declarația martorului S. L. M. (vol.I, fila 66); declarația martorului D. C. M. (vol.I, fila 67);declarația martorului S. I. (vol.I, filele 68-69);declarația martorei C. D. (vol.I, fila 71); declarația martorei G. C. M. (vol.I, fila 72); declarația martorului R. A. G. (vol.I, filele 73-74); declarația martorei P. E. A., (vol.I, filele 75-77); declarația martorei D. A. N. (vol.I, fila 81); declarația martorului V. C. O. (vol.I, fila 82-83);declarația martorei M. G. D. (vol.I, filele 84.85); declarația martorei M. A. (vol.I, filele 86-88); declarația numitului S. R. L. (vol.I, filele 89-91); declarația martorei O. A. E. (vol.I, filele 211-212); declarația martorei C. V. I. (vol.I, filele 213-218); declarația martorei T. I. G. (vol.-I, filele 219-222); note de redare a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate autorizat (vol.I, filele 106-149); proces-verbal de redare a conținutului listingului convorbirilor telefonice pentru numărul de apel_ utilizat de S. R. L., zis „B.” (vol.I, filele 150-152); declarațiile inculpatului C. C., zis „E.” (vol.I, filele 184-189 și 193).
În cursul urmăririi penale, inculpatul C. C. D., zis „G.” nu a făcut declarații în cauză, iar inculpatul C. C., zis „E.” nu a recunoscut săvârșirea faptei care formează obiectul inculpării sale.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului C. C. D., zis „G.”, rezultă că acesta a fost condamnat pentru infracțiunea de furt săvârșită în minoritate la pedeapsa de 2 ani închisoare, prin sentunța sentința penală nr. 779/21.02.1994 a Judecătoriei C..
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului C. C., zis „E.” rezultă că a fost condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 182 alin. (2) Cod penal, prin sentința penală nr. 294/07.07.2004 a Judecătoriei Filiași, rămasă definitivă prin decizia nr. 64/26.01.2005 a Curții de Apel C..
Prin încheierea nr. 222 din data de 01 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/63/2011 s-a admis recursul declarat de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial C., împotriva Încheierii nr. 14 de la 28 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Pentru Minori și Familie, în dosarul cu nr._/63/2011 privind pe intimatul – inculpat C. C. zis „E.”.
S-a casat încheierea recurată, în totalitate.
S-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de Ministerul Public - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial C..
S-a dispune arestarea preventivă a inculpatului C. C. zis „E.” (fiul lui C. și M., născut la data de 04 septembrie 1981 în orașul Tîrgu Cărbunești, județ Gorj, domiciliat în ., . nr. 450, județ D., fără forme legale în municipiul C., cartier Craiovița Nouă, ., scara 2, apartament 19, județ D., CNP_) pe o durată de 29 de zile, începând cu data reținerii și încarcerării.
S-a dispus emiterea unui mandat de arestare față de inculpat, corespunzător prezentei încheieri.
S-a reținut că instanța de fond a reținut o greșită stare de fapt, ignorând probe certe care arătau că: după declanșarea cercetărilor, atât inculpatul C. C. D. zis „G.” cât și inculpatul C. C. zis „E.” au încercat direct sau prin persoane interpuse să determine pe partea vătămată să-și schimbe declarațiile și să justifice schimbarea acestor declarații.
Astfel, aflând că inculpatul C. C. D. a fost arestat preventiv, din Italia, inculpatul C. C. a apelat la cumnatul său S. R. L. pentru ca acesta să găsească o modalitate prin care să ia legătura cu minora D. E. C. și să o convingă să declare că plângerile și declarațiile ei nu corespund adevărului și sunt făcute ca urmare a agresiunii exercitate de B. G. zis „R.”.
În data de 23.11.2011 S. R. L. l-a contactat pe martorul C. G. și, prin discuțiile purtate cu acesta, i-a creat o stare de temere ca urmare a reproșului făcut că el ar fi încurajat-o pe partea vătămată D. E. C. să formuleze plângere împotriva inculpaților,pentru traficarea ei sexuală în Italia. Acest martor, temându-se că ar avea de suferit, a sunat-o telefonic pe minora denunțătoare în ziua de 23.10.2011- ora 0140, deci în timpul nopții – și i-a cerut să-și schimbe declarația dată în cauză, așa cum rezultă din nota telefonică aflată la dosar (vol. I, fila 121).
