Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 47/2012. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 47/2012 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 06-03-2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL TELEORMAN
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR.47
R E C U R S
Ședința publică din data de 6 martie 2012
Tribunalul compus din:
D. L. - președinte
T. I. - judecător
R. G. - judecător
Z. D. - grefier
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman a fost reprezentat prin procuror P. L..
Pe rol, judecarea recursului penal declarat de P. de pe lângă J. V., județul Teleorman, împotriva sentinței penale nr.143 din 04 noiembrie 2011, pronunțată de J. V..
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile: intimatul-parte vătămată J. I., intimatele-părți civile S. Orășenesc V., S. Județean A., S. Județean de Ambulanță Teleorman, intimatul-inculpat T. N. fiind reprezentat de avocat oficiu I. M..
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Tribunalul constată că din eroare s-a emis adresă către Baroul Teleorman pentru desemnarea unui apărător din oficiu față de infracțiunea prev.de art.181 Cod Penal pentru care inculpatul este trimis în judecată.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Procurorul susține motivele de recurs invocate în scris, considerând ca nelegală hotărârea instanței de fond sub aspectul dispozițiilor art.76 Cod Penal, arătând că, deși instanța de fond a constatat și reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante, prev.de art.74 al.1 lit.c și art.74 al.2 Cod Penal, nu a redus pedeapsa potrivit disp.art.76 Cod Penal, respectiv sub minimul special prevăzut de lege, pentru infracțiunea de lovire și alte violențe.
Procurorul solicită admiterea recursului declarat de P. de pe lângă J. V. așa cum a fost formulat.
TRIBUNALUL
Prin sentința penală nr. 143 din 04.11.2011 pronunțată de J. V. s-a hotărât următoarele:
În baza art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplicare art. 74 alin. 1 lit. c și art. 74 alin. 2 Cod penal:
Condamnarea inculpatului T. N., fiul lui V. și I., născut la data de 05.06.1978 în ., domiciliat în comuna Purani, ., județul Teleorman, cetățenie română,necăsătorit, fără copii minori, cu antecedente penale, stagiu militar nesatisfăcut, studii generale, legitimat cu CI . nr._, având CNP_, la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II – a și b C. pen., în condițiile art. 71 Cod penal, pe durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
În baza art. 359 Cod procedură penală,s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal, privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni în cursul termenului de încercare.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal:
S-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
S-a luat act că S. Județean de Urgență A., cu sediul în A., ., județul Teleorman nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. de Ambulanță Județean Teleorman, cu sediul în A., ., județul Teleorman și s-a obligat inculpatul, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii, la plata sumei de 826,60 lei către această parte, reprezentând cheltuieli determinate de transportul părții vătămate.
S-a luat act căS. Orășenesc V., cu sediul în V., ., județul Teleorman, nu s-a constituit parte civilă în cauză.
S-a admis, în parte, acțiunea civilă formulată de partea civilă J. I., domiciliat în comuna Purani, ., județul Teleorman și s-a obligat inculpatul, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii, la plata sumei de 400 lei către această parte, reprezentând cheltuieli materiale din care suma de 300 lei, cheltuieli de deplasare și suma de 100 lei, contravaloare medicamente, astfel cum au fost precizate de partea la data de 14.09.2011.
S-a obligat totodată inculpatul, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii, la plata către aceeași parte civilă, asumei de 1.500 lei, reprezentând daune morale, echivalentul prejudiciului psihic suferit.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală:
S-a obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă J. V. înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ din data de 19.07.2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului T. N., pentru săvârșirea infracțiunii de dispozițiile art. 181 alin. 2 Cod penal.
S-a reținut, în esență, că în data de 03.05.2011 partea vătămată a formulat plângere împotriva inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art.180 Cod penal,întrucât în data de 02.05.2011,în timp ce se întorcea cu numita D. M.
