Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 121/2015. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 121/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 792/93/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV - SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 121/F

Ședința publică din data de 28.05.2015

Tribunalul constituit din :

PREȘEDINTE - R. P.

GREFIER - M. C. I.

M. P. – P. de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror G. F..

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestație la executare formulată de contestatorul-condamnat A. R. G..

Potrivit art. 369 alin. 1 Cod procedură penală, ședința de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.

La apelul nominal făcut în ședința publică s-a prezentat contestatorul-condamnat A. R. G. personal, aflat în stare de deținere la Penitenciarul București - Rahova și asistat de apărător desemnat din oficiu - avocat D. F., cu delegația pentru asistență juridică obligatorie . nr._/2015 depusă la fila 27 dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Tribunalul invocă din oficiu excepția necompetenței materiale și declinarea competentei de solutionare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, arată că nu se opune declinării competenței de solutionare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, având în vedere că această instanță a aplicat sporul de 1/3 în mod greșit.

Apărătorul din oficiu al contestatorului-condamnat A. R. G., având cuvântul, solicită admiterea excepției necompetenței materiale a Tribunalului Ilfov.

Contestatorul–condamnat A. R. G., având ultimul cuvânt, nu se opune declinării cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Tribunalul declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov – Secția Penală la data de 27.03.2015 sub nr._, contestatorul-condamnat A. R. G. a formulat contestație la executare cu privire la pedeapsa de 4 ani și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 28/26.04.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Penală în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 232/A/05.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II a Penală.

În motivare, petentul a arătat în esență că decizia penala nr.232/05.03.2014 pronuntata de Curtea de Apel București – Sectia a II-a Penala este nelegala, din cauza faptului ca instanta de judecata a făcut o aplicare eronata a noilor dispozitii legale vizand concursul de infractiuni. D. urmare, petentului i s-a aplicat un spor de 1 an si 10 luni, in loc de 1 an si 6 luni.

Cererea nu a fost motivată în drept.

Au fost solicitate și atașate la dosarul cauzei copia cazierului judiciar (fila 19 dosar) și copia MEPI nr. 1524/02.07.2014 (filele 25 - 26 dosar).

La termenul de judecata din data de 28.05.2015, Tribunalul a invocat din oficiu exceptia necompetentei materiale a instantei de judecata, pe care urmeaza sa o admita pentru urmatoarele considerente:

Prin sentința penală nr. 28/26.04.2014 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Penală, în dosarul nr._, definitivă prin decizia penală nr. 232/A/05.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II a Penală, s-au dispus următoarele:

În baza art. 386 Cod procedură penală s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului A. R. G. din cea prevăzută de art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 290 Cod penal ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) Cod penal în cea prevăzută de art. 244 alin. 1 și alin. 2 din Noul Cod penal, art. 322 din Noul Cod penal cu aplicarea art. 5 din Noul Cod penal și art. 38 din Noul Cod penal.

În baza art. 244 alin. 1 și alin. 2 din Noul Cod penal cu aplic. art. 5 din Noul Cod penal a condamnat inculpatul A. R. G. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă agravată (în dauna părții vătămate .).

În baza art. 244 alin. 1 și alin. 2 din Noul Cod penal cu aplic. art. 5 din Noul Cod penal a condamnat inculpatul A. R. G. la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă agravată (în dauna părții vătămate S.C. GLACIAL PROD S.R.L).

În baza art. 322 din Noul Cod penal a condamnat inculpatul A. R. G. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii fals în înscrisuri sub semnătură privată.

În baza art. 38 și art. 39 lit. b) din Noul Cod penal a aplicat pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, sporită cu 1 an și 10 luni, inculpatul executând pedeapsa de 4 ani și 10 luni închisoare.

S-a dedus perioada executată de la 15.10.2013 la zi.

A fost anulat MEPI nr. 72/21.05.2013 al Tribunalului Ilfov și s-a dispus emiterea unui nou mandat.

Prin prezenta cerere, petentul solicita reducerea pedepsei aplicate prin decizia penala nr. 232/A/05.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II a Penală, din cauza faptului ca instanta de judecata a făcut o eroare de calcul, drept urmare a aplicarii noilor dispozitii legale care vizeaza concursul de infractiuni.

Prezenta cerere este o contestatie la executare in sensul dispozitiilor art. 598 alin.1 lit.c Cod Procedură Penală, petentul - condamnat invocand o nelamurire cu privire la hotararea ce se executa. Cum aceasta nelamurire privește o dispozitie din hotararea pronuntata in apel, in speta decizia nr. 232/A/05.03.2014, competenta solutionarii prezentei contestatii la executare apartine Curtii de Apel București.

Față de cele expuse, Tribunalul va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansare de stat, inclusiv onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 lei, vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Declină competenta de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansare de stat, inclusiv onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 lei, rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. P. M. C. I.

Pentru grefier aflat in CO semneaza

prim-grefierul Tribunalului Ilfov

Red.și tehnored.jud.P.R./18.08.2015

Tribunalul Ilfov

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 121/2015. Tribunalul ILFOV