Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 264/2013. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 264/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 24-09-2013 în dosarul nr. 7206/95/2013

Dosar nr._

Cod operator: 2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA PENALĂ

Sentința penală nr. 264/2013

Ședința publică de la 24 Septembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE D. P.

Grefier E. C.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. Părăușeanu,

din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj

Pe rol fiind judecarea plângerii împotriva ordonanței de încetare a urmăririi penale și aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ adoptate în dosarul nr. 887/P/2012 din 04.07.2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj formulată de petenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit petenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj și intimații Ș. C. D. și Ș. O. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri de formulat și constatând plângerea în stare de judecată, s-a acordat cuvântul pe fond.

Reprezentanta Ministerului Public a apreciat că ordonanța adoptată de procuror la data de 04.07.2013 în dosarul nr. 887/P/2012 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj este legală, întrucât prejudiciul a fost achitat, în mod corect dispunându-se încetarea urmăririi penale și aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ.

Prin urmare, a solicitat respingerea plângerii formulată de petenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj ca nefondată.

TRIBUNALUL

Asupra plângerii de față;

Prin plângerea adresată Tribunalului Gorj și înregistrată sub nr._ petenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj a criticat ordonanța de încetare a urmăririi penale și aplicarea sancțiunii cu caracter administrativ adoptate în dosarul nr. 887/P/2012 din 04.07.2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, privind pe intimații Ș. C. D. și Ș. O. A..

În motivarea plângerii a arătat că în mod nejustificat P. de pe lângă Tribunalul Gorj a reținut că intimații ar fi achitat prejudiciul cauzat bugetului general consolidat, în realitate acesta fiind achitat doar în parte, întrucât prejudiciul total reținut de organele de cercetare penală este de 98.918 lei iar chitanța cu care s-a achitat are doar valoarea de 59.162 lei.

Față de cele mai sus arătate, a solicitat admiterea plângerii așa cum a fost formulată, desființarea ordonanței din 04.07.2013 și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale împotriva intimaților Ș. C. D. și Ș. O. A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 241/2005, apreciind că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului urmează să respingă plângerea ca nefondată din următoarele considerente:

Prin ordonanța adoptată în dosarul nr. 887/P/2012 din 04.07.2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, s-a dispus încetarea urmăririi penale față de intimații Ș. C. D. și Ș. O. A., cercetați pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 241/2005 și aplicarea sancțiunii amenzii administrative în cuantum de câte 800 lei.

S-a reținut că prin rezoluția din 29.03.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj s-a confirmat începerea urmăririi penale față de învinuiții Ș. C. D. și Ș. O. A., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. a și b din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că, în calitate de administratori ai S.C. WILD GROUP S.R.L. Motru, nu au înregistrat în documentele contabile ale societății veniturile realizate, cauzând o pierdere fiscală în anul 2011 comparativ cu anul 2010, în condițiile în care nivelul cheltuielilor a rămas același, creditând societatea cu sume considerabile, pe care nu le pot justifica din venituri proprii, cauzând astfel bugetului de stat un prejudiciu în sumă de 98.918 lei.

Pe parcursul cercetărilor intimații au achitat prejudiciul cauzat bugetului de stat cu chitanța . nr._/15.11.2012.

Pentru aceste motive, în baza art. 242 C.pr.pen. raportat la art. 11 pct. 1 lit. c C.pr.pen., art. 10 lit. i1 C.pr.pen., art. 10 alin. 1 teza a III-a din Legea nr. 241/2005 și art. 91 C.pen., s-a dispus încetarea urmăririi penale, întrucât există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, respectiv recuperarea prejudiciului de până la 50.000 euro în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată.

Împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere petenta D.G.F.P. Gorj, care prin ordonanța nr. 1677/II/2/2013 din 06.08.2013 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, a fost respinsă ca neîntemeiată.

În motivarea ordonanței de respingere a plângerii, prim procurorul Parchetului de lângă Tribunalul Gorj, a reținut că soluția adoptată în cauză de procuror este legală și temeinică, întrucât există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege, respectiv recuperarea prejudiciului de până la 50.000 euro în cursul urmăririi penale sau al judecății, până la primul termen de judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține că plângerea formulată de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj este neîntemeiată.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă că prejudiciul din prezenta cauză a fost achitat integral. La fila 65 a dosarului de urmărire penală este atașată chitanța nr._/15.11.2012, din care rezultă că la Trezoreria Motru a fost achitată de către S.C. WILD GROUP S.R.L. Motru suma de 103.911,00 lei, reprezentând obligații fiscale.

Pentru motivele mai sus arătate, tribunalul apreciază că soluția parchetului este legală și temeinică, motiv pentru care va fi respinsă plângerea ca fiind nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 2781 alin. 8 lit. a C.pr.pen. respinge plângerea formulată de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Gorj, în contradictoriu cu intimații Ș. C. D. și Ș. O. A., domiciliați în Tg-J., ., ., ., ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 24.09.2013 la Tribunalul Gorj.

Președinte,Grefier,

D. P. E. C.

Red. D.P.

Tehnored. E.C.

2 ex./ 27 Septembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecată. Art.278 ind.1 C.p.p.. Sentința nr. 264/2013. Tribunalul GORJ