S., de la un magazin unde consumase băuturi alcoolice, ajunsă în dreptul curții părții vătămate, acesta s-a oprit să vorbească la telefon, partea vătămată solicitându-i să plece din dreptul locuinței sale, pe fondul unor conflicte mai vechi între cei doi.
A urmat o discuție contradictorie ce l-a determinat pe inculpat să rupă o ulucă din gardul martorei D. R., lovind-o pe partea vătămată până ce aceasta a căzut la pământ, după care loviturile au fost aplicate cu picioarele, partea vătămată ajungând în stare de semiconștiență.
Martora D. R. a încercat să-l oprească pe inculpat, nu a reușit, apelând ulterior telefonic organele de poliție, eforturi de oprire a actelor de violență fiind făcute și de martora D. M. S..
În urma violențelor exercitate, partea vătămată a suferit leziuni pentru a căror vindecare a necesitat 11-12 zile de îngrijiri medicale potrivit certificatului medico legal nr. 308/C/798 eliberat de SML Teleorman la data de 04.05.2011, acordându-i –se îngrijiri medicale în S. Județean A. unde a fost transportată cu ambulanța de la S. V..
Cu ocazia audierii în fața procurorului, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, invocând circumstanța provocării din partea victimei, apărare ce a fost înlăturată raportat la declarația martorului ocular D. R., care a perceput în mod direct incidentul și nu a confirmat varianta inculpatului.
A fost ascultată la data de 14.09.2011, partea vătămată J. I. ce s-a constituit parte civilă cu suma de 3000 de lei, din care 300 lei reprezentând cheltuielile de deplasare suportate, suma de 100 de lei, costul medicamentelor, iar diferența până la suma totală cerută a arătat că reprezintă suferința sa psihică. A solicitat, în apărare, audierea martorei
D. R., martor propus la termenul de judecată din 14.09.2011, dată la care instanța a luat act de solicitarea reprezentantului parchetului de a îndrepta eroarea materială strecurată în propriul act de sesizare cu privire la fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată.
Reținând din actele și lucrările dosarului de urmărire penală și din rechizitoriul unității de parchet că inculpatul a fost trimis în judecată pentru fapta prevăzută de art. 180 alin. 2 Cod penal, se va face cercetare judecătorească pentru această faptă, și nu fapta prevăzută de art. 181 alin. 2 Cod penal, dispunându-se schimbarea calificării cauzei în sistemul informatizat și în actele dosarului, parchetul având posibilitatea de a-și îndrepta actul propriu ce conține eroarea materială pe cale internă și nu prin intervenția instanței penale, ce constată doar fapta cu care este sesizată și dispune cercetarea judecătorească pentru această faptă.
S-au solicitat relații compartimentul executări penale din cadrul instanței, comunicate cu adresa nr. 718/20.09.2011 și compartimentul aferent din cadrul Tribunalului Teleorman, înaintate cu adresa nr. 3255/20.09.2011 în privința hotărârilor de condamnare menționate în fișa de antecedente penale a inculpatului privind modul în care s-au executat pedepsele și orice date ajutătoare pentru instanța sesizată cu o nouă faptă penală a acestuia (filele 27-31 și 33-35).
S-au emis adrese către unitățile spitalicești în vederea constituirii de parte civilă în cauză,indicând pretențiile și depunând documente justificative ale acestora și au fost audiați martorii propuși de partea vătămată și reprezentantul parchetului, D. M. S. ași D. R. la termenul judecății din 12.10.2011, inculpatul arătând că nu are probe proprii în apărare cu ocazia ascultării sale din data de 02.11.2011.
Audiat la termenul de judecată, inculpatul și-a menținut poziția din cursul urmăririi penale de recunoaștere a faptei și intenția de a contribui la plata pretențiilor
civile ale părții vătămate, dar nu printr-o plată integrală din motive legate de imposibilitate financiară.
Din analiza materialul probator administrat atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată, respectiv probatoriul scriptic și testimonial, cu reținerea și a poziției inculpatului, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt.
