Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 642/2013. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 642/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 02-12-2013 în dosarul nr. 642/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 642/R
Ședința publică din data de 02.12.2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: S. L.
JUDECĂTOR: A. C. ȚIRA
GREFIER: I. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul T. este reprezentat de procuror O. Ț..
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva sentinței penale nr. 2103/30.08.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
La apelul nominal efectuat în ședință publică, se prezintă intimatul condamnat L. N. I. aflat în stare de detenție, personal și asistat de avocat ales F. C., din cadrul Baroului T., care depune împuternicire avocațială la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, tribunalul constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului declarat, casarea sentinței atacate ca netemeinică și nelegală, iar în rejudecare, să se dispună respingerea ca nefondată a cererii de liberare condiționată, pe de o parte întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege în acest sens, iar pe de altă parte, deoarece intimatul condamnat se află în executarea a 2 pedepse privative de libertate.
Apărător ales F. C., pentru intimatul condamnat, solicită respingerea recursului declarat de parchet, sens în care arată că prima instanță a pronunțat o hotărâre corectă stabilind că sunt îndeplinite condițiile liberării condiționate în speță întrucât fracția de pedeapsă prevăzută de lege a fost executată, iar toate dovezile existente în fișa personală a intimatului condamnat au indicat faptul că acesta, pe durata executării pedepsei, s-a evidențiat în mod deosebit și nu a avut abateri disciplinare ori sancțiuni care să conducă la respingerea cererii de liberare condiționată.
Continuând, apărătorul arată că în proximitatea judecării cererii de liberare condiționată a intimatului condamnat mai exista un litigiu pe rol care se afla în faza de judecată a recursului la Înalta Curte de Casație și Justiție, iar promovarea recursului ce formează obiectul prezentei cauze s-a datorat unei temeri a parchetului, în sensul că, dacă intimatul condamnat ar fi pus în libertate ca urmare a judecării respectivului recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție, acesta s-ar putea sustrage de la executarea pedepsei deja aplicate.
Apoi, apărătorul arată că respectiva temere nu era justificată, iar faptul că recurentul condamnat s-ar fi sustras executării pedepsei deja aplicate nu era un motiv pentru declararea de către parchet a recursului ce formează obiectul cauzei întrucât după soluționarea celuilalt recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în urma căruia intimatul condamnat din litigiu a fost condamnat definitiv, acesta ar fi fost reîncarcerat.
În plus, apărătorul precizează că intimatul condamnat din litigiu s-a prezentat singur atunci când a fost condamnat la prima pedeapsă, aceea de 3 ani închisoare.
Intimatul condamnat, având personal cuvântul, solicită respingerea recursului parchetului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2103/30.08.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:
În baza art.450 alin.1 C.proc.pen., rap.la art.59 C.pen, a fost admisă cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat L. N. I., fiul lui P. și M., născut la 11.09.1972, CNP_, de sub efectul pedepsei de 3(trei) ani închisoare, aplicată de Tribunalul T. prin s.p. nr. 507/2007 pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
S-a dispus liberarea condiționată a condamnatului de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 665/2012 emis de Tribunalul T. și i s-a atras atenția acestuia asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 61 C. pen.
În temeiul art. 192 alin. 3 C.proc.pen. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea adresata Judecătoriei Timișoara si înregistrată sub nr. _ la data de 19.08.2013, condamnatul-petent L. N. I. a formulat cerere de liberare condiționată din executarea pedepsei de 3 ani închisoare, în motivarea cererii arătând că îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege pentru a putea fi liberat condiționat.
În susținerea cererii, petentul condamnat a arătat că a executat fracția prevăzută de lege și a avut un comportament adecvat pe tot parcursul executării pedepsei, participând la mai multe programe și activități în cadrul penitenciarului, unde a executat pedeapsa în regim deschis, motiv pentru care apreciază că poate fi liberat condiționat.
Cererea nu a fost motivată în drept, însă a fost însoțită de copia MEPI nr. 665/2007 emis pe seama condamnatului și a procesului-verbal de depistare din 15.06.2012.
Sub aspectul probatoriului instanța de fond a administrat, in temeiul art. 67 alin.2 C.pr.pen., proba cu înscrisuri, fiind depuse la dosarul cauzei, din partea Penitenciarului Timișoara, procesul-verbal nr. J2/_/27.08.2013 și caracterizarea întocmită condamnatului.
