Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări de pedepse. Art.449 C.p.p.. Sentința nr. 39/2013. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 39/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 06-02-2013 în dosarul nr. 19415/95/2012
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
Sentința Nr. 39/2013
Ședința publică de la 06 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș. Ș.
Grefier I. D.
Ministerul public a fost reprezentat de procuror M. T., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj
Pe rol fiind soluționarea cererii de contopire pedepse formulată de condamnatul A. D..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul A. D. asistat de avocat M. I., apărător ales.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, avocat M. I. pentru condamnat a depus la dosar un set de înscrisuri după care, nemaiexistând alte cereri s-a constatat procesul în stare de judecată, acordându-se cuvântul:
Avocat M. I., pentru condamnat a solicitat admiterea cererii și contopirea pedepselor, fără a se aplica un spor de pedeapsă.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat admiterea cererii, contopirea pedepselor și aplicarea unui spor de pedeapsă.
Condamnatul, având personal cuvântul, a solicitat admiterea cererii și contopirea pedepselor, însușindu-și concluziile apărătorul său.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la nr._, condamnatul A. D., deținut în Penitenciarul Tg-J., a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin sentința penală nr.27 din 29.02.2012 a Tribunalului V. – Secția penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr.2429 din 18.07.2012 a Înaltei Curții de Casație și Justiție și sentința penală nr.36/14.03.2012 a Tribunalului V. - Secția penală, rămasă definitivă prin decizia penală nr.3881 din 27.11.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În motivarea cererii, condamnatul a arătat că infracțiunile pentru care a fost condamnat prin cele două sentințe, sunt concurente, impunându-se contopirea pedepselor aplicate.
Analizând cererea formulată de inculpat, se constată că, infracțiunea de tentativă la omor calificat prev. de art.20 C.pen. rap.la art.174 și 175 lit.i C.pen., cu aplicarea art.74 lit.a și alin.2 C.pen. și art.76 C.pen., pentru care a fost condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 27 din 29.02.2012 a Tribunalului V. – Secția penală, rămasă definitivă, este concurentă cu infracțiunea de trafic de influență prev. de art.257 alin.1 Cod penal pentru care a fost condamnat la 3 ani închisoare prin sentința penală nr.36 din 14 martie 2012 a Tribunalului V. - Secția penală, rămasă definitivă.
Astfel fiind, în baza art.36 C.pen., se vor contopi pedepsele din cele 2 sentințe penale în pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni, care va fi sporită cu 4 luni, spor justificat de pericolul social ridicat al faptelor aflat în concurs, tentativă la omor calificat și trafic de influență, urmând ca inculpatul să execute 3 ani și 10 luni închisoare.
Se va dispune anularea vechilor mandate de executare a pedepsei urmând a se emite un nou mandat de executare a pedepsei pentru pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare.
Din această pedeapsă urmează să se dedusă detenția de la 18.10.2011 la zi.
Se va menține starea de arest a inculpatului și restul dispozițiilor celor două sentințe penale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de contopire pedepse formulată de condamnatul A. D., zis” D.”, fiul lui I. și L., născut la 05.01.1961 în ., domiciliat în Rm-V., ..2, Jud. V., cu reședința în Rm-V., ., Jud.V., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Tg-J..
Constată că infracțiunea de tentativă la omor calificat prev. de art.20 C.pen. rap.la art.174 și 175 lit.i C.pen., cu aplicarea art.74 lit.a și alin.2 C.pen. și art.76 C.pen., pentru care inculpatul a fost condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare prin s.pen. nr.27 din 29 II-2012 a Tribunalului V. – Secția penală este concurentă cu infracțiunea de trafic de influență prev. de art.257 alin.1 C.pen., pentru care inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare prin s.pen.nr.36 din 14.III-2012 a Tribunalului V. – Secția penală.
În baza art.36 C.pen., contopește pedepsele din cele 2 sentințe penale în pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 6 luni pe care o sporește cu 4 luni, urmând ca inculpatul să execute 3 ani și 10 luni închisoare.
Anulează vechile mandate de executare a pedepsei, urmând a se emite un nou mandat de executare pentru pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare.
Deduce din pedeapsă detenția de la 18.X-2011 la zi.
Menține stare de arest a inculpatului și restul dispozițiilor celor 2 sentințe penale.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică din 6.II.2013 la Tribunalul Gorj.
Președinte,
Ș. Ș.
Grefier,
I. D.
Red. Ș.Ș.
Tehnored.I.D.
3 ex/14.02.2013
| ← Omor calificat. At. 175 C.p.. Sentința nr. 350/2013. Tribunalul... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|








