Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 474/2015. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 474/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 07-08-2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV- SECȚIA PENALĂ
operator de date cu caracter personal nr._
dosar nr._
DECIZIA PENALA NR. 474/C
Ședința publică din data de 07.08.2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE – N. A. - judecător
GREFIER – C. I. R.
M. P. – P. de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror N. M. .
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de condamnatul M. S., împotriva sentinței penale nr. 1072 din data de 12.05.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ / 2015.
Potrivit art. 369 alin. 1 C. pr. pen., ședința de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat condamnatul M. S., aflat în stare de detenție, asistat de apărător desemnat din oficiu – avocat M. A., în substituirea doamnei avocat B. F., conform delegației de substituire atașată la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinita.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Contestatorul-petent solicită proba cu înscrisuri, sens în care depune la dosar înscrisuri cu caracter medicale și un raport de recompensare.
Tribunalul pune în discuție proba cu înscrisuri solicitată de contestatorul-petent.
Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, în temeiul art. 100 Cod proc. pen. arată că este de acord cu proba solicitată.
Tribunalul, încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de contestatorul-petent, apreciind că este pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Tribunalul constată contestația în stare de judecată și acorda cuvântul în dezbaterea acesteia.
Av. M. A., având cuvântul în apărarea condamnatului M. S., solicită în temeiul art. 587 rap. art.4251 alin.7 pct.2 lit. a Cod proc. pen., admiterea contestației, desființarea sentinței penale contestate și, rejudecând, să se dispună admiterea cererii de liberare condiționată formulată de condamnat arătând că acesta a executat fracția de pedeapsă prevăzută în mod obligatoriu de lege, a fost recompensat, a participat la activitățile educative și de asistență psihosocială organizate în penitenciar, prestând și activități productive, are un loc de muncă asigurat dacă va fi liberat condiționat; mai arată că termenul de reiterare a cererii este la data de 08.07.2015.
Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, solicită respingerea contestației formulată de condamnatul M. S., împotriva sentinței penale nr. 1072 din data de 12.05.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București ca nefondată și menținerea sentinței contestate ca legală și temeinică, învederând faptul că petentul-condamnat se află în executarea unei pedepse de patru ani închisoare pentru săvârșirea unei infracțiunii de tâlhărie, a fost recompensat doar o singură dată de la momentul încarcerării acestuia și are doar 9 zile câștigate ca urmarea muncii prestate; totodată, apreciază că raportat la perioada de detenție executată de condamnat, acesta nu prezintă suficiente dovezi de îndreptare, nefiind îndeplinite condițiile privind stăruința în muncă și comportamentul corespunzător acestuia. De asemenea mai arată că inculpatul este recidivist, aspect ce demonstrează perseverență infracțională și, concluzionând, apreciază că inculpatul nu este eligibil pentru a fi liberat condiționat.
Condamnatul M. S., acordându-i-se cuvântul, solicită admiterea cererii și punerea sa în libertate, arătând că a executat trei luni de amânare și o lună peste termenul de reintrare în Comisia pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului București Jilava. De asemenea învederează că a fost recompensat pe perioada de detenție.
S-au declarat dezbaterile închise, după care:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra contestației penale de față, constată următoarele:
Prin sentinta penala nr. 1072 din data de 12.05.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ / 2015, s-au dispus următoarele:
S-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat M. S., fiul lui S. și Ș., născut la 10.12.1977, în București, CNP_, încarcerat în Penitenciarul București Jilava.
S-a fixat termen de reiterare a cererii la data de 08.07.2015.
În baza art. 275 alin. 2 Cpp, petentul condamnat a fost obligat la 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Onorariul apărătorului din oficiu al petentului condamnat, în cuantum de 100 lei, a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sector 4 București a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rol la data de 15.04.2015, sub nr._, petentul condamnat M. S. a solicitat liberarea condiționată din executarea unei pedepse cu închisoarea. Cererea nu a fost motivată.
La cerere s-au atașat procesul-verbal nr. 14/09.04.2015 al Comisiei pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului București Jilava și caracterizarea condamnatului.
Din procesul verbal menționat dresat de comisia amintită, prezidată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, reiese că deținutul execută o pedeapsă de 4 ani închisoare (pentru tâlhărie) aplicată prin sentința penală nr. 2202/2012 a Judecătoriei Sectorului 5 București (MEPI nr. 2425/2012) și că, pentru a putea fi liberat condiționat, acesta trebuie sa execute fracția de 2/3 din pedeapsă, respectiv 974 zile închisoare, petentul executând în total 975 zile închisoare în care s-au inclus 966 zile efectiv executate și 9 zile considerate executate ca urmare a muncii prestate. Pedeapsa a început la data de 17.08.2012 și urmează a expira la 16.08.2016.
