Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 159/2015. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 159/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 26-08-2015

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV - SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 159/F

Ședința publică din data de 26.08.2015

PREȘEDINTE: G. C.

GREFIER: F. C. M.

M. P. – P. de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de către procuror N. M. C..

Pe rol pronunțarea cauzei penale privind pe inculpații C. Z. și L. J., trimiși în judecată, prin rechizitoriu nr. 678/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în forma continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal, partea civilă A.N.A.F. – DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ și partea responsabilă civilmente S.C. E. C. S.R.L.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din 06.08.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit termen pentru pronunțarea data de 12.08.2015 și a amânat pronunțarea la data de 26.08.2015 când, în aceeași compunere deliberând, a hotărât următoarele:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 678/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații C. Z. și L. J., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin.1 lit. b din Legea 241/_, cu aplicarea art. 35 alin.1 C.p.

În actul de sesizare s-a reținut că, urmare a controlului operativ efectuat de către Direcția Generală Antifraudă la ., în perioada 12.04._14, au rezultat diferențe cantitative din compararea stocurilor faptice determinate cu cele scriptice înregistrate în contabilitatea societății și, pentru minusurile cantitative, s-a constatat că au fost vândute de inculpații C. Z. și L. J. fără întocmirea de documente legale (facturi de vânzare), având drept consecință neînregistrarea în contabilitate a veniturilor obținute, cu influențe fiscale în diminuarea impozitului pe profit și a taxei pe valoarea adăugată datorate bugetului de stat; prejudiciul adus bugetului de stat de către . la data de 19.05.2014 este de 12.646,40 lei din care TVA în sumă de 7.487,84 lei și impozit pe profit în valoare de 5.058,56 lei.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procese verbale de constatare; declarații inculpați; procese-verbale de sigilare si desigilare; acte contabile; acte de la ORC; declarații fiscale .

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov- Secția Penală la data de 24.04.2015, sub nr._ .

Prin încheierea din data de 18.06.2015, în baza art. 346 alin. 2 C.p.p s-a constatat că tribunalul este competent să soluționeze prezenta cauză, este legal sesizat cu rechizitoriul nr. 678/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov privind pe inculpații C. Z. și L. J., trimiși în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art.9 alin. 1 lit. b din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art. 35 alin.1 C.p., probele au fost administrate în mod legal și actele de urmărire penală au fost efectuate în mod legal, stabilindu-se primul termen de judecată la data de 06.08.2015.

La termenul de judecată din data de 06.08.2015, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, în baza art. 374 C.p.p., instanța a pus în vedere inculpaților că pot solicita ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, dacă recunosc in totalitate fapta astfel cum a fost descrisă în actul de sesizare iar, în urma răspunsului afirmativ al acestora s-a procedat la ascultarea inculpaților, în conformitate cu dispozițiile art. 375 C.p.p.

În baza art. 374 alin.4 rap. la art. 375, instanța a încuviințat cererea formulată de către inculpații C. Z. și L. J., urmând ca aceștia să fie judecați conform procedurii in cazul recunoașterii învinuirii, având in vedere declarația acestora dată in fata instanței și, de asemenea, văzând actele dosarului de urmărire penală.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, în coroborare cu declarația inculpaților dată în fața instanței de judecată, se reține următoarea situație de fapt:

Inculpații C. Z. și L. J. au calitatea de administratori ai ., înmatriculată la Registrul Comerțului cu nr.J_, cu sediul social în Voluntari . A, județul Ilfov și obiect principal de activitate comerțul cu ridicata al aparatelor de uz gospodăresc al aparatelor de radio și al televizoarelor.

Societatea E. C. SRL a făcut obiectul unui control operativ în perioada 12.04._14, având ca obiectiv modul în care sunt respectate prevederile legislației fiscale și contabile.

Cu ocazia controlului s-a stabilit că societatea avea șase spații de depozitare la . SRL situate în localitatea Afumați ..6, județul Ilfov, conform contractelor de închiriere, respectiv depozitele D 23, D 24, D 25, E 33, E 32 și E 31, precum și trei containere depozit aferente spațiilor expoziționale de prezentare și desfacere amplasate în . Urziceni nr.16, județul Ilfov, standurile nr.ST 597 P3, ST 598 P3 din Pavilionul P3 Centrul Comercial Doraly, respectiv depozitele container 55 Z, 24 B și 26 H, conform contractului de închiriere încheiat cu . SRL.