Analizând și coroborând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 59 și urm.Cod penal, pentru a se putea dispune liberarea condiționată, se cer a fi îndeplinite o . condiții, după cum urmează:
- Să fie executată fracția de pedeapsă prevăzută de lege. În analiza acestei condiții, prima instanță a constatat că petentul L. N. I. a fost condamnat de Tribunalul T. la pedeapsa de 3 ani (1095 zile) închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 C.pen., iar potrivit dispozițiilor art. 59 alin. 1 C. pen. și a interpretării Deciziei nr. 67/2007 a ÎCCJ, la momentul judecării cererii de liberare condiționată, condamnatul trebuie să aibă executată cel puțin 2/3 din pedeapsă, respectiv 730 zile. Întrucât petentul a început să execute pedeapsa la 15.06.2012, iar până la data primei analize de către comisie, respectiv 27.08.2013, a câștigat și executat 732 zile (439 zile efectiv executate, 232 zile executate în stare de arest preventiv și 61 zile câștigate pe baza muncii prestate), instanța de fond a constatat că această condiție legală este întrunită.
- Condamnatul să fie stăruitor în muncă pe tot parcursul executării pedepsei. Din actele înaintate de către Penitenciarul Timișoara (procesul-verbal verbal nr. J2/_/27.08.2013 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate și caracterizarea întocmită condamnatului) prima instanță a constatat că în timpul executării pedepsei acesta a desfășurat astfel de activități și, în urma muncii prestate, a și câștigat 61 de zile de închisoare considerate ca executate.
- Condamnatul să fie disciplinat pe parcursul executării pedepsei. Instanța de fond a constatat că și această condiție este îndeplinită, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei rezultând că petentul a respectat, pe perioada detenției, obligațiile impuse de Legea 275/2006 și Regulamentul privind executarea pedepselor, nefiind niciodată sancționat disciplinar pe parcursul executării pedepsei. De asemenea, a mai constatat instanța de fond, acesta a fost recompensat cu suplimentarea unor drepturi de patru ori.
- Condamnatul să dea dovezi temeinice de îndreptare. În ceea ce privește această condiție, prima instanță a constatat că analiza circumstanțelor menite să confirme îndreptarea condamnatului este o chestiune lăsată de către legiuitor la aprecierea suverană a instanței, fiind avut în vedere acest sens comportamentul condamnatului pe parcursul executării pedepsei care să reflecte dorința, dar și posibilitatea sa de reintegrare în societate, de readaptare la valorile sociale pe care le încălcase prin săvârșirea faptei. Instanța de fond a mai constatat că potrivit aprecierii constante a literaturii de specialitate dovezile temeinice de îndreptare se desprind din buna comportare a condamnatului în orice împrejurare, din îndeplinirea conștiincioasă a oricăror îndatoriri, din respectul față de administrația locului de deținere și atenția față de ceilalți condamnați, această condiție vizând alte împrejurări decât cele legate de desfășurarea muncii și referindu-se la îndreptarea sub aspect moral a condamnatului, fără a fi avute în vedere natura și gravitatea infracțiunii pentru care acesta a fost condamnat, dat fiind faptul că ele au fost avute deja în vedere la momentul individualizării pedepsei în executarea căreia se află în momentul de față petentul. Astfel, prima instanță a constatat că așa cum rezultă din caracterizarea înaintată de către Comisia din cadrul Penitenciarului Timișoara, petentul condamnat L. N. I. a avut o conduită conformă regulamentului locului de detenție, manifestând un comportament constant pozitiv, a participat la mai multe programe educaționale și psihologice adaptându-se corespunzător la mediul penitenciar, din ansamblul circumstanțelor personale rezultând că acesta a dat temeinice dovezi de îndreptare, că și-a format o atitudine corectă față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.
- Antecedentele penale ale condamnatului să nu ducă la concluzia că perioada de timp executată nu este suficientă pentru reeducare.
Cu privire la acest aspect, prima instanță a reținut că, potrivit procesului-verbal nr. J2/_/27.08.2013 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Timișoara (rubrica „mențiuni speciale”), petentul a fost condamnat, în primă instanță, la pedeapsa de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prin s.p. nr. 336/2008 a Tribunalului T., hotărâre nerămasă încă definitivă, ca urmare a recursului declarat în cauză, a cărui judecare de către Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a avea loc la 14.09.2013. În ceea ce privește reținerea acestei mențiuni drept antecedent penal, cu consecința respingerii cererii ce face obiectul cauzei de față, așa cum s-a solicitat de către reprezentantului Ministerului Public, instanța de fond a analizat mai întâi noțiunea de antecedență penală, context în care a apreciat că în sfera acestei noțiuni intră toate acele fapte de natură penală comise de către o persoană, fapte care pot sau nu să genereze anumite incompatibilități, interdicții sau să ducă la luarea anumitor măsuri față de persoana în cauză. S-a avut, totodată, în vedere că potrivit Deciziei nr. 67/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii, s-a statuat că cererea de liberare condiționată va fi examinată de instanță sub aspectul îndeplinirii condițiilor legale la momentul judecării acesteia, iar nu la momentul introducerii.
