Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 291/2015. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 291/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 21-05-2015 în dosarul nr. 7490/4/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV - SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 291/C

Ședința publică din data de 21.05.2015

Tribunalul constituit din :

PREȘEDINTE: G. C.

GREFIER: F. C. M.

M. P. – P. de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror G. F..

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București împotriva sentinței penale nr. 631/09.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._, privind pe intimatul P. N. J..

Potrivit art. 369 alin. 1 C.p.p., ședința de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul - condamnat P. N. J. personal și asistat de apărător desemnat din oficiu - avocat Căliniță C., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2015 atașată la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care expune pe scurt obiectul cauzei – liberare condiționată ( art. 587 NCPP), stadiul procesual – contestație, după care:

La interpelarea Tribunalului dacă sunt cereri prealabile de formulat sau probe de administrat,apărătorul desemnat din oficiu al intimatului-condamnat P. N. J., solicită încuviințarea probei cu înscrisuri în circumstanțiere, respectiv o caracterizare eliberată de Penitenciarul Jilava.

Reprezentantul Ministerului P. având cuvântul cu privire la proba cu înscrisuri solicitată de intimat, arată că nu se opune.

Tribunalul, în baza art. 100 C.p.p., încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de intimat, prin apărător desemnat din oficiu, apreciind că este pertinentă, concludentă și utilă cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Tribunalul acordă cuvântul in dezbaterea contestației.

Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, solicită admiterea contestației formulate de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, astfel cum a fost formulată și în scris, și in consecință solicită instanței declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.

Apărătorul desemnat din oficiu al intimatului - condamnat P. N. J., având cuvântul, solicită admiterea contestației formulate de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București împotriva sentinței penale nr. 631/09.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._, în sensul declinării competenței de soluționare in favoarea Judecătoriei Cornetu. Totodată, in cazul in care instanța va respinge contestația formulată privind trimiterea cauzei spre soluționare la Judecătoria Cornetu, solicită insntaței să mențină ca fiind legală și temeinică sentința penală nr. 631/09.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ .

Intimatul - condamnat P. N. J., având ultimul cuvânt, solicită instanței să dispună liberarea sa condiționată, considerând că și-a executat pedeapsa, a participat la numeroase cursuri organizate in cadrul penitenciarului, a participat la programe artistice la Teatru Notara și a desfășurat activități productive. Menționează că a fost . o dată pentru deținerea unor pastile de răceală și, pentru acest motiv, i-a fost amânata cererea de liberare 2 luni. Mai arata că regretă fapta comisă, considerând ca in cazul sau pedeapsa și-a atins scopul și se poate reintegra in societate.

S-au declarat dezbaterile închise, după care:

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra contestației penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 631/09.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._, s-au dispus următoarele:

S-a admis propunerea de liberare condiționată privind pe petentul P. N. J. – fiul lui G. și L., născut la data de 11.01.1974, CNP_, domiciliat în București, ..25, Sector 4.

S-a dispus liberarea condiționată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 820/2013 emis de Judecătoria Sectorului 1 București în baza sentinței penale nr. 472/2013.

S-a pus în vedere condamnatului dispozițiile art. 61 vechiul Cod penal, privind revocarea liberării condiționate.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul pentru asistența juridică din oficiu s-a plătit conform Protocolului încheiat între M. Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România .

Măsura dispusă s-a comunicat administrației locului de deținere a inculpatului.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 17.02.2015, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, sub nr._ propunerea de liberare condiționată privind pe petentul P. N. J..

În procesul-verbal nr. 19.02.2015 întocmit de Comisia de propuneri se reține petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani și 10 luni închisoare prin sentința penală nr. 472/2013 emisă de Judecătoria Sectorului 1 București (mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 820/2013) – pentru săvârșirea infracțiuni de furt calificat. Transformată în zile pedeapsa este egală cu 1036 de zile.

Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuie să execute fracția de 2/3 din pedeapsă, respectiv 690 zile de închisoare.

Comisia a constatat sub acest aspect că deținutul a executat, de 05.03.2013 până la 19.02.2015, 717 zile, a excutat arest preventiv 1 zi, la care se adaugă 39 de zile considerate ca executate pe baza muncii prestate, în total 757 zile câștigate și executate, fiind la a doua analiză a comisiei. (ultima dată discutat la data de 18.12.2014)

Comisia a apreciat că deținutul poate fi liberat condiționat, timpul petrecut în detenție fiind suficient pentru atingerea scopului pedepsei.

Au fost atașate la dosarul cauzei caracterizare, procesul-verbal întocmit de Comisia de propuneri.

