Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p.. Decizia nr. 641/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 641/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 641/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 641/R
Ședința publică din data de 02.12.2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: S. L.
JUDECĂTOR: A. C. ȚIRA
GREFIER: I. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul T. este reprezentat de procuror O. Ț..
Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurentul condamnat R. G. împotriva sentinței penale nr. 2763/17.10.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal efectuat în ședința publică se prezintă recurentul condamnat R. G., personal și asistat de avocat din oficiu B. C., din cadrul Baroului T., care depune delegație pentru asistență juridică gratuită.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a efectuat referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Nemaifiind alte cereri de susținut sau excepții de invocat, tribunalul constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Apărător din oficiu B. C., pentru recurentul condamnat, solicită admiterea formulat, sens în care arată că recurentul condamnat a invocat o . motive familiale.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că ancheta socială depusă la dosarul de fond nu face dovada existenței unei situații speciale în sensul art. 453 al. 1 lit. c C.p.p., situație ce ar avea vreo consecință gravă care nu ar putea fi înlăturată altfel decât prin punerea în libertate a recurentului condamnat.
Recurentul condamnat, având personal cuvântul, pune concluzii de admitere a recursului, sens în care arată că a mai fost lăsat în libertate în trecut, situație în care a respectat toate condițiile impuse, că nu reprezintă un pericol social și că ambii săi părinți au probleme de sănătate.
TRIBUNALUL
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2763/17.10.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în temeiul art. 455 C.proc.pen. rap. la art. 453 alin. 1 lit. c C.proc.pen., a fost respinsă ca nefondată cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul condamnat R. G., fiul lui I. și V., născut la data de 12.08.1980, în .. Bacău, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Timișoara.
În temeiul art.192 al.2 C.proc.pen., a fost obligat petentul condamnat la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 189 alin.2 C.proc.pen., s-a dispus plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul MJLC către Baroul T.
Pentru a hotărî astfel Judecătoria Timișoara a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.06.2013, sub nr. _ , petentul condamnat R. G. a formulat cerere de întrerupere a executării pentru motive familiale.
În motivarea cererii petentul a arătat că locuiește într-o zonă rurală unde activitatea principală este agricultura, familia sa depunând eforturi foarte mari în efectuarea muncilor agricole. Petentul a mai arătat că mama sa are o vârstă înaintată și veniturile familiei sunt foarte reduse, din aceste motive existând riscul compromiterii muncii pe perioada unui an, neavând cine să adune recolta de toamnă și riscându-se astfel crearea unei situații financiare foarte instabile pentru familia petentului.
În drept, petentul nu a invocat dispoziții legale.
Instanța de fond, în temeiul art. 67 CPP, a administrat proba cu înscrisuri: declarația petentului de menținere a cererii dată în fața judecătorului delegat( fila 9) copia M.E.P.Î. nr. 90/2012 al Judecătoriei Podul T.(filele 15,16,17), referatul anchetei sociale efectuate la domiciliul familiei petentului( fila 21).
Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, prima instanță a reținut următoarele:
Petentul-condamnat R. G. se află, în prezent, în Penitenciarul Timișoara, în executarea pedepsei de 3 ani, așa cum a fost aceasta stabilită prin s.p. nr. 75/12.07.2012, a Judecătoriei P. T., def. la 27.07.2012 prin nerecurare, în baza cărei a fost emis mandatul nr.90/02.08.2012 emis de Judecătoria P. T.(15-17).
Din referatul de anchetă socială nr. 6462/11.10.2013(f.21), efectuat de Primăria P. T., la domiciliul indicat de condamnat, rezultă că familia petentului condamnat este formată din 8 membri care locuiesc într-un imobil format din două camere, dotat cu un mobilier precar și având condiții insalubre de igienă. Se mai arată, totodată, că situația pecuniară este una precară, familia confruntându-se de-a lungul timpului cu serioase probleme financiare, pe fondul unui loc de muncă stabil al părinților petentului, probleme de care condamnatul R. G. a încercat să scape prin adoptarea unei atitudini rebele și independente. În același raport se menționează totodată că mama petentului este cardiacă, această problemă de sănătate impunându-i urmarea unui tratament medicamentos adecvat, precum și evitarea efortului fizic.
