Omor. Art.188 NCP. Sentința nr. 403/2015. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 403/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 21-08-2015

ROMÂNIA

T. P.

SECTIA PENALA

Dosar nr._

SENTINȚA PENALĂ NR.403

Ședința publică din data de 21.08 2015

Completul format din:

Președinte: D. I.

Grefier: G. S. A.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror A. E. din cadrul Parchetului de pe lângă T. P.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii penale pusă în mișcare prin Rechizitoriul nr.100/P/2015 al Parchetului de pe lângă T. P., prin care a fost trimis in judecată inculpatul G. V. V., fiul lui F. si S., născut la data de 08.09.1959 în ., cu domiciliul în ., .. 29, județ P., C.N.P._, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, pentru comiterea infracțiunii de omor, prev. și ped. de art.188 alin.1Cod penal rap. la art.199 alin.1 Cod penal.

Dezbaterile pe fond ale cauzei au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 13.08.2015 pentru când instanța, având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 21.08.2015 pentru când a pronunțat următoarea hotărâre:

TRIBUNALUL

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată:

P. Rechizitoriul nr.100/P/2015 al Parchetului de pe lângă T. P. a fost trimis in judecată inculpatul G. V. V., fiul lui F. si S., născut la data de 08.09.1959 în ., cu domiciliul în ., .. 29, județ P., C.N.P._, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, pentru comiterea infracțiunii de omor, prev. și ped. de art.188 alin.1Cod penal rap. la art.199 alin.1 Cod penal.

Pentru stabilirea situației de fapt reținută în sarcina inculpatului în faza de urmărire penala s-au administrat probatorii cu: proces-verbal de sesizare din oficiu, proces-verbal de cercetare la fața locului, planșe foto, contract Orange România, concluzii preliminarii autopsie, buletin de analiză, raport medico-legal de necropsie, declarații inculpat, proces-verbal examinare telefon, chitanțe, declarații persoane vătămate, certificate naștere, căsătorie, deces, declarații martori, certificat medico-legal, procese-verbale de predare-primire.

În faza de cercetare judecătoreasca parțile civile S. I., S. G. A., E. G., N. M., E. E. au formulat cerere de constituire de parte civilă.

Fiind prezent în fața instanței, inculpatul a solicitat judecarea conform procedurii simplificate prevăzute de art. 375 cod procedură penală, recunoscând infracțiunea așa cum a fost reținută în actul de sesizare al instanței și probatoriul administrat în faza de urmarire penală.

În acest sens,instanța a admis cererea și fără administrarea altor probatorii, a luat declarații inculpatului și părților civile, reținând următoarea situație de fapt:

În cursul nopții de 20/21.01.2015, orele 21:35, a survenit decesul numitei S. D. D., în vârstă de 35 ani, în locuința concubinului său, G. V. V., din corn. Brazi, .. 29, jud. P..

In baza sesizării s-a constituit o echipă operativă formată din procuror și ofițeri de poliție din cadrul I.P.J. P., însoțiți de tehnician criminalist și medic legist din cadrul Serviciului Județean de Medicină Legală P., fiind efectuată cercetare la fața locului, cu acceptul numitului G. V. V., la locuința sa, unde s-a produs decesul.

În cea de-a doua cameră a imobilului a fost găsit, pe podea, așezat pe o pătură, cadavrul unei persoane de sex feminin, în poziția decubit dorsal, care era îmbrăcată cu o pereche de pantaloni de culoare roz.

Aceasta a fost identificată în persoana numitei S. D. D., fiica lui G. și E., născută la data de 16.07.1979 în Ploiești, jud. P..

Cadavrul victimei a fost examinat la exterior de către medicul legist, care a opiniat următoarele: prezintă hematoame la nivelul ambilor genunchi, multiple echimoze la ambele coapse, ambele gambe și ambele brațe și antebraț drept dorsală difuză, multiple echimoze presternal, antebraț stâng și abdominal central, multiple escoriații la nivelul ambelor gambe - inferior, ambele mâini și antebraț drept.