Instanța a făcut aplicarea art. 5 NC.p. cu privire la legea penală mai favorabilă și a analizat condițiile impuse de lege pentru acordarea beneficiului liberării condiționate conform legislației anterioare iar nu conform noilor reglementări penale și procesual penale intrate în vigoare la data de 01.02.2014. Analizând condițiile impuse de cele două legi penale succesive pentru acordarea beneficiului liberării condiționate instanța a constatat că legea penală mai favorabilă este cea a Codului Penal anterior, această lege cuprinzând dispoziții mai permisive atât cu privire la cerințele imperative pentru acordarea liberării condiționate cât și cu privire la modul de supraveghere al petentului după ce acesta ar fi fost liberat condiționat.

Analizând prevederile legale în vigoare în materia liberării condiționate, în raport de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanța a retinut că, potrivit art. 59 vechiul C. pen., poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracția de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele penale.

Totodată, conform art. 59 alin.1 și 2 vechiul C. pen., fracția de pedeapsă executată trebuie să fie de 2/3 în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, din care executarea efectivă trebuie să fie de cel puțin jumătate în cazul în care se ține seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate.

Raportând aceste criterii legale la situația petentului condamnat si analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța apreciază că prin executarea fracției obligatorii de pedeapsă, având un total de 757 zile câștigate și executate, petentul condamnat a dobândit vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, urmând ca instanța să aprecieze dacă în funcție de celelalte criterii stabilite de lege este oportună acordarea liberării condiționate.

Astfel, potrivit caracterizării atașate la dosar, condamnatul a participat la activitățile de educație și asistență psihosocială desfășurate la nivelul secției de deținere. A fost selecționat să desfășoare activități productive în interesul locului de deținere și în exterior, în perioada ianuarie – septembrie 2014. Deși a fost sancționat disciplinar o dată pentru deținerea de medicamente, pentru implicarea în cadrul activităților productive și de reintegrare socială a fost recompensat de 6 ori în perioada decembrie 2013 – septembrie 2014 cu suplimentarea dreptului la pachet și a dreptului la vizită.

S-a mai reținut că pe perioada detenției, petentul a menținut permanent legătura cu mediul de suport prin vizitele regulate ale mamei și ale concubinei sale, a efectuat convorbiri telefonice iar din luna decembrie 2014 beneficiază de sprijin material din partea familiei.

Deși petentul este cunoscut cu antecedente penale, instanța apreciază, față de cele arătate anterior, că există premisele că timpul executat a fost suficient pentru reeducarea condamnatului și că acesta, prin participarea activă la programele desfășurate în vederea pregătirii graduale pentru liberare, și-a format o atitudine corectă față de valorile sociale, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, scopul preventiv și educativ al pedepsei fiind atins, iar funcțiile de exemplaritate și eliminare temporară ale pedepsei fiind îndeplinite, astfel încât în viitor să se încadreze într-o viață normală, părăsind câmpul infracțional.

Față de cele reținute mai sus, având în vedere disp. art. 59-60 vechiul C.pen. și considerând că scopul preventiv și educativ al pedepsei este atins, instanța a apreciat că este oportună acordarea beneficiului liberării condiționate, motiv pentru care propunerea a fost admisă și s-a dispus liberarea condiționată a petentului P. N. J., atrăgându-i-se atenția asupra dispozițiilor art. vechiul 61 C.pen., privind cauzele de revocare a liberării condiționate.

În baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, onorariul pentru asistența juridică din oficiu urmând a fi plătit conform Protocolului încheiat între M. Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România.

Măsura dispusă s-a comunicat locului de deținere care este obligată să o aducă la cunoștința inculpatului.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, contestație înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Penală sub nr._ la data de 15.05.2015.

Motivele contestației au vizat nelegalitatea hotărârii pronunțate cu încălcarea competenței teritoriale a altei instanțe, Judecătoria Sectorului 4 București neavând atribuită prin lege competența de a soluționa propunerile/ cererile de liberare condiționată formulate de către deținuții aflați in executarea pedepselor in Penitenciarul Jilava, instanța competentă exclusiv fiind Judecătoria Cornetu, in temeiul disp. art. 587 alin.3 C.p.p., act normativ cu aplicare nelimitata in timp, spre deosebire de disp. art. 3 din OUG NR. 116/2013 care au o aplicabilitate limitată de 6 luni de aplicare.

