Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 84/2013. Tribunalul TIMIŞ

Decizia nr. 84/2013 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 15-02-2013 în dosarul nr. 84/2013

ROMÂNIA

TRIBUNALUL T.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 84/R

Ședința publică din 15 februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: A. P.

JUDECĂTOR: A. C. ȚIRA

JUDECĂTOR: I. P.

GREFIER: R. P.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror S. V. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul T..

Pe rol se află judecarea recursului declarat de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara, împotriva sentinței penale nr. 3512/05.12.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul aflat în stare de detenție și asistat de avocat ales C. C., cu delegație la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentanta Parchetului susține recursul declarat în cauză, critică sentința primei instanțe ca netemeinică sub aspectul stabilirii termenului de reînnoire a cererii după data de 17.12.2012, termen insuficient pentru îndeplinirea condițiilor legale în vederea liberării condiționate a petentului condamnat; solicită admiterea recursului, casarea sentinței primei instanțe și în rejudecare respingerea cererii de liberare condiționată, stabilirea unui nou termen după data de 26.05.2013.

Apărătorul condamnatului solicită respingerea recursului,arătând că sentința primei instanțe este temeinică și legală, sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege, nu se justifică acordarea termenului după data de 26.05.2013, de la momentul de când petentul a intrat în comisie au trecut deja 3 luni, petentul executându-și amânarea.

Condamnatul, având ultimul cuvânt, este de acord cu apărătorul său.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 3512 din 05.12.2012 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._, în temeiul art.450 C.pr.pen. raportat la art.59 C.pen., s-a respins cererea de liberare condiționată a petentului condamnat F. S., și s-a redus termenul de rediscutare a cererii la data de 17.12.2012.

În temeiul art.192 al.1 pct. 3 C.pr.pen., a fost obligat petentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță reține următoarele:

Prin cererea formulată de către petentul condamnat F. S., înregistrată la instanță sub nr._/325/2012 la data de 28.11.2012, acesta a solicitat liberarea sa condiționată, din executarea pedepsei.

În motivarea cererii, petentul condamnat a arătat că a executat fracția prevăzută de lege iar termenul stabilit de Comisia de Liberări Condiționate a Penitenciarului Timișoara de 6 luni este exagerat de mare și nejustificat.

Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate și propuneri pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului Timișoara a înaintat instanței procesul verbal nr. J2/_/27.121.2012 și caracterizarea persoanei privată de libertate, concluzionând, în raport de faptul că acesta este recidivist, a mai beneficiat de liberare condiționată, nu a înțeles finalitatea acestei instituții și de asemenea faptul că a avut o conduită necorespunzătoare, fiind sancționat disciplinar, nu poate beneficia de liberare condiționată, fixând un nou termen d rediscutare la data de 26.05.2012.

Din conținutul procesului verbal, instanța a constatat că petentul condamnat se află în executarea unei pedepse de 7 ani și 5 luni închisoare, aplicată pentru săvârșirea de infracțiuni la Legea priv. prev. și combaterea trafic.pers.-L.678/2001, prin sentința penală nr. 264/2009 a Tribunalului T. și că acesta a început executarea pedepsei la data de 03.03.2008 și urmează să expire la data de 18.05.2015.

Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 1805 zile închisoare, din care, în cazul în care muncește, 452 zile considerate ca executate pe bata muncii prestate și 1354 zile închisoare efectiv executate.

Analizând situația deținutului, comisia a constatat că acesta a executat de la data de 03.03.2008 până la 27.11.2012, un număr de 1731 zile închisoare, a executat arest preventiv un număr de 78 zile și i se consideră executate ca urmare a muncii prestate, un număr de 3 zile închisoare.

Petentul este recidivist, fiind condamnat la 2,6 ani închisoare ptr. art.197 C.p., s.p. 27/13.02.1995 a Tribunalului D., liberat în 1999-faptă în minorat.; condamnat la 4 ani închisoare ptr. art.329 C.p. s.p. 625/2000 Judecătoria C., liberat la 17.11.2004.

Din caracterizarea condamnatului, rezultă că acesta a o conduită oscilantă, a fost sancționat disciplinar, dar și recompensat și s-a adaptat formal la mediul carceral. A fost sancționat disciplinar de trei ori, din care două sancțiuni au fost ridicate prin raport de recompensare, iar una este activă în prezent. A fost recompensat cu suplimentarea dreptului la vizită o dată. Implicat în programe de educație. Nu a participat la activități productive.

Analizând cererea petentului condamnat, instanța a constatat că în conformitate cu dispozițiile art.59 C.pen., pentru a se putea dispune liberarea condiționată a unei persoane din executarea unei pedepse privative de libertate care nu depășește 10 ani este necesar ca persoana în cauză să fi executat cel puțin 2/3 din durata pedepsei închisorii care i-a fost aplicată și ca pe durata executării pedepsei să fi fost stăruitor în muncă, disciplinat și să fi dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.

Instanța a constatat că deși din înscrisurile mai sus indicate, rezultă că petentul îndeplinește condițiile privitoare la executarea fracției necesare din pedeapsă, însă antecedentele sale penale îi afectează posibilitatea de a putea obține liberarea condiționată.

