Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 137/2015. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 137/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 09-03-2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV- SECȚIA PENALĂ
operator de date cu caracter personal nr._
dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 137/C
Ședința publică din data de 09.03.2015
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE – N. A. - judecător
GREFIER – C. V.
Ministerul P. – P. de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror G. F..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de condamnatul P. A., împotriva sentinței penale nr. 344 din data de 09.02.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ / 2015.
Potrivit art. 369 alin. 1 C. pr. pen., ședința de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.
La apelul nominal făcut în ședința publică, s-a prezentat condamnatul P. A., aflat în stare de detenție, asistat de av.of. M. M. F., care depune delegația de substituire a d-nei av.I. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Condamnatul P. A., depune înscrisuri în circumstanțiere la dosar, respectiv acte medicale, caracterizare și copii xerox ale certificate de naștere ale copiilor.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, tribunalul constată contestația în stare de judecată și acorda cuvântul în dezbaterea acesteia.
Av. M. M. F., având cuvântul în apărarea condamnatului P. A., solicită admiterea contestației, având în vedere avizul favorabil al Comisiei de liberări din cadrul Penitenciarului Jilava, că a participat la activitățile educative organizate la nivelul secției de deținere, precum și starea sa de sănătate.
Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, solicită respingerea contestatiei ca nefondata, apreciind că sentința penala nr. 344 din data de 09.02.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ / 2015, contestată, este legală si temeinică, raportat la comportamentul condamnatului pe parcursul perioadei de detenție și la trecutul infracțional, deoarece acesta a mai beneficiat anterior de liberare condiționată.
Condamnatul P. A., acordându-i-se cuvântul, solicită admiterea contestației, arată că lucrează la o carte, că a participat la activitățile desfășurate la nivelul secției de deținere, că trebuie să facă operație de prostată iar la penitenciar are nevoie de însoțitor, că are un copil minor în întreținere, că nu a furat niciodată, iar perioada de detenție l-a făcut să devină un om mai bun.
S-au declarat dezbaterile închise, după care:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestatiei penale de față, constată următoarele:
Prin sentinta penala nr. 344 din data de 09.02.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ / 2015, s-au dispus următoarele:
S-a respins ca nefondată propunerea de liberare condiționată privind pe petentul condamnat POTCOVUTA A..
S-a fixat termen de reiterare a cererii la data de 22.04.2015.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat asistența juridică a petentului condamnat a fost virat din fondul MJ către Baroul București.
Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sector 4 București a reținut următoarele:
La data de 14.01.2015, a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus cauza penală având ca obiect propunere de liberare condiționată privind pe petentul condamnat POTCOVUTA A..
Prin procesul-verbal nr. 03/22.01.2015 întocmit de Comisia de propuneri se reține că executarea pedepsei de privative de libertate la care a fost condamnat petentul a început la data de 22.09.2013 și urmează să expire la data de 21.09.2015; transformată în zile pedeapsa este egală cu 730 zile.
Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuie să execute fracția de 2/3 din pedeapsă, respectiv 486 zile de închisoare.
Comisia a constatat sub acest aspect că deținutul a executat de la 22.09.2013 până la 22.01.2015, 488 zile de închisoare.
S-a mai reținut că deținutul este la prima analiză, apreciindu-se că petentul poate fi liberat condiționat, timpul petrecut în detenție fiind suficient pentru atingerea scopului pedepsei.
Instanța urmează a face aplicarea art. 5 NC.p. cu privire la legea penală mai favorabilă, urmând a analiza condițiile impuse de lege pentru acordarea beneficiului liberării condiționate conform legislației anterioare iar nu conform noilor reglementări penale și procesual penale intrate în vigoare la data de 01.02.2014. Analizând condițiile impuse de cele două legi penale succesive pentru acordarea beneficiului liberării condiționate instanța a constatat că legea penală mai favorabilă este cea a Codului Penal anterior, această lege cuprinzând dispoziții mai permisive atât cu privire la cerințele imperative pentru acordarea liberării condiționate cât și cu privire la modul de supraveghere al petentului după ce acesta ar fi fost liberat condiționat.
Analizând actele dosarului, precum și prevederile legale în vigoare în materia liberării condiționate, instanța a considerat că este nefondată propunerea de liberare condiționată a petentului urmând a o respinge ca atare pentru următoarele considerente:
Potrivit procesului-verbal nr. 03/22.01.2015, petentul POTCOVUTA A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare, fiind emis mandatul de executare al pedepsei închisorii nr. 193/2014 .
Potrivit aceluiași proces-verbal, petentul este cunoscut cu antecedente penale.
Instanța a constatat ca persoana deținuta a executat fracția de 2/3 din pedeapsa pentru a deveni propozabil in vederea liberării condiționate, deci condiția legala relativa la timpul din pedeapsa ce trebuie executat este îndeplinita. Deși petentul condamnat a executat fracția de pedeapsa stabilita in mod obligatoriu de lege, aceasta împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsata exclusiv la latitudinea instanței de judecata.
