Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 278/2013. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 278/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 23-12-2013 în dosarul nr. 6107/1748/2013/a4

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV-SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 278 R

Ședința publică de la 23.12.2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE P. R.

JUDECĂTOR J. C.

JUDECĂTOR O. E. M.

GREFIER A. M.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror G. F. .

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect recursurile declarate de recurenții inculpați L. R. C., L. M. și L. A. C. impotriva incheierii din data de 20.12.2013 pronuntate de Judecatoria Cornetu in dosarul nr._ 13.

La apelul nominal făcut în ședința publică a raspuns inculpatul L. R. C. și L. M., aflați in stare de arest preventiv si asistați de aparator desemnat din oficiu, av.Prostebi A. care depune delegatia nr._/2013 la dosar și inculpatul L. A. C., aflat in stare de arest preventiv si asistat de aparator desemnat din oficiu, av. P. D. care depune la dosar delegația nr._/2013.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează ca procedura de citare este legal îndeplinita, după care:

Nefiind cereri de formulat sau exceptii de invocat, Tribunalul acorda cuvântul în dezbaterea recursului, potrivit art._ C.p.p.

Aparatorul inculpatilor L. R. C. și L. M., avand cuvantul, solicita admiterea recursurilor declarate impotriva incheierii pronuntate de Judecatoria Cornetu, revocarea masurii arestarii preventive si judecarea inculpatilor in stare de libertate. A aratat ca inculpatii au recunoscut faptele retinute in sarcina lor, iar pentru o parte dintre aceste fapte, partea vătămată și-a retras plângerea. De asemenea, arata ca nu exista probe ca odata lasati in libertate vor incerca sa zadarniceasca bunul mers al procesului penal.

Aparatorul inculpatului L. A. C., avand cuvantul, solicita admiterea recursurilor declarate impotriva incheierii pronuntate de Judecatoria Cornetu, casarea încheierii recurate cu consecința revocării masurii arestarii preventive si judecarea inculpatilor in stare de libertate, apreciind că nu mai subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la luarea acestei măsuri și nici nu au apărut temeiuri noi. În acest sens, a arătat că Ministerul Public a emis rechizitoriul, inculpații au fost trimiși în judecată, astfel că nu există riscul ca odata lasati in libertate, să influențeze bunul mers al procesului penal.

Reprezentantul Ministerului Public, avand cuvantul, solicita respingerea recursurilor declarate de catre inculpati ca nefondate, apreciind că încheierea Judecătoriei Cornetu este legală și temeinică și că motivele care au determinat arestarea preventivă nu au încetat, subzistă și la acest moment procesual și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților. De asemenea, a apreciat că față de circumstanțele reale a faptelor de a căror comitere sunt suspectați inculpații L. M., L. R. C. și L. A. C. și de cele personale ale acestuia, așa cum au fost reținute de către instanță la momentul luării măsurii arestării preventive, față de reacția negativă a opiniei publice la săvârșirea unor fapte de o natură atât de gravă, față de pericolul de repetarea a faptelor de natura celor pentru care sunt cercetați inculpații, se impune menținerea măsurii arestării preventive.

Recurentul-inculpat L. R. C., avand ultimul cuvant, solicita judecarea in stare de libertate, aratand ca are o familie, are copii minori în întreținere, iar sotia sa nu are un loc de munca.

Recurentul-inculpat L. M., avand ultimul cuvant, solicita judecarea in stare de libertate, arătând că se va prezenta ori de câte ori va fi chemat.

Recurentul-inculpat L. A. C., avand ultimul cuvant, solicita judecarea in stare de libertate, arătând că se va prezenta în fața instanței când va fi chemat.

S-au declarat dezbaterile inchise, dupa care:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin incheierea penala din data de 20.12.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul penal nr._ 13, s-au dispus următoarele:

În baza art. 3002 cu referire la art. 160b alin. 3 C.pr.pen s-a menținut arestarea preventivă a inculpaților L. R. C., L. M. și L. A. C. .

S-au respins cererile apărătorilor inculpaților privind revocarea măsurii arestării preventive.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 25.09.2013, pe rolul Judecătoriei Cornetu a fost înregistrat sub nr._ 13 dosarul nr. 4211/P/2013 al Parchetului de pe lânga Judecătoria Cornetu, prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților L. R. C., zis „R.” sub aspectul săvârșirii infractiunilor de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 1 și 2 C. pen, distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a) C. pen, vătămare corporală gravă, prev. de art. 182 alin. 1 C. pen (parte vătămată L. I.), lovirea sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 2 C. pen. (parte vătămată L. F.), infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, acestea cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. precum și a infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a) C. pen. toate cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen; L. M. sub aspectul săvârșirii infractiunilor de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 1 și 2 C. pen, distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a) C. pen, infracțiunii prev. de art. 2 alin. 1 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, acestea cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. precum și a infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a) C. pen. toate cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen. și L. A. C., zis „A.” sub aspectul săvârșirii infractiunilor de violare de domiciliu, prev. de art. 192 alin. 1 și 2 C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a) C. pen, distrugere, prev. de art. 217 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a) C. pen. și art. 37 alin. 1 lit. a) C. pen, lovirea sau alte violențe, prev. de art. 180 alin. 2 C. pen. cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. a) C. pen. (parte vătămată L. F.), acestea cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. precum și a infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1 C. pen. cu aplicarea art. 75 alin. 1 lit. a) C. pen. și art. 37 alin. 1 lit. a) C. pen toate cu aplicarea art. 33 lit. b) C. pen.