La data de 02.05.2011, inculpatul se întorcea însoțit de martora D. M. S. cu care se afla în relație de conviețuire de la un magazin din . oprit pentru o discuție telefonică în dreptul curții părții vătămate, martora plecând ulterior spre locuință, conform celor susținute în cursul urmăririi penale și în fața instanței la data de 12.10.2011.
Urmare a unor conflicte mai vechi cu inculpatul, partea vătămată i-a cerut acestuia să plece din dreptul locuinței sale, inculpatul refuzând, motivând că drumul este public, conform propriilor susțineri ale părții vătămate cu ocazia ascultării din 14.09.2011.
Actele de violență ale inculpatului ce a rupt o ulucă din gard și a lovit-o pe partea vătămată până ce aceasta a căzut la pământ au fost observate de martorul ocular, D. R., ulterior loviturile au continuat, partea vătămată pierzându-și cunoștința și necesitând intervenția lucrătorilor de poliție și a Serviciului de Ambulanță. Ambele persoane ascultate ca martor arată că au încercat să despartă părțile, intenție care nu a reușit, martora D. M. S. fiind singura care arată că ulterior loviturii aplicate cu uluca, între cele două părți ar fi existat loviri reciproce cu pumnii și cu picioarele dar sub acest aspect cele relatate nu se coroborează cu depoziția celeilalte martore, au un caracter singular și neîndeplinit cerința coroborării au fost înlăturate.
Leziunile cauzate părții vătămate au necesitat un număr de 11-12 zile pentru vindecare, stabilite prin certificatul medico-legal nr. 308/C/798 eliberat de SML Teleorman la data de 04.05.2011, partea vătămată fiind transportată cu ambulanța inițial la S. V., ulterior la S. Județean A., în ambele unității fiindu-i acordate îngrijiri medicale ce au rezultat și din constituirea de parte civilă făcută de unitățile în cauză.
Conform art. 69 Cod procedură penală: „declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.”
Cu ocazia ascultării sale și în cursul cercetării judecătorești, fără să înțeleagă să dea o nouă declarație, dar menținând declarațiile date anterior, inculpatul a recunoscut actele de lovire, a fost de acord cu pretențiile civile ale părții vătămate, plata fiind condiționată doar de imposibilitatea achitării sale integrale.
S-a reținut că inculpatul nu s-a prevalat de judecata conform procedurii simplificate de recunoaștere a vinovăției, posibilitate ce i-a fost adusă la cunoștință, față de care se va reține doar poziția procesuală a inculpatului în faza de judecată a procesului și consecințele din punct de vedere penal ale acestei recunoașteri, ce se coroborează cu probele administrate în cauză.
Față de aceste considerente, instanța de fond a constatat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 180 alin. 2 Cod penal. Fiind dovedită vinovăția inculpatului, a dispus angajarea răspunderii penale a acestuia.
La individualizarea pedepsei, instanța s-a raportat la dispozițiile art. 72 C. pen., respectiv a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează răspunderea penală (conflictul
mai vechi purtat cu partea vătămată, susținut de aceasta și confirmat de martora D. R., dar și comportarea părții vătămate ce a fost deranjată doar de simpla discuție telefonică avută de inculpat în dreptul locuinței sale,căruia nu i s-a reținut un comportament necorespunzător, cât timp discuția s-a purtat pe drumul public și fără acte de violență fizică sau verbală la adresa părții vătămate, sub acest aspect neexistând o provocare din partea părții vătămate înțeleasă în sensul dispozițiilor art. 73 lit. b Cod penal).
Astfel, s-au avut în vedere împrejurările în care a fost comisă fapta (atitudinea părții vătămate de a-i cere inculpatului să părăsească locul din fața casei ce nu poate provoca pentru inculpat o tulburare sau emoție puternică, care să-l determine să săvârșească fapta și să beneficieze de atenuanta provocării, ce a fost corect înlăturată de procuror), atitudinea procesuală sinceră rezultând din prezentarea sa în fața autorităților și comportamentul avut în cursul procesului penal (inculpatul recunoscând fapta atât cu ocazia audierii în fața organelor de urmărire penală cu apărările făcute ce au fost înlăturate de procuror, cât și în cursul cercetării judecătorești).