Așadar, instanța de fond a constatat că pentru a putea avea în vedere condamnarea nedefinitivă sus-menționată a petentului drept antecedent penal, ar trebui să constate că acesta a săvârșit o faptă penală, însă prima instanță a apreciat că o asemenea analiză nu poate fi făcută din cel puțin două rațiuni. Pe de o parte, întrucât învestită fiind cu cererea de liberare condiționată a petentului, trebuie să-și limiteze cercetările și, implicit rolul activ pe care l-ar putea avea, la obiectul prezentei cauze, a cărei analiză se face prin raportare la disp.art. 59 C.pen, considerând astfel că nu poate verifica dacă fapta ce face obiectul dosarului penal în discuție constituie o faptă prevăzută de legea penală. Pe de altă parte, întrucât a analiza sentința amintită drept dovadă a săvârșirii de către petentul condamnat a unei fapte penale, ar însemna ca prin considerentele de față să anticipeze aprecierea faptelor de către judecătorii competenți, fapt ce ar echivala practic, în opinia primei instanțe, cu o nesocotire a prezumției de nevinovăție instituită prin disp.art.52 C.proc.pen și ale art.6 paragr.2 din CEDO (C. Allenet de Ribemont c. Franței, 1995).
În considerarea acestor aspecte, instanța de fond a apreciat că mențiunea în discuție nu poate fi reținută drept antecedent penal, a cărui apreciere să poată fi supusă examinării admisibilității cererii de față, așa încât a constatat că în cauză sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 59 C.pen, apreciind, totodată, că perioada executată este suficientă pentru a contura convingerea că pedeapsa aplicată și-a atins scopul de reeducare și de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni vizat de legiuitor în cuprinsul art. 52 alin.1 C.pen.
Pentru aceste considerente, Judecătoria Timișoara a apreciat că perioada efectiv executată de condamnatul L. N. I. este suficientă pentru reeducarea sa, astfel că a statuat în sensul celor mai sus menționate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, recursul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului T. sub același număr,_, la data de 04.10.2013.
Prin recursul declarat, Ministerul Public a solicitat casarea sentinței penale nr. 2103/30.08.2013 a Judecătoriei Timișoara ca fiind netemeinică, iar în rejudecare pronunțarea unei noi hotărâri, de respingere ca neîntemeiată a cererii de liberare condiționată a petentului condamnat, în baza art. 450 alin. 2 C.p.p. rap. la art. 59 C.pen. și stabilirea termenului după împlinirea căruia cererea va putea fi reînnoită.
În motivarea recursului, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a arătat că sentința atacată este netemeinică sub aspectul acordării liberării condiționate a petentului condamnat L. N. I., prima instanță apreciind în mod greșit că reeducarea și îndreptarea acestuia se pot realiza și fără executarea în penitenciar a restului de pedeapsă.
Astfel, Ministerul Public a menționat că potrivit art. 59 alin. 1 C.pen., „după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei".
Din interpretarea prevederilor legale rezultă, în opinia Ministerului Public, caracterul facultativ al acordării liberării condiționate, în sensul că cel condamnat nu beneficiază în mod automat de liberare condiționată după executarea fracțiunii de pedeapsă prevăzută de lege, ci numai dacă instanța învestită cu soluționarea cererii de liberare condiționată își formează convingerea că reeducarea și îndreptarea sa sunt posibile și fără executarea restului de pedeapsă prin privare de libertate.
În consecință, a susținut parchetul, îndeplinirea condițiilor legale pentru liberarea condiționată a condamnatului nu creează acestuia un drept, ci numai o vocație, instanța de judecată fiind singura îndreptățită să aprecieze asupra oportunității acordării liberării condiționate.
În continuare, P. de pe lângă Judecătoria Timișoara a menționat că din procesul verbal nr. J2/_/27.08.2013 al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate și propuneri pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Timișoara (f. 10) rezultă că petentul a fost condamnat de Tribunalul T. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, cauza fiind în prezent în recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, cu termen de judecată la data de 14.09.2013, din verificările efectuate pe portalul Înaltei Curți de Casatei și Justiție rezultând faptul că această instanță a amânat pronunțarea soluției la data de 25.09.2013.