Situația de fapt reținută prin rechizitoriu arată că în noaptea de 01/02.08.2013, în jurul orelor 23,23, inculpații L. R. C., zis „R.” (înarmat cu o bâtă de baseball), L. A. C., zis „A.” și L. M. (înarmat cu un cuțit) au pătruns, fără drept, în curtea imobilului situat în com Jilava, ., jud. Ilfov, ce aparține părții vătămate L. I. unde au provocat distrugeri la ușa principală de acces și la geamurile imobilului și i-au agresat fizic pe numiții L. I., L. F. și Misi I. provocându-le leziuni corporale (70-80 zile îngrijiri medicale pentru vindecare – p. văt. L. I. și 12-14 zile îngrijiri medicale pentru vindecare – p. văt. L. F.) – agresiunile având loc atât în cursul imobilului cât și pe stradă – și producând totodată scandal public și tulburând liniștea și ordine publică.

În cadrul acestui dosar penal, prin încheierea din 02.08.2013 a Judecătoriei Cornetu a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu și s-a dispus arestarea preventiva a inculpaților L. R. C., zis „R.”, L. A. C., zis „A.” și L. M. în temeiul art. 148 lit. f) C.pr.pen pe o durata de pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 02.08.2013 până la data de 31.08.2013 inclusiv (f. 12-15, dosar fond). Măsura a fost prelungită prin încheierea din data de 29.08.2013 pe o durată de 30 de zile de la_.2013 până la data de 30.09.2013 inclusiv.

În motivare, instanța a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile art 143 C.pr.pen, existând indicii care justificapresupunerea rezonabilăîn sensul că inculpații ar fi comis infracțiunile de ultraj contra bunelor moravuri, violare de domiciliu, vătămare corporală gravă, lovire sau alte violențe și distrugere pentru care sunt cercetați. S-a mai arătat că indiciile temeinice în sensul art. 681 C.pr.pen. ale săvârșirii de către inculpați a infracțiunilor imputate există, ele decurgând din materialul probator administrat în cauză, respectiv: proces verbal de sesizare din oficiu (f. 41) ; plângere si declarații părți vătămate Misi I. (f. 42-47), L. I. (f. 48-52), L. F. (f. 53-57); proces verbal de cercetare la fata locului însoțit de planșa fotografică (f. 58-86); declarații inculpați (f. 87-117), declarații martori B. M. A. (f. 118, 119), B. A. I. (f. 120, 121), R. A. (f. 122, 123), M. M. A. (f. 124, 125), B. I. A. (f. 126-129); act dovada prezentare la spital (f. 130); fise de cazier judiciar ale inculpaților (f. 133-139) ; acte medicale ale părților vătămate (f. 145-149) ; certificate medico-legale (f. 154-156), declarații inculpați date cu ocazia soluționării propunerii de arestare preventivă, ordonanțe de reținere, soluțiile date de instanța de control judiciar și încheierile prin care s-a dispus luarea măsurii arestării preventive și prelungirea acesteia, mandatele de arestare preventivă (f. 157-181), ordonanță de schimbare a încadrării juridice și declarațiile inculpaților (f. 182-191), procese verbale de prezentare a materialului de urmărire penală (f. 190-197). Prin urmare, mijloacele de probă administrate de la data începerii urmăririi penale și până la data sesizării instanței prin referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive justifică reținerea presupunerii rezonabile conform căreia inculpatul ar fi participat la actele infracționale sub aspectul cărora este cercetat.

De asemenea, instanța a constatat că este incident cu privire la inculpați cazul prevăzut de art. 148 alin.1 lit. f) Cod procedură penală – respectiv există date că inculpații au comis fapte pentru care legea prevede pedeapsa mai mare de 4 ani închisoare și există probe certe că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică având în vedere și perseverența infracțională a inculpaților L. M. (f. 136, d.u.p), acesta săvârșind anterior mai multe fapte de violență, respectiv ultraj și distrugere pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii, precum și mai multe infracțiuni la regimul circulației, iar inc. L. R. C. a fost de asemenea condamnat pentru o infracțiune de distrugere și ultraj contra bunelor moravuri, săvârșind faptele pentru care este cercetat în stare de recidivă mare postcondamnatorie în raport de dispozițiile sentinței penale nr. 1215/11.06.2010 a Judecătoriei Sectorului 4 București prin care a fost condamnat la pedeapsa concurentă de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 81-82 C. pen.