S-a arătat că pericolul social al faptei este dat însă de folosirea unui corp dur (ulucă desprinsă din gardul martorei D. R.), aplicarea loviturilor cu aceasta până când partea vătămată a căzut la pământ provocându-i starea de inconștiență cu toate consecințele în privința sănătății acestuia, vizarea unei zone vitale (sub acest aspect declarațiile martorelor nu pot fi reținute, D. M. S. arătând că lovitura a fost aplicată nu în zona capului ci în zona coastelor) și efectele în privința stării de sănătate și capacității de muncă astfel cum au rezultat din declarația martorei D. R..
Împrejurările evidențiate mai sus au fost considerate drept circumstanțe atenuante, prevăzute de art. 74 Cod penal si reținute ca atare de instanță, urmând ca, efect al circumstanțelor atenuante, pedeapsa stabilită sa fie coborâtă spre minimul special prevăzut de lege, în temeiul dispozițiilor art. 74 alin. 1 lit. c și alin. 2 Cod penal.
Nu s-a coborât pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, în condițiile dispozițiilor art. 76 Cod penal, față de conduita inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii, nefiind la prima abatere de la legea penală și având inițiative de natură infracțională, acesta fiind condamnat prin sentința penală nr. 134/24.11.1994 a Tribunalului Teleorman la pedeapsa de 5 ani închisoare, hotărâre prin care se revocă suspendarea condiționată a pedepsei de 7 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 285/09.10.1995 a Judecătoriei V., definitivă prin Decizia penală nr. 477/1996 a Tribunalului Teleorman.
Prin aceiași hotărâre nr. 134/1997, Tribunalul Teleorman a constatat grațiată pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 285/09.10.1995 a Judecătoriei V., conform legii nr. 137/1997, urmând ca prin Decizia penală nr. 45/16.02.1998 a Curții de Apel București și Decizia penală nr. 3166/1998 a Curții Supreme de Justiție să fie casată aplicarea grațierii pentru pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 285/1995, urmând ca inculpatul să execute alături de pedeapsa de 5 ani și pedeapsa de 7 luni închisoare.
Executarea pedepsei cumulată de 5 ani și 7 luni închisoare a început la data de 01.10.1997 conform relațiilor comunicate de C. Executări penale al Tribunalului Teleorman și datelor înscrise în fișa de antecedente penale și a expirat la data de 30.09.2002, fără relații privind data eliberării sau a restului de pedeapsă rămas neexecutat.
Deși figurează în antecedentele penale, ultima condamnare suferită pentru infracțiunea de tâlhărie apare ca fiind executată sub aspectul pedepsei
aplicate și mai mult, termenul de reabilitare a condamnatului pentru această faptă apare ca fiind împlinit,raportat la dispozițiile art. 135 alin. 1, lit. b Cod penal, respectiv a curs termenul fix de 5 ani prevăzut de temeiul legal la care se adaugă perioada de 2 ani și 9 luni, reprezentând jumătate din durata pedepsei pronunțate.
Termenul de reabilitare fiind împlinit, condamnarea aceasta nu mai atrage starea de recidivă raportat la dispozițiile art. 38 alin. 2 Cod penal, dar va fi reținută de către instanță ca un antecedent penal al inculpatului pentru o faptă cu un grad sporit de pericol social (tâlhăria) ce a determinat instanța să nu coboare sub minimul special prevăzut de textul de lege la individualizarea pedepsei aplicate, ci să se orienteze spre o pedeapsă orientată spre limita minimă.
În cazul circumstanțelor atenuante pe care instanța le-a reținut raportat la dispozițiile art. 74, alin. 1, lit. c (conduită procesuală) și art. 74, alin. 2 Cod penal (antecedente penale pentru care s-a constatat împlinit termenul de reabilitare și implicit persoana reabilitată a inculpatului pentru care sub aspect penal sunt șterse prin curgerea timpului condamnările anterioare) au determinat instanța să coboare pedeapsa la momentul individualizării spre minimul special și nu sub minimul special.