Ulterior, inculpatul C. Conmstantin, cunoscând că partea vătămată – denunțătoare are telefonul interceptat, ca urmare a presiunilor făcute acestei victime – chiar prin folosirea promisiunii dobândirii unui autoturism „de marcă” – a aranjat o convorbire telefonică purtată pe telefonul mobil al acesteia în care partea vătămată D. E. C. ar fi urmat să relateze, chipurile, din proprie inițiativă varianta propusă de inculpat, lucru care s-a realizat prin înregistrarea acestei convorbiri telefonice, în scopul producerii de probe.
S-a reținut că aceeași convorbire telefonică a fost înregistrată și de organele de urmărire penală.
De asemenea, s-a încercat influențarea părții vătămate și prin sfătuirea acesteia de a se întâlni cu avocatul inculpatului C. C. D., astfel încât partea vătămată să nu aibă reprezentarea reală cu privire la consecințele schimbării declarațiilor și denunțului făcut împotriva intimatului – inculpat.
Instanța de fond a ignorat faptul că existau indicii că împotriva părții vătămate s-au făcut presiuni permanente, chiar și sub formă de amenințări, aceasta fiind sunată la telefon de persoane necunoscute, femei, care au amenințat-o chiar în timpul în care se afla la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial C..
De altfel, instanța de fond a reținut greșit că inculpatul C. C. s-ar fi prezentat de bună voie în țară pentru a se pune la dispoziția organelor de urmărire penală, ignorând faptul că această prezentare a sa făcea parte din alibiul pus la cale de el și de rudele sale și ale inculpatului C. C. D., iar revenirea sa în România s-a făcut după înregistrarea părții vătămate.
De asemenea, instanța de fond, în evaluarea sincerității inculpatului C. C., care a justificat neprezentarea sa în România pe motivul că nu i s-a permis plecarea de la locul de muncă pe care-l avea în Italia, a ignorat că această apărare nu are suport probațional, de vreme ce inculpatul nu are nici un loc de muncă, ba, mai mult, este cercetat în această țară pentru activități de exploatare a persoanei, așa cum a rezultat din comunicarea Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, din care rezultă că inculpatul are pe rolul Procuraturii Republicii de pe lângă Tribunalul din R. dosarul nr._/2011.
În aceste condiții, este cert că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol pentru ordinea publică și că acesta a încercat să influențeze buna desfășurare a urmăririi penale prin determinarea părții vătămate să facă declarații neadevărate și să participe la constituirea unui alibi favorabil intimatului – inculpat.
De asemenea, nu este întemeiată nici critica că împotriva inculpatului nu ar fi probe sau indicii care să ducă la presupunerea rezonabilă că acesta a participat la traficarea minorei – victimă D. E. C., deoarece atât mama minorei, cât și fratele său – D. M. L., confirmă declarațiile acuzatoare ale acesteia, inclusiv faptul că minora s-a aflat pe teritoriul Germaniei și Italiei, în scopul declarat.
Nu se pot ignora susținerile martorului D. M. L. care, în timpul derulării faptelor de trafic i-a sunat pe inculpați și le-a cerut să o readucă pe sora sa în țară și le-a comunicat că dacă vor refuza, va sesiza autoritățile italiene.
Credibilitatea acestor susțineri este confirmată de cea a martori V. I., care a aflat că fiul său a fost bătut în Italia de către români din anturajul inculpaților C. C. D. și C. C., după intervenția sa telefonică.
Totodată, instanța de fond a ignorat și faptul că persoanele menționate de minora-denunțătoare ca practicând prostituția în folosul celor doi inculpați, în Italia, sunt menționate și în transcrierile convorbirilor telefonice dintre inculpatul C. C. D. și învinuita T. S. N., ori, dacă minora nu ar fi fost dusă în Italia iar inculpații nu s-ar ocupa în această țară cu traficul de persoane, minora denunțătoare nu ar fi avut cum să cunoască de existența acestor persoane.
Curtea constată că aceste probatorii sunt suficiente pentru a se bănui rezonabil că și inculpatul – intimat ar fi participat la comiterea faptelor și actelor materiale de care este acuzat.