Verificând din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive, instanța a considerat că măsura este legală și temeinică și că motivele care au determinat arestarea preventivă nu au încetat, subzistă și la acest moment procesual și impun în continuare privarea de libertate a inculpaților.

Astfel, instanța a constatat că față de circumstanțele reale a faptelor de a căror comitere sunt suspectați inculpații L. M., L. R. C. și L. A. C. și de cele personale ale acestuia, așa cum au fost reținute de către instanță la momentul luării măsurii arestării preventive, față de reacția negativă a opiniei publice la săvârșirea unor fapte de o natură atât de gravă, față de pericolul de repetarea a faptelor de natura celor pentru care sunt cercetați inculpații, se impune menținerea măsurii arestării preventive.

În urma analizării posibilității luării față de inculpat a altor măsuri preventive, ținând seama de împrejurarea că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive nu au încetat, apreciind caracterul necesar al măsurii pentru interesul bunei desfășurări a procesului penal, cercetarea judecătorească nefiind începută în cauză și caracterul proporțional al măsurii cu gravitatea acuzației penale formulate împotriva inculpaților și cu scopul urmărit, existența în continuare a pericolului de repetare a faptelor de natura celor față de care se efectuează cercetări, instanța a constatat caracterul insuficient al altor măsuri privative de drepturi față de circumstanțele cauzei în acest stadiu procesual, fapt pentru care a respins cererile de revocare sau înlocuire a măsurii arestării preventive formulate de către avocatul ales al inculpaților.

Astfel, raportat la circumstanțele speciale ale cauzei (atât reale cât și personale - mai sus arătate), la faptul că starea de detenție în care se află inculpații are în continuare un caracter rezonabil (organul de urmărire penală a depus diligențe pentru a asigura desfășurarea urmăririi penale cu celeritate raportat la complexitatea cauzei, astfel că de la data luării măsurii privative de libertate cu privire la inculpați (02.08.2013,), până la acest termen (15.11.2013), au trecut 3 luni, la modalitatea în care se reține că ar fi fost săvârșite faptele penale și la atingerea adusă valorilor sociale presupus a fi fost încălcate de către inculpați, instanța a constatat că interesul general prevalează în acest caz asupra regulii respectării libertății individuale, fără a afecta în niciun mod prezumția de nevinovăție, fapt pentru care a dispus menținerea măsurii arestării preventive cu privire la inculpații L. R. C., zis „R.”, L. A. C., zis „A.” și L. M..

Împotriva acestei incheieri au declarat recurs L. R. C., L. M. și L. A. C. recurs înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov.

Examinând încheierea recurată, față de motivele invocate si din oficiu, conform art. 385/6 Cod procedura penala, Tribunalul constata că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Astfel, analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul constata că indiciile temeinice, în sensul art. 68/1 Cod procedura penala, avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive, indicii de natură să formeze presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele pentru care sunt trimiși în judecata nu au fost infirmate până în prezent. Contrar celor menționate de inculpatul L. A. C. în ultimul cuvânt acordat, că nu a participat la faptele de care este acuzat, din analiza mijloacelor de probă administrate se constată că sunt indicii că inculpatul ar fi comis faptele de care este acuzat aspect ce rezultă din:

- Proces verbal din 01.08.2013 din care rezultă că lucrătorii de poliție au fost sesizați cu privire la un incident ce a avut loc pe ., in .. Ajunși la fața locului au fost identificați numiții L. F. și L. I. care prezentau lovituri în zona capului precum și L. R. C., L. M. și L. A. C. însoțiți de familiile acestora, care proferau injurii către familia L., motiv pentru care s-a solicitat sprijinul SIR Ilfov pentru calmarea spiritelor.

- Declarație parte vătămată Misi I. din care rezultă că în data de 01.08.2013, orele 23.00, în timp ce se afla pe . Jilava în curtea imobilului nr 45 a fost agresată fizic de către numiții numiții L. M., L. R. și L. A. C.

- Proces verbal de consemnare a plângerii orale L. I. din care rezultă că în data de 01.08.2013 în jurul orei 22.30 L. A. l-a lovit cu o bâtă în zona capului și a căzut pierzându-și cunoștința.

- Proces verbal de consemnare a plângerii orale a numitului L. F. din care rezultă că în data de 01.08.2013 în jurul orei 22.30 s-a prezentat la domiciliul său vecinul L. R., iar pe fondul unei discuții contradictorii acesta a început să-l lovească cu pumnii iar L. A. l-a lovit cu pumnul în zona capului. De asemenea, L. A. și R. l-au lovit pe L. F. cu pumnii și o bâtă din lemn până când a căzut.

