Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări de pedepse. Art.449 C.p.p.. Decizia nr. 2/2013. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 07-01-2013 în dosarul nr. 16602/318/2012
Dosar nr._
Cod operator: 2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 2/2013
Ședința publică de la 07 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. G.
Judecător F. E.
Judecător G. C.
Grefier A. S.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror Părăușeanu M.,
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Tg.J. împotriva sentinței penale nr. 2280/15.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Tg.-J., privind pe intimatul condamnat A. R..
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-condamnat A. R., asistat de avocat U. M., apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care constatând că nu mai sunt alte cererii de formulat sau excepții de invocat și recursul fiind în stare de soluționare s-a acordat cuvântul:
Reprezentantul Ministerului Public a arătat că s-a invocat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii sub două aspecte: în primul rând instanța de fond nu a recalculat în mod corect cei doi termeni ai recidivei postcondamnatorii, iar în al doilea rând în mod greșit a considerat că pedeapsa ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr.286/2012 a Judecătoriei Tg.J. pentru infracțiunea de furt este de 2 ani și 6 luni, în realitate fiind de 2 ani închisoare, fiind redusă ca urmare a recursului declarat de către inculpat la instanța de control judiciar, respectiv Curtea de Apel C., prin decizia penală nr. 1426/19.06.2012. De aici au pornit celelalte greșeli pentru că, revocându-se două suspendări condiționate a două pedepse de câte 3 ani închisoare, aplicate inculpatului prin sentința penală nr.733/13.04.2010 și sentința penală nr. 591/05.04.2010 ale Judecătoriei Tg.J., s-a ajuns la o rezultantă de 5 ani și 6 luni, în realitate aceasta fiind doar de 5 ani închisoare.
Pentru efectuarea contopirii în primul rând trebuia să se stabilească primul termen al recidivei alcătuit din pedeapsa de 2 ani închisoare ce i-a fost aplicată pentru fapta din 12.10.2009 prin sentința penală nr.903/02.05.2012 și pedepsele de câte 3 ani închisoare cu suspendare ce i-au fost aplicate prin sentința penală 591/2010 și 733/2010 ale Judecătoriei Tg.J..
Este necesar ca instanța de fond să descontopească pedepsele rezultante aplicate prin sentința penală nr. 903/2012 și sentința penală nr. 286/2012 în pedepsele componente ce urmau a fi repuse în individualitatea lor.
Trebuia să constate concurentă infracțiunea pentru care a fost condamnat la 2 ani închisoare prin sentința penală nr. 903/02.05.2012, comisă în 12.10.2009, cu infracțiunile pentru care a fost condamnat la cele două pedepse de câte 3 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării din sentința penală nr. 733/13.04.2010 și sentința penală nr. 591/05.04.2010 ale Judecătoriei Tg.J..
Constatând concurența acestor fapte, în mod corect trebuia să observe în continuare că prin sentința penală nr. 903/02.05.2012 s-a dispus cu putere de lucru judecat anularea suspendării condiționate a executării pedepselor de câte 3 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 591/05.04.2010 și sentința penală nr. 733/13.04.2010.
Fiind anulată acea suspendare condiționată trebuia în continuare să procedeze conform art. 36 alin.1 C.pen. și să contopească pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 903/02.05.2012 cu cele două pedepse de câte 3 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 591/05.04.2010 și sentința penală nr. 733/13.04.2010 în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, acesta fiind considerat primul termen al recidivei postcondamnatorii, pentru că celelalte două infracțiuni pentru care este condamnat prin sentința penală nr. 903/02.05.2012 la câte 2 ani și 6 luni închisoare sunt săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie față de aceste pedepse de 3 ani închisoare și tot în această stare de recidivă postcondamnatorie este și infracțiunea de tâlhărie la care a fost condamnat la 2 ani închisoare prin sentința penală nr. 286/08.02.2012.
Al doilea termen al recidivei trebuia calculat în raport de cele 3 pedepse: 2 ani închisoare pentru tâlhărie stabilit prin sentința penală nr. 286 și două pedepse de câte 2 ani și 6 luni închisoare stabilite prin sentința penală nr. 903/02.05.2012. În continuare, se contopeau aceste trei pedepse în pedeapsa cea mai grea, la care se impunea aplicarea unui spor de concurs și pedeapsa rezultantă, urmare a acestei contopiri, constituia cel de-al doilea termen al recidivei.
