Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Încheierea nr. 168/2015. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Încheierea nr. 168/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 25-06-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA PENALĂ
ÎNCHEIERE Nr.168
Ședința din Camera de Consiliu de la 25 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. M.
Grefier N. T.
Ministerul Public reprezentat de G. C. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul O.
Pe rol fiind soluționarea plângerii formulate de petenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice O., cu sediul în mun.Slatina, ., jud.O., în numele și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C., cu sediul în mun.C., ..2, jud.D., împotriva ordonanței procurorului din data de 26.03.2015, menținută prin ordonanța prim procurorului nr.71/II/2/2015 din 11.05.2015 dispuse în dosarul nr.510/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul O., de clasare a cauzei având ca obiect infracțiunile prev.de art.9 al.1 lit.b și c din Legea nr.241/2005 privind pe intimatul M. C. domiciliat în ..O..
La apelul nominal făcut în ședința a răspuns intimatul M. C. lipsind petenta A.J.F.P. O. în numele și pentru D.G.R.F.P. C..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că s-a atașat la dosar copia sentinței penale nr.168 din 15.05.2014 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ privindu-l pe intimatul M. C., cu mențiunea rămânerii definitive, după care judecătorul de cameră preliminară pune în discuție formularea de cereri.
Reprezentantul Ministerului Public învederează că nu are cereri de formulat.
Intimatul M. C. după ce prezintă judecătorului de cameră preliminară actul său de identitate pentru observare, învederează că nu dorește să își angajeze apărător, neavând cereri de formulat.
Constatând că nu sunt cereri de formulat sau excepții de invocat, judecătorul de cameră preliminară acordă cuvântul asupra plângerii formulate de petenta AJFP O. în numele și pentru DGRFP C..
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea plângerii formulate, având în vedere că există autoritate de lucru judecat infracțiunile pentru care s-a solicitat trimiterea în judecată a intimatului au făcut obiectul unui dosar în care s-a pronunțat deja o hotărâre, dosar instrumentat de DIICOT – Biroul Teritorial O..
Precizează că în mod corect s-a dispus clasarea cauzei de către procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul O., corect fiind menținută prin ordonanța prim procurorului, astfel că solicită respingerea plângerii ca nefondată.
Intimatul M. C., având cuvântul, solicită respingerea plângerii formulate, învederând că a fost deja judecat pentru faptele respective.
JUDECĂTORUL DE CAMERĂ PRELIMINARĂ,
Asupra cauzei penale de față;
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului O. – Secția Penală la nr._, petenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice O., în numele și pentru Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice C. a formulat plângere împotriva ordonanței procurorului din data de 26.03.2015, menținută prin ordonanța prim procurorului nr.71/II/2/2015 din 11.05.2015 dispuse în dosarul nr.510/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul O., de clasare a cauzei având ca obiect infracțiunile prev. de art.9 al.1 lit. b și c din Legea nr.241/2005 privind pe intimatul M. C. domiciliat în comuna Verguleasa, .. O., solicitând admiterea acesteia și, în temeiul art. 341 pct.6 lit. b cod pr penală, desființarea soluțiilor adoptate și să se dispună continuarea cercetărilor pentru faptele săvârșite de M. C., administrator la . SRL, având ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. b și c din legea nr. 241/2005.
În motivarea plângerii, petenta arată că, în urma unui control efectuat în cursul lunii octombrie 2010 la . SRL Verguleasa care a vizat perioada de 21.10.2010 – 31.03.2011 organele fiscale au constatat că această societate a efectuat achiziții de zahăr vrac de la . în baza a 20 de facturi fiscale, însă acele achiziții nu au fost recunoscute de către administratorul P. L., facturile respective nefiind înregistrate în evidența contabilă a societății și care sunt nereale.
În cuprinsul aceleiași plângeri se arată că în perioada ianuarie – februarie 2011 . SRL a efectuat livrări zahăr vrac către . SRL în baza a 11 facturi de livrare, precum și către . în baza a 33 facturi de livrare fără a le înregistra în evidența contabilă.
În cauză au fost efectuate cercetări, iar prin ordonanța din 26.03.2015 s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art.9 alin. 1 lit. b și c din legea nr. 241/2005, reținându-se că sunt incidente prevederile art. 16 alin.1 lit. i din c.p.p., respectiv există autoritate de lucru judecat.
Împotriva acestei soluții AJFP O. a formulat plângere, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând că în mod greșit s-a reținut existența autorității de lucru judecat, întrucât în dosarul penal în care suspectul M. C. a mai fost cercetat, nu s-a soluționat cererea petentei de constituire de parte civilă, nefiind astfel recuperat prejudiciul ce face obiectul cauzei.
Petenta a mai invocat și aspectul că, în cauza în care suspectul a mai fost cercetat, instanța de judecată a dispus condamnarea sa doar pentru infracțiunea prev.de art. 9 alin. 1 lit. b rap.la alin. 2 din legea nr. 241/2005 cu aplic.art. 41 alin. 2 c.p., anterior, or,în prezenta cauză, plângerea a fost formulată și pentru infracțiunea prev.de art.9 alin. 1 lit. c din legea nr. 241/2005 în raport de care nu se poate aprecia că există autoritate de lucru judecat.
Prin ordonanța nr. 71/II/2/2015 din 11.05.2015 pronunțată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul O. s-a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta AJFP O. împotriva soluției adoptată în dosarul nr. 510/P/2014 al acestui parchet.
Și împotriva acestei ordonanțe a formulat plângere petenta AJFP O., în numele și pentru DGRFP C. pe care a adresat-o Tribunalului O., pentru motivele enunțate mai sus.
