Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 314/2013. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 314/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 05-11-2013 în dosarul nr. 7645/95/2013

Dosar nr._

Cod operator: 2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA PENALĂ

Sentința penală Nr. 314/2013

Ședința publică de la 05 Noiembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. C.

Grefier A. S.

Ministerul Public reprezentat de procuror F. C. din

cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj

Pe rol fiind judecarea contestației la executare formulată de petiționarul-condamnat T. A., împotriva sentinței penale nr. 68/08.02.2010 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul_/63/2008.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petiționarul-condamnat T. A. asistat de avocat S. M. în substituirea avocatului D. L., apărător desemnat din oficiu.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care

S-a luat o precizare petiționarului-condamnat T. A., prin care acesta declară că înțelege să renunțe la cererea ce face obiectul dosarului nr._ cu obiect contestație la executare, consemnată în scris și atașată la dosar.

Tribunalul, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul:

Avocat S. M. pentru petiționarul-condamnat T. A. a solicitat să se ia act că acesta renunță la contestația formulată.

Reprezentantul Ministerului Public, de asemenea, a solicitat să se ia act de renunțarea petiționarului-condamnat la contestația la executare.

Petiționarul - condamnat a solicitat să se ia act de renunțare la contestația formulată.

TRIBUNALUL

Asupra cererii de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J. sub nr._/318/2013, petentul condamnat T. A., deținut inițial în Penitenciarul Tg-J., a solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se aplice dispozițiile legii penale mai favorabile, având în vedere că a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art.183 C.penal., aplicată prin sentința penală nr. 68/08.02.2010 a Tribunalului D., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 73/22.03.2010 a Curții de Apel C..

În ședința publică din data de 17.09.2013, s-a constatat depus la dosar un memoriu din partea petentului prin care a învederat instanței că prezenta cerere a fost formulată de alte persoane în numele lui, și nu și-o însușește. .

Examinând cuprinsul dosarului, s-a constat că instanța de executare a hotărârii este Tribunalul D. și cum cel condamnat a fost deținut la momentul formulării contestației în Penitenciarul Tg-J., instanță corespunzătoare în grad fiind Tribunalul Gorj, în baza art.42 C.pr.pen, a fost declinată competența de soluționare a contestației la executare, în favoarea acestei instanțe, prin sentința penală nr. 1841/17.09.2013.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 30.09.2013 sub nr._ .

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că la termenul de judecată din 22.10.2013 Penitenciarul Tg. J. a depus adresa nr. H2/_/PTJGJ/04.10.2013 prin care a arătat că citația privind persoana privată de libertate T. A. a fost înaintată la Penitenciarul Pelendava unde a fost transferat la data de 13.08.2013, iar contestatorul condamnat T. A. a depus o cerere prin care solicita judecarea cauzei în lipsă deoarece nu a formulat contestație la executare.

În ședința publică din 05.11.2013 s-a luat o precizare petiționarului-condamnat T. A., prin care acesta a declarat că înțelege să renunțe la cererea ce face obiectul dosarului nr._ cu obiect contestație la executare.

Față de manifestarea de voință liber exprimată de către petiționarul - condamnat, instanța urmează să ia act de aceasta având în vedere și decizia nr.27/2008 a instanței supreme.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 C.pr.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Ia act că petiționarul condamnat își retrage cererea formulată de petiționarul T. A., născut la data de 14.02.1977, fiul lui C. și M., CNP:_, cu domiciliul în ., deținut în prezent în Penitenciarul Pelendava.

Obligă petiționarul – condamnat la 130 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu în avans din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Gorj.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică din 05 Noiembrie 2013 la Tribunalul Gorj.

Președinte, Grefier,

G. C. A. S.

Red. Gh.C.

Tehnored. A.S.

3 ex/ 06 Noiembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 314/2013. Tribunalul GORJ