Cu motivarea reținută, constatându-se existența unor motive de fapt care impun casarea încheierii, recursul Ministerului Public – susținut în temeiul art. 3856 alin. 3 Cod Procedură penală – a fost admis în baza art. 38515 alin. 1 pct. 2 lit. d Cod Procedură penală; s-a casat încheierea, în totalitate, s-a admis propunerea de arestare preventivă și s-a dispune arestarea inculpatului C. C. zis „E.” pe o durată de 29 de zile, începând cu data reținerii și încarcerării, dispunându-se emiterea unui mandat de arestare față de inculpat, corespunzător prezentei încheieri.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, în baza art. 192 alin. 3 Cod Procedură penală.
Prin încheierea din 29 Martie 2012 pronunțată în dosarul nr._, s-a revocat măsura menținerii arestării preventive privind pe inculpatul C. C.-D., zis „G.” fiul lui M. și I., născut la data de 22.01.1977 în oraș Filiași, jud. D., cu domiciliul în Filiași, ., jud. D., posesor al CI . nr._, CNP_.
S-a instituit măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea unde locuiește, respectiv orașul Filiași, județul D..
Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligații:
-să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
-să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte este chemat;
-să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
-să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
-să nu se aproprie de partea vătămată: D. E. C. sau de nici unul din martorii propsuși de parchet prin rechizitoriu, să nu se afle în locuința acestora și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
Se atrage atenția inculpatului asupra faptului că în caz de încălcare cu rea credință a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
S-a desemnat ca organ de poliție însărcinat cu supravegherea pe lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Orașului Filiași, jud. D..
S-a revocat măsura menținerii arestării preventive privind pe inculpatul C. C. zis „E.”, fiul lui C. și M., născut la data de 04.09.1981, în oraș Târgu-Cărbunești, jud. Gorj, cu domiciliul în ., ., nr. 450, județul D., fără forme legale în cartier Craiovița Nouă, ., ., posesor al CI . nr._, CNP_.
S-a instituit măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea unde locuiește, respectiv ., județul D..
Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligații:
-să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
-să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte este chemat;
-să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
-să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
-să nu se aproprie de partea vătămată: D. E. C. sau de nici unul din martorii propsuși de parchet prin rechizitoriu, să nu se afle în locuința acestora și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
Se atrage atenția inculpatului asupra faptului că în caz de încălcare cu rea credință a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
S-a desemnat ca organ de poliție însărcinat cu supravegherea pe lucrătorii de poliție din cadrul Poliției C. din Față, jud. D..
S-a dispus punerea în libertate a inculpaților dacă nu sunt arestați sau reținuți în altă cauză.
S-a reținut că din probele administrate în cauză, la instanța de fond, coroborate cu celelalte probe de la urmărirea penală, se apreciază că nu se mai impune menținerea măsurii arestării preventive, temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat nemaiexistând temeiuri noi care să justifice privarea de libertate.
În speța de față, cei doi inculpați sunt cercetați pentru infracțiunea de trafic de persoane, prev. de art. 13 alin. 1 din Legea 678/2001 modificată și completată, iar pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani, această singură condiție nefiind suficientă pentru a se menține arestarea preventivă.
Singurele probe administrate în cauză din care s-au putut reține existența unor indicii în sensul săvârșirii de către inculpați a infracțiunii de trafic de persoane minore sunt declarațiile părții vătămate, a mamei și fratelui acesteia. Însă aceste declarații sunt contrazise de celelalte probe administrate în cauza de față până în prezent. De altfel, aceste declarații mai sunt contrazise și de faptul că din conținutul convorbirilor telefonice obținute de pe suportul optic ( depus la dosar, urmare a adresei făcută de instanța la Cosmote la numele de telefon mobil_ și_, numere ce au aparținut celor doi inculpați ) rezultă indubitabil că cei doi inculpați nu au fost în Italia în perioada 10 noiembrie – 20 noiembrie 2010, perioadă de care se face vorbire atât în rechizitoriu cât și în declarațiile părții vătămate.
De pe numărul de telefon mobil_ ce aparține inculpatului C. C. D. ( așa cum reiese din convorbirile telefonice înregistrate de P. la urmărirea penală ), rezultă clar că acesta a vorbit în perioada susmenționată din Germania, Austria și Elveția – nicidecum din Italia ( vezi listingul convorbirilor telefonice depus la dosar – tras de pe suportul optic ).
Mai mult decât atât, aceste declarații mai sunt contrazise și de alte înscrisuri existente la dosar respectiv, răspunsul autorităților maghiare privind procurarea vignetelor pentru autoturismul marca Audi Q 7 ce aparține inculpatului C. D. și pentru autoturismul_, ce aparține lui C. C. precum și de fișa de cazare a inculpatului împreună cu partea vătămată la Hotelul Rustic din Petroșani.