Ulterior a fost ridicat în vederea întocmirii raportului medico-legal de necropsie.

Totodată de la fața locului au mai fost ridicate și alte bunuri, respectiv obiecte de vestimentație ale victimei, telefoane mobile ale inculpatului, etc. - restituite ulterior pe parcursul cercetărilor - precum și unui băț cu lungimea de 1,2 m și diametru de 2 cm, respectiv o bucată din lemn tip coadă de topor, cu lungimea de 63 cm, lată de 4 cm și groasă de 2,5 cm, având la un capăt înfășurată o bucată de tablă prinsă în ținte, corpurile contondente fiind depuse la camera de corpuri delicte a Parchetului de pe lângă T. P..

Având în vedere că decesul victimei a survenit în locuința concubinului său, acesta a fost adus la P. de pe lângă T. P., în vederea audierii.

În calitate de suspect G. V. V. a înțeles să își rezerve dreptul la tăcere, refuzând să dea declarație, iar după obținerea concluziilor preliminarii de la Serviciul Județean de Medicină Legală P., s-a constatat că bănuiala organelor de urmărire penală se confirmă, în sensul că existau suficiente indicii temeinice de natură a conduce la presupunerea rezonabilă că fostul concubin al victimei era autorul infracțiunii.

Din cuprinsul concluziilor preliminarii a rezultat că moartea numitei S. D. D. a fost violentă, s-a datorat șocului hemoragie și traumatic consecutiv unui politraumatism cu multiple hematoame corporale. Acestea s-au putut produce prin loviri repetate cu corp dur și au vechimi diferite între circa o zi sau câteva ore și două săptămâni. Între leziunile de la nivelul membrelor inferioare și deces există o legătură directă și necondiționată de cauzalitate. Totodată aceasta, datorită leziunilor suferite la membrele inferioare, era în imposibilitate de a se deplasa singură. Moartea datează din data de 20.01.2015.

Astfel s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. și ped. de art. 188 alin. (1) C. pen., rap. la art. 199 alin. (1) C. pen., fiindu-i totodată aduse la cunoștință constatările medicului legist.

În calitate de inculpat G. V. V. a revenit asupra opțiunii inițiale de a-și rezerva dreptul la tăcere, fiind de acord să dea declarație.

A susținut că nu a dezvoltat o relație de concubinaj cu victima, conștient fiind de repercusiunile pe care această împrejurare le-ar putea avea asupra situației sale personale, prin raportare la noua limită maximă de pedeapsă prevăzută de lege.

Spre sfârșitul declarației s-a contrazis însă, arătând că S. D. D. obișnuia să mai doarmă pe la el peste noapte, chiar în același pat și deseori serveau masa împreună. Victima îl ajuta la treburile gospodărești încă de la începutul relației lor și din când în când mai venea și ea prin grădină, atunci când el săpa.

A arătat că el a fost persoana care i-a provocat decesul și că a înțeles să procedeze de o asemenea manieră din scârbă, întrucât victima i-a spus că are foarte mulți prieteni în . relații sexuale atât normale, cât și orale cu aceștia.

În continuare inculpatul a mai precizat că sentimentul de scârbă l-a determinat să o lovească cu un băț din lemn, mai lung și subțire, peste genunchi, iar agresiunile s-au manifestat numai în noaptea decesului și nu i-a mai aplicat alte lovituri de dată recentă.

Susținerile inculpatului sunt însă contrazise de concluziile raportului medico-legal medico-legal de autopsie (f. 88-89), prin care au fost menținute concluziile preliminarii la raport, în sensul că decesul victimei a survenit în urma aplicării unor lovituri repetate cu corp dur și au vechimi diferite între circa o zi sau câteva ore și două săptămâni, între leziunile de la nivelul membrelor inferioare și deces existând o legătură directă și necondiționată de cauzalitate.