Examinând plângerea formulată de petenta AJFP O., se apreciază că aceasta este nefondată, astfel că urmează să fie respinsă pentru următoarele considerente:
Verificând soluția procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul O. precum și soluția prim procurorului acestui parchet, se apreciază că acestea sunt legale și temeinice motivat de faptul că atât pe parcursul cercetărilor cât și pe parcursul soluțiuo0nării plângerii s-a făcut o interpretare corectă a dispozițiilor legale în materie și a probelor administrate.
Astfel, atât pe parcursul soluționării plângerii inițiale cât și pe parcursul plângerii soluționată de primul procuror al Parchetului s-a făcut în mod corect aplicarea dispoz. art. 6 n.c.p.p., care, reglementează principiul ne bis in idem, potrivit cărora nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni, atunci când față de acea persoană s-a pronunțat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeași faptă chiar și sub altă încadrare juridică.
Procedând la interpretare a acestor dispoziții legale, în mod corect procurorul a reținut că pentru a se putea invoca incidența principiului ne bis in idem, trebuie împlinite cumulativ următoarele condiții: existența unei hotărâri penale definitive, noul procesul penal să se îndrepte împotriva aceleiași persoane și să privesc fapte identice chiar dacă li s-a acordat o altă încadrare juridică.
În speță, examinând actele și lucrările dosarului, se constată că, așa cum s-a stabilit și pe parcursul anchetei penale sunt întrunite toate condițiile prevăzute de legiuitor. Astfel, prin sentința penală nr. 168/15.05.2014 rămasă definitivă prin decizia Curții de Apel C., pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului O., suspectul M. C. a fost condamnat la pedeapsa principală de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev.de art. 9 alin. 1 lit. b rap.la alin. 2 din legea nr. 241/2005 cu aplic.art. 41 alin. 2 c.p., aplicându-i-se pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev.de art. 64 alin. 1 lit. a Teza a II.a, lit. b și c, c .p. anterior, pe durată de 2 ani.
Este adevărat că în respectiva cauză nu a fost soluționată și acțiunea civilă întrucât inculpatul a beneficiat de procedura simplificată reglementată de dispoz.art. 320/1 c.p.p. anterior, dispunându-se disjungerea acesteia, însă nu numai că acest aspect este irelevant sub aspectul îndeplinirii primei condiții, dar latura civilă urmează să fie soluționată pe parcursul soluționării în totalitate a cauzei în care sunt implicați mai mulți inculpați.
Totodată, se constată că în speță, este îndeplinită și condiția identității de fapte, chiar dacă instanța s-a pronunțat doar sub aspectul infracțiunii prev.de art.9 al. 1 lit. b din legea nr. 241/2005 ,iar petenta a înțeles să formuleze plângere în prezenta cauză și sub aspectul infracțiunii prev. de art.9 al. 1 lit. c din legea nr. 241/2005.
Și aceasta motivat de faptul că legiuitorul prevede în art. 6 n.c.p.p., că operează principiul ne bis in idem și în condițiile în care s-a pronunțat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la o faptă căreia i s-a atribuit o altă încadrare juridică.
Observând conținutul plângerii formulată de petentă se constată că aceasta a înțeles să formuleze plângere pentru considerentul că în cursul lunii octombrie 2010 . SRL Verguleasa a efectuat achiziții de zahăr vrac de la . în baza a 20 de facturi fiscale, însă acele achiziții nu au fost recunoscute de către administratorul P. L., facturile respective nefiind înregistrate în evidența contabilă, iar în perioada ianuarie – februarie 2011 . SRL a efectuat livrări zahăr vrac către . SRL în baza a 11 facturi de livrare, precum și către . în baza a 33 facturi de livrare fără a le înregistra în evidența contabilă.
Pe de altă parte observând cu atenție rechizitoriul nr. 71/D/P/2010 al DIICOT – Biroul Teritorial O., se constată că, așa cum s-a reținut și pe parcursul cercetărilor, instanța a fost sesizată și s-a dispus condamnarea definitivă cu privire la inculpatul Mirera C. în raport cu aceleași infracțiuni pentru care petenta a înțeles să formuleze plângere în prezenta cauză.
Față de aceste considerente, se apreciază că plângerea formulată de AJFP O. este neîntemeiată și, în consecință, urmează să fie respinsă.
Se va menține ordonanța procurorului nr.510/P/2014 din 26.03.2015 și ordonanța prim procurorului nr.71/II/2/2015 din 11.05.2015, dispuse în dosarul nr.510/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul O., ca fiind legale și temeinice
Văzând și dispoz.art. 275 alin. 2 c.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.341 al.6 lit. a C.p.p:
Respinge plângerea formulată de petenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice O. împotriva ordonanței procurorului din data de 26.03.2015, menținută prin ordonanța prim procurorului nr.71/II/2/2015 din 11.05.2015, dispuse în dosarul nr.510/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul O., de clasare a cauzei având ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art.9 alin.1 lit.b și c din Legea nr.241/2005, privind pe intimatul M. C. domiciliat în comuna Verguleasa, . O..
Menține ordonanța procurorului nr.510/P/2014 din 26.03.2015 și ordonanța prim procurorului nr.71/II/2/2015 din 11.05.2015, dispuse în dosarul nr.510/P/2014 al Parchetului de pe lângă Tribunalul O., ca fiind legale și temeinice.
În baza art.275 al.2 C.p.p.
Obligă petenta la plata sumei de 40 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în Camera de Consiliu, 25 iunie 2015, la sediul Tribunalului O..
Președinte, Ptr. Grefier
G. M. N. T. aflată în CO
Semnează P. Grefier
T. I. S.
Red. GhM
Tehnored.CM
Ex.2/15.07.2015
← Omor calificat. At. 175 C.p.. Sentința nr. 173/2015. Tribunalul... | Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... → |
---|