Ministerul Public a considerat că raportând criteriile prevăzute de lege la situația petentului condamnat și analizând actele aflate la dosarul cauzei, rezultă că deși a executat fracțiunea de pedeapsă cerută de lege, perioada executată nu este suficientă pentru ca acesta să-și fi însușit scopul preventiv și educativ al pedepsei, pentru ca în viitor să nu mai comită și alte fapte infracționale, iar ca urmare a disciplinei și dovezilor de îndreptare date până în prezent să poată fi redat societății, în condițiile în care petentul condamnat L. N. lonuț execută în prezent o pedeapsă de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și a mai fost condamnat în primă instanță la o pedeapsă, tot pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune (condamnările nefiind încă definitive, dar bazându-se pe probe ce dovedesc săvârșirea cu vinovăție a faptelor), putându-se aprecia astfel că perioada de pedeapsă executată până în acest moment nu este aptă a forma convingerea instanței că s-a produs o schimbare în conștiința și atitudinea condamnatului față de valorile sociale ocrotite de lege - acesta fiind și la prima analiză în Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate și propuneri pentru liberare condiționată.
P. a considerat, astfel, că în acest moment petentul condamnat nu ar fi capabil să se supună unui regim de viață ordonat și sever, prin executarea restului de pedeapsă în stare de libertate, astfel că în aprecierea parchetului se impune o perioadă de detenție suplimentară față de nivelul fracției de pedeapsă stabilit în mod obligatoriu de lege.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor indicate de recurent și sub toate aspectele de fapt și de drept, în condițiile prevăzute de art.3856 al.3 C.p.p., instanța constată că recursul este fondat, hotărârea primei instanțe fiind netemeinică.
Potrivit dispozițiilor art.59 C.p., liberarea condiționată poate fi acordată dacă sunt îndeplinite anumite condiții, respectiv condamnatul să fi executat o parte din pedeapsă, în timpul executării pedepsei el să fi fost stăruitor în muncă și să fi dat dovezi temeinice de îndreptare.
Legiuitorul a stabilit ca la analiza oportunității liberării condiționate a unui deținut, instanța să țină seama și de antecedentele sale penale tocmai pentru a constata dacă scopul pedepsei, prevăzut de art.52 C.p., a fost realizat prin intermediul eventualelor pedepse aplicate anterior.
Or, în acord cu parchetul, tribunalul apreciază că, deși a executat fracțiunea de pedeapsă cerută de lege, perioada executată nu este suficientă pentru ca acesta să-și fi însușit scopul preventiv și educativ al pedepsei, pentru ca în viitor să nu mai comită și alte fapte infracționale, iar ca urmare a disciplinei și dovezilor de îndreptare date până în prezent să poată fi redat societății, în condițiile în care petentul condamnat L. N. I. execută în prezent o pedeapsă de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și a mai fost condamnat, actualmente definitiv, la o pedeapsă, tot pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în dosarul nr._._ * al Tribunalului T., putându-se aprecia astfel că perioada de pedeapsă executată până în acest moment nu este aptă a forma convingerea instanței că s-a produs o schimbare în conștiința și atitudinea condamnatului față de valorile sociale ocrotite de lege - acesta fiind și la prima analiză în Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate și propuneri pentru liberare condiționată.
Mai mult, potrivit adresei penitenciarului nr. J2/_/PTTM/BE din 01.11.2013, dar și din evidența sistemului ECRIS, pe rolul acestei instanțe se află înregistrată o cerere de contopire a pedepselor pe care le are de executat în prezent condamnatul, astfel că raportat de soluția ce se va pronunța în cauză, urmează a se verifica în ce măsură condamnatul îndeplinește sau nu condițiile prevăzute de art.59 C.p., pentru a putea beneficia de liberare condiționată.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d C.p.p., tribunalul va admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva sentinței penale nr. 2103/30.08.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, va casa sentința penală recurată și rejudecând, în baza art.450 al.1 C.p.p., rap.la art.59 al.1 C.p., va respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul L. N. I., deținut în Penitenciarul Timișoara.
În baza art.450 al.2 C.p.p., va fixa termen de reînnoire a cererii după îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.
În baza art. 192 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare din recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 2 lit. d C.p.p., admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva sentinței penale nr. 2103/30.08.2013 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .
Casează sentința penală recurată și rejudecând:
În baza art.450 al.1 C.p.p., rap. la art.59 al.1 C.p., respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul L. N. I., fiul lui P. și M., născut la 11.09.1972, CNP_, actualmente deținut în Penitenciarul Timișoara.
În baza art.450 al.2 C.p.p., fixează termen de reînnoire a cererii după îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.
În baza art. 192 al. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 02.12.2012.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
D. C. S. L. A. C. Țira I. M.
D.C./I.M./3 ex./04.12.2013
Prima instanță: A. A. M. – Judecătoria Timișoara
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p..... → |
|---|
