Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 291/2013. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 291/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 08-10-2013 în dosarul nr. 7457/95/2013
Dosar nr._
Cod operator: 2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA Nr. 291/2013
Ședința publică de la 08 Octombrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C.
Grefier A. S.
Ministerul Public reprezentat de procuror F. C. din
cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj
Pe rol fiind judecarea contestației la executare formulată de petiționarul-condamnat P. N. - C., împotriva sentinței penale nr. 38/23.02.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul_ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petiționarul-condamnat P. N. - C. asistat de avocat S. A. apărător desemnat din oficiu, cu delegație pentru asistența judiciară obligatorie nr. 2793/17.09.2013.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care
S-a luat o precizare petiționarului-condamnat P. N. - C., prin care acesta declară că își retrage plângerea formulată în dosarul nr._ al Tribunalului Gorj cu obiect contestație la executare, consemnată în scris și atașată la dosar.
Tribunalul, constatând cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul:
Avocat S. A. pentru petiționarul-condamnat P. N. - C. a solicitat să se ia act că acesta renunță la contestația formulată.
Reprezentantul Ministerului Public, de asemenea, a solicitat să se ia act de renunțarea petiționarului-condamnat la contestația la executare.
Petiționarul - condamnat a solicitat să se ia act de renunțare la contestația formulată.
TRIBUNALUL
Asupra cererii de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 13.09.2013 sub nr._, petiționarul-condamnat P. N. - C., deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță C., a formulat contestație la executare împotriva sentinței penale nr. 38/23.02.2010 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul_, arătând că nu a beneficiat de articolul 320 C.pen. având în vedere că a recunoscut fapta.
Tribunalul a constatat că în ședința publică din 08.10.2013 s-a luat o precizare petentului-condamnat P. N. - C., prin care acesta a declarat că își retrage plângerea formulată în dosarul nr._ al Tribunalului Gorj cu obiect contestație la executare.
Față de manifestarea de voință liber exprimată de către petiționarul - condamnat, instanța urmează să ia act de aceasta având în vedere și decizia nr.27/2008 a instanței supreme.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 C.pr.pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act că petiționarul – condamnat P. N. - C. își retrage cererea având ca obiect contestație la executare.
Obligă petiționarul – condamnat la 130 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu în avans din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Gorj.
Cu recurs.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Octombrie 2013 la Tribunalul Gorj.
Președinte, Grefier,
G. C. A. S.
Red. Gh.C.
Tehnored. A.S.
3 ex/ 09 Octombrie 2013
| ← Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|








