Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 26/2015. Tribunalul TELEORMAN
| Comentarii |
|
Decizia nr. 26/2015 pronunțată de Tribunalul TELEORMAN la data de 16-03-2015
ROMÂNIA
T. T.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 26
Ședința publică din data de 16.03.2015
T. compus din:
PREȘEDINTE – M. V.
GREFIER – B. – Z. C. – A.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă T. T. a fost reprezentat prin procuror B. M. - A..
Pe rol, soluționarea contestației formulată de inculpații P. N. – M. și P. C. - F. aflați în stare de arest preventiv la Penitenciarul G. împotriva încheierii penale din data de 11.03.2015 pronunțată de Judecătoria T. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns contestatorii inculpați P. N. – M. și P. C. – F. aflați în stare de arest preventiv, fiind asistați de avocat desemnat din oficiu P. Gigel.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Fiind întrebați de judecătorul acestui tribunal, contestatorii inculpați P. N. – M. și P. C. – F. învederează că își mențin contestația formulată și sunt de acord ca soluționarea cauzei să se facă în prezența apărătorului desemnat din oficiu P. Gigel.
T. aduce la cunoștință contestatorilor inculpați dispozițiile procesual penale potrivit cu cărora au dreptul de a da o declarație la acest moment procesual sau pot uza de dreptul la tăcere conferit de lege. În caz afirmativ, se atrage atenția contestatorilor inculpați că tot ceea ce declară poate fi folosit și împotriva acestora.
Declarațiile luate contestatorilor inculpați, în sensul celor de mai sus, în prezența apărătorului desemnat din oficiu P. Gigel, au fost consemnate și atașate la dosar.
Apărătorul contestatorilor inculpați învederează că nu sunt cereri de formulat în cauza dedusă judecății, solicitând acordarea cuvântului.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu sunt cereri de formulat.
Judecătorul acestui tribunal, luând act că nu sunt cereri de formulat în cauză de către contestatorii inculpații P. N. – M. și P. C. – F. și nici de către reprezentantul Ministerului Public, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul, în dezbaterea contestației.
Avocatul inculpaților având cuvântul, pune concluzii de admitere a contestației și înlocuirea măsurii arestului preventiv cu o măsură mai blândă respectiv cea a arestului la domiciliu sau orice măsură neprivativă de libertate.
Completează apărătorul contestatorilor inculpați că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestului nu mai subzistă, inculpații au recunoscut faptele săvârșite și la acest moment se află într-o stare avansată de conciliere cu părțile civile, s-au prezentat la toate termenele de judecată, neexistând riscul de a influența actul de justiție..
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită respingerea ca nefondată a contestațiilor formulate de contestatorii inculpați P. N. – M. și P. C. – F., completând că temeiurile care au dus la arestarea preventivă a acestora nu s-au schimbat și că este un lucru bun faptul că inculpații doresc concilierea cu părțile vătămate.
Completează reprezentantului parchetului că în mod legitim s-a dispus luarea măsurii arestării față de contestatorii inculpați P. N. – M. și P. C. – F..
Având pe rând ultimul cuvânt, contestatorii inculpați solicită admiterea contestației și judecarea lor în stare de libertate sau înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu respectiv măsura controlului judiciar.
TRIBUNALUL:
Prin încheierea din data de 11.03.2015, Judecătoria T. M., în conformitate cu disp.art.208 alin.1 și 2Cod procedură penală, verificând, din oficiu, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpaților P. N. M., zis M., fiul lui P. A. și P. G. A., născut la data de 08.09.1986, în mun. T. M., jud. T., domiciliat în com. S. V., .. T., posesor Ci, . nr._, eliberat de S.P.C.L.E.P T. M. la data de 27.04.2011, CNP_, de cetățenie română, stare civilă necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație sau loc de muncă, studii 7 clase, cu antecedente penale și P. C. F., zis V., este fiul lui P. I. și G. D., născut la data de 30.04.1991, în mun. T. M., jud. T., domiciliat în com. S. V., .. T., posesor CI, . nr._, CNP_ eliberat de S.P.C.L.E.P T. M. la data de 02.05.2005, de cetățenie română, stare civilă necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație sau loc de muncă, studii 10 clase, recidivist, măsură luată prin încheierea nr.3 din 28.01.2015 pronunțată de Judecătoria T. M. în dosarul penal nr._ pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 28.01.2015, măsură în executarea căreia s-au emis mandatele de arestare preventivă nr. 3/UP din 28.01.2015 și nr. 4/UP din 28.01.2015, a constatat că măsura arestării preventive luată față de inculpați este legală și temeinică și a menținut-o în continuare.
Pentru a dispune astfel, judecătorul a constatat, în conformitate cu dispozițiile art. 226 al. 1 Cod Procedură Penală, că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive a inculpaților.
