Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 12/2015. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 12/2015 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 22-01-2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV- SECȚIA PENALĂ

operator de date cu caracter personal nr._

dosar nr. 3772/ 93/ 2014

SENTINȚA PENALA NR.12/F

Ședința publică din data de 22.01.2015

Tribunalul constituit din:

PREȘEDINTE – N. A. - judecător

GREFIER – C. V.

Ministerul Public – P. de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror G. F..

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația la executare formulată de condamnații L. M. A. și T. F..

Potrivit art. 369 alin. 1 C. pr. pen., ședința de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.

La apelul nominal făcut în ședința publică pentru condamnații L. M. A. și T. F., a răspuns d-nul apărător desemnat din oficiu P. I. A., conform delegației aflată la 11 din dosar și a delegației de substituire a doamnei P. D..

Procedura de citare este legal îndeplinită

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, în data de, 05.01.2015 și, respectiv, în data de, 09.01.2015, prin intermediul Serviciului Registratură, condamnații au depus la dosarul cauzei declarații prin care învederează că nu au formulat prezenta cerere, că nu le aparține și nu și-o însușesc, motiv pentru care nu doresc să fie prezenți în fața instanței, după care:

Față de cererile formulate, reprezentantul Ministerului Public, și apărătorul contestatorilor, au solicitat respingerea contestației ca nefiind formulată de condamnati.

Instanța ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei penale de față,

La data de 12.12.2014 a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe, sub nr._, cererea având ca obiect contestația la executare formulată de către condamnatii Mujollari M. I., L. M. A. și T. F..

Raportat, la lipsa de procedură cu condamnata L. M. A. și la lipsa relațiilor solicitate Penitenciarului Bacău și Penitenciarului Spital Târgu Ocna, în baza art. 46 C. pr. pen., în ședința publică din 11.12.2014, în dezbaterea dosarului nr._, Tribunalul Ilfov a dispus disjungerea cererilor formulate de condamnații L. M. A. și T. F. la acel termen de judecată și constituirea unui nou dosar formându-se, astfel, prezenta cauză.

În motivarea cererii, condamnații au arătat că nu sunt autorii faptelor pentru care au fost condamnați, deținând probe în acest sens.

În drept, au fost invocate prev. art. 598 alin. 1 lit. a C. pr. pen.

Prin declarațiile olografe depuse la dosarul cauzei de condamnații L. M. A. și T. F. la data de 05.01.2015 (fila 16) și, respectiv la data de 09.01.2015 (fila 18), aceștia au învederat că nu au cunoștință de cererea formulată, că nu le aparține și nu și-o însușeșc.

În raport de aceste considerente, Tribunalul va constata ca nu există un act de sesizare care să o investească legal.

În atare situație, față de lucrările dosarului, instanța stabilind că exercitarea dreptului prev. de dispozițiile art. 598 C. pr. pen., în virtutea principiului disponibilității nu se poate face decât personal, urmează să dispună respingerea contestației la executare formulată în numele condamnaților L. M. A. și T. F. .

În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 272 C. pr. pen. va dispune plata sumei de 200 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 597 alin. 4, art. 598 C. pr. pen., respinge contestația la executare formulată în numele condamnaților L. M. A., fiica lui I. și G., născută la data de 25.07.1981 și T. F., fiul lui M. și F., născut la data de 25.09.1989.

În temeiul art. 275 alin. 3 C.pr.pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

În temeiul art. 272 C. pr. pen. dispune plata sumei de 200 lei reprezentând onorariile cuvenite apărătorilor din oficiu, din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 22.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

N. A. C. V.

Red. și tehnored. jud. N.A./.2014/2 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 12/2015. Tribunalul ILFOV