Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 156/2013. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 156/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 07-08-2013 în dosarul nr. 4842/1748/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV- SECȚIA PENALĂ
DECIZIA NR.156/R
Ședința publică din data de: 07.08.2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE – G. C.
JUDECĂTOR – P. R.
JUDECĂTOR – D. A.
GREFIER – F. C. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror R. L..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de recurentul inculpat L. F. împotriva încheierii din data de 02.08.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-inculpatL. F. personal, în stare de arest și asistat de apărător ales-avocat C. M., conform împuternicirii avocațiale nr._/2013 atașată la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care expune pe scurt obiectul cauzei-cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 und.2 C.p.p.) și stadiul procesual – recurs, după care:
Nefiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Tribunalul acorda cuvântul in dezbaterea recursului, conform art._ Cpp.
Apărătorul ales al recurentului-inculpatL. F., avocat C. M., având cuvântul, solicită admiterea recursului formulat de inculpat împotriva încheierii pronunțate de Judecătoria Cornetu, casarea încheierii recurate și, in consecinta, admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, astfel cum a fost formulată.
Arată că Judecătoria Cornetu a analizat în mod superficial cererea de liberare provizorie formulată de inculpat si nu a analizat dacă există probe sau date certe din care să rezulte că inculpatul ar încerca să săvârșească alte infracțiuni. În opinia apărării, în dosarul cauzei nu există probe care să conducă la concluzia că inculpatul ar încerca sa influențeze buna desfășurare a procesului penal și nu există date că ar încerca să influențeze vreuna dintre părți.
De asemenea, arată că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea a două fapte penale, pentru prima faptă, care a avut loc la data de 25.03.2013, inculpatul deține acte doveditoare a faptului că el se afla in Germania la acea dată, iar în legătură cu a doua faptă, a făcut greșeala să cumpere un bun despre care nu știa că este furat.
Menționează că inculpatul, când a formulat această cerere de liberare provizorie, și-a luat obligația că se va prezenta in fața organelor de cercetare penală și va ajuta organele de urmărire penală la identificarea celorlalte persoane care sunt vinovate.
În susținerea detaliată a aspectelor învederate, depune motive de recurs.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de către recurentul-inculpat L. F., considerând încheierea din data de 02.08.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu ca fiind legală și temeinică. Apreciază că temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă la acest moment procesual raportat la numărul faptelor, valoarea prejudiciului și modul de săvârșire a infracțiunilor, iar perioada petrecută în starea de arest preventiv a inculpatului nu poate fi considerată ca fiind nerezonabila.
Recurentul-inculpat L. F. având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar și judecarea sa în stare de libertate, menționând că se va prezenta în fața organelor de cercetare și în fața instanței de câte ori va fi necesar.
S-au declarat dezbaterile închise, după care:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 02.08.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul penal nr._, s-au dispus următoarele: în baza art. 1608a alin. 6 Cod procedură penală s-a respins cererea privind liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului L. F., ca neîntemeiată.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român.
Pentru a pronunța această încheiere judecătorul a reținut următoarele:
La data de 24.07.2013, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, sub nr._, cererea formulată de inculpatul L. F. prin care a solicitat instanței să dispună liberarea provizorie sub control judiciar a acestuia.
În motivarea cererii, s-a arătat că sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 1602 alin. 1 Cod procedură penală, neexistând niciun fel de probe din care să rezulte în mod necesar privarea de libertate a inculpatului, nu există indicii că acesta ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți sau prin alterarea sau distrugerea unor mijloace de probă.
La termenul fixat de către instanță pentru soluționarea cererii, respectiv 02.08.2013 inculpatul și-a însusit cererea formulată de avocatul său și a declarat că are cunoștintă de cazurile în care, potrivit legii, se dispune revocarea liberării provizorii sub control judiciar.
Asupra admisibilității în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța a apreciat-o ca întemeiată, pentru următoarele considerente:
Condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sunt cele cuprinse în art. 1606 Cod procedură penală și care fac parte din dispozițiile comune ale cap. 3 din secțiunea V a titlului IV din Codul de procedură penală.
De regulă, o cerere poate fi inadmisibilă ori de câte ori nu este obiectiv încuviințată de lege, când lipsește legitimitatea subiectivă a celui care o folosește sau atunci când, din datele cauzei, rezultă inutilitatea ei funcțională în sensul că nu poate produce efectele pe care legea a înțeles să i le atribuie în cazul respectiv.
În speță, cererea de liberare provizorie sub control judiciar este obiectiv încuviințată de lege, persoana care a invocat-o este una din persoanele cărora legea le conferă beneficiul acesteia (art. 1606 Cod procedură penală), cererea are pertinență funcțională, întrucât poate conduce la satisfacerea intereselor părții, aceasta neputând fi inadmisibilă, deoarece toate cerințele legale care creează limitele admisibilității sunt satisfăcute.