Astfel, potrivit art. 202 al. 1 Cod Procedură Penală, „măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune și dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penală sau de la judecată ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni”.
Potrivit art. 202 al. 3 Cod Procedură Penală, “orice măsură preventivă trebuie să fie proporțională cu gravitatea acuzației aduse persoanei față de care este luată și necesară pentru realizarea scopului urmărit prin dispunerea acesteia”.
De asemenea, conform art. 223 al. 1 lit. b Cod Procedură Penală, „măsura arestării preventive poate fi luată de către judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune și există una dintre următoarele situații:
b) inculpatul încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor ori un expert sau să distrugă, să altereze, să ascundă ori să sustragă mijloace materiale de probă sau să determine o altă persoană să aibă un astfel de comportament”.
Potrivit art. 223 al. 2, „măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul Penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică”.
Analizând dispozițiile legale invocate, judecătorul a apreciat că, în cauză, există indicii temeinice că inculpații au săvârșit infracțiunile reținute în sarcina lor.
A mai arătat că, infracțiunea săvârșită de inculpați este pedepsită cu închisoare mai mare de 5 ani și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoanele acestora, se constată că privarea lor de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Pericolul social rezidă din următoarele aspecte: gravitatea sporită a faptei săvârșite, crearea unei stări de nesiguranță în rândul locuitorilor ca urmare a faptelor si atitudini acestora și existența posibilității ca inculpații să mai săvârșească si alte fapte prevăzute de legea penala.
Conceptul de ordine publică în sensul legii penale trebuie înțeles că o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri, cu impact imediat asupra opiniei publice.
Un astfel de impact, imediat și mediatic, există categoric în rândul opiniei publice locale și impune o reacție promptă a autorităților, care să conducă la arestarea preventivă a inculpaților pentru înlăturarea temerii colective, dovedind că împotriva unor fapte periculoase, instituțiile statului acționează în mod eficient, iar legea este aplicată cu hotărâre.
Luarea unei alte măsuri preventive față de inculpați – alta decât cea a arestării apare ca nejustificată. Infracțiunile pentru care acestea sunt cercetați sunt foarte grave, iar interesul public de înfăptuire justiției și asigurarea bunei desfășurări a urmăririi penale primează față de regula cercetării unei persoane în stare de libertate, instanța apreciind că scopul măsurilor preventive, prevăzut de art. 202 alin.1 Cod Procedură Penală, interpretat în conformitate cu articolul 5 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, impune necesitatea luării măsurii arestării preventive față de inculpați.
De altfel, măsura ar fi lipsită de eficiență dat fiind faptul că infracțiunile săvârșite de inculpați sunt de o periculozitate deosebită
Măsura arestării preventive corespunde și exigențelor prevăzute art. 5 pct. 1 lit. c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului întrucât în cauza dedusă judecății există probe din care reiese suspiciunea rezonabila că inculpații au comis faptele de care sunt acuzați.
Totodată, instanța a apreciat ca in cauza sunt întrunite si prevederile art. 243 al. 2 Cod Procedură Penală, efectele privării de libertate neproducând repercusiuni negative asupra personalități si dezvoltării inculpaților.
Potrivit art. 207 al. 4 și 6 Cod Procedură Penală, instanța de judecată verifică din oficiu, periodic, dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive.
Verificând măsura arestării preventive dispusă prin încheierea nr. 3 din data de 28.01.2015 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei T. M. din perspectiva prevederilor art. 207 Cod Procedură Penală, instanța a constatat că măsura a fost luată cu respectarea condițiilor impuse de art. 223 al. 1 și 2 Cod Procedură Penală, fiind totodată îndeplinite și condițiile cerute de art. 243 al. 2 Cod Procedură Penală pentru inculpații susmenționați.
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment procesual s-a constatat că temeiurile faptice ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpații continuă să subziste, acestea nefiind înlăturate.
Sub acest aspect, instanța a reținut și că măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpaților, iar față de probatoriul administrat până în acest moment nu există date care să conducă la concluzia că măsura arestării preventive dispusă față de inculpați ar fi fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia.
Totodată, împotriva inculpaților continuă să-și găsească incidența dispozițiile art. 223 al. 1 lit. a din Codul de Procedură Penală (acuzele ce planează asupra acestora vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunilor, circumstanțele personale ale inculpaților).
În acest sens, se reține că infracțiunea săvârșită aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv patrimoniul și siguranța persoanei, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului.
În ce privește respectarea dreptului la libertate a inculpaților, este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile – independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate.
Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate, pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpaților și din consecințele acesteia. În condițiile speței, la acest moment interesul general prevalează în raport cu interesul inculpaților de a fi puși în stare de libertate, astfel că instanța va respinge ca nefondate cererile de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o alta măsura, urmând sa mențină starea de arest.