În caracterizarea atașată la procesul-verbal menționat s-a arătat că deținutul, aflat la prima analiză, a avut un comportament corespunzător, nefiind sancționat. S-a mai arătat că deținutul a participat la activitățile educative și de asistență psihosocială organizate în penitenciar (10 programe), prestând și activități productive în perioadele octombrie –decembrie 2012 și aprilie 2013, aspecte în considerarea cărora a fost recompensat o dată cu suplimentarea drepturilor la pachet și vizită. Pentru toate acestea, având în vedere și starea de recidivă, comisia a apreciat că timpul executat din pedeapsă este insuficient pentru reeducarea condamnatului, stabilind un termen de 4 luni în vederea rediscutării situației acestuia.
Analizând cererea în lumina prevederilor legale în materia liberării condiționate și ținând seama de disp. art. 5 alin. 1 din Codul penal privind aplicarea legii penale mai favorabile, instanța a reținut că, potrivit art. 59 VCp, poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracția de pedeapsă prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în muncă și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.
Raportând aceste criterii legale la situația petentului condamnat și examinând actele aflate la dosarul cauzei, instanța a apreciat că deși petentul condamnat a executat fracția de pedeapsă, a fost disciplinat și a prestat muncă, aceste împrejurări nu-i conferă un drept ci doar o vocație la liberarea conditionată, oportunitatea acordării acestui beneficiu fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecată.
Conform art. 59 VCp la aprecierea oportunității liberării condiționate trebuie să se țină seama de condiția „dovezi temeinice de îndreptare”. În acest sens, prin raportare și la durata medie a pedepsei, a observat că nu se poate reține că petentul a depus eforturi serioase pe calea formării unei atitudini corecte față de valorile sociale și ordinea de drept, neevidențiindu-se în mod excepțional.
Prin urmare, se impune ca petentul să depună în mod constant eforturi pe calea reintegrării sociale (prin implicarea mai activă în activități educative și productive), pentru ca ulterior să se poată aprecia că acesta s-a reeducat și să poată fi redat societății.
Adăugând la cele de mai sus și antecedentele penale ale petentului, instanța a apreciat că pentru moment nu este oportună acordarea liberării condiționate, motiv pentru care cererea va fi respinsă ca neîntemeiată. Pe cale de consecință, s-a fixat un termen de reiterare la data de 08.07.2015.
Ținând seama de soluția pronunțată, în baza art.275 alin.2 Cpp, a fost obligat petentul condamnat la 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, onorariul apărătorului din oficiu al acestuia a fost avansat din fondul Ministerului Justiției.
Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a statuat în sensul celor mai sus menționate.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestatie în termen legal, condamnatul M. S., aceasta fiind înregistrata pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Penală sub nr._ din data de 29.07.2015.
Contestația nu a fost motivată în scris, motivele care au stat la baza cererii fiind dezvoltate oral în fața instanței, la termenul de judecată.
Din examinarea comparativă a dispozițiilor art. 100-101 C. pen. și art. 59- 60 C. pen. din 1969 privitoare la liberarea condiționată, rezultă că au fost înăsprite condițiile de acordare a liberării condiționate condamnaților la pedeapsa închisorii pentru toate tipurile de infracțiuni deoarece, deși fracțiunile de pedeapsă au rămas neschimbate (cu excepția infracțiunilor săvârșite din culpă, a infracțiunilor săvârșite de condamnați cu vârsta de peste 60 de ani pentru care fracția de pedeapsă s-a majorat), au fost introduse noi cerințe pe care condamnații trebuie să le îndeplinească.
Incidența noilor dispoziții legale în materie, în raport cu faptele și cu persoanele, este guvernată de prevederile art. 15 alin. 2 din Constituție care, consfințind regula că legea dispune numai pe viitor, admit ca unică excepție legea penală mai favorabilă. Aceste reguli referitoare la succesiunea legilor penale privesc atât legea în ansamblul său, cât și fiecare dintre normele și instituțiile sale în parte, cum este și cazul liberării condiționate.
Situația tranzitorie în succesiunea legilor penale se ivește dacă, de la data săvârșirii infracțiunii, când ia naștere raportul juridic penal de conflict, și până la încetarea sau stingerea acestui raport prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, iar uneori până la înlăturarea consecințelor condamnării prin reabilitare, au intervenit una sau mai multe legi penale. În cazul instituției liberării condiționate, situația tranzitorie se creează, de asemenea, de la data săvârșirii infracțiunii și durează până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii. Intervenția, în acest interval, a unei legi penale care modifică instituția liberării condiționate, cum este cazul Legii 286/2009, face ca determinarea legii penale aplicabile să se efectueze potrivit prev. art. 15 alin. 2 din Constituție și ale art. 6 C. pen., independent de data la care sentința de condamnare a rămas definitivă. Prin urmare, legea aplicabilă este totdeauna legea cea mai favorabilă, în același sens statuând Curtea Constituțională prin decizia nr. 214/ 16.06.1997 și ÎCCJ prin Decizia nr. XXV/ 2007 de recurs în interesul legii.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor indicate de contestatorul condamnat și sub toate aspectele de fapt și de drept prin prisma acestor reglementări, respectiv în condițiile prevăzute de art. 4251 alin. 4 C.pr.pen. rap. la art. 416 C.pr.pen. și art.418 C.pr.pen., tribunalul, împărtășind punctul de vedere al instanței de fond, apreciază că hotărârea atacată este temeinică și legală.