Analizând situațiile prevăzute de legiuitor, în care se poate dispune întreruperea executării pedepsei, instanța de fond a reținut că al treilea caz legal de întrerupere a executării pedepsei – conform art. 455 rap la art. 453 alin. 1 lit. c C.proc.pen. - privește situația în care, „datorită unor împrejurări speciale, continuarea executării pedepsei ar avea consecințe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucrează. În acest caz executarea poate fi amânată cel mult 3 luni și numai o singură dată”.
Instanța de fond a mai reținut că potrivit jurisprudenței și doctrinei judiciare, în accepțiunea legii, "împrejurările speciale" presupun situații pasagere (și nu de durată), ce pot fi ameliorate substanțial ori chiar înlăturate într-un termen relativ scurt, acest caz de întrerupere putând fi operant, spre exemplu, în situația în care se invocă anumite împrejurări speciale pentru familia condamnatului, iar eliberarea acestuia ar fi de natură a înlătura sau îmbunătăți imediat sau în cel mult trei luni consecințele grave care au survenit pentru familie, prin privarea sa de libertate.
Or, în opinia primei instanțe, situația de fapt expusă anterior nu conturează existența, în cauză, a vreunei împrejurări speciale, în sensul art. 453 alin.1 lit.c C. proc. penală, de natură a justifica întreruperea executării pedepsei aplicată condamnatului, aceasta nefiind de natură să înlăture sau să îmbunătățească în 3 luni situația familiei acestuia.
Astfel, raportând motivele dezvoltate de către petent prin cererea introductivă (prin care justifică necesitatea prezenței sale alături de familie în considerarea lucrărilor de toamnă ce trebuie efectuate) la aspectele relevate de referatul de anchetă socială, instanța de fond a apreciat că aspectele invocate de către acesta nu se circumscriu noțiunii de „împrejurări speciale” vizate de legiuitor în art. 453 alin. 1 lit. c C.proc.pen. În mod similar, nici starea de sănătate a mamei petentului nu se încadrează, în aprecierea primei instanțe, în cuprinsul noțiunii sus-amintite, eventuala prezență a condamnatului nefiind de natură a înlătura sau ameliora starea medicală a acesteia.
Având in vedere cele constate, din care rezultă, în opinia Judecătoriei Timișoara, faptul că nu există împrejurări speciale care sa aibă consecințe grave asupra familiei petentului, această instanță a considerat că liberarea petentului nu ar putea îmbunătăți cu nimic situația membrilor familiei sale.
Pentru aceste considerente, Judecătoria Timișoara a statuat în sensul celor mai sus menționate.
Împotriva acestei hotărâri, în termenul prevăzut de lege a declarat recurs recurentul condamnat R. G..
În motivarea recursului declarat, recurentul condamnat a invocat problemele de sănătate ale unora dintre membrii familiei sale, sens în care a menționat că mama sa este cardiacă, iar bunica sa, fiind o bătrână în vârstă de 80 de ani, nu poate participa la treburile gospodărești. A mai învederat recurentul condamnat că a fost pus în libertate din data de 22.03.2012 până în data de 12.07.2012 de către Curtea de Apel Bacău, perioadă în care a respectat toate obligațiile impuse de această instanță și că nu are antecedente penale, fiind la prima abatere. În final, recurentul condamnat a precizat că a solicitat întreruperea executării pedepsei doar pentru o perioadă de o lună de zile, din maximul de 3 luni, în scopul de a o ajuta la muncă pe mama sa care este grav bolnavă și că în opinia sa este justificată o perioadă de întrerupere a executării pedepsei de o lună de zile, în condițiile în care nu are antecedente penale, fiind infractor primar.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor indicate de recurentul condamnat și sub toate aspectele de fapt și de drept, în condițiile prevăzute de art. 3856 al. 3 C.p.p., instanța de recurs apreciază că hotărârea atacată este temeinică și legală.
