Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 60/2013. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 60/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 28-02-2013 în dosarul nr. 900/317/2013
Cod Operator 2442
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
Decizia Nr. 60
Ședința publică de la 28.02.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. P.
Judecător T. B.
Judecător R. I.
Grefier E. C.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. T.
din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul M. I. împotriva încheierii nr. 11 din 26.02.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul inculpat M. I., asistat de avocat C. L., apărător desemnat din oficiu.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte cereri și constatând recursul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul.
Avocat C. L. pentru recurentul – inculpat M. I. a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate și pe fond admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, apreciind că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1601 și art. 1602 C.pr.pen. pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, întrucât pedeapsa prevăzută de lege nu depășește 18 ani și inculpatul se obligă să respecte obligațiile care îi vor fi impuse de instanță.
Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că încheierea instanței de fond prin care s-a respins cererea inculpatului de liberare provizorie sub control judiciar este temeinică și legală, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1602 C.pr.pen. și a formulat concluzii de respingere a recursului inculpatului ca nefondat.
Recurentul - inculpat M. I., având cuvântul și-a însușit concluziile apărătorului, solicitând admiterea recursului și să fie liberat provizoriu sub control judiciar.
TRIBUNALUL
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea nr. 11 din 26.02.2013, pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ , în baza art. 160 8a alineat 6 Cod de procedură penală s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de petentul inculpat M. M. I., fiul lui M. si S., născut la data de 10.10.1967 în ., domiciliat în comuna Stoina, ., jud. Gorj, de cetățenie română, studii 12 clase, divorțat, cu antecedente penale, CNP –_, deținut în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă I.P.J. Gorj.
Pentru a pronunța această încheiere, judecătorul a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 22.02.2013 sub nr._, inculpatul M. M. I. a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar arătând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru dispunerea acestei măsuri.
În motivarea cererii a arătat inculpatul că nu va încerca zădărnicirea aflării adevărului, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă, nu va influența martori, nu va săvârși infracțiuni și va respecta toate măsurile impuse.
În motivarea cererii petentul inculpat a arătat că nu există probe directe, concrete împotriva sa.
Instanța a reținut, sub aspectul admisibilității în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, așa cum s-a precizat în preambulul încheierii, că sunt îndeplinite condițiile de formă, însă cu privire însă la admisibilitatea pe fond, instanța de fond a apreciat că, deși nu există cazurile prevăzute de art. 1602 alin. 2 C.pr.pen., nu se impune liberarea petentului-inculpat.
S-a reținut în acest sens că prin încheierea nr. 1/03.02.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ s-a admis cererea formulată de P. de pe lângă Judecătoria Tg-Cărbunești, privind propunerea de arestare preventivă a inculpatului M. M. I., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite art. 208 alin. 1 Cp. raportat la art. 209 alin. 1 lit. g și i C.pen., art. 86 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 R și art. 89 alin. 1 din OUG 195/2002 R, toate cu aplic. art. 37 lit. a și art. 33 lit. a Cp și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o durată de 29 zile, începând cu data de 03.02.2013 și până la data de 03.03.2013.
În motivarea încheierii s-a reținut că în cauză sunt îndeplinite cazurile prevăzute de 136, 1491 si 148 al.1 lit. a si f C.pr.pen., în sensul că inculpatul a fugit si s-a ascuns în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală si a comis infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, existând probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, motivat de gravitatea faptelor, împrejurările și modalitatea în care au fost comise acestea, precum și de persoana inculpatului.
Instanța de fond a constatat că din coroborarea dispozițiilor art. 1602 alin. 1 și art. 1602 alin. 2 C.pr.pen. reiese caracterul facultativ al acordării liberării provizorii sub control judiciar, chiar și în ipoteza în care inculpatul nu s-ar afla în vreunul din cazurile de împiedicare a acordării liberării provizorii prevăzute în art. 1602 alin. (2) C.pr.pen.
S-a mai arătat că nu ar putea uza discreționar de această facultate, întrucât s-ar încălca flagrant dispozițiile art. 5 alin. (5) C.pr.pen., art. 23 alin. (10) Constituția României și art. 5 paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel încât, cu ocazia verificării temeiniciei unei cereri de liberare sub control judiciar, se pornește de la una dintre premisele esențiale ale liberării provizorii, respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
Într-adevăr, dacă aceste temeiuri s-ar schimba ori ar înceta, instanța ar fi obligată ca, la cerere sau din oficiu, să dispună, după caz, înlocuirea sau revocarea măsurii arestării preventive, nemaipunându-se, prin ipoteză, problema liberării provizorii.
În acest sens a constatat prima instanță că inculpatul a formulat o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, la data de 15 februarie 2013, care i-a fost respinsă prin încheierea nr. 2 din 15.03.2013.
De asemenea, la datele de 19, 20.02.2013 și 25.02.2013, inculpatul a formulat alte trei cereri prin care solicita înlocuirea măsurii arestării preventive cu obligarea de a nu părăsi localitatea și respectiv țara.
S-a apreciat, totodată, că această premisă conduce la concluzia că pentru a refuza liberarea provizorie pe considerente de netemeinicie, trebuie să constate existența unor temeiuri mai puternice decât cele avute în vedere la luarea măsurii preventive, care să justifice convingerea că lăsarea inculpatului în libertate, chiar provizorie și restrânsă printr-un control judiciar, nu este totuși oportună.