Analizând actele și lucrările din dosarul de fond, instanța a reținut următoarele:
Prin încheierea nr. 66/R din data de 07.02.2013 pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Ilfov a admis recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Cornetu împotriva încheierii din data de 04.07.2013 și a dispus arestarea preventivă a inculpatului L. F. pe o durată de 29 de zile, începând cu data punerii în executare a acestei măsuri, apreciindu-se că în cauză sunt indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpat a unei infracțiuni de complicitate la furt calificat și complicitate la infracțiunea de violare de domiciliu fapte prev. și ped. în art. 26 rap. la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) și lit. i), și art. 26 rap. la art. 192 alin. (1) și alin. (2) din C.pen., și o infracțiune de furt calificat, faptă prev. și ped în art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) și lit. i), cu aplicarea art. 33 lit. a), din C.pen.
În sarcina inculpatului s-a reținut că:
- la data de 25.03.2013 a asigurat paza locului faptei, in timp ce persoane ramase neidentificate au patruns prin fortarea unei ferestre in apartamentul partii vatamate T. N. G. situat in Popesti Leordeni, jud. Ilfov, de unde au sustras sumele de 1000 euro si 500 lei;
- in noaptea de 03/04.07.2013 a patruns impreuna cu persoane ramase neidentificate, prin fortarea unei ferestre in locuinta partii vatamate C. A. I. situata in P., ., jud.Ilfov, de unde a sustras un frigider marca Zanussi, cuptor electric, o masina de spalat rufe si mai multe scule folosite in constructii cauzand un prejudiciu de 12.000 lei.
Instanța a constatat că,fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală privind limitele de pedeapsă a infracțiunilor cu privire la care se face cercetări și existența pericolului concret pentru ordinea publică prin lăsarea inculpatului în libertate, luând în considerare împrejurările în care este suspectat inculpatul a fi comis infracțiunile (prin pătrunderea/complicitate la în spațiul privat al unei persoane, a asigurat paza, în timpul nopții), gravitatea deosebită a faptelor bănuit că ar fi fost comise, modalitatea concretă în care se presupune că inculpatul ar fi acționat (după o înțelegere prealabilă, în timpul zilei și al nopții, pătrunzând/asigurând pătrunderea în locuința părții vătămate pentru a sustrage bunuri), natura relațiilor sociale lezate (relațiile sociale care implică respectarea patrimoniului persoanei și a spațiunlui său privat), gradul ridicat de pericol social concret al infracțiunilor imputate inculpatului, impactul negativ puternic indus în cadrul comunității de comiterea unor astfel de fapte, urmările efectiv produse și circumstanțele personale ale acestuia.
Deliberând asupra temeiniciei cererii formulate de inculpatul L. F., instanța a constatat ca aceasta este neîntemeiatăpentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1602 alin. 1 Cod procedură penală liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii care nu depășește 18 ani și nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Astfel, din interpretarea textului invocat, se poate observa că liberarea provizorie sub control judiciar reprezintă o vocație, nu un drept pentru inculpat, și îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de liberare provizorie nu atrage în mod automat admiterea pe fond a cererii, concluzie susținută de prev.art.1608a Cod procedură penală care fac referire la verificarea de către instanță a temeiniciei cererii.
La analiza cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța va avea în vedere, pe lângă îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de dispozițiile legale care guvernează această instituție, atât natura și gravitatea faptelor pentru care inculpatul este cercetat, cât și împrejurarea dacă mai subzistă sau nu temeiurile inițiale ale arestării preventive a inculpatului, în contextul circumstanțelor sale personale și în ce măsură liberarea provizorie cu instituirea unor obligații în sarcina acestuia, poate să asigure scopul măsurilor preventive prev. de art. 136 Cod procedură penală.
Din această perspectivă, instanța a constatat că punerea în libertate a inculpatului prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică- având în vedere natura infracțiunilor de care este bănuit a o fi comis și de împrejurările concrete în care se reține că acestea ar fi fost săvârșite, așa cum au fost reținute de instanța care a luat măsura arestării preventive.
Soluția este în acord cu dipozitiile art. 5 par. 3 din CEDO potrivit cărora orice persoană arestată sau deținută în condițiile prev. de par. 1 lit. c al aceluiasi articol are dreptul sa fie judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii; această ultima teză însă este aplicabilă în măsura în care durata arestării a depășit un termen rezonabil și nu mai subzistă cazurile pentru care s-a apreciat că este necesară privarea de libertate a inculpatului.
Or, astfel cum s-a apreciat mai sus, starea de pericol pentru ordine publică subzistă, iar termenul în care inculpatul a fost în stare de detenție (respectiv din data de 08.07.2013) raportat la circumstanțele faptelor și la cele personale, nu poate fi considerat unul nerezonabil la acest moment procesual.
