Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 33/2015. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 33/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 22-01-2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV- SECȚIA PENALĂ

operator de date cu caracter personal nr._

dosar nr._

DECIZIA PENALĂ NR. 33/C

Ședința publică din data de 22.01.2015

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE – N. A. - judecător

GREFIER – C. V.

M. P. – P. de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror G. F. .

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestatia formulată de condamnatul D. A. împotriva sentinței penale nr. 4021 din data de 17.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ / 2014.

Potrivit art. 369 alin. 1 C. pr. pen., ședința de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns condamnatul D. A., aflat în stare de detenție, asistat de d-l apărător U. D., conform împuternicirii avocațiale aflate la fila 8 din dosarul instanței de fond.

Procedura de citare este legal indeplinita.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul ales al condamnatului depune la dosar înscrisuri în circumstanțiere, respective caracterizare Penitenciar, fișa ANP, copie certificat de căsătorie, copie certificate copii minori.

Nefiind cereri prealabile de formulat sau exceptii de invocat, Tribunalul constată contestația în stare de judecată și acorda cuvantul in dezbaterea acesteia.

Av. U. D., având cuvântul în apărarea condamnatului D. A., in temeiul art.4251 rap. la art.587 C.pr.pen. solicita admiterea contestatiei, învederând că mai sunt 8 zile până când se poate reitera o nouă cerere; de asemenea, apreciază că petentul a îndeplinit condițiile cerute de lege, are 8 evidențieri, a dat dovezi temeinice de îndreptare și se poate reintegra în societate.

Reprezentantul Ministerului P., având cuvântul, solicita respingerea contestatiei ca nefondată apreciind ca sentinta penala nr. 4021 din data de 17.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ / 2014, contestată, este legala si temeinica.

Condamnatul D. A., având personal cuvântul, solicită admiterea cererii de liberare condiționată, învederând că are trei copii minori și lucrează de 2 ani la spital.

S-au declarat dezbaterile inchise, dupa care:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra contestatiei penale de față, constată următoarele:

Prin sentinta penala nr. 4021 din data de 17.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ / 2014, s-au dispus următoarele:

S-a respins ca nefondată propunerea de liberare condiționată privind pe petentul condamnat D. A..

S-a fixat termen de reiterare a cererii la data de 30.01.2015.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului din oficiu care a asigurat asistența juridică a petentului condamnat a fost virat din fondul MJ către Baroul București.

Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Sector 4 București a reținut următoarele:

La data de 05.11.2014, a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr. de mai sus cauza penală având ca obiect propunere de liberare condiționată privind pe petentul condamnat D. A..

Prin procesul-verbal nr. 43/30.10.2014 întocmit de Comisia de propuneri se reține că executarea pedepsei de privative de libertate la care a fost condamnat petentul a început la data de 06.11.2012 și urmează să expire la data de 16.17.2016; transformată în zile pedeapsa este egală cu 1461 zile.

Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuie să execute fracția de 2/3 din pedeapsă, respectiv 974 zile de închisoare.

Comisia a constatat sub acest aspect că deținutul a executat de la 06.11.2012 până la 30.10.2014, 724 zile de închisoare, a executat arest preventiv 112 zile, în total 978 zile câștigate și executate.

S-a mai reținut că deținutul este la prima analiză, apreciindu-se că persoana condamnată poate fi liberată condiționat deoarece a fost stăruitoare în muncă și a dat dovezi temeinice de îndreptare.

Instanța urmează a face aplicarea art. 5 NC.p. cu privire la legea penală mai favorabilă, urmând a analiza condițiile impuse de lege pentru acordarea beneficiului liberării condiționate conform legislației anterioare iar nu conform noilor reglementări penale și procesual penale intrate în vigoare la data de 01.02.2014. Analizând condițiile impuse de cele două legi penale succesive pentru acordarea beneficiului liberării condiționate instanța a constatat că legea penală mai favorabilă este cea a Codului Penal anterior, această lege cuprinzând dispoziții mai permisive atât cu privire la cerințele imperative pentru acordarea liberării condiționate cât și cu privire la modul de supraveghere al petentului după ce acesta ar fi fost liberat condiționat.

Analizând actele dosarului, precum și prevederile legale în vigoare în materia liberării condiționate, instanța a considerat că este nefondată propunerea de liberare condiționată a petentului urmând a o respinge ca atare pentru următoarele considerente:

Potrivit procesului-verbal nr. 43/30.10.2014, petentul D. A. a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare prin sentința penală nr. 195/2010 a Judecătoriei Sectorului 6 București, fiind emis mandatul de executare al pedepsei închisorii nr. 473/2012 .

Potrivit aceluiași proces-verbal, petentul este cunoscut cu antecedente penale.

