Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Încheierea nr. 311/2015. Tribunalul OLT

Încheierea nr. 311/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 24-11-2015

Dosar nr._ - art. 340 C.p.p. -

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA PENALĂ

INSTANȚA DE FOND

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 311

Ședința din camera de consiliu din 24.11.2015

Completul constituit din:

Judecător de cameră preliminară– L. O.

GREFIER - M. M.

Ministerul Public este reprezentat de A. Speranța P. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul O.

Pe rol fiind soluționarea plângerii formulată de petenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. pentru Direcția Regională a Finanțelor Publice C. împotriva ordonanței de clasare după începerea urmăririi penale cu nr. 372/P/2014 din data de 03.09.2015privind pe intimații . și B. M..

La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu lipsesc petenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. pentru Direcția Regională a Finanțelor Publice C. și intimații . și B. M..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință care învederează judecătorului de cameră preliminară că la dosarul cauzei a fost atașată fișa informatizată din baza de date a instanței privind pe intimata ..

Reprezentantul Ministerul Public având cuvântul, învederează judecătorului de cameră preliminară că nu mai are cereri și excepții de invocat.

Nemaifiind cereri și excepții de invocat, judecătorul de cameră preliminară acordă cuvântul asupra plângerii formulată de petenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. pentru Direcția Regională a Finanțelor Publice C. împotriva ordonanței de clasare după începerea urmăririi penale cu nr. 372/P/2014 din data de 03.09.2015 privind pe intimații . și B. M..

Reprezentantul Ministerul Public având cuvântul, solicită respingerea plângerii formulată de petenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. pentru Direcția Regională a Finanțelor Publice C. împotriva ordonanței de clasare după începerea urmăririi penale cu nr. 372/P/2014 din data de 03.09.2015 privind pe intimații . și B. M., întrucât nu au fost identificate elemente de nelegalitate și netemeinicie.

JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ

Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Tribunalului O. la data de 04.11.2015 Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. pentru Direcția Regională a Finanțelor Publice C. a formulat plângere împotriva ordonanței de clasare după începerea urmăririi penale cu nr. 372/P/2014 din data de 03.09.2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul O., confirmată prin ordonanța nr. 147/II/2/2015 din data de 13.10.2015 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul O., solicitând admiterea plângerii, infirmarea ordonanței și continuarea cercetărilor cu punerea în mișcare a acțiunii penale față de numitul B. M., administrator al . Verguleasa, cercetat pentru infracțiunea prev. art. 9 alin. 1 lit. b din legea 241/2005.

In motivarea plângerii, petenta a arătat că organele de control fiscal au efectuat o inspecție fiscală generală la . Verguleasa, ocazie cu care s-a întocmit nota de constatare . nr._ din 21.07.2010 în care s-a menționat că . Verguleasa s-a înființat în luna decembrie 2008 și nu a desfășurat nici un fel de activitate până la începutul anului 2009 când a comercializat cantitatea de 600 kg./teflon fără documente legale și fără a înregistra veniturile realizate, prejudiciind bugetul de stat.

S-a mai arătat că în cursul anului 2009 același agent economic a efectuat achiziții și livrări de mărfuri în regim de taxare inversă, fără a înregistrat în contabilitate și în decontul de TVA o factură aferentă acestei perioade, respectiv factura nr._/21.08.2009 prin care a achiziționat mărfuri în valoare de 15.000 lei de la . Slatina, ce nu au fost predate de furnizor cumpărătorului pentru neplată.

S-a susținut că fapta administratorului . Verguleasa întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de ar. 9 alin. 1 lit. b din legea 241/2005, urmărirea penală fiind incompletă iar soluția organelor de urmărire penală în mod sumar motivată, rezumându-se numai la susținerea că nu ar fi fost stabilit un prejudiciu bugetului de stat, realitatea fiind cu totul alta, în sensul că prin săvârșirea acestei infracțiuni a rezultat fără putință de tăgadă că „urmările produse nu sunt minore și chiar majore, societatea figurând cu obligații către bugetul statului”.

In drept, s-au invocat dispoz. art. 340 și art. 341 C.p.p.

In probațiune s-a atașat plângerii, copia ordonanței nr. 147/II/2/2015 din data de 13.10.2015 a prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul O..

Din oficiu judecătorul de cameră preliminară a dispus atașarea dosarului de urmărire penală nr. 372/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul O. și a solicitat copia ordonanței nr.147/II/2/2015 din data de 13.10.2015 a prim procurorului acestui parchet precum și borderoul de corespondență din care rezultă comunicarea acestei ordonanțe petentei, la data de 14.10.2015 (fila 14 dosar).

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate de petentă și a dispoz. art. 340 C.p. p. și urm. C.p.p., se rețin următoarele :

Cu titlul prealabil, judecătorul de cameră preliminară reține că ordonanța prim procurorului Parchetului de pe lângă Tribunalul O. nr. 147II/2/2015 a fost dispusă la data de 13.10.2015 și comunicată petentei la data de 14.10.2015, prezenta plângere fiind înregistrată pe rolul Tribunalului O. la data de 03.11.2015, deci în termenul de 20 zile prevăzut de dispozițiile legale, respectiv dispoz. art.340 alin. 1 C.p.p., astfel că din această perspectivă se constată legala sesizare a judecătorului de cameră preliminară.