Din declarațiile martorilor R. L. și R. I. (f. 140-143), vecini cu inculpatul, rezultă că acesta manifesta o atitudine violentă la adresa victimei, pe care o agresa fizic, aspecte care se coroborează și cu declarațiile persoanelor vătămate E. G. (tată), S. I. (soț), N. M. (soră) și S. G. A. (fiu) - f. 126-135.

Totodată la dosar a fost depus de sora victimei și un certificat medico-legal datat 10.01.2014, din cuprinsul căruia rezulta că S. D. D. a prezentat la momentul respectiv, cu ocazia examinării, leziuni traumatice care au putut fi produse prin loviri multiple cu corp dur, pot data din data de 24.12.2013 și necesitau pentru vindecare 4-5 zile îngrijiri medicale.

De asemenea, din declarațiile persoanelor vătămate E. G. și N. M. rezultă că inculpatul și victima au locuit în mod statornic împreună, începând cu iarna anului 2013, la locuința acestuia din satul Bătești, jud. P. și deși existau mici intermitențe, acestea nu erau de natură să afecteze statornicia relației celor doi (a se vedea declarația persoanei vătămate N. M.).

E. G. chiar a susținut că inculpatul și fiica sa au dezvoltat o relație solidă, deși el era împotriva acesteia, conviețuind efectiv împreună contrar voinței sale, la adresa de domiciliu a inculpatului, lucru care persista de circa un an și jumătate. A mai arătat că de fiecare dată după ce o prelua, fiica sa se reîntorcea la locuința concubinului său.

Cu privire la încadrarea juridica a faptei, atât părtile civile cât si apărătorul inculpatului, au formulat cereri de schimbare a încadrării juridice, după cum urmeaza:

Părtile civile, au menționat că în raport de modalitatea de săvarsire a faptei este necesara schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de omor prev. și ped. de art.188 alin.1 Cod penal rap. la art.199 alin.1 Cod penal în infracțiunea de omor calificat prin cruzimi, prev. de art. 189 alin.1 lit.h C.penal rap. la art. 199 alin.1 C.penal ,, asupra unui membru de familie,,

După cum se poate observa pentru a ne afla în aria de aplicarea a disp.art. 189 alin.1. lit.h ar trebui ca omorul sa se săvârseasca prin cruzimi, adică conform practicii judiciare si jurisprudenței în materie, să se provoace victimei suferințe mult mai mari decât cele necesare, producerii rezultatului acțiunii de omor.

Din raportul de necropsie si din concluziile medicilor legiști, nu rezultă că s-au produs astfel de suferințe îndelungate, loviturile care au dus la moartea victimei fiind de câteva ore, înaintea producerii decesului, motiv pentru care instanța va respinge cererea de schimbare a încadrării juridice a părtilor civile ca neîntemeiată.

Referitor la solicitarea apărătorului inculpatului de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor prev. și ped. de art.188 alin.1 Cod penal rap. la art.199 alin.1 Cod penal în infracțiunea de lovituri sau vătămările cauzatoare de moarte prev.de art. 195 cod penal, instanța apreciază ca aceasta cerere este neîntemeiata, așa cum se va arăta în continuare:

Asa cum s-a statornicit atât în literatura de specialitate cat si in practica judiciară, analiza laturii subiective a infracțiunii presupune a analiza modalitățile în care a acționat inculpatul pentru a determina daca acesta a urmărit prin fapta sa numai lezarea corpului victimei ori intenția acestuia a fost chiar si in mod indirect aceea de a ucide.