Interpretând sistematic dispozițiile procedurale din materia măsurilor preventive, în corelație și cu exigențele Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale jurisprudenței Curții de la Strasbourg, astfel de temeiuri ar putea privi fie aspecte legate de buna desfășurare a procesului penal, respectiv existența unor date, altele decât cele avute în vedere de art. 1602 alin. (2) C. proc. pen., din care să rezulte temerea că atingerea scopului procesului penal al putea fi compromisă, fie aspecte legate de pericolul social concret al faptei pentru care inculpatul este cercetat, respectiv prin modul și mijloacele de săvârșire ori prin urmări aceasta să fi produs o gravă vătămare relațiilor sociale ocrotite, astfel încât liberarea inculpatului, chiar provizorie, să fie de natură să creeze o puternică stare de insecuritate socială și neîncredere în actul de justiție.
S-a constatat, prin prisma celor învederate, că cererea inculpatului este neîntemeiată, întrucât la acest moment procesual buna desfășurare a procesului penal ar putea fi compromisă prin faptul că instanța nu a fost încă sesizată cu rechizitoriu, s-au mai efectuat acte de urmărire penală de la data arestării preventive a inculpatului și până în prezent, urmând a fi efectuate și alte acte procesuale, urmărirea penală nefiind finalizată.
S-a mai arătat că la aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să se țină cont și să se facă o relaționare între circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpatului, respectiv să se țină cont de rezultatul infracțiunii, de lezarea gravă a relațiilor sociale ocrotite prin reglementarea infracțiunilor pentru care este urmărit penal inculpatul.
Instanța a constatat că la dosarul cauzei sunt probe concrete care atestă că inculpatul, confruntat cu perspectiva răspunderii penale pentru infracțiunea de furt calificat (perspectivă de care acesta a devenit conștient în momentul în care, fugind de organele de poliție, a abandonat autoturismul în care se aflau bunurile sustrase din noaptea precedentă, de la partea vătămată P. E.), a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin încercarea de a obține bonuri/chitanțe justificative, care să ateste în mod nereal că bunurile sustrase au o proveniență licită.
S-a mai reținut de către instanța de fond că din fișa de cazier a inculpatului rezultă că, începând cu anul 1990, acesta a mai fost condamnat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice ți contra patrimoniului (infracțiuni de furt calificat), fapte săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie sau postexecutorie, motive pentru care în temeiul art. 160 8a alineat 6 Cod de procedură penală s-a respins cererea formulată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul M. I., iar prin motivele dezvoltate oral în instanță a criticat încheierea pentru nelegalitate și netemeinicie, întrucât sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar, pedeapsa prevăzută de lege nu depășește 18 ani și se obligă să respecte obligațiile care îi vor fi impuse de instanță.
Recursul este nefondat.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, constată că în mod corect instanța de fond a apreciat cererea ca fiind admisibilă în principiu, contatând îndeplinite dispozițiile art. 1608 C.pr.pen.
În ceea ce priovește temeinicia cererii formulate, se constată că instanța de fond a apreciat în mod corespunzător probele existente la dosarul cauzei, constatând că cererea inculpatului este neîntemeiată. La acest moment procesual buna desfășurare a procesului penal ar putea fi compromisă prin faptul că instanța nu a fost încă sesizată cu rechizitoriu, s-au mai efectuat acte de urmărire penală de la data arestării preventive a inculpatului și până în prezent, urmând a fi efectuate și alte acte procesuale, urmărirea penală nefiind finalizată.
Aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să aibă în vedere circumstanțele reale ale comiterii faptei și cele personale ale inculpatului, pericolul social deosebit al faptelor comise de inculpat, de împrejurările concrete în care s-au comis faptele, de faptul că inculpatul este recidivist, fiind condamnat anterior pentru infracțiuni similare, privind circulația autovehiculelor pe drumurile publice, precum și pentru infracțiuni asupra patrimoniului.
La dosarul cauzei există probe concrete care atestă că inculpatul, confruntat cu perspectiva răspunderii penale pentru infracțiunea de furt calificat (perspectivă de care acesta a devenit conștient în momentul în care, fugind de organele de poliție, a abandonat autoturismul în care se aflau bunurile sustrase din noaptea precedentă, de la partea vătămată P. E.), a încercat să zădărnicească aflarea adevărului, prin încercarea de a obține bonuri/chitanțe justificative, care să ateste în mod nereal că bunurile sustrase au o proveniență licită.
Din fișa de cazier a inculpatului rezultă că, începând cu anul 1990, acesta a mai fost condamnat pentru săvârșirea mai multor infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice și contra patrimoniului (infracțiuni de furt calificat), fapte săvârșite în stare de recidivă postcondamnatorie.
Prin urmare, se apreciază că la dosarul cauzei există suficiente date din care rezultă necesitatea împiedicării inculpatului să comită alte infracțiuni sau să zădărnicească aflarea adevărului.
Buna desfășurare a procesului penal impune ca judecarea cauzei să se facă cu inculpatul aflat în stare de arest preventiv, motiv pentru care recursul acestuia urmează să fie respins ca fiind nefondat în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen.
Văzând și dispozițiile art. 192 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul M. M. I. împotriva încheierii nr. 11 din 26.02.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-Cărbunești în dosarul nr._ .
Obligă pe recurentul inculpat la 140 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești către Baroul Gorj.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 28.02.2013 la Tribunalul Gorj.
Președinte, Judecător, Judecător,
D. P. T. B. R. I.
Grefier,
E. C.
Red. D.P.
Tehnored. E.C.
Jud.fond M. M.
3 ex./28.02.2013
| ← Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... | Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... → |
|---|