Numai după aceea în baza art. 39 alin. 1 C.pen. trebuia să contopească cele două rezultante, adică prima rezultantă de 3 ani închisoare cu rezultanta stabilită la cel de-al doilea termen al recidivei în pedeapsa cea mai grea, la care se impunea aplicarea unui spor, urmând ca la stabilirea acestuia să se aibă în vedere sporul de recidivă de 6 luni închisoare stabilit cu putere de lucru judecat prin sentința penală 903/02.05.2012.
Se impunea deducerea reținerii din 15.02.2010 și a perioadei executate de la 23.12.2011 cum s-a și dedus în mod corect, menținerea stării de detenție și anularea actelor.
Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de admitere a recursului, casarea sentinței și pronunțarea unei hotărâri conform celor motivate.
Avocat U. M. pentru intimatul - condamnat a solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței instanței de fond ca temeinică și legală.
Intimatul - condamnat a lăsat soluția la aprecierea instanței.
TRIBUNALUL
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr.2280/15.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Tg.-J., a fost admisă cererea formulată de petentul condamnat A. R., s-au constatat concurente infracțiunile pentru care petentul a fost condamnat la pedepsele de 5 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.286/2012 a Judecătoriei Tg-J., definitivă prin decizia penală nr.1426/2012 a Curții de Apel C., respectiv 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.903/2012 a Judecătorie Tg-J., definitivă prin decizia penală nr. 1932/2012 a Curții de Apel C..
Au fost decumultate pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 286/2012 a Judecătoriei Tg-J., în pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare (stabilită prin sentința penalănr.286/2012 Judecătoriei Tg-J.) și pedeapsa de 3 ani închisoare, pe care a descontopit-o în pedepsele de câte 3 ani închisoare (aplicate prin sentința penalănr.733/2010 și sentința penală591/2011 a Judecătoriei Tg-J.), pe care le-a repus în individualitatea lor.
A fost descontopită pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 903/2012 a Judecătoriei Tg-J., în pedepsele de 3 ani închisoare, pedepsele de câte 2 ani și 6 luni închisoare ( stabilite prin sentința penală nr. 903/2012 a Judecătoriei Tg-J.) și înlătură sporul de 6 luni închisoare.
S-a constatat că prin sentința penală nr. 903/2012 a Judecătoriei Tg-J., s-au constatat concurente infracțiunea comisă de petent la data de 12./13.10.2009, cu infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat definitiv la pedepsele de câte 3 ani închisoare, prin sentința penalănr.591/2011 și sentința penalănr.733/2010 ale Judecătoriei Tg-J..
S-a constatat că prin sentința penală nr. 903/2012 a Judecătoriei Tg-J., s-a dispus anularea suspendărilor condiționate pentru pedepsele de câte 3 ani închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 591/2011 și sentința penală nr. 733/2010 ale Judecătoriei Tg-J., ce au fost contopite cu pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilită prin sentința penalănr.903/2012 ( pentru fapta din 12/13.10.2009 ), în pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art.39 alin.1 rap. la art.34 C.pen., a fost contopită această pedeapsă cu cele de 2 ani și 6 luni închisoare ( stabilite prin sentința penală nr. 903/2012 a Judecătoriei Tg-J.), respectiv 2 ani și 6 luni închisoare ( stabilită prin sentința penală nr. 286/2012 a Judecătoriei Tg-J.), în pedeapsa cea mai grea acea de 3 ani închisoare, pe care o sporește cu 2 ani și 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 5 ani și 6 luni închisoare.
A fost dedusă din durata pedepsei reținerea și arestul preventiv începând cu data de 23.12.2011 la zi și reținerea de 24 h din 15.02.2010.
A fost menținută starea de detenție a condamnatului și celelalte dispoziții ale sentințelor contopite.
Au fost anulate mandatele de executare nr.331/2012 și nr.1019/2012 ale Judecătoriei Tg-J. și dispune emiterea unui nou mandat de executare.
Cheltuielile judiciare în cuantum de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, suportate în avans din fondurile Ministerului Justiției, au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Tg-J. petiționarul - condamnat A. R., deținut în Penitenciarul Tg-J., a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să fie contopite pedepsele ce i-au fost aplicate prin sentințele penale nr.286/08.02.2012 și nr.903/02.05.2012 ale Judecătoriei Tg-J..