În speță, se constată că inculpatul a lovit-o pe partea vătămata cu un băț cu lungimea de 1,2 m și diametru de 2 cm, respectiv o bucată din lemn tip coadă de topor, cu lungimea de 63 cm, lată de 4 cm și groasă de 2,5 cm, având la un capăt înfășurată o bucată de tablă prinsă în ținte la nivelul ambilor genunchi, coapselor, ambele gambe și ambele brațe și antebraț drept dorsală difuză, antebraț stâng și abdominal central,. obiecte vulnerate apte sa producă moartea, si ca în aceste condiții inculpatul chiar dacă nu a urmărit in mod direct moartea victimei, a acceptat în mod indirect producerea acestui rezultat, cu atât mai mult cu cât a vizat anumite zone vulnerabile ale victimei, cunoscând sensibilitatea acesteia.

Fața de cele arătate, instanța apreciază ca în cauza inculpatul a comis cu intenție infracțiunea de omor, astfel încât cererea formulata de acesta de schimbare a încadrării juridice a faptei în infracțiunea de lovituri sau vătămările cauzatoare de moarte urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

În raport de aceste considerente, tribunalul va condamna pe inculpatul G. V. V., în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. și ped. de art.188 alin.1Cod penal rap. la art.199 alin.1 Cod penal, cu aplic.art.375 c.p.p. faptă din data de 20/21.01.2015, la pedeapsa închisorii urmând sa faca aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 cod procedură penală, reducând cu o treime limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru acest gen de infracțiuni.

Va interzice inculpatului drepturile prev. de art.66 lit. a, b, h Cod penal pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

Va menține starea de arest preventiv a inculpatului și va deduce perioada arestului preventiv de la data de 21.01.2015 la zi.

Instanța va admite în parte acțiunile civile formulată de părțile civile S. I., S. G. A., E. G., N. M., E. E. și obligă inculpatul după cum urmează:

- către partea civilă N. M., la plata sumei de 5.000 lei daune materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare.

-către partea civilă S. I., la plata sumei de 10.000 euro ( sau echivalentul in lei la data plății efective ) daune morale, reprezentând suferinț2 psihică, cauzată de fapta inculpatului.

-către partea civilă S. G. A., la plata sumei de 10.000 euro ( sau echivalentul in lei la data plății efective ) daune morale, considerând –o o reparatie echitabila a prejudiciului moral suferit de catre acesta ca urmare a faptei inculpatului.

-către partea civilă E. G., la plata sumei de 10.000 euro

( sau echivalentul in lei la data plății efective ) daune morale, reprezentând suferința psihică, cauzată de fapta inculpatului.

-către partea civilă E. E., la plata sumei de 50.000 lei daune morale, cuantum care apreciem că este de natură a compensa suferința morală provocată de fapta inculpatului.

Totodată, va obliga inculpatul la plata unei pensii de întreținere pentru partea civilă S. G. A., într-un cuantum egal cu venitul minim pe economie la data plății efective, până la terminarea studiilor.

În baza disp.art.3 si 4 din Legea 76/2008 modificată prin Legea 187/2012, va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul G. V. V., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art.112 alin.1 lit.b c.penal va dispune confiscarea unui băț cu lungimea de 1,2 m și diametru de 2 cm și a unei bucăți din lemn tip coadă de topor, cu lungimea de 63 cm, lată de 4 cm și groasă de 2,5 cm, având la un capăt înfășurată o bucată de tablă prinsă în ținte, folosite la săvârșirea infracțiunii.

În baza art. 330 C.p.p. rap. la art. 249 și urm. C.p.p. va menține sechestrul asigurator cu privire la suma de 30 euro, compusă din 3 bancnote a câte 10 euro fiecare ridicate de la locuința inculpatului depusă la CEC Bank, sucursala Ploiești, cu recipisa de consemnare nr._/1 din 21.01.2015 și chitanța nr._/1 din data de 21.01.2015.

Va obliga inculpatul la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli judiciare către stat din faza de urmărire penală și judecată ( din care 200 lei, onorariul apărătorului din oficiu din faza de urmărire penală).