Instanța a avut in vedere si disp. art. 59 vechiul C.pen. potrivit cu care poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracția de pedeapsa prevăzuta in mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor in munca si da dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.
În ce privește comportamentul pe perioada detenției, instanța a retinut ca acesta a fost unul bun însă timpul petrecut în detenție nu este suficient pentru a putea fi considerat atins scopul pedepsei. Astfel, deținutul a participat la activitățile de educație și asistență psihosocială desfășurate la nivelul secției de deținere. Nu a desfășurat activități productive din motive medicale. Nu a fost sancționat disciplinar și a fost recompensat pe perioada detenției de trei ori.
Cu toate acestea, instanța a reținut că antecedenta penala reprezintă o împrejurare de care nu se poate face abstracție atunci când unui condamnat i se acorda liberarea condiționata. Astfel, având în vedere trecutul infracțional bogat al petentului, inclusiv pentru săvârșirea de infracțiuni cu violență, precum și faptul că acesta a mai beneficiat de instituția liberării condiționate de trei ori – fapta pentru care execută prezenta pedeapsă fiind săvârșită la mai puțin de 2 ani de la data liberării condiționate anterioare, instanța a apreciat că la acest moment nu este oportună liberarea condiționată a numitului POTCOVUTA A., de la prima analiză (chiar având în vedere starea precară de sănătate a petentului pentru care, de altfel, nu s-a constatat până la acest moment că ar fi într-atât de gravă încât să fie de natură să împiedice executarea pedepsei).
Circumstanțele particulare ale deținutului, astfel cum au fost reținute, denotă faptul că acesta nu întrunește condițiile pentru a fi liberat condiționat și, mai mult decât atât, această măsură nu este în prezent nici oportună. Instanța a constatat ca timpul pe care l-a executat condamnatul din pedeapsa aplicată nu este suficient pentru ca acesta sa își însușească scopul preventiv si educativ al pedepsei prevăzut de art. 52 vechiul C.p., astfel încât in viitor sa nu mai comită si alte fapte prevăzute de legea penala si sa fie redat societății, impunându-se ca acesta să-și intensifice eforturile în ceea ce privește formarea unei atitudini de respect față de valorile sociale și ordinea de drept.
Prin urmare, instanța a apreciat că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a petentului condamnat Potcovuta A. și, față de cele reținute mai sus, propunerea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a statuat în sensul celor mai sus menționate.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestatie în termen legal, condamnatul Potcovuta A., aceasta fiind înregistrata pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Penală sub nr._ din data de 27.02.2015.
Contestația nu a fost motivată în scris, motivele care au stat la baza cererii fiind dezvoltate oral în fața instanței, la termenul de judecată.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor indicate de contestatorul condamnat și sub toate aspectele de fapt și de drept prin prisma acestor reglementări, respectiv în condițiile prevăzute de art. 4251 alin. 4 C.pr.pen. rap. la art. 416 C.pr.pen. și art.418 C.pr.pen., tribunalul apreciază că prezenta contestație este fondată pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează.
Cu privire la legea aplicabilă, din examinarea comparativă a dispozițiilor art. 100-101 C. pen. și art. 59- 60 C. pen. din 1969 privitoare la liberarea condiționată, rezultă că au fost înăsprite condițiile de acordare a liberării condiționate condamnaților la pedeapsa închisorii pentru toate tipurile de infracțiuni deoarece, deși fracțiunile de pedeapsă au rămas neschimbate (cu excepția infracțiunilor săvârșite din culpă, a infracțiunilor săvârșite de condamnați cu vârsta de peste 60 de ani pentru care fracția de pedeapsă s-a majorat), au fost introduse noi cerințe pe care condamnații trebuie să le îndeplinească.
Incidența noilor dispoziții legale în materie, în raport cu faptele și cu persoanele, este guvernată de prevederile art. 15 alin. 2 din Constituție care, consfințind regula că legea dispune numai pe viitor, admit ca unică excepție legea penală mai favorabilă. Aceste reguli referitoare la succesiunea legilor penale privesc atât legea în ansamblul său, cât și fiecare dintre normele și instituțiile sale în parte, cum este și cazul liberării condiționate.
Situația tranzitorie în succesiunea legilor penale se ivește dacă, de la data săvârșirii infracțiunii, când ia naștere raportul juridic penal de conflict, și până la încetarea sau stingerea acestui raport prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, iar uneori până la înlăturarea consecințelor condamnării prin reabilitare, au intervenit una sau mai multe legi penale. În cazul instituției liberării condiționate, situația tranzitorie se creează, de asemenea, de la data săvârșirii infracțiunii și durează până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii. Intervenția, în acest interval, a unei legi penale care modifică instituția liberării condiționate, cum este cazul Legii 286/2009, face ca determinarea legii penale aplicabile să se efectueze potrivit prev. art. 15 alin. 2 din Constituție și ale art. 6 C. pen., independent de data la care sentința de condamnare a rămas definitivă. Prin urmare, legea aplicabilă este totdeauna legea cea mai favorabilă, în același sens statuând Curtea Constituțională prin decizia nr. 214/ 16.06.1997 și ÎCCJ prin Decizia nr. XXV/ 2007 de recurs în interesul legii.
