Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 595/2015. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 595/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 24-11-2015

ROMANIA

T. P.

SECTIA PENALA

DOSAR NR._

SENTINȚA NR 595

Ședința publică din data de 24.11..2015

Completul constituit din .

PREȘEDINTE: T. Z.

GREFIER - R. C. I.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror A. E. din cadrul Parchetului de pe lângă T. P..

Pe rol fiind soluționarea cererii de contopire a pedepselor formulată de condamnata E. C., fiica lui N. și E., născută la data de 01.08.1980, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor.

La apelul nominal făcut in ședința publica a răspuns petenta- condamnată asistată de avocat din oficiu E. M. din cadrul Baroului P.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de câtre grefierul de ședință, după care:

Cu permisiunea instanței, apărătorul a luat legătura cu persoana condamnată.

Condamnata având cuvântul arată că își retrage cererea formulată.

T., față de actele si lucrările dosarului, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri..

Avocat E. M. având cuvântul pentru contestatoare solicită a se lua act de manifestarea de voință a condamnatei în sensul că înțelege să-și retragă cererea formulată în cauză.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se lua act de retragerea cererii privind contopirea unor pedepse, formulată de condamnată cu cheltuieli judiciare în sarcina acesteia.

T.

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului P. sub nr._ persoana privată de libertate, E. C., fiica lui N. și E., născută la data de 01.08.1980, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să se dispună contopirea pedepselor de 8 ani închisoare aplicate pentru savârsirea infracțiunii de trafic de droguri, cu pedepse executate anterior.

La termenul de judecată din data de 24.11.2015, în ședința publica, condamnata asistată de apărător, a declarat ca înțelege să-si retragă cererea formulată.

În raport de cele arătate, tribunalul constatând manifestarea expresă de voință a condamnatei, va lua act de retragerea cererii de contopire a pedepselor formulată de condamnata E. C., fiica lui N. și E., născută la data de 01.08.1980, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor, își retrage cererea de contopire a pedepselor

În baza art. 275 C.p.p., va obliga contestatoarea la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 130 lei va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza disp. art.598, rap la art.599 C.p.p., ia act că persoana privată de libertate, E. C., fiica lui N. și E., născută la data de 01.08.1980, în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor, își retrage cererea de contopire a pedepselor

În baza art. 275 C.p.p., obligă contestatoarea la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 130 lei va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiție.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 24.11.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

T. Z. R. C. I.

Red. T.Z

Tehn.D.C.

4 ex/16.12.2015

Operator de date cu caracter personal nr.4058

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr. 595/2015. Tribunalul PRAHOVA