Instanța a apreciat ca măsura arestării preventive luată față de inculpați este conformă cu exigențele statuate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Practic, persistența motivelor plauzibile de a bănui că o persoană privată de libertate ar fi comis o infracțiune este o condiție sine qua non a regularității menținerii în detenție. O bănuială puternică privind comiterea de către inculpați a unor infracțiuni grave poate justifica inițial detenția. Totuși, după o anumită perioadă de timp, ea nu mai este suficientă, fiind necesar ca instanțele să aducă alte motive care să justifice continuarea privării de libertate.
În situația în care motivele de menținere a stării de arest se mențin o perioadă mai mare de timp și se dovedesc suficiente și pertinente, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că se impune și verificarea diligențelor depuse de instanțele naționale pentru soluționarea cu celeritate a cauzei (cauzele Naus c. Poloniei, hotărârea din 16 septembrie 2008; Hesse c. Austriei, hotărârea din 25 ianuarie 2007; Hass c. Poloniei, hotărârea din 7 noiembrie 2006; Kalay c. Turciei, hotărârea din 22 septembrie 2005).
Tot sub aspectul stabilirii caracterului rezonabil al măsurii arestării preventive, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art. 5 din Convenție și în situația în care instanțele naționale nu au analizat posibilitatea aplicării unor măsuri alternative, pentru a asigura prezentarea inculpatului la proces, cum ar fi eliberarea pe cauțiune, interdicția de a părăsi țara sau orașul (cauzele Khudoyorov c. Rusiei, hotărârea din 8 noiembrie 2005; Vrencev c. Serbiei, hotărârea din 23 septembrie 2008; Lelievre c. Belgiei, hotărârea din 8 noiembrie 2007; Kankowski c. Poloniei, hotărârea din 4 octombrie 2005).
Art. 5 paragraf 3 din Convenție se referă numai la persoanele arestate preventiv în faza de urmărire penală, precum și în faza judecății în primă instanță și are ca scop garantarea dreptului la libertate al unei persoane prin evitarea menținerii acesteia pentru o durată de timp excesivă în detenție.
Doctrina juridică în materie a explicat faptul că termenul rezonabil prevăzut în art. 5 se calculează de la data reținerii sau arestării preventive și se sfârșește la data pronunțării unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă.
După pronunțarea unei asemenea hotărâri, privarea de libertate este autorizată de existența condamnării chiar nedefinitivă, pronunțată de un tribunal competent, care presupune atât o constatare a vinovăției, consecutivă stabilirii, potrivit legii, a comiterii unei infracțiuni, cât și aplicarea unei pedepse sau a altor măsuri privative de libertate.
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prevede, în art. 5 paragraf 3 că „Orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuțiilor judiciare și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere”.
Termenul rezonabil prevăzut de norma mai susmenționată se calculează de la data la care persoana acuzată este reținută sau arestată (dies a quo) și se sfârșește la momentul pronunțării unei hotărâri de condamnare în primă instanță, chiar nedefinitivă (dies ad quem).
Durata rezonabilă a detenției conform art. 5 paragraf 3 se apreciază în concret, instanțele naționale având obligația să prezinte argumentele prelungirii măsurii prin raportare la probe și, întrucât persistența motivelor plauzibile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni după trecerea unei anumite perioade de timp nu mai este suficientă în motivarea măsurii, acestea trebuie să evidențieze existența, fie a pericolului de fugă, fie a riscului săvârșirii unor noi infracțiuni, fie protejarea ordinii publice sau să prezinte modul în care a fost instrumentată cauza de către autorități, prin sublinierea complexității (restituiri, perioadele de stagnare ale anchetei).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Allenet de Ribemont c. Franței, hotărârea din 10 februarie 1995, în § 47 a stabilit că durata rezonabilă a procedurii se apreciază în fiecare cauză în parte, în funcție de circumstanțele sale, după următoarele criterii: complexitatea cauzei în fapt și în drept, comportamentul părților, comportamentul autorităților și importanța pentru cel interesat a obiectului procedurii.
Dispozițiile art. 21 al. 3 din Constituția României, precum și art. 10 din Legea nr. 304/2004 prevăd că toate persoanele au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.
Prin urmare, având in vedere aceste aspecte și întrucât temeiurile arestării preventive nu s-au schimbat, instanța a constatat că nu este justificată cererea de revocare a măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă mai blândă, având în vedere locul și perioada comiterii faptelor, și nici nu există împrejurări noi care să pună sub semnul întrebării nelegalitatea măsurii arestării luate inițial.