Instanța a constatat ca persoana deținuta a executat fracția de 2/3 din pedeapsa pentru a deveni propozabil in vederea liberării condiționate, deci condiția legala relativa la timpul din pedeapsa ce trebuie executat este îndeplinita. Deși petentul condamnat a executat fracția de pedeapsa stabilita in mod obligatoriu de lege, aceasta împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsata exclusiv la latitudinea instanței de judecata.

Instanța a avut in vedere si disp. art. 59 vechiul C.p. potrivit cu care poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracția de pedeapsa prevăzuta in mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor in munca si da dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama si de antecedentele sale penale.

În ce privește comportamentul pe perioada detenției, instanța a retinut ca acesta nu a fost unul bun. Deținutul a participat la activitățile de educație și asistență psihosocială desfășurate la nivelul secției de deținere, a participat la activități productive. Desi a fost recompensat pe perioada detenției, instanța a reținut că acesta a fost sancționat disciplinar în mai 2014 pentru lovirea altei persoane private de libertate iar antecedenta penala reprezintă o împrejurare de care nu se poate face abstracție atunci când unui condamnat i se acorda liberarea condiționata. Astfel, având în vedere trecutul infracțional al petentului, precum și faptul că acesta a mai beneficiat de instituția liberării condiționate, instanța a apreciat că la acest moment nu este oportună liberarea condiționată a numitului D. A., de la prima analiză.

Circumstanțele particulare ale deținutului astfel cum au fost reținute denotă faptul că acesta nu întrunește condițiile pentru a fi liberat condiționat și, mai mult decât atât, această măsură nu este în prezent nici oportună. Instanța a constatat ca timpul pe care l-a executat condamnatul din pedeapsa aplicată nu este suficient pentru ca acesta sa își însușească scopul preventiv si educativ al pedepsei prevăzut de art. 52 vechiul C.p., astfel încât in viitor sa nu mai comită si alte fapte prevăzute de legea penala si sa fie redat societății, impunându-se ca acesta să-și intensifice eforturile în ceea ce privește formarea unei atitudini de respect față de valorile sociale și ordinea de drept.

Prin urmare, instanța a apreciat că la acest moment nu se impune liberarea condiționată a condamnatului, și, față de cele reținute mai sus, cererea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Având în vedere aceste considerente, instanța de fond a statuat în sensul celor mai sus menționate.

Împotriva acestei hotărâri a formulat contestatie în termen legal, condamnatul D. A., aceasta fiind înregistrata pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Penală sub nr._ din data de 19.12.2014.

Contestația nu a fost motivată în scris, motivele care au stat la baza cererii fiind dezvoltate oral în fața instanței, la termenul de judecată.

Din examinarea comparativă a dispozițiilor art. 100-101 C. pen. și art. 59- 60 C. pen. din 1968 privitoare la liberarea condiționată, rezultă că au fost înăsprite condițiile de acordare a liberării condiționate condamnaților la pedeapsa închisorii pentru toate tipurile de infracțiuni deoarece, deși fracțiunile de pedeapsă au rămas neschimbate (cu excepția infracțiunilor săvârșite din culpă, a infracțiunilor săvârșite de condamnați cu vârsta de peste 60 de ani pentru care fracția de pedeapsă s-a majorat), au fost introduse noi cerințe pe care condamnații trebuie să le îndeplinească.

Incidența noilor dispoziții legale în materie, în raport cu faptele și cu persoanele, este guvernată de prevederile art. 15 alin. 2 din Constituție care, consfințind regula că legea dispune numai pe viitor, admit ca unică excepție legea penală mai favorabilă. Aceste reguli referitoare la succesiunea legilor penale privesc atât legea în ansamblul său, cât și fiecare dintre normele și instituțiile sale în parte, cum este și cazul liberării condiționate.

Situația tranzitorie în succesiunea legilor penale se ivește dacă, de la data săvârșirii infracțiunii, când ia naștere raportul juridic penal de conflict, și până la încetarea sau stingerea acestui raport prin executarea sau considerarea ca executată a pedepsei aplicate, iar uneori până la înlăturarea consecințelor condamnării prin reabilitare, au intervenit una sau mai multe legi penale. În cazul instituției liberării condiționate, situația tranzitorie se creează, de asemenea, de la data săvârșirii infracțiunii și durează până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei detențiunii pe viață sau a închisorii. Intervenția, în acest interval, a unei legi penale care modifică instituția liberării condiționate, cum este cazul Legii 286/2009, face ca determinarea legii penale aplicabile să se efectueze potrivit prev. art. 15 alin. 2 din Constituție și ale art. 6 C. pen., independent de data la care sentința de condamnare a rămas definitivă. Prin urmare, legea aplicabilă este totdeauna legea cea mai favorabilă, în același sens statuând Curtea Constituțională prin decizia nr. 214/ 16.06.1997 și ÎCCJ prin Decizia nr. XXV/ 2007 de recurs în interesul legii.

