Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 104/2013. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 104/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 09-04-2013 în dosarul nr. 3402/95/2013

Dosar nr._

Cod operator: 2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA Nr. 104/2013

Ședința publică de la 09 Aprilie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. C.

Grefier A. S.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror T. M.

din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj

Pe rol fiind judecarea plângerii formulată de petiționara Direcția G. a Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva ordonanței din data de 14.12.2012 emisă de P. de pe lângă Tribunalul Gorj în dosarul nr. 397/P/2011, în contradictoriu cu intimatul M. I..

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri, s-a acordat cuvântul cu privire la plângerea formulată:

Reprezentantul Ministerul Public a solicitat respingerea plângerii petiționarei D.G.F.P. Gorj. – A.N.A.F ca nefondată, argumentând că soluția adoptată de procuror este legală și temeinică.

TRIBUNALUL

Asupra plângerii de față:

Prin plângerea înregistrată la Tribunalul Gorj sub nr._, petiționara Direcția G. a Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală a solicitat desființarea ordonanței de neîncepere a urmăririi penale din data de 14.12.2012 dată P. de pe lângă Tribunalul Gorj în dosarul nr. 397/P/2011, în contradictoriu cu intimatul M. I..

În motivarea plângerii petiționara a susținut că a solicitat cercetarea intimatului M. I. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 4 și art. 9 alin. 1 lit.a, b și f din Legea nr. 241/2005.

A mai arătat că intimatul M. I., în calitate de administrator al ..R.L., prin neînregistrarea în evidența contabil și pe venituri și TVA colectat a livrărilor de bunuri efectuate în baza facturilor emise către . A. I., a cauzat un prejudiciu bugetului consolidat în cuantum de 146.151 lei.

Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:

La data de 26.05.2011 Garda Financiară – Secția Gorj a sesizat P. de pe lângă Tribunalul Gorj în vederea efectuării de cercetări conform art. 9 lit. a din Legea 241/2005 față de numitul M. I. A., administrator al ..R.L., întrucât nu a înregistrat în evidențele contabile și nu a declarat livrările de bunuri efectuate în perioada 01.02.2012 – 30.04.2012 către . A. I., cauzând un prejudiciu bugetului de stat în sumă de 122.322 lei.

Din verificările efectuate a rezultat că . are ca administrator pe M. I. A. începând cu data de 18.02.2010, fiind preluată de la numitul R. M. din A. I. printr-un proces - verbal de predare - primire, fără însă a ridica nici un document de la registrul comerțului.

Prin ordonanța nr.397/P/2011 din 14.12.2012 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de M. I. - A. pentru infracțiunile prev. de art. 4 și art. 9 alin. 1 lit. a, b și f din Legea 241/2005, fiind stabilite cheltuieli judiciare în sumă de 50 lei care au rămas în sarcina statului.

Împotriva ordonanței dată de procuror, D.G.F.P. Gorj a formulat plângere la prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj care a fost respinsă ca neîntemeiată prin ordonanța din 28.02.2013 dată în dosarul nr. 109/II/2/2013.

Analizând plângerea formulată de petiționară, instanța a constatat că este nefondată, soluția adoptată de procuror fiind temeinică și legală.

Astfel, din actele premergătoare efectuate în cauză nu s-a făcut dovada că intimatul M. I. A. a săvârșit infracțiunile prev. de art. 4 și 9 alin. 1 lit. a, b și f din Legea 241/2005, neputând fi înlăturată susținerea acestuia în sensul că a preluat ..R.L. de la numitul R. M. din A. I., fără a primi documente financiar-contabile ori ștampila societății.

Nu s-a făcut dovada că intimatul a întocmit facturile fiscale cu seriile LA 31, 35, 40, 42 și 43 / 2010 și nici că a desfășurat activități comerciale în numele acestei firme după încheierea procesului – verbal de predare – primire cu R. M..

Având în vedere existența unei cauze asemănătoare privind părțile sus menționate în evidențele Parchetului de pe lângă Tribunalul A., în mod corect procurorul a disjuns materialul de urmărire penală în favoarea acestei unități pentru continuarea cercetărilor sub aspectul infracțiunii prev. de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea 241/2005.

Astfel, pentru considerentele expuse mai sus, plângerea urmează a fi respinsă ca nefondată potrivit dispozițiilor art. 2781 alin. 8 lit. a C.pr.pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondată plângerea formulată de petiționara D.G.F.P. Gorj. - A.N.A.F., cu sediul în Tg-J., ., județul Gorj, în contradictoriu cu intimatul M. I. A..

Menține ca fiind temeinică și legală ordonanța nr.397/P/2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 09 Aprilie 2013 la Tribunalul Gorj.

Președinte, Grefier,

G. C. A. S.

Red. Gh.C.

Tehnored. A.S.

3 ex/ 11 Aprilie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 104/2013. Tribunalul GORJ