Au intrat în concurs atât cauzele de agravare astfel cum au fost enumerate mai sus și cauzele de atenuare a faptei față de care instanța a ținut seama de circumstanțele agravante, apoi de circumstanțele atenuante, constatând inexistența unei stări de recidivă față de condamnările anterior suferite, caz în care coborârea pedepsei sub minimul special nu mai este obligatorie. Concursul între circumstanțele agravante și atenuante, cum au fost individualizate în considerentele precedente nu mai impune coborârea pedepsei sub minim în condițiile art. 76 Cod penal.
Față de aceste motive, instanța de fond a apreciat că aplicarea unei pedepse cu închisoarea, coborâtă spre minimul special prevăzut de lege, poate fi un mijloc de reeducare a inculpatului și poate contribui la formarea unei atitudini corecte a acestuia față de regulile de conviețuire socială și la atingerea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 Cod penal, aplicând inculpatului o pedeapsă de 6 (șase) luni închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II – a și lit. b Cod penal, în condițiile art. 71 Cod penal, pe durata executării pedepsei închisorii.
Constatând că sunt întrunite condițiile cerute de legea penală de aplicare a suspendării condiționate a executării pedepsei, respectiv în privința pedepsei aplicate – cu închisoare și a lipsei unei condamnări anterioare și apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, în temeiul art. 81 și art. 82 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoare pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni.
Nu există o condamnare anterioară față de motivele expuse și dispozițiile art. 81 alin.1 lit. b Cod penal potrivit cărora se poate dispune suspendarea condiționată și în cazul în care condamnarea anterioară a inculpatului intră în cazurile prevăzute în art. 38 Cod penal.
În baza art. 359 Cod procedură penală, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal, privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni în cursul termenului de încercare.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
Cât privește soluționarea acțiunilor civile instanța de fond a luat act că S. Județean de Urgență A. nu s-a constituit parte civilă în cauză,
conform cererilor formulate sub nr. 8802 din data de 22 septembrie 2011 și adresei nr. 9680 din 25 octombrie 2011 (f. 64 din dosar). În același sens, s-a hotărât și în cazul unității sanitare S. Orășenesc V., în lipsa unui răspuns din partea unității către care s-au făcut adrese repetate de instanță în acest sens (adresă fila 22 și revenire în acest sens).
Totodată, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă S. de Ambulanță Județean Teleorman și a fost obligat inculpatul, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii, la plata sumei de 826,60 lei către această parte, reprezentând cheltuieli determinate de transportul părții vătămate conform fișelor de solicitare nr._ și nr._ ambele din data de 02.05.2011 cu numărul de Km parcurși și valoarea acestora.
În baza art. 14 și art. 346 Cod procedură penală și a dispozițiilor răspunderii civile pentru fapta proprie pe tărâm delictual (existența unui prejudiciu - moral sau material, existența unei fapte ilicite, ce a îmbrăcat și caracter penal, existența raportului de cauzalitate dintre fapta și prejudiciu, precum și existența vinei celui care a cauzat prejudiciu, altfel spus imputabilitatea faptei, sub toate formele sale), instanța de fond a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă J. I., în parte și a obligat inculpatul, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii, la plata sumei de 400 lei către această parte, reprezentând cheltuieli materiale din care suma de 300 lei, cheltuieli de deplasare și suma de 100 lei, contravaloare medicamente, astfel cum au fost precizate de partea la data de 14.09.2011.
Daunele materiale solicitate de parte pot fi acordate numai în măsura dovedirii lor. Nu s-au prezentat înscrisuri justificative pentru cheltuielile efectuate,partea arătând cu ocazia ascultării din data de 14.09.2011 că nu deține înscrisuri privind deplasările și costul medicamentelor,deplasările fiind făcute cu vehicule constând în autoturism și mijloace de transport în comun fiind emis un bon fiscal pe care nu l-a păstrat.