Onorariul apărătorului din oficiu in cuantum de 260 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În baza art.386 c.p.p. respinge cererile formulate de părțile civile S. I., S. G. –A., N. M., E. E. prin mandatar N. M., de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul G. V. V. din infracțiunea de omor prev. și ped. de art.188 alin.1 Cod penal rap. la art.199 alin.1 Cod penal în infracțiunea de omor calificat prin cruzimi, prev. de art. 189 alin.1 lit.h C.penal rap. la art. 199 alin.1 C.penal ,, asupra unui membru de familie,, ca neîntemeiate.

În baza art.386 c.p.p. respinge cererea formulată de inculpatul G. V. V., prin apărătorul din oficiu din infracțiunea de omor prev. și ped. de art.188 alin.1 Cod penal rap. la art.199 alin.1 Cod penal în infracțiunea de lovituri sau vătămările cauzatoare de moarte prev.de art. 195 cod penal.

Condamnă inculpatul G. V. V., fiul lui F. si S., născut la data de 08.09.1959 în ., cu domiciliul în ., .. 29, județ P., C.N.P._, fără antecedente penale, în prezent aflat în Penitenciarul Mărgineni, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. și ped. de art.188 alin.1Cod penal rap. la art.199 alin.1 Cod penal, cu aplic.art.375 c.p.p. faptă din data de 20/21.01.2015, la pedeapsa de:

16 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art.66 lit.a, b, h Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.

Interzice inculpatului drepturile prev. de art.66 lit. a, b, h Cod penal pe o durată de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

Menține starea de arest preventiv a inculpatului și deduce perioada arestului preventiv de la data de 21.01.2015 la zi.

Admite în parte acțiunile civile formulată de părțile civile S. I., S. G. A., E. G., N. M., E. E. și obligă inculpatul după cum urmează:

- către partea civilă N. M., la plata sumei de 5.000 lei daune materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare

-către partea civilă S. I., la plata sumei de 10.000 euro ( sau echivalentul in lei la data plății efective ) daune morale.

-către partea civilă S. G. A., la plata sumei de 10.000 euro ( sau echivalentul in lei la data plății efective ) daune morale .

-către partea civilă E. G., la plata sumei de 10.000 euro

( sau echivalentul in lei la data plății efective ) daune morale.

-către partea civilă E. E., la plata sumei de 50.000 lei daune morale.

Obliga inculpatul la plata unei pensii de întretinere pentru partea civilă S. G. A., într-un cuantum egal cu venitul minim pe economie la data plății efective, până la terminarea studiilor.

În baza disp.art.3 si 4 din Legea 76/2008 modificată prin Legea 187/2012, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul G. V. V., în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

În baza art.112 alin.1 lit.b c.penal dispune confiscarea unui băț cu lungimea de 1,2 m și diametru de 2 cm și a unei bucăți din lemn tip coadă de topor, cu lungimea de 63 cm, lată de 4 cm și groasă de 2,5 cm, având la un capăt înfășurată o bucată de tablă prinsă în ținte, folosite la săvârșirea infracțiunii.

În baza art. 330 C.p.p. rap. la art. 249 și urm. C.p.p. menține sechestrul asigurator cu privire la suma de 30 euro, compusă din 3 bancnote a câte 10 euro fiecare ridicate de la locuința inculpatului depusă la CEC Bank, sucursala Ploiești, cu recipisa de consemnare nr._/1 din 21.01.2015 și chitanța nr._/1 din data de 21.01.2015.

Obligă inculpatul la plata sumei de 2.500 lei cheltuieli judiciare către stat din faza de urmărire penală și judecată ( din care 200 lei, onorariul apărătorului din oficiu din faza de urmărire penală)

Onorariul apărătorului din oficiu in cuantum de 260 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 21.08.2015.

Președinte, Grefier,

D. I. G. S. A.

Red. D.I

Tehn.D.C

2 ex./ 27.08.2015

Operator de date cu caracter personal nr.4058

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Omor. Art.188 NCP. Sentința nr. 403/2015. Tribunalul PRAHOVA