Prima instanță, pe baza probelor aflate la dosar a apreciat întemeiat că situația familiei condamnatului nu ar justifica întreruperea executării pedepsei.
Astfel, se constată că motivele invocate de recurentul condamnat în cererea de întrerupere a executării pedepsei nu se încadrează în interpretarea textului de lege prevăzut de art. 455 C.p.p., rap la art. 453 al. 1 lit. c C.p.p., întrucât întreruperea executării pedepsei acestuia nu este de natură să înlăture sau să îmbunătățească situația familiei sale, prezența recurentului condamnat în sânul familiei pentru a-i asigura sprijin nu reprezintă o situație excepțională care să justifice întreruperea executării pedepsei, atâta vreme cât potrivit anchetei sociale efectuate în cauză, membrii familiei recurentului condamnat locuiesc într-un imobil format din două camere, dotat cu un mobilier precar și având condiții insalubre de igienă, situația pecuniară a acestora fiind una precară întrucât s-au confruntat de-a lungul timpului cu serioase probleme financiare, pe fondul unui loc de muncă instabil al părinților petentului. În același raport de anchetă se menționează, totodată, că mama petentului este cardiacă, această problemă de sănătate impunându-i urmarea unui tratament medicamentos adecvat, precum și evitarea efortului fizic.
Având în vedere aceste concluzii, instanța constată că situația precară a familiei condamnatului este una obiectivă, dar și preexistentă arestării condamnatului în anul 2012. În ceea ce privește susținerea financiară a familiei și sprijinirea mamei bolnave în muncile gospodărești, acestea pot fi suplinite de tatăl sau frații condamnatului care locuiesc în aceeași comună cu părinții acestuia.
Pentru întreruperea executării pedepsei închisorii în temeiul art. 455 rap. la art. 453 al. 1 lit. c C.p.p., este necesar ca familia condamnatului să se afle într-o situație specială, iar prin întreruperea executării o singură dată pe o perioadă de cel mult 3 luni, consecințele grave ale executării pedepsei să poată fi evitate și situația familiei recurentului condamnat să poată fi ameliorată prin această măsură.
Or, în condițiile în care prezența recurentului condamnat în familie o perioadă de cel mult 3 luni, nu este de natură a asigura rezolvarea, respectiv remedierea unor probleme materiale ale familiei, se reține că prevederile art. 455 al. 1 C.p.p., rap. la art. 453 al. 1 lit. c C.p.p., nu sunt incidente în cauză.
Având în vedere considerentele descrise, se constată că motivul invocat în sprijinul cererii recurentului condamnat, nu este de natură a justifica întreruperea executării pedepsei acestuia, astfel că sentința primei instanțe este temeinică și legală, urmând a fi menținută.
Pentru motivele arătate, urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p., să respingă ca nefondat recursul declarat de recurentul condamnat R. G., împotriva sentinței penale nr. 2763 din 17.10.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._ .
În baza art. 192 al. 2 C.p.p., va obliga recurentul condamnat la plata sumei de 200 lei, cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs.
În baza art.189 al.2 C.p.p., va dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJLC către Baroul T., reprezentând onorariu avocat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p., respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul condamnat R. G., fiul lui I. și V., născut la data de 12.08.1980, în localitatea P. T., jud. Bacău, domiciliat în localitatea P. T., .. 37, jud. Bacău, CNP_, actualmente deținut în Penitenciarul Timișoara, împotriva sentinței penale nr. 2763 din 17.10.2013, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._ .
În baza art. 192 al.2 C.p.p., obligă recurentul condamnat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
În baza art.189 al.2 C.p.p., dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJLC către Baroul T., reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.12.2013.
Președinte Judecător Judecător Grefier,
D. C. S. L. A. C. Țira I. M.
Red. C.D/Tehnored. M.I/3 ex./04.12 2013
Prima instanță: A. A. M. - Judecătoria Timișoara
| ← Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... | Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.... → |
|---|