Astfel, din probatoriul existent la dosar se constată că Potcovuta A. a fost condamnat de Tribunalul Ilfov, prin sentința penală nr.98/ 2014, la 2 ani (730 zile) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat.
Având în vedere faptul că pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul Potcovuta A. trebuia să execute 486 zile închisoare, și luând în considerare concluziile procesului verbal existent la dosar, din care rezultă că până la data de 22.01.2015 condamnatul executase această fracțiune de pedeapsă, respectiv 488 zile, în mod corect prima instanță a constatat că această primă condiție a liberării condiționate este îndeplinită.
Din caracterizarea făcută condamnatului de către Penitenciarul București- Jilava, se pot reține aspecte care să dovedească atât comportamentul celui condamnat în timpul executării pedepsei închisorii, cât și dovezile de îndreptare a acestuia. Astfel, se reține că a fost repartizat pentru executarea pedepsei aplicate la regim semideschis, ca nu este cunoscut cu antecedente penale; se mai reține că petentul condamnat nu a fost sancționat disciplinar, a participat la activitățile și programele de educație și asistență psihosocială desfășurate la nivelul secției de deținere, Comisia apreciind ca poate fi liberat condiționat, ca a avut un comportament disciplinat si a dat dovezi temeinice de îndreptare.
Față de aceste împrejurări, instanța constată că petentul Potcovuta A. a dat dovezi temeinice de îndreptare în sensul dispozițiilor art. 59 C. pen. din 1969 în sensul că a avut o conduită conform regulamentului locului de detenție, a participat la activități lucrative la programe de reintegrare socială, că nu a prestat activități productive din motive medicale, că pentru implicarea sa în cadrul activităților de reintegrare a fost recompensat de trei ori, că nu a fost sancționat disciplinar pe parcursul executării pedepsei privative de libertate și, concluzionând, apreciază că acesta s-a adaptat la mediul penitenciar, dând dovezi temeinice de îndreptare.
Pentru aceste considerente, în dezacord cu prima instanță, tribunalul reține că perioada efectiv executată de condamnatul Potcovuta A. este suficientă pentru reeducarea sa, astfel că în temeiul art. 587 alin. 3 rap la art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a C. pr. pen. urmează a admite contestația formulată de condamnatul Potcovuta A. împotriva împotriva sentinței penale nr. 344 din data de 09.02.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ / 2015, pe care o va desființa și, rejudecând cauza, în temeiul art. 587 alin. 3 rap la art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a C. pr. pen. va admite contestația formulată de condamnatul P. A., împotriva sentinței penale nr. 344 din data de 09.02.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ / 2015 și va dispune liberarea condiționată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 193/2014 emis de Judecătoria Sector 2 București.
Totodată, va atrage atenția condamnatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 61 C. pen. din 1969.
În temeiul art. 275 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judicare vor rămâne în sarcina statului, iar în baza art. 272 alin. 2 C. pr. pen. se va dispune plata sumei de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 587 alin. 3 rap la art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a C. pr. pen. admite contestația formulată de condamnatul P. A., fiul lui I. și E., născut la data de 29.11.1959 în Târgu F., jud. Iași, identificat cu CNP_ împotriva sentinței penale nr. 344 din data de 09.02.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ / 2015.
Desființează sentința atacată și, rejudecând cauza:
În temeiul art. 587 alin. 1 C. pr. pen. rap. la art. 59 alin. 1 C. pen. din 1969 și art. 15 alin. 2 din Constituție, admite propunerea de liberare condiționată formulată de Penitenciarul Jilava cu privire la condamnatul P. A. de sub efectul pedepsei de 2 ani închisoare aplicată de Judecătoria Sector 2 București prin sentința penală nr. 98/ 2014 pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Dispune liberarea condiționată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei nr. 193/2014 emis de Judecătoria Sector 2 București.
Atrage atenția condamnatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 61 C. pen. din 1969.
În temeiul art. 275 alin. 3 C. pr. pen. cheltuielile judicare rămân în sarcina statului.
În baza art. 272 alin. 2 C. pr. pen. dispune plata sumei de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, din fondurile Ministerului Justiției.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. A. C. V.
Red.Tehn. jud.N.A.
| ← Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr.... | Omorul calificat. Art.189 NCP. Sentința nr. 140/2015.... → |
|---|