În motivarea cererii, petentul a arătat că prin sentința penală nr.286/2012 a Judecătoriei Tg-J., a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, iar prin sentința penală nr.903/02.05.2012 a Judecătoriei Tg-J., a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție, însă infracțiunile pentru care s-a dispus cele două condamnări sunt concurente.
Analizând probatoriul, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr.286/2012 a Judecătoriei Tg-J., definitivă prin decizia penală nr.1426/19.06.2012 a Curții de Apel C. a fost condamnat inculpatul A. R., la pedeapsa de 2 ani și 6 luni în baza art.211 alin 1, alin 2 lit b și c și alin 21 lit a C.pen. cu aplic art. 3201 C.p.p. cu aplic art. 37 lit. a C.pen. cu aplic art. 74 alin. 2 C.pen – art. 76 lit c C.pen. ( faptă din 22.12.2011)
În baza art.83 C.pen. a fost revocată suspendarea condiționată a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 733/13.04.2010 a Judecătoriei Tg-J..
În baza art.83 C.pen. a fost revocată suspendarea condiționată a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 591/05.04.2010 a Judecătoriei Tg-J..
S-au constatat concurente infracțiunile pentru care s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penalănr. 733/13.04.2010 a Judecătoriei Tg-J. și pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 591/05.04.2010 a Judecătoriei Tg-J..
În baza art. 36 alin 2 C.pen., au fost contopite cele două pedepse a căror suspendare condiționată a fost revocată, în rezultanta de 3 ani închisoare care va fi executată alături de pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății, în temeiul art. 83 alin 1 teza finală, inculpatul A. R. urmând a executa în total 5 ani și 6 luni închisoare, fiind emis mandatul nr.331/2012.
Prin sentința penală nr.903/02.05.2012 a Judecătoriei Tg.J., definitivă prin decizia penală nr. 1932/27.09.2012, a fost condamnat același inculpat, în baza art.208 alin.1-209 alin.1 lit.e, g și i C.pen., cu aplicarea art.320 indice 1 C. pr. pen., la 2 ani închisoare(fapta din 12/13.10.2009).
În baza art.208 alin.1-209 alin.1 lit.e și g C. pen., cu aplicarea art.37 lit.a C.pen.și art.320 indice 1 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul A. R., la 2 ani și 6 luni închisoare(fapta din 20.10.2011).
În baza art.208 alin.1-209 alin.1 lit.g și i C.pen., cu aplicarea art.37 lit.a C.pen.și art.320 indice 1 C.pr.pen., a fost condamnat inculpatul A. R., la 2 ani și 6 luni închisoare(fapta din 07.11.2011).
S-au constatat concurente infracțiunea săvârșită la data de 12/13.10.2009 cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin s.p.nr.591/05.04.2011 a Judecătoriei Tg-J., definitivă prin neapelare, la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei cu infracțiunea pentru care inculpatul a fost condamnat prin s.p.nr.733/13.04.2010 a Judecătoriei Tg-J., definitivă prin neapelare, la pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În baza art.85 C.pen., au fost anulată suspendarea condiționată pentru pedepsele de câte 3 ani închisoare, aplicate inculpatului prin s.p.nr.591/05.04.2011 a Judecătoriei Tg-J., definitivă prin neapelare și prin s.p.nr.733/13.04.2010 a Judecătoriei Tg-J., definitivă prin neapelare.
În baza art.33, 34 C.pen. s-au contopit pedepsele de câte 3 ani închisoare aplicate prin s.p.nr.591/05.04.2011 a Judecătoriei Tg-J., definitivă prin neapelare și prin s.p.nr.733/13.04.2010 a Judecătoriei Tg-J., definitivă prin neapelare, cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință, pentru fapta din 12/13.10.2009, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.
În baza art.39 alin.1 C.pen. raportat la art.34 C.pen., s-au contopit pedeapsa de 3 ani închisoare cu pedepsele de câte 2 ani și 6 luni închisoare aplicate prin prezenta sentință, în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, ce a fost sporită cu 6 luni, pedeapsa finală fiind de 3 ani și 6 luni închisoare, fiind emis mandatul nr.1019/2012.
Apreciind starea de fapt conturată în urma examinării probatoriului, se constată că, infracțiunea comisă de petentul condamnat la data de 22.12.2011 (pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 286/2012 a Judecătoriei Tg-J., la pedeapsa finală de 5 ani și 6 luni închisoare) este concurentă cu cele săvârșite la datele de 20.10.2011, respectiv la 07.11.2011 ( pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 903/2012 a Judecătoriei Tg-J. ) la pedeapsa finală de 3 ani și 6 luni închisoare.