În ceea ce privește temeinicia sesizării, se reține că în dosarul nr. 372/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul O., s-au efectuat cercetări împotriva suspectului B. M., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din legea 241/2005 iar prin ordonanța cu același număr din data de 03.09.2015, în temeiul art. 315 alin. 1 lit. b rap. la art. 314 alin. 1 lit. a C.p.p., art. 16 alin. 1 lit. a C.p.p. art. 63 alin. 1 C.p.p. cu referire la art. 46 alin. 1C.p.p. s-a dispus:

- clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală prev. art. 9 alin. 1 lit. b din legea 241/2005;

- disjungerea cauzei în vederea efectuării de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din legea 241/2005 față de . Drăgănești O., administrată de numitul L. I. M. și . SRL Verguleasa, administrată de numitul N. I..

Impotriva acestei soluții petenta a formulat plângere la prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul O., care prin ordonanța nr. 147/II/2/2015 din data de 13.10.2015, în baza art. 339 C.p.p., a respins-o ca nefondată.

Analizând soluția dispusă în raport cu criticile formulate și cu actele și lucrările dosarului de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară constată că în dosarul nr. 372/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul O. s-au efectuat cercetări împotriva numitului B. M. dar și împotriva . Verguleasa la sesizarea Gărzii Financiare – Secția O., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din legea 241/2005, motivat de faptul că agentul economic a comercializat cantitatea de 600 kg. /teflon fără documente legale și fără a înregistra veniturile realizate, prejudicind bugetul de stat cu suma de 42.301 lei.

În sesizarea formulată organele fiscale au susținut că obiectul controlului fiscal l-a constituit achiziția de motorină de la . precum și livrări de mărfuri către . și . SRL în cursul anului 2009 pentru care există suspiciunea că nu au fost înregistrate în evidențele contabile.

Așa cum rezultă din atele și lucrările dosarului, inițial sesizarea a constituit obiectul dosarului nr. 370/P/2011 care a fost înaintat DIICOT – Biroul Teritorial O., organ judiciar care prin ordonanța din data de 27.08.2014 a dispus declinarea competenței în favoarea organului inițial sesizat respectiv P. de pe lângă Tribunalul O., pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunii sesizate.

Urmărirea penală efectuată în cauză a evidențiat că . Verguleasa a înregistrat în contabilitate și a declarat la organele fiscale achiziții de 629.098 litri motorină în valoare totală de 1.623.836 lei de la . precum și faptul că în perioada 5.06-16.06.2009 a livrat către . cantitatea de 469.199 litri motorină în valoare de 1.237.759,49 lei cu taxare inversă, facturile fiind înregistrate în jurnalul de vânzări aferent lunii iunie 2009, iar profitul obținut a fost declarat la organele fiscale, fiind stabilit pentru luna iunie 2009 un impozit în sumă de 4.329 lei, așa cum rezultă din conținutul raportului de constatare fiscală nr. 372/P/_ din data de 11.08.2015.

Așa cum rezultă din conținutul aceluiași mijloc de probă (fila 60-66 d.u.p.) în egală măsură și livrarea de motorină cu taxare inversă către . SRL a fost înregistrată în evidențele contabile de . Verguleasa iar venitul obținut a fost impozitat, astfel că nu au fost stabilite obligații fiscale suplimentare bugetului de stat, în mod judicios fiind dispusă soluția clasării din perspectiva consstatării inexistenței faptei în materialitatea sa.

Este de menționat, astfel cum rezultă din cuprinsul aceluiași raport de constatare fiscală, că reprezentanții celor două societăți beneficiare a motorinei achiziționată de ., respectiv numiții N. I. și L. I., administratori la . SRL și . nu ar fi declarat organelor fiscale aceste operațiuni comerciale, astfel că fiind suspicionați de comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. b din legea 241/2005, față de aceștia se efectuează cercetări în dosarul de urmărire penală nr. 374/P/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul O..

Și în ceea ce privește comercializarea cantității de 600 kg. /teflon cumpărată de . Verguleasa de la . SRL Vulturești a fost constituit un dosar penal separat ce face obiectul unei alte sesizări înregistrată la P. de pe lângă Tribunalul O. sub nr. 421/P/2015.

Așa cum a reținut și prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul O., sesizarea petentei referitoare la neînregistrarea în contabilitate și în decontul de TVA a facturii nr._/21.08.2009 prin care a achiziționat de la . Slatina mărfuri în valoare de 15.000 lei, nu poate face nici obiectul cenzurii judecătorului de cameră preliminară în prezenta procedură, câtă vreme acest aspect nu a constituit obiect al sesizării inițiale adresată organelor judiciare.

Având în vedere considerentele expuse anterior și întrucât soluția contestată este legală și temeinică, fundamentându-se pe o situație de fapt stabilită în considerarea unui probatoriu complet și bine apreciat, judecătorul de cameră preliminară va respinge plângerea petentei, conform art. 341 alin. 6 lit. a C.p.p.

Culpa procesuală a acesteia, va angaja răspunderea sa pentru plata sumei de 70 lei reprezentând cheltuieli judiciare statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art. 341 alin. 6 lit.a C.p.p.

Respinge plângerea petentei Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. pentru Direcția Regională a Finanțelor Publice C., împotriva ordonanței de clasare după începerea urmăririi penale cu nr. 372/P/2014 din data de 03.09.2015, ca nefondată.

În baza art. 275 alin. 2 C.p.p.

Obliga petenta la plata sumei de 70 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința din camera de consiliu, azi 24 noiembrie 2015 la Tribunalul O..

JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ

L. O.

GREFIER

M. M.

Red.LO

Tehnored.IM

Ex.2/09.12.2015.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Încheierea nr. 311/2015. Tribunalul OLT