Astfel, din probatoriul existent la dosar se constată că petentul M. S. a fost condamnat de Judecătoria Sector 5 București, prin sentința penală nr. 2202/2012, la 4 ani închisoare, pentru înșelăciune prev. de art. 211 C.pen. din 1969; de asemenea, se constată că, cel în cauză, a executat fracția minimă obligatorie (974 zile închisoare), până la data de 16.04.2015 având executate 975 zile de închisoare.
Din caracterizarea și procesul verbal nr.14/ 09.04.2015 întocmite de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate rezultă că petentul a participat la activitățile de educație și asistență psihosocială desfășurate la nivelul secției de deținere, că a prestat activități productive în perioadele octombrie- decembrie 2012, aprilie 2013, a fost recompensat o dată cu suplimentarea drepturilor pentru participare la programe de educație și nu a fost sancționat disciplinar pe durata executării pedepsei privative de libertate.
Sub aspectul profilului psihologic, s-a identificat o personalitate structurată atitudinal pe normele și valorile grupului de proveniență; perseverență infracțională. Nivel intelectual corespunzător nivelului de instruire școlară. La momentul evaluării nu prezintă menifestări psihocomportamentale. Potențial mediu de adaptare la condițiile vieții carcerale.
Este relevantă din acest punct de vedere măsura în care antecedentele penale reflecta o potentialitate criminogena, neputând fi ignorate atunci când se fac aprecieri cu privire la existența premiselor că persoana condamnată să se îndrepte, nici gravitatea infracțiunilor savarsite în trecut, nici natura omogena sau eterogena a acestor infractiuni, nici intervalul de timp scurs între savarsirea lor, nici condițiile în care ele au fost comise.
Or, față de împrejurarea ca petentul M. S. aflat la prima analiză a situației sale juridice sub aspectul acordării liberării condiționate este cunoscut cu antecedente penale, aspect care denotă perseverență infracțională și nerealizarea scopului pedepsei, de comportamentul în detenție, se poate constata existența și persistența unor modalitati antisociale ce impun în continuare privarea de libertate a condamnatului- contestator.
În consecință, din analiza dispozițiilor legale relative la instituția liberării condiționate rezultă că aceasta nu se aplică automat, după executarea fracțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, ci numai în situația în care din probatoriul administrat rezultă convingerea, ținând seama de conduita condamnatului în timpul executării pedepsei și de antecedentele sale penale, că îndreptarea și reeducarea acesteia sunt posibile și fără executarea în penitenciar a restului de pedeapsă. În atari împrejurări, Tribunalul constata, ca nu exista dovezi temeinice de indreptare apreciind că, raportat la cele anterior expuse, în mod legal si temeinic prima instanță a respins propunerea de liberare condiționată a condamnatului, apreciind că timpul pe care l-a petrecut în penitenciar în executarea pedepsei nu este suficient pentru ca acesta să își însușească în totalitate scopul preventiv și educativ al pedepsei, prevăzut de art. 100 C. pen.
Nu exista premisele ca timpul executat din pedeapsă să fi fost suficient pentru reeducarea condamnatului și că aceasta și-a format o atitudine corectă față de valorile sociale, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, scopul preventiv și educativ al pedepsei fiind atins, însă funcțiile de exemplaritate și eliminare temporară ale pedepsei nu sunt îndeplinite, astfel încât în viitor să se încadreze într-o viață normală, părăsind câmpul infracțional, ținând seama și de faptul că acesta este cunoscut cu antecedente penale.
Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b rap la art. 587 alin. 3 C. pr. pen., Tribunalul urmează să respingă ca nefondată contestația formulată de condamnatul N. I., pe care, în baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen., il va obliga la plata sumei de 300,00 lei- cheltuieli judiciare către stat, iar în temeiul art. 272 alin. 2 C. pr. pen., suma de 130 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu se va achita din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b rap la art. 587 alin. 3 C. pr. pen. respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul M. S., fiul lui S. și Ș., născut la data de 10.12.1977 împotriva sentinței penale nr. 1072 din data de 12.05.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ / 2015.
În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen. obligă contestatorul la plata sumei de 300,00 lei- cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 272 alin. 1 C. pr. pen., suma de 130 lei, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului din oficiu, va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.08.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. A. C. I. R.
Red. și tehnored. Jud. N.A../2015 /2 ex.
Jud. Sect.4 B.. / jud. D.S.G.
| ← Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr.... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 159/2015.... → |
|---|