S-au acordat însă despăgubiri constând în cheltuieli de deplasare și cost al medicamentelor, în lipsa unor înscrisuri doveditoare întrucât sumele cerute sunt rezonabile și nu depășesc acele „presupuneri rezonabile” pe care le poate face judecătorul cauzei, care, în temeiul unor prezumții judecătorești lăsate la latitudinea sa, poate extinde de la un fapt concret – actele de violență dovedite și asumate de agresor, la urmări ulterioare datorate acestor acte constând în afectarea stării de sănătate care de altfel a rezultat și din declarația martorei D. R..
Același inculpat a fost obligat, cu începere de la data rămânerii definitive a hotărârii, și la plata către aceeași parte civilă, asumei de 1.500 lei, reprezentând daune morale, echivalentul prejudiciului psihic suferit.
Cuantificarea prejudiciului moral (pretins de parte la suma de 2600 lei, diferență față de pretențiile materiale solicitate), nu este supusă unor criterii legale de determinare. Cuantumul daunelor morale se stabilește prin apreciere, ca urmare a aplicării de către instanța de judecată a criteriilor referitoare la consecințele negative (stare de inconștiență provocată, afectarea puterii de muncă cum a rezultat din declarația martorei D. R. și dureri în mâna stângă rezultate din aceiași probă testimonială) suferite de cei în cauză în plan fizic și psihic, intensitatea cu care a fost aplicată lovitura cu uluca desprinsă din gard. Criteriile sunt subordonate unei aprecieri rezonabile, pe bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs.
Pe parcursul procesului penal, inculpatul și-a păstrat poziția procesuală de regret pentru cele întâmplate, asumându-și atât vinovăția penală, cât și vinovăția civilă, neavând probatorii de administrat, în apărare.
Prejudiciul, deși de natură morală, poate fi reparat prin acordarea unei sume de bani. Acordarea despăgubirilor materiale pentru daune morale este incontestabil compatibilă cu regulile de conviețuire socială și cu principiile de echitate și justiție care pretind că autorul faptei trebuie să suporte consecințele negative ale acesteia. Condiția ca prejudiciul să fie cert în privința existenței sale, dar și întinderii este cerută numai prejudiciului material, întrucât în privința prejudiciului moral se cere a fi îndeplinită doar prima condiție, cea a existenței, nu și condiția privitoare la certitudinea întinderii sale, în speță posibilitatea de a fi evaluat.
Prejudiciul de o astfel de natură nu poate fi stabilit cu probe certe, existând criterii generale lăsate la îndemâna judecătorului, ce au fost particularizate situației faptice deduse judecății, pentru a stabili cuantumul bănesc al durerii fizice și psihice pricinuite prin actele de lovire ale inculpatului.
Circumstanțele atenuante reținute anterior la soluționarea acțiunii penale au fost reținute de judecătorul fondului și la judecata acțiunii civile, întrucât conduita inculpatului, circumstanțele în care s-a produs fapta, constituie, pe latură civilă, criterii obiective de determinare a întinderii prejudiciului moral și cuantumul pe care cel ce pretinde un astfel de prejudiciu este îndreptățit să-l primească.
Impactul psihic și emoțional suferit de parte, consecințele negative create în plan familial și social, traumele psihice, rezultate din singura probă testimonială administrată în acest sens ce se va corobora cu constatările certificatului medico-legal privind leziunile cauzate, zonele în care s-au produs și numărul de zile de îngrijiri medicale necesar pentru vindecare, sunt aspecte care analizate și evaluate obiectiv, constituie criterii importante și serioase de stabilire a daunelor morale, alături de cele anterioare, ce pot fi imputate celui chemat să răspundă delictual.