În acest context, instanța a apreciat că în acest moment procesual nu este întemeiată înlocuirea arestării preventive, nefiind în interesul bunei desfășurări a urmăririi penale o astfel de înlocuire, în condițiile în care nu s-au modificat motivele care justifică arestarea preventivă evaluate și prin prisma existenței sentimentului de insecuritate socială în rândul opiniei publice prin cercetarea în libertate a inculpaților implicați în infracțiunile grave descrise in actul de sesizare.
Întrucât temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive justifică în continuare privarea de libertate a inculpaților, instanța a menținut măsura arestării preventive si a respins ca nefondată cererea de revocare formulată de apărătorul inculpaților.
Împotriva încheierii pronunțată de Judecătoria T. M. au declarat contestație în termenul legal inculpații P. N. – M. și P. C. – F..
Au susținut inculpații – prin apărătorul desemnat din oficiu P. Gigel – în declarațiile date că nu se impune menținerea arestului preventiv, solicitând judecarea lor în stare de libertate sau înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu sau măsura controlului judiciar.
Examinând contestația formulată în raport de motivele formulate de contestatorii inculpați, dar și față de prevederile art. 4251 Cod Procedură Penală, coroborat cu art. 208 Cod Procedură Penală, art. 202 Cod Procedură Penală constată și reține următoarele:
Inculpații P. N. – M. și P. C. – F. sunt trimiși în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria T. M. cu nr. 772/P/2014 din data de 10.02.2015 pentru comiterea următoarelor infracțiuni, astfel:
- inculpatul P. N. M. pentru săvârșirea infracțiunilor de: furt calificat în dauna patrimoniului persoanei vătămate C. F., faptă prev. și ped. de art. 228 al. 1 – art. 229 al. 1 lit. b și d, al. 2 lit. b din C. pen., furt calificat în dauna patrimoniului persoanei vătămate T. F., faptă prev. și ped. de art. 228 al. 1 – art. 229 al. 1 lit. b și d din C. pen., cu aplic. art. 38 al. 1 C. pen., pentru ambele infracțiuni;
- inculpatul P. C. – F. pentru săvârșirea infracțiunilor de: furt calificat în dauna patrimoniului persoanei vătămate C. F., faptă prev. și ped. de art. 228 al. 1 – art. 229 al. 1 lit. b și d, al. 2 lit. b din C. pen., cu aplic. art. 41 al. 1 C. pen.; furt calificat în dauna patrimoniului persoanei vătămate T. F., faptă prev. și ped. de art. 228 al. 1 – art. 229 al. 1 lit. b și d din C. pen., cu aplic. art. 41 al. 1 C. pen.; conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. și ped. de art. 335 al. 1 din C. pen., cu aplic. art. 41 al. 1 C. pen.; conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. și ped. de art. 335 al. 1 din C. pen., cu aplic. art. 41 al. 1 C. pen., cu aplic. art. 38 al. 1 C. pen., pentru toate infracțiunile.
Conform art. 242 al.2 Cod Procedură Penală, „Măsura preventivă se înlocuiește din oficiu saula cererea, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 al.1”.
În acord cu instanța de fond, tribunalul constată că temeiurile inițiale ale arestării preventive a inculpatului se mențin și la acest moment procesual, astfel cum ele au fost prevăzute la art. 223 al. 2 Cod Procedură Penală respectiv există suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunea ce i-a fost reținută în sarcină, pedeapsa prevăzută pentru o astfel de faptă este închisoarea de 5 ani, iar față de modul și circumstanțele în care se presupune că a fost comisă fapta, privarea de liberate este necesară pentru înlăturarea stării de pericol la care a fost supusă ordinea publică și că nu se impune înlocuirea acestei măsuri cu o altă măsură preventivă.
Pentru aceste motive, în raport de dispozițiile art. 4251 al. 7 Cod Procedură Penală raportat la art. 242 Cod Procedură Penală și art. 206 Cod Procedură Penală, se va respinge ca nefondată contestațiile formulate de P. N. – M. și P. C. – F., ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge ca nefondate contestațiile declarate de inculpații P. N. – M., zis M., fiul lui P. A. și P. G. A., născut la data de 08.09.1986 în mun. T. M., jud. T. și P. C. – F., zis V., fiul lui P. I. și G. D., născut la data de 30.04.1991 în mun. T. M., jud. T. împotriva încheierii din data de 11.03.2015 pronunțată în dosarul nr._ 15 al Judecătoriei T. M..
Obligă pe fiecare inculpat la plata a câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariu avocat oficiu în cuantum de 200 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 16.03.2015.
PREȘEDINTE, | GREFIER, |
M.V. | B-Z.C-A. |
Red./Tehnored.M.V./16.03.2015
Exemplare: 5
Comunicat: 3 ex./16.03.2015
Df._ 15/N.F.
| ← Înlocuire pedeapsă amendă cu închisoarea. Art.586 NCPP.... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Sentința nr. 18/2015.... → |
|---|