Analizând sentința atacată prin prisma motivelor indicate de contestatorul condamnat și sub toate aspectele de fapt și de drept prin prisma acestor reglementări, respectiv în condițiile prevăzute de art. 4251 alin. 4 rap. la art. 416 și art.418 C.pr.pen., Tribunalul apreciază că hotărârea atacată este temeinică și legală.

Astfel, din probatoriul existent la dosar se constată că D. A. a fost condamnat de Judecătoria Sector 6 București, prin sentința penală nr. 195/2010 la 4 ani (1461 zile) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat; de asemenea, se constată că, cel în cauză, a executat fracția minimă obligatorie de 2/3 din totalul pedepsei aplicate (974 zile), până la data de 30.10.2014, având executate 978 zile de închisoare din care 112 de zile reprezintă perioada de arest preventiv și 142 de zile executate ca urmare a muncii prestate.

Din caracterizarea și procesul verbal nr. 43/ 30.10.2014 întocmite de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate rezultă că petentul condamnat a fost repartizat pentru executarea pedepsei în regim semideschis, că aceasta este cunoscut cu antecedente penale, ca se afla la prima analiza, ca a avut un comportament oscilant, că a fost sancționat disciplinar o dată, raportul fiind ulterior ridicat, că a fost recompensat de 10 ori, că a prezentat unele probleme de relaționare, că a fost stăruitor în muncă, că a dat dovezi temeinice de îndreptare, că a participat la activități socio educative

Sub aspectul profilului psihologic, la data evaluării psihologice persoana privată de libertate era cooperantă, prezenta motivație pentru menținerea unui comportament adecvat normelor carcerale, eficiență intelectuală în limitele normalității, dispoziție afectivă pozitivă, fără dificultăți de relaționare cu alte persoane private de libertate.

Este relevantă din acest punct de vedere măsura în care antecedentele penale reflecta o potentialitate criminogena, neputând fi ignorate atunci când se fac aprecieri cu privire la existența premiselor că persoana condamnată să se îndrepte, nici gravitatea infracțiunilor savarsite în trecut, nici natura omogena sau eterogena a acestor infractiuni, nici intervalul de timp scurs între savarsirea lor, nici condițiile în care ele au fost comise.

Or, față de împrejurarea ca petentul D. A. este cunoscut cu antecedente penale, aspect care denotă perseverență infracțională și nerealizarea scopului pedepsei, de comportamentul in detenție, se poate constata existența și persistența unor modalitati antisociale ce impun în continuare privarea de libertate a condamnatului- contestator; în acest sens, se va reține că ridicarea unei sancțiuni disciplinare acordată cu titlu de recompensă nu echivalează cu lipsa sa.

În consecință, din analiza dispozițiilor legale relative la instituția liberării condiționate rezultă că aceasta nu se aplică automat, după executarea fracțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, ci numai în situația în care din probatoriul administrat rezultă convingerea, ținând seama de conduita condamnatului în timpul executării pedepsei și de antecedentele sale penale, că îndreptarea și reeducarea acesteia sunt posibile și fără executarea în penitenciar a restului de pedeapsă. În atari împrejurări, Tribunalul constata, ca nu exista dovezi temeinice de indreptare apreciind că, raportat la cele anterior expuse, în mod legal si temeinic prima instanță a respins propunerea de liberare condiționată a condamnatului, apreciind că timpul pe care l-a petrecut în penitenciar în executarea pedepsei nu este suficient pentru ca acesta să își însușească în totalitate scopul preventiv și educativ al pedepsei, prevăzut de art. 100 C. pen.

Nu exista premisele ca timpul executat din pedeapsă să fi fost suficient pentru reeducarea acestuia și că aceasta și-a format o atitudine corectă față de valorile sociale, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, scopul preventiv și educativ al pedepsei fiind atins, însă funcțiile de exemplaritate și eliminare temporară ale pedepsei nu sunt îndeplinite, astfel încât în viitor să se încadreze într-o viață normală, părăsind câmpul infracțional, ținând seama și de faptul că acesta este cunoscut cu antecedente penale.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b rap la art. 587 alin. 3 C. pr. pen., Tribunalul urmează să respingă ca nefondată contestația formulată de condamnatul D. A. - pe care, în baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen., il va obliga la plata sumei de 300,00 lei- cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului din oficiu, va fi suportată anticipat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b rap la art. 587 alin. 3 C. pr. pen. respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul D. A., fiul lui M. și G., născut la data de 03.10.1975 împotriva sentinței penale nr. 4021 din data de 17.11.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ / 2014.

În baza art. 275 alin. 2 C. pr. pen. obligă contestatorul la plata sumei de 300,00 lei- cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu parțial cuvenit apărătorului din oficiu, va fi suportată anticipat din fondurile Ministerului Justiției.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 22.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. A. C. V.

Red. și tehnored. jud. N.A./.2015/2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 33/2015. Tribunalul ILFOV