În consecință, cererea pentru contopire pedepse, a fost admisă.
S-a decumulat pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penalănr. 286/2012 a Judecătoriei Tg-J., în pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare (stabilită prin sentința penalănr.286/2012 Judecătoriei Tg-J.) și pedeapsa de 3 ani închisoare, ce va fi descontopită în pedepsele de câte 3 ani închisoare (aplicate prin sentința penalănr.733/2010 și sentința penală591/2011 a Judecătoriei Tg-J.), pe care le va repune în individualitatea lor.
A fost descontopită pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 903/2012 a Judecătoriei Tg-J., în pedepsele de 3 ani închisoare, pedepsele de câte 2 ani și 6 luni închisoare ( stabilite prin sentința penală nr. 903/2012 a Judecătoriei Tg-J.) și va fi înlăturat sporul de 6 luni închisoare.
Instanța de fond a reținut că, prin sentința penală nr.903/2012 a Judecătoriei Tg-J., s-au constatat concurente infracțiunea comisă de petent la data de 12./13.10.2009, cu infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat definitiv la pedepsele de câte 3 ani închisoare, prin sentința penală nr.591/2011 și sentința penală nr.733/2010 ale Judecătoriei Tg-J..
S-a constatat că prin sentința penală nr. 903/2012 a Judecătoriei Tg-J., s-a dispus anularea suspendărilor condiționate pentru pedepsele de câte 3 ani închisoare, aplicate prin sentința penală nr. 591/2011 și sentința penală nr. 733/2010 ale Judecătoriei Tg-J., ce au fost contopite cu pedeapsa de 2 ani închisoare, stabilită prin sentința penalănr.903/2012 ( pentru fapta din 12/13.10.2009 ), în pedeapsa de 3 ani închisoare.
Prin decizia nr. 42/2008 a ÎCCJ, s-a admis recursul în interesul legii, stabilindu-se că după anularea suspendării condiționate a executării pedepsei pronunțate anterior, și contopirea pedepsei a cărei executare a fost inițial suspendată cu pedeapsa ce a atras anularea acesteia, pedeapsa rezultantă astfel determinată, se va contopi conform regulilor prevăzute la recidiva postcondamnatorie, cu cea stabilită pentru fapta săvârșită în termenul de încercare, putându-se adăuga un spor de pedeapsă.
Prin prisma acestei decizii, în temeiul art. art.39 alin.1 rap. la art.34 C.pen., s-a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare ( rezultată în urma anulării suspendărilor condiționate, și contopirii cu pedeapsa stabilită prin sentința penală nr. 903/2012 pentru infracțiunea din data de 12/13.10.2009), cu cele de 2 ani și 6 luni închisoare (stabilite prin sentința penalănr.903/2012 a Judecătoriei Tg-J.), respectiv 2 ani și 6 luni închisoare (stabilită prin sentința penală nr. 286/2012 a Judecătoriei Tg-J.), în pedeapsa cea mai grea, acea de 3 ani închisoare, ce va fi sporită cu 2 ani și 6 luni închisoare, (având în vedere perseverența infracțională și numărul ridicat de infracțiuni aflate în concurs), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa finală de 5 ani și 6 luni închisoare.
S-a dedus din durata pedepsei reținerea și arestul preventiv începând cu data de 23.12.2011 la zi și reținerea de 24 h din 15.02.2010, și a fost menținută starea de detenție a condamnatului și celelalte dispoziții ale sentințelor contopite.
Au fost anulate mandatele de executare nr.331/2012 și nr.1019/2012 ale Judecătoriei Tg-J. și se va dispune emiterea unui nou mandat de executare.