Cât privește pericolul influențării martorilor sau părții vătămate, instanța apreciază că un astfel de pericol nu mai există întrucât majoritatea martorilor au fost audiați cât și partea vătămată.
În atare situație, instanța apreciază că nu există probe care să releve că întreaga colectivitate ar fi pusă în pericol prin lăsarea în libertate a inculpaților, iar impactul negativ asupra comunității nu poate fi înlăturat decât prin luarea față de inculpați a măsurii celei mai severe, respectiv menținerea arestării, chiar dacă inculpații sunt cercetați pentru o faptă gravă întrucât potrivit Jurisprudenței CEDO, gravitatea faptei penale pentru care sunt cercetați inculpații nu justifică de una singură măsura arestării întrucât acest criteriu va fi avut în vedere la individualizarea pedepselor.
Față de cele reținute mai sus, se apreciază că nu se mai impune menținerea măsurii arestării preventive urmând ca potrivit art. 300 2 Cpp, să revoce menținerea arestării preventive, iar în baza art. 1451 și art. 1452 Cpp, se va institui măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea unde locuiește, respectiv orașul Filiași, județul D., privind pe inculpatul C. C. D..
Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligații:
-să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
-să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte este chemat;
-să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
-să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
-să nu se aproprie de partea vătămată: D. E. C. sau de nici unul din martorii propsuși de parchet prin rechizitoriu, să nu se afle în locuința acestora și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
S-a atras atenția inculpatului asupra faptului că în caz de încălcare cu rea credință a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
S-a desemat ca organ de poliție însărcinat cu supravegherea pe lucrătorii de poliție din cadrul Poliției Orașului Filiași, jud. D..
S-a revocat măsura menținerii arestării preventive privind pe inculpatul C. C. zis „E.”, fiul lui C. și M., născut la data de 04.09.1981, în oraș Târgu-Cărbunești, jud. Gorj, cu domiciliul în ., ., nr. 450, județul D., fără forme legale în cartier Craiovița Nouă, ., ., posesor al CI . nr._, CNP_.
S-a instituit măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea unde locuiește, respectiv ., județul D..
Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul este obligat să respecte următoarele obligații:
-să se prezinte la organul de urmărire penală sau la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
-să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte este chemat;
-să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
-să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
-să nu se aproprie de partea vătămată: D. E. C. sau de nici unul din martorii propsuși de parchet prin rechizitoriu, să nu se afle în locuința acestora și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
S-a atras atenția inculpatului asupra faptului că în caz de încălcare cu rea credință a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive.
S-a desemnat ca organ de poliție însărcinat cu supravegherea pe lucrătorii de poliție din cadrul Poliției C. din Față, jud. D..
S-a dispus punerea în libertate a inculpaților dacă nu sunt arestați sau reținuți în altă cauză.
Analizând actele și lucrările dosarului, se constată că inculpații nu se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată pentru următoarele considerente:
Din rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-D.I.I.C.O.T. C. rezultă că în luna noiembrie 2010 posibil la data de 07 noiembrie 2010 sau în data de 17 noiembrie 2010, dată ce nu a fost stabilită în mod concret, dar cu certitudine în luna noiembrie 2010 cei doi inculpați împreună cu partea vătămată D. E. au plecat în Germania cu destinația Frankfurt, iar de aici în Italia unde aceasta a fost dusă să practice prostituția în folosul celor doi.
Singurele probe administrate în cauză din care s-au putut reține existența unor indicii în sensul săvârșirii de către inculpat a infracțiunii de trafic de persoane minore sunt declarațiile părții vătămate ( destul de multe și controversate) a mamei și fratelui acesteia.
Aceste declarații sunt contrazise de toate celelalte probe administrate în cauză.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză nu rezultă în nici un fel că aceasta ar fi fost dusă de cei doi inculpați în Italia să practice prostituția în folosul acestora.
Din conținutul convorbirilor telefonice obținute de pe raportul optic (depus la dosar, urmare a adresei făcută de instanță la Cosmote la numerele de telefon mobil_ și_, numere ce au aparținut celor doi inculpați ) și transcris scriptic pe hârtie vezi fila 263 vol. I din dosar- rezultă indubitabil că cei doi inculpați nu au fost în Italia în perioada 10 noiembrie- 20 noiembrie 2010, perioadă de care se face vorbire atât în rechizitoriu cât și în declarațiile părții vătămate.