Hotărând în limite rezonabile, în lumina drepturilor stipulate de Convenția Europeană și practicii Curții Europene de Justiție de la Strasbourg, instanța a acordat 1500 lei, despăgubire echitabilă cu reală funcție reparatorie. Reparația pecuniară este echitabilă, compensatorie și proporțională daunei morale suferite de partea solicitantă.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, s-a obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în faza de urmărire penală, urmare a soluției de condamnare dispuse față de acesta.
Împotriva sentinței penale nr. 143 din 04.11.2011 pronunțată de J. V. a declarat recurs, în termenul legal prevăzut de art. 385/3 C. proc. pen. P. de pe lângă J. V., care a apreciat hotărârea atacată ca fiind nelegală sub un singur aspect, și anume pentru necoborârea pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege, ținând seama de reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. 1 litera c și art. 74 alin. 2 C. pen.
Din motivarea sentinței recurate reiese că instanța de fond a constatat existența antecedentelor penale ale inculpatului ca circumstanță agravantă judiciară, însă nu a reținut în dispozitivul sentinței prevederile art. 75 alin. 2 C. pen, așa încât era obligată să reducă pedeapsa aplicată sub minimul special prevăzut de lege.
În drept au fost invocate dispozițiile art.385/15 alin. 1 pct. 2 C. proc. pen.
Nu s-au formulat alte cereri și nu s-au depus înscrisuri noi în recurs.
Analizând recursul declarat de parchet în raport de motivul formulat dar și din oficiu, sub toate aspectele, potrivit art. 385/6 alin. 3 tribunalul apreciază că acesta este întemeiat, urmând să fie admis, pentru considerentele ce se vor succede:
Instanța fr fond a stabilit în mod corect situația de fapt în urma administrării probelor, ce nu au fost contestate de inculpat, iar încadrarea juridică dată faptei comisă de acesta este legală și corespunzătoare culpei.
La stabilirea pedepsei aplicate inculpatului, s-a ținut seama de gradul de pericol social concret al faptei comise de inculpat, de urmarea produsă, de circumstanțele personale ale acestuia precum și de atitudinea sa în raport cu organele judiciare.
Cuantumul pedepsei nu reflectă însă și efectele circumstanțelor judiciare aplicate inculpatului, în raport de dispozițiile art. 76 C. pen. coroborat cu art. 74 alin. 1 litera c și art. 74 alin. 2 C. pen.
Este adevărat că, potrivit prevederilor art. 80 alin. 1 și 2 C. pen. în caz de concurs între circumstanțele de agravare și cele de atenuare, coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie, însă pentru a se verifica e reținerea unor astfel de împrejurări, instanța trebuie să le menționeze, prin indicarea dispoziției legale, atât în dispozitivul cât și în considerentele hotărârii( aceasta din urmă cuprinzând, potrivit art. 356 C. proc. pen, o expunere a împrejurărilor agravante sau atenuante reținute).
Or, așa cum se observă, în dispozitivul hotărârii recurate prima instanță face trimitere doar la circumstanțele judiciare atenuante iar nu și la cele judiciare agravante, pe care le menționează doar în expunere, contrar dispozițiilor art. 357 C. proc. pen.
Așa fiind, tribunalul constată recursul declarat de parchet ca întemeiat, motiv pentru care, în baza art.385/15 pct. 2 litera d C. proc. pen. urmează să dispună admiterea acestuia, în sensul înlăturării dispozițiilor art. 74 alin. 1 litera c și art. 74 alin. 2 C. pen și menținerii celorlalte dispoziții ale hotărârii recurate.
Cheltuielile judiciare avansate vor rămâne în sarcina statului, potrivit art. 192 alin. 3 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de P. de pe lângă J. V. împotriva sentinței penale nr.143/4.11.2011 a Judecătoriei V. pe care o casează în sensul că înlătură aplicabilitatea art.74 al.1 lit.c și art.74 al.2 Cp.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 martie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
D.L. T.I. R.G. Z.D.
Red/tehnored.
R.G.la 30.03.2012
exemplare 2*
d.f._
j.f.D.L.C.
| ← Nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului. Art.... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
