Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 13/2015. Tribunalul OLT

Sentința nr. 13/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 21-01-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL O.

SECȚIA PENALĂ

SENTINTA PENALA NR. 13

Ședința publică de la 21 Ianuarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. E. M.

Grefier D. C.

Ministerul Public a fost reprezentat prin Procuror – G. C. – Procuror la P. de pe lângă Tribunalul O.

Pe rol judecarea cauzei penal privind pe contestatorul condamnat N. V., deținut în prezent în Penitenciarul Colibași, având ca obiect intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul N. V. personal si asistat de avocat A. A. C., apărător desemnat din oficiu pentru contestator conform delegației de asistență judiciară obligatorie nr. 18/2015, si avocat din oficiu C. A. C. conform delegatiei nr. 44/2015 la dosarul nr._ .

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că s-a atasat dosarul nr._ avand in vedere ca intre cele doua cauza exista legatura, in sensul ca pe rolul Tribunlaulul O. se mai afla o cauza avand acelasi obiect si aceiasi parte.

Instanta, fata de prezenta aparatorului din oficiu, avocat C. A. C., pentru inculpatul N. V. in dosarul_ în temeiul dispozitiilor art. 91 alin. 4 din Codul de procedură penală, constată incetata delegatia emisa de Baroul O. pentru aparatorul din oficiu, avocati C. A. C. stabilind onorariul în cuantum de 100 lei conform art. 5 lit. d din Protocolul MJ/UNBR privind stabilirea onorariilor avocaților pentru furnizarea serviciilor de asistență juridicăîn materie penală.

Se permite aparatorului din oficiu, avocat A. A. sa ia legatura cu persoana condamnata N. V. aflata in stare de detinere.

Instanta, pune in discutie reunirea cauzelor, avand in vedere ca sunt formulate de acelasi inculpat si au acelasi obiect.

Reprezentantul Ministerului public si partile prezente sunt de acord cu reunirea cauzelor.

Inculpatul prin avocat depune la dosar o cerere prin care solicita acelasi lucru, o pedeapsa mai mica, aratand ca, nu este o cerere separata, este formulata doar pentru a se avea in vedere de instanta la deliberare.

În temeiul art. 378 din Codul de procedură penală, instanța procedează la audierea inculpatului N. V., declaratie consemnata si atasata la dosarul cauzei.

În raport de motivele de formulare a intervenirii unei legi penale noi și de locul de detenție în care se afla contestatorul la data formulării cererii – Penitenciarul C., jud. D., instanta pune în discutia reprezentantului Ministerului Public si partilor exceptia de necompetentă teritorială a Tribunalului O. în solutionarea cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea exceptiei si declinarea competentei în favoarea Tribunalului D..

Aparatorul inculpatului N. V. avand cuvantul, arata ca este de acord cu declinarea competentei in favoarea Tribunalului D..

Inculpatul N. V. avand ultimul cuvant, este de acord cu declinarea competentei.

Instanta retine cauza in vederea solutionarii.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului O. sub nr._, persoana condamnată N. V. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la hotărârea nr. 189/2006 a Tribunalului O. și hotărârea nr. 277/2008 a Tribunalului Argeș, arătând că de la începutul executării pedepsei și până în prezent s-au succedat mai multe legi penale.

De asemenea, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului O. sub nr._, persoana condamnată N. V. a solicitat din nou aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la aceeași hotărâre.

În temeiul art. 43 alin. 3 Cod de procedură penală, instanța urmează să reunească cele două cauze, având în vedere că au același obiect.

Analizând obiectul cererii prezente în raport cu actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv dispoz. art. 595 instanța reține următoarele:

Din referatul biroului Executări penale din cadrul Tribunalului O. rezultă următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul O. nr. 1093/P/2004 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului N. V. pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 3 c.p., în sarcina acestuia reținându-se că, în noaptea de 28/29 decembrie 2004 a aplicat mai multe lovituri victimei Ciodaru Ș., în urma cărora acesta a decedat, cu scopul de a o deposeda de o combină muzicală cu 2 boxe detașabile, un telefon mobil, o unghieră.

După administrarea probelor, Tribunalul O. prin sentința penală nr. 73 din 5 aprilie 2006, pronunțată în dosarul nr. 3200/2005, l-a condamnat pe inculpatul N. V. la 17 ani închisoare, cu executare în regim de detenție dispunând și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b C.p. pe o perioadă de 3 ani.

Totodată, s-a dispus descontopirea pedepselor rezultante de 16 ani închisoare aplicată inculpatului prin s.p., nr. 54/2005 a Tribunalului V. și 4 ani închisoare aplicată prin s.p. nr. 200/2005 a Judecătoriei B., în pedepsele componente pe care le-a repus în individualitatea lor și apoi le-a contopit pe toate cu pedeapsa nou aplicată, urmând ca în final inculpatul să execute 18 ani închisoare în detenție și interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b c.p. pe o perioadă de 4 ani.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C.p. s-a dedus din pedeapsa aplicată prevenția începând cu data de 2 ianuarie 2005.

S-a dispus anularea mandatelor emise anterior, urmând a se emite un nou mandat de executare.

Sub aspectul laturii civile, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.500.000 lei cu titlu de despăgubiri civile, către partea civilă P. G..

Hotărârea judecătorească a rămas definitivă prin neapelare.

Din relațiile aflate la dosarul cauzei, inclusiv ștampila de pe plicul în care a fost înaintată contestația, rezultă că petentul condamnat se află în executarea pedepsei la Penitenciarul Colibași, jud. Argeș.

Examinând cererea formulată de persoana condamnată, instanța constată că potrivit art. 595 alin. 1 din Noul cod de procedură penală, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută, instanța este obligată să ia măsuri pentru aducerea la îndeplinirea dispozițiilor art. 4 și 6 din Codul penal care se referă la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.

Instanța competentă în situația menționată anterior este potrivit art. 595 alin. 2 din Noul cod de procedură penală, instanța corespunzătoare în grad instanței de executare, în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

Având în vedere că persoana condamnată, la data formulării contestației, s-a aflat în Penitenciarul Colibași, iar hotărârea în primă instanță a fost pronunțată de Tribunalul O. la data de 5 aprilie 2006 în dosarul penal nr. 3200/2005, în baza art. 50 alin. 1 rap. la art. 595 alin. 2 din Noul cod de procedură penală, cauza va fi declinată în favoarea Tribunalului Argeș, ca singură instanță competentă să soluționeze contestația la executare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 43 alin. 3 Cod de procedură penală reunește cele două cereri formulate de către persoana condamnată N. V., având același obiect – aplicarea legii penale mai favorabile, înregistrate la Tribunalul O. sub nr._, respectiv nr._ .

În baza art.50 alin.1 rap.la art.595 alin.2 din Noul Cod de procedură penală, declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect cererea formulată de către petentul N. V., fiul lui I. și F., născut la data de 25.11.1981,în ., domiciliat în localitatea Titrești jud.V., în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, CNP_, în favoarea Tribunalului Argeș.

Cheltuielile judiciare vor fi avute în vedere de către instanța care va soluționa cauza.

Sumele de câte 100,lei ce reprezintă onorariile apărătorilor desemnați din oficiu (delegație nr.18/08.01.2015 – av. A. A. C. și delegație nr.44/14.01.2015 – av. C. A. C.) vor fi avansate din fondul special al Ministerului Justiției în contul Baroului O..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.01.2015 la sediul Tribunalului O..

Președinte,

M. E. C. Grefier,

C. D.

Red/tehnored. MEC

Ex.2/21.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 13/2015. Tribunalul OLT