De pe numărul de telefon mobil_ ce aparține inculpatului C. rezultă clar că acesta a vorbit în perioada susmenționată din Germania, Austria și Elveția și nicidecum din Italia.
Din adresa ce poartă nr. de Fax_ din 26.04._ emisă de WIZZ Air Hungary rezultă fără echivoc că inculpatul C. C. și C. V. au avut o rezervare validă pentru zborul W6626 Frankfurt-S. din data de 23 noiembrie 2010, în sistemul de rezervă aceștia apar cu mențiunea că au călătorit-vezi fila 89 vol II din dosar.
Mai mult decât atât, toate aceste susțineri mai sunt contrazise și de alte înscrisuri existente la dosar respectiv răspunsul autorităților maghiare privind procurarea vignetelor pentru autoturismul Audi Q7 ce aparține inculpatului C. și pentru autoturismul Dj-49 EDY ce aparține lui C. C. (vezi filele 90-92 volum I din dosar ), precum și de fișa de cazare a inculpatului împreună cu partea vătămată la Hotel Rustic Petroșani.
Toate aceste probe vin și confirmă că cei doi inculpați în luna noiembrie 2010 nu au fost în Italia, iar susținerile atât ale Parchetului cât și ale părții vătămate nu sunt susținute de nici o probă, iar declarațiile fratelui și mamei sale sunt pur subiective, mai ales declarația fratelui părții vătămate care susține că a vorbit cu aceasta din orașul Bolognia unde se afla nu poate fi primită atâta timp cât aceasta putea să se întâlnească cu partea vătămată sau să anunțe autoritățile italiene despre starea în care se afla sora sa, lucru care nu l-a făcut.
Simple declarații nesusținute de nici o probă sunt lipsite de relevanță atâta timp cât celelalte probe contrazic aceste relatări.
Pe cale de consecință, instanța apreciază că cei doi inculpați în perioada invocată de P. nu au fost în Italia și pe cale de consecință fapta nu există.
Cât privește infracțiunea de proxenetism prev.de art. 329 Cp, aceasta nu a fost dovedită în nici un fel, neexistând nici o probă la dosarul cauzei în acest sens.
Față de cele reținute mai sus, instanța în baza art. 11 pct.2 lit.a raportat la art. 10, lit.a Cp, achită pe cei doi inculpați întrucât fapta nu există.
În raport de aceste probe, se apreciază că măsura obligării de a nu părăsi localitatea privind pe cei doi inculpați nu se mai impune, urmând ca potrivit art. 350 alin. 1 Cpp să fie revocată.
Constată că partea vătămată D. E. nu se constituie parte civilă în procesul penal.
În baza art. 189 alin. 1 Cpp,
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 11 pct.2 lit a C.p.p rap.la art. 10 lit.a C.p.p. achită pe inculpații C. C. D., zis "G.", fiul lui Marcle și I., născut la data de 22.01.1977 în orașul Filiași, jud. D., cu domiciliul în Filiași, ., jud. D., posesor al CI . nr._, eliberat de SPCLEP Filiași, cetățenie română, studii-8 clase, fără ocupație, căsătorit, cu antecedente penale, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art. 13 alin.1 și 3 din Legea nr. 678/2001 cu modificările și completările ulterioare și art. 329 alin.1 și.2 din C.p. și pe C. C., zis "E.", fiul lui C. și M., născut la data de 04.09.1981, în orașul Târgu-Cărbunești, jud. Gorj, cu domiciliul în ., . nr. 450, jud. D., fără forme legale în cart. Craiovița Nouă, . 1, ., jud. D., posesor al CI . nr._ eliberat de SPCLEP C., cetățenie română, studii medii, fără ocupație, căsătorit, cu antecedente penale, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.13 alin.1 și 3 din Legea 678/2001 cu modificările și completările ulterioare.
În baza art. 350 alin.1 C.p.p.
Revocă măsura obligării de a nu părăsi localitatea privind pe cei doi inculpați.
Constată că partea vătămată D. E. nu se constituie parte civilă în procesul penal.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu apel în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și părțile prezente și de la comunicare pentru cele lipsă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Iunie 2012.
Președinte,
I. B.
Grefier,
S. B.
Red. jud. I.B.
Tehnored. 2 ex./09.07.2012
S.B.
| ← Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p..... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|