La controlul din data de 12.04.2014, s-a procedat la stabilirea stocurilor faptice de produse existente în spațiile expoziționale, iar prin comparare cu registrul inventar aferent mărfurilor din magazin la data de 12.04.2014, nu au fost identificate diferențe. Deoarece la momentul verificărilor inculpata C. Z. nu a putut prezenta documentele pentru evidența scriptică a stocurilor de marfă din containerele 26 H, 24 B, 55 Z din incinta Complexului Doraly, s-a procedat la sigilarea acestora. De asemenea s-a procedat și la sigilarea depozitelor D 23, D 24, D25 și E 31, E 32 și E33, tot pentru același motiv.

Pentru continuarea verificărilor s-a dispus reprezentanților ., ca pană la data de 14.04.2014, să fie întocmită o situație centralizatoare aferentă stocurilor de marfă, aparținând societății, pe categorii de produse.

Controlul a fost reluat în data de 17.04.2014, împreună cu inspectori din cadrul Direcției Generale a Vămilor; s-a procedat la desigilarea depozitelor, iar identificarea stocurilor de marfă s-a efectuat de către organele de control din cadrul ANAF - Direcția Generală a Vămilor - Direcția de Supraveghere și Control Vamal, în prezența inculpatei C. Z..

Din compararea stocurilor faptice cu stocurile scriptice pe depozite a rezultat că societatea la acea dată deținea în stoc mărfuri în valoare totală fără TVA de 926.956,09 lei, înregistrate în contabilitatea societății.

Echipa de control a încheiat o situație centralizatoare cu privire la minusurile, plusurile de mărfuri, cantitativ și valoric identificate la ., ca urmare a verificărilor efectuate în perioada 12.04._14.

Astfel, din procesul verbal cu nr.405/7 din 19.05.2014 întocmit de ANAF – Direcția Generală Antifraudă Fiscală reiese ca s-a procedat la compararea stocurilor faptice determinate cu cele scriptice înregistrate în contabilitatea societății, constatându-se următoarele diferențe cantitative:lampă suport neon - plus 40 bucați, lustră - minus 480 bucăți, aplică - minus 393 bucăți, bec cu led - minus 400 bucăți, bec economic - minus 350 bucăți, lustră cu telecomandă - minus 100 bucăți, proiector cu led - minus 65 bucăți, spot cu led - minus 220 bucăți, spot - minus 200 bucăți, tub neon - minus 30 bucăți, lampă neon -minus 140 bucăți veioză, minus - 80 bucăți .

În ceea ce privește minusurile cantitative constatate, acestea au fost vândute fără întocmirea de documente legale (facturi de vânzare), având drept consecință neînregistrarea în contabilitate a veniturilor obținute în suma de 31.616,03 lei, fapt ce a influențat fiscal diminuarea taxelor și impozitelor datorate bugetului consolidat al statului cu suma de 12.646,40 lei, constând în 7.587,84 lei taxa pe valoarea adăugată și 5.058,56 lei impozit pe profit datorate bugetului de stat.

Inculpații au achitat prejudiciul creat prin ordin de plată, punând la dispoziția organelor de poliție ordinul de plată nr.1 în valoare de 5.058,56 lei și ordinul de plată nr.2 în valoare de 7.587,84 lei.

Situația de fapt reținută mai sus se bazează pe coroborarea declarațiilor inculpaților de recunoaștere a săvârșirii infracțiunilor cu procesele verbale de constatare; procesele verbale de sigilare si desigilare; acte contabile; acte de la ORC; declarații fiscale.

În drept, fapta inculpaților C. Z. și L. J., administratori ai ., constând în aceea că au vândut bunuri fără întocmirea de documente legale (facturi de vânzare), având drept consecință neînregistrarea în contabilitate a veniturilor obținute, cauzând un prejudiciu de 12.646,40 lei din care TVA în sumă de 7.587,84 lei și impozit pe profit în valoare de 5.058,56 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în forma continuată, prev. și ped. de art. 9 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal.

Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 241/2005, instanța reține că elementul material constă în omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii în actele contabile sau în alte documente legale, a operațiunilor economice efectuate sau a veniturilor realizate în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Fapta inculpaților care nu au înregistrat în contabilitate veniturile obținute (31.616,03 lei) din vânzarea bunurilor fără documente legale, cauzând un prejudiciu de 12.646,40 lei din care TVA în sumă de 7.587,84 lei și impozit pe profit în valoare de 5.058,56 lei, realizează elementul material al infracțiunii de evaziune fiscală.

La individualizarea pedepsei ce urmează a fi stabilită în sarcina inculpaților, instanța va avea în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

În concret, instanța reține limitele de pedeapsă reduse la jumătate ca urmare a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 10 din Legea 241/2005, reduse cu o treime conform art. 396 alin. 10 C.p.p., natura faptelor și gravitatea concretă a acestora, ridicată prin caracterul continuat al acestei activități ilicite, valoarea prejudiciului cauzat bugetului de stat, recuperat, dar și lipsa antecedentelor penale ale inculpaților și poziția lor procesuală sinceră și atitudinea de regret manifestată în fața instanței.

Pentru aceste motive, în baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. va stabili pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare în sarcina inculpatei C. Z. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 396 al. 10 C.p.p.

În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. va stabili pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare în sarcina inculpatului L. J. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 396 al. 10 C.p.p.

În ceea ce privește necesitatea aplicării pedepsei, instanța constată că, în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 83 C. pen., pedeapsa stabilită fiind mai mică de 2 ani închisoare, respectiv 1 an și 6 luni închisoare; inculpații nu au mai fost condamnați anterior la pedeapsa închisorii; aceștia și-au manifestat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității iar în raport de persoana inculpaților, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de aceștia pentru înlăturarea consecințelor infracțiunii, precum și de posibilitățile lor de îndreptare, instanța apreciază că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, dar se impune supravegherea conduitei lor pentru o perioadă determinată.

De asemenea, se constată faptul că maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită de inculpați este de 4 ani închisoare, față de limitele de pedeapsă reduse la jumătate ca urmare a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 10 din Legea 241/2005, valoare inferioară celei de 7 ani închisoare prevăzute de art. 83 alin. (2) C. pen. iar inculpații nu s-au sustras de la urmărire penală ori judecată și nu au încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanților.

Față de aceste considerente, în baza art. 83 C. pen. va amâna aplicarea pedepsei închisorii în cazul celor doi inculpați pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpații vor trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ilfov, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ilfov.

În baza art. 85 alin. (2) C. pen. impune inculpaților să execute următoarea obligație:

a) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenția inculpaților asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

Va lua act că prejudiciul cauzat părții civile ANAF – Direcția Generală Antifraudă Fiscală în cuantum de 12.646, 40 lei a fost recuperat.

În baza art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen. va obliga pe inculpați la plata sumei de 1000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

1. În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabilește pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare în sarcina inculpatei C. Z. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 396 al. 10 C.p.p.

În baza art. 83 C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpata C. Z. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ilfov, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ilfov.

În baza art. 85 alin. (2) C. pen. impune inculpatei să execute următoarea obligație:

a) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenția inculpatei asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

2.În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabilește pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare în sarcina inculpatului L. J. sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prevăzute de art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 35 alin. 1 C.p., cu aplic. art. 396 al. 10 C.p.p.

În baza art. 83 C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condițiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul L. J. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ilfov, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile, precum și întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Ilfov.

În baza art. 85 alin. (2) C. pen. impune inculpatului să execute următoarea obligație:

a) să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.

În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării măsurilor de supraveghere și obligațiilor impuse și ale săvârșirii de noi infracțiuni în cursul termenului de supraveghere.

Ia act că prejudiciul cauzat părții civile ANAF – Direcția Generală Antifraudă Fiscală în cuantum de 12.646, 40 lei a fost recuperat.

În baza art. 274 alin. (1), (2) C. proc. pen. obligă pe inculpați la plata sumei de 1000 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 26.08.2015

PREȘEDINTE,GREFIER,

G. C. F. C. M.

Red. și tehnored. jud. G.C./23.10.2015/2 ex.

Tribunalul Ilfof

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 159/2015. Tribunalul ILFOV