Legiuitorul a stabilit ca la analiza oportunității liberării condiționate a unui deținut, instanța să țină seama și de antecedentele sale penale tocmai pentru a constata dacă scopul pedepsei, prevăzut de art.52 C.pen., a fost realizat prin intermediul eventualelor pedepse aplicate anterior.

Or, petentul condamnat a mai suferit condamnări, pentru săvârșirea de fapte de natură penală, aspect care denotă că persoana condamnată este caracterizată de perseverență infracțională, a avut o conduită necorespunzătoare, fiind sancționat disciplinar.

Mai mult, trebuie să se aibă în vedere și faptul că petentul se află în prezent la prima analiză.

Se poate concluziona că pedeapsa nu și-a atins scopul, acela ca petentul să nu mai săvârșească noi infracțiuni, astfel că durata din pedeapsa aplicată, executată până în prezent, chiar dacă depășește două treimi, nu este în opinia instanței suficientă să îndeplinească scopul pedepsei, acela de prevenție, de corecție, fiind justificată și necesară executarea în continuare a pedepsei de către petentul condamnat.

Prin urmare, având în vedere aceste considerente, instanța a respins ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată, fixând termen după care cererea va putea fi reînnoită după data de 17.12.2012, reducându-se termenul fixat de comisie, considerându-se că acesta este de natură să contribuie la reeducarea condamnatului și la realizarea scopului prev.de art. 52 C.p., în baza art. 450 alin. 2 Cod de procedură penală.

Împotriva sentinței menționare a declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria Timișoara, criticând sentința primei instanțe ca netemeinică sub aspectul stabilirii termenului de reînnoire a cererii după data de 17.12.2012, termen insuficient pentru îndeplinirea condițiilor legale în vederea liberării condiționate a petentului condamnat; solicită admiterea recursului, casarea sentinței primei instanțe și în rejudecare respingerea cererii de liberare condiționată.

Analizând sentința primei instanțe, prin prisma motivelor invocate în recursul Parchetului, cât și din oficiu, față de actele și lucrările din dosar, conform art. 3856 C.p.p., art. 38514 C.p.p., se reține că recursul formulat este admisibil pentru următoarele motive:

Prima instanță pe baza ansamblului probelor dosarului a stabilit neîntemeiat că sunt îndeplinite condițiile art. 59 C.pen., pentru a se dispune liberarea condiționată a petentului F. S..

Astfel, potrivit acestor dispoziții legale pentru a se dispune liberarea condiționată a unei persoane din executarea unei pedepse privative de libertate care nu depășește 10 ani închisoare, se impune ca pe lângă îndeplinirea condițiilor referitoare la executarea a cel puțin 2/3 din durata pedepsei închisorii aplicate și existența dovezilor privind stăruința în muncă și disciplinei pe durata executării pedepsei, să fie îndeplinite și alte condiții referitoare la împrejurarea că persoana respectivă a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama în același timp și de antecedentele sale penale.

Din procesul verbal nr. J2/_/27.11.2012 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, aflat la fila 9 dosar fond, rezultă că executarea pedepsei de 7 ani și 5 luni închisoare la care a fost condamnat petentul F. S. a început la data de 03.03.2008 și urmează să expire la termen în data de 18.05.2015. Petentul a executat de la data de 03.03.2008 până la 27.11.2012 un număr de 1731 zile și i se consideră ca executate, ca urmare a muncii prestate, un număr de 3 zile, rezultând total zile câștigate și executate 1810.

Așa fiind, tribunalul constată că într-adevăr petentul a executat cel puțin 2/3 din durata pedepsei închisorii ce i-a fost aplicate astfel că îndeplinește condiția privitoare la executarea fracției necesare din pedeapsă pentru liberarea condiționată.

Tribunalul reține însă că din același proces verbal al Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, referitor la antecedentele penale, rezultă că petentul este recidivist, fiind condamnat anterior la 2 ani și 6 luni închisoare pentru viol în anul 1995, liberat în 1999 și având o condamnare de 4 ani închisoare pentru proxenetism în anul 2000 – liberat condiționat la 17.11.2004. În concluziile comisiei se consideră că deținutul F. S., fiind recidivist nu poate beneficia de liberare condiționată și se propune fixarea unui nou termen de rediscutare după data de 26.05.2013.

Având în vedere concluziile comisiei mai sus menționate, în sensul că petentul nu poate beneficia de liberare condiționată, datorită stării de recidivă și ținând cont de împrejurarea că petentul a beneficiat în două rânduri de liberare condiționată, în anul 1999 și în anul 2004, tribunalul apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele cumulative prev. de art. 59 C.pen., pentru a se dispune liberarea condiționată a petentului întrucât nu se poate aprecia că petentul a dat efectiv dovezi temeinice de îndreptare în raport de antecedența penală a acestuia și în special de împrejurarea referitoare la faptul că deși anterior a mai fost liberat condiționat în două rânduri, a săvârșit fapte penale, precum și de împrejurarea că pe durata executării pedepsei a fost sancționat de trei ori la data de 17.12.2009 (pentru nerespectarea regulamentului), la 16.04.2010(confecționare, deținere obiecte interzise) și la data de 11.04.2012( lovire deținuți).

Așa fiind, tribunalul reține că nu se justifică în