- Proces verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșe fotografice din care rezultă aspecte fixate și urme ridicate cu ocazia efectuării cercetării la fața locului efectuată la data de 02.08.2013

- Declarație martoră B. M. A. din care rezultă că L. A. l-a lovit în cap pe numitul L. F.

- Declarație martorBurlan A. din care rezultă că a văzut cum în locuința familiei L. numiții L. R., L. M. și L. A. îl lovea pe L. F. cu ce aveau în mână

- Declarați martor Rătoi N. din care rezultă că în data de 01.08.2013, în timp ce se afla în fața porții a văzut cum L. M., L. R. și L. A. au intrat în imobilul aparținând numitului L. F. și au început să îl lovească iar când acesta a ieșit din curte pentru a cere ajutor L. A. a luat un scaun și l-a lovit în cap pe L. F., pe soția acestuia lovind-o cu pumnul in stomac și peste fața, acesta fiind foarte violent începând să arunce cu pietre în persoanele care se aflau în stradă în acel moment.

- Certificate medico legale privind pe numiții L. I. și L. F.

Se constată, de asemenea, că pedeapsa prevăzută de lege, pentru infracțiunile de care sunt acuzați inculpații, este închisoarea mai mare de 4 ani, iar natura și gravitatea faptelor, împrejurarea și modalitatea în care se reține că ar fi fost comise relevă pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar putea produce lăsarea acestora în libertate.

În atare situație, măsura menținerii măsurii arestării preventive apare ca o reacție firească a autorităților față de întreg contextul infracțional evaluat atât prin prisma circumstanțelor reale cât și cele personale, în vederea restabilirii raporturilor juridice de securitate în rândul comunității în care inculpatul trăiește.

Mai reține Tribunalul că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, nefiind întrunite exigențele art. 139 alin. 1 Cod procedura penala, astfel încât nu se impune, în prezent, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.

Față de cele reținute, se constata, că temeiurile care au determinat arestarea inițială nu s-au schimbat și nu au încetat, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpaților, conf. art. 300/2 Cod proc. pen. rap.la art.160/b al. 1 și 3 Cod procedură penală, art. 160/h alin. 3 teza finala Cod procedura penala.

Totodată, instanța reține că măsura arestării preventive nu a depășit o durată rezonabilă raportat atât la intervalul de timp de la luarea măsurii arestării preventive cât și la complexitatea cauzei și la atitudinea organelor judiciare care au desfășurat în mod continuu activități specifice, nefiind constatate perioade de inactivitate în derularea procedurilor.

Astfel, raportat la circumstanțele speciale ale cauzei, la faptul că starea de detenție în care se află inculpații, are în continuare un caracter rezonabil, la modalitatea în care se reține că ar fi fost săvârșite faptele penale și la atingerea adusă valorilor sociale presupus a fi fost încălcată, instanța constată că interesul general prevalează în acest caz asupra regulii respectării libertății individuale, fără a afecta în nici un mod prezumția de nevinovăție, fapt pentru care va respinge recursurile ca fiind nefondate.

In consecință, potrivit art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod pr.pen. Tribunalul va respinge recursurile ca nefondate iar în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va obliga pe recurenții inculpați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

` PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385 ind.15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenții inculpați L. R. C. (fiul lui N. și A., născut la data de 23.02.1981, în Bucuresti, CNP_, arestat în baza MAP nr. 50/02.08.2013 emis de Judecătoria Cornetu), L. M. (fiul lui N. și A., născut la data de 31.07.1976, în Jilava, jud. Ilfov, CNP_, arestat în baza MAP nr. 49/02.08.2013 emis de Judecătoria Cornetu) și L. A. C. (fiul lui N. și A., născut la data de 10.07.1983 în Bucuresti, CNP_, arestat în baza MAP nr. 51/02.08.2013 emis de Judecătoria Cornetu), toți inculpații deținuți la Penitenciarul București-Rahova).

In temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedura penala obligă pe recurenții inculpați L. R. C., L. M., L. A. C. la plata sumei de 200 de lei fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat, care se vor achita în contul pentru Tribunalul Ilfov - RO16TREZ4225032XXX001018 deschis la Direcția de Trezorerie B. - Cod fiscal_. Onorariul apărătorilor din oficiu se avansează din fondurile MJ în favoarea Baroului Ilfov.

Definitiva.

Pronuntata in sedinta publica, astazi, 23.12.2013.

P., JUDECATOR, JUDECATOR,

P. R. J. C. O. E. M.

GREFIER,

A. M.

Red. și tehnored. jud.C.J../06.01.2014/2 ex.

Jud. Cornetu / jud.N.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 278/2013. Tribunalul ILFOV