Cheltuielile judiciare în cuantum de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, suportate în avans din fondurile Ministerului Justiției, au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Tg.J., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivând că în mod greșits-a efectuat contopirea pedepselor aplicate petiționarului, în sensul că nu au fost refăcuți corect cei doi termeni ai recidivei, după care să se contopească în baza art. 39 C.pen. și că a fost contopită greșit pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 286/2012 a Judecătoriei Tg.J., în realitate aceasta fiind de 2 ani închisoare.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține că operațiunile juridice efectuate de prima instanță pentru a contopi pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 286/08.02.2012 a Judecătoriei Tg.J., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1426/19.06.2012 a Curții de Apel C. și sentința penală nr. 903/02.05.2012 a Judecătoriei Tg.J., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1923/27.09.2012 a Curții de Apel C., au condus la un rezultat corect, chiar dacă s-a consemnat greșit că pedeapsa aplicată prin sentința penală nr.286/2012 a Judecătoriei Tg.J. pentru infracțiunea de furt este de 2 ani și 6 luni în loc de 2 ani, iar pedeapsa rezultantă stabilită prin aceeași sentință penală, după revocarea suspendării condiționate a două pedepse de câte 3 ani închisoare, aplicate prin sentințele penale nr. 733/13.04.2010 și 591/05.04.2010 ale Judecătoriei Tg.J., este de 5 ani și 6 luni, în loc de 5 ani, urmare a modificării primei pedepse și, implicit, celei de-a două pedepse de către instanța ierarhic superioară, și chiar dacă nu s-a stabilit separat cel de-al doilea termen al recidivei postcondamnatorii.
De altfel, aceste pedepse consemnate în mod greșit de către instanța de fond nu ar fi influențat în nici un fel calcularea primului și celui de-al doilea termen al recidivei postcondamnatorii, respectiv a pedepselor rezultante ce constituie cei doi termeni ai recidivei, stabilite în baza art. 36 C.pen., ținând cont că pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare s-a contopit cu alte două pedepse de câte 2 ani și 6 luni închisoare, iar pedeapsa stabilită în baza art. 39 alin. 1 C.pen. a avut în vedere cumulul juridic și nu aritmetic.
În mod normal, trebuiau contopite separat și pedepsele de câte 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 903/2012 a Judecătoriei Tg.J. și de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 286/2012 a Judecătoriei Tg.J., iar pedeapsa rezultantă ce constituie cel de-al doilea termen al recidivei, contopită cu pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, ce constituie cel de-al doilea termen al recidivei postcondamnatorii.
În ceea ce privește sporul de pedeapsă aplicat în baza art. 39 alin.1 C.pen., tribunalul constată că acesta este mare în raport cu pedepsele contopite, motiv pentru care îl va reduce la 1 an închisoare.
Față de considerentele arătate tribunalul va admite recursul, va casa sentința penală în sensul că va constata că pedeapsa stabilită prin sentința penală nr.286/08.02.2012 a Judecătoriei Tg.J., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1426/19.06.2012 a Curții de Apel C. este de 2 ani închisoare, ci nu de 2 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă ce trebuia avută în vedere la contopirea efectuată în baza art. 39 alin.1 C.pen. rap.la art. 34 C.pen.și va reduce sporul stabilit pentru recidivă de la 2 ani și 6 luni la 1 an închisoare, pe care îl va adăuga la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, urmând ca petentul condamnat să execute 4 ani închisoare.
Va deduce perioada de detenție la zi.
Va menține restul dispozițiilor sentinței penale.
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, se va avansa din fondurile M.J.L.C. către Baroul Gorj.
Văzând și dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. c C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Tg.J. împotriva sentinței penale nr.2280/15.11.2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Tg.J., privind pe intimatul - condamnat A. R., fiul lui V. și A., născut la data de 18.10.1981, în B., jud. B., cu domiciliul în Rovinari, ., ..3, jud. Gorj, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Tg-J.
Casează sentința penală în sensul că pedeapsa stabilită prin sentința penală nr.286/08.02.2012 a Judecătoriei Tg.J., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1426/19.06.2012 a Curții de Apel C. este de 2 ani, ci nu de 2 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă ce trebuia avută în vedere la contopirea efectuată în baza art. 39 alin.1 C.pen. rap.la art. 34 C.pen.
Reduce sporul stabilit pentru recidivă de la 2 ani și 6 luni la 1 an închisoare, pe care îl adaugă la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, urmând ca petentul condamnat să execute 4 ani închisoare.
Deduce perioada de detenție la zi.
Menține restul dispozițiilor sentinței penale.
Stabilește 100 lei onorariu avocat din oficiu, sumă ce va fi avansată din fondurile M.J.L.C. către Baroul Gorj, cheltuielile judiciare urmând să rămână în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 07 Ianuarie 2013 la Tribunalul Gorj.
Președinte, Judecător, Judecător,
G. G. E. F. C. G.
Grefier,
A. S.
Red. Gh. G.
Tehnored. A.S.
5 ex / 24 Ianuarie 2013
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 152/2013.... → |
|---|