În dezvoltarea motivului contestației s-a arătat Judecătoria Sectorului 4 București nu are competență teritorială in a soluționa propunerile/ cererile de liberare condiționată formulate de către deținuții aflați in executarea pedepselor in Penitenciarul Jilava și Spitalul Penitenciar Jilava, apreciindu-se că singura insntața competentă fiind Judecătoria Cornetu, instanță în a cărei circumscripție teritorială este arondat prin H.G. nr. 337/1993- Anexa 1 Penitenciarul Jilava aflat in . și care are atribuită competența de a soluționa astfel de cereri prin dispozițiile codului de procedura penală, Legea 254/2013 și Legea 155/2013.

Pentru aceste motive, in baza art. 36 alin.2 C.p.p., art. 587 alin.3 C.p.p. și art. 425 ind.1 alin.7 pct.2 lit.b C.p.p. solicită admiterea contestației formulate, desființarea sentinței penale nr. 631/09.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ și trimiterea cauzei spre soluționare in primă instanță la Judecătoria Cornetu, instanța competentă teritorial.

Examinând sentința contestată, față de motivele invocate și din oficiu, Tribunalul va respinge contestația formulată de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București, pentru următoarele considerente:

Conform art. 4251 al. 1 C.p.p. calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile prezentului articol fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

Tribunalul, analizând dispozițiile care reglementează liberarea condiționată, respectiv art. 587 C.p.p., constată că acestea nu conțin norme care să reglementeze procedura de soluționare a contestației împotriva hotărârii prin care s-a dispus asupra liberării condiționate, astfel încât, în speță, tribunalul va judeca conform procedurii prev. de art. 4251 al. 7 C.p.p.

Conform art. 4251 al. 7 C.p.p. contestația se soluționează prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac, putându-se pronunța una dintre următoarele soluții:

1. respingerea contestației, cu menținerea hotărârii atacate:

a) când contestația este tardivă sau inadmisibilă;

b) când contestația este nefondată;

2. admiterea contestației și:

a) desființarea hotărârii atacate și soluționarea cauzei;

b) desființarea hotărârii atacate și dispunerea rejudecării cauzei de către judecătorul sau completul care a pronunțat-o, atunci când se constată că nu au fost respectate dispozițiile privind citarea.

Din interpretarea literală a acestui text de lege rezultă că, în calea de atac a contestației, tribunalul poate admite contestația și dispune rejudecarea cauzei doar către judecătorul sau completul care a pronunțat-o, iar nu de către un alt judecător sau complet ce ar putea să fie competent teritorial.

Din interpretarea per a contrario a disp. art. 281 al. 1 lit. b C.p.p., conform cărora nerespectarea disp. legale privitoare la competența materială și personală este sancționată cu nulitatea absolută, rezultă că nerespectarea disp. legale privitoare la competența teritorială este sancționată cu nulitatea relativă, care presupune o vătămare, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desființarea actului.

P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 nu a arătat care ar fi vătămarea ce s-a produs condamnatului prin soluționarea cererii sale de către Judecătoria sectorului 4 București și nici tribunalul, în analizarea situației de fapt și de drept, nu a identificat o astfel de vătămare.

Dimpotrivă, cererea de liberare condiționată a fost soluționată de o instanță independentă, cu asigurarea cerințelor de accesibilitate și previzibilitate, Judecătoria Sectorului 4 judecând timp de 15 ani astfel de cereri.

Pentru aceste motive, tribunalul, în baza art.4251 al. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. raportat la art. 587 alin.3 C.p.p. va respinge ca nefondată contestația formulată de P. de pe Judecătoria sectorului 4 București, împotriva sentinței penale nr. 631/09.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ .

Va menține dispozițiile sentinței penale nr. 631/09.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ și va dispune punerea de îndată în libertate (dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză) a condamnatului P. N. J., de sub puterea MEPI nr. 820/2013 emis în baza sentinței penale nr. 472/2013 de Judecătoria Sectorului 1 București.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. Căliniță C., în cuantum de 100 lei, care se avansează din fondul MJ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art.4251 al. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. raportat la art. 587 alin.3 C.p.p. respinge ca nefondată contestația formulată de P. de pe lângă Judecătoria sectorului 4 București, împotriva sentinței penale nr. 631 din data de 09.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ .

Menține dispozițiile sentinței penale nr. 631 din data de 09.03.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ și dispune punerea de îndată în libertate (dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză) a condamnatului P. N. J., de sub puterea MEPI nr. 820/2013 emis în baza sentinței penale nr. 472/2013 de Judecătoria Sectorului 1 București.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia, inclusiv onorariul apărătorului desemnat din oficiu, av. Căliniță C., în cuantum de 100 lei, care se avansează din fondul MJ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21.05.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

G. C. F. C. M.

Red. și tehnored. jud.G.C. /2 ex./02.06.2015

Jud. Sectorului 4 / jud. I.A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 291/2015. Tribunalul ILFOV