Mai mult decât atât, având în vedere temeiul în baza căruia s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului – art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală și data luării acestei măsuri, nu se poate considera că pericolul concret pentru ordinea publică a dispărut în această perioadă, garanțiile de ordin personal prezentate de inculpat odată cu judecarea prezentei cereri (angajamentul că va respecta dispozițiile instanței și dorința de a fi alături de familie) și obligațiile prevăzute în art. 1602 Cod procedură penală, ce s-ar putea stabili în sarcina acestuia, nefiind în măsură a înlătura pericolul public concret pentru ordinea publică evaluat la data de 08.07.2013 odată cu luarea măsurii arestării preventive când de altfel s-au avut în vedere inclusiv circumstanțele personale ale inculpatului prezentate astăzi în susținerea cererii.
În legătură cu necesitatea lăsării în libertate a inculpatului, invocată de apărătorul ales, având în vedere că inculpatul are o locuință stabilă, o familie și este singurul întreținător al acesteia, instanța a reținut că aceste aspecte nu sunt în măsură să atenueze gravitatea circumstanțelor reale de comitere a faptelor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, iar protejarea valorilor sociale de interes general, a ordinii publice, prevalează în acest caz asupra regulii respectării libertății individuale și intereselor de natură personală ale inculpatului.
Judecătoria a constatat existența unui echilibru între protejarea interesul general privind buna desfășurare a procesului penal și cel individual al inculpatului privind protejarea libertății (cauza Letellier c. Franței).
Față de cele de mai sus, în baza art. 1608a alin. 6 Cod procedură penală a respins cererea privind liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului L. F., ca neîntemeiată.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul L. F., recurs înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Penală sub nr._ la data de 06.08.2013.
Examinând încheierea recurată, față de motivele invocate și din oficiu, conform art.3856 Cod procedură penală, Tribunalul constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, Tribunalul reține că, raportat la imprejurarile si modul de desfasurare a activitatii infractionale, cu siguranta gravitatea faptelor si limitele de pedeapsa prevazute de lege nu pot constitui singurele temeiuri de apreciere asupra pericolului social pentru ordinea publica; asa cum s-a statuat in mod constant in Jurisprudenta CEDO, masura arestarii preventive este o masura exceptionala, astfel ca luarea, ca si mentinerea ei, trebuie dispuse doar in cazuri temeinic justificate, însă prezervarea ordinii publice este apreciata ca un element pertinent si suficient pentru privarea de libertate a unei persoane, daca se bazează pe fapte de natura sa arate ca eliberarea respectivei persoane ar tulbura in mod real ordinea publica.
Tribunalul constata că este adevărat ca pericolul pentru ordinea publica nu se confunda cu pericolul social ca trasatura esentiala a infractiunii, dar aceasta nu înseamna ca in aprecierea pericolului pentru ordinea publica trebuie facuta abstractie de gravitatea faptei, sub acest aspect Tribunalul constatând ca in speta existenta pericolului public rezulta si din pericolul social al infractiunilor pentru care este cercetat inculpatul, caracterul deosebit de grav al acestora, avandu-se totodata in vedere reactia publica la comiterea unei astfel de infractiuni si posibilitatea comiterii unor fapte asemanatoare de catre alte persoane in lipsa unei reactii ferme fata de cei banuiti ca fiind autori ai unor asemenea fapte.
Prin urmare, Tribunalul apreciaza că la stabilirea pericolului public trebuie avute in vedere datele referitoare la fapte, date care in speta sunt de natura a crea un sentiment de insecuritate, credinta ca justitia nu actioneaza indeajuns impotriva infractionalitatii, in lipsa luarii, respectiv mentinerii masurii arestarii preventive.
Astfel, Tribunalul retine că rezulta fara echivoc ca lipsa de reactie a autoritatilor ar echivala cu o incurajare tacita la savarsirea altor fapte similare cu consecinta scaderii increderii populatiei in capacitatea de protectie a statului, ceea ce inevitabil ar duce la tulburarea starii de normalitate denumita de legiuitor ordine publica.
În acest context Tribunalul nu considera oportună liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului, nici una dintre constrângerile prevăzute de art. 1602 al. 3 și 31 Cod procedură penală neputând preveni riscul comiterii unor fapte similare de către acesta.
F. de cele ce preced, constantand ca solutia pronuntata de instanta de fond este legala si temeinica, Tribunalul va respinge recursul ca nefondat, facand totodata aplicarea disp.art.192 alin.2 Cpp.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat L. F. (fiul lui M. și C., născut la data de 09.09.1989, în Bucuresti, domiciliat în oraș P., ., județ Ilfov, CNP_, arestat in baza MAP nr.18/R/08.07.2013 emis de Tribunalul Ilfov, detinut in arestul Sectiei 5 Politie) împotriva încheierii din data de 02.08.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul penal nr._ .
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat(în contul pentru Tribunalul Ilfov - RO16TREZ4225032XXX001018 deschis la Direcția de Trezorerie B., Cod fiscal_).
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 07.08.2013
P., JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. C. P. R. D. A.
GREFIER,
F. C. M.
Red. și tehnored. Jud.P.R. /13.09.2013
Jud. Cornetu/ jud. M.N.C.
| ← Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p..... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 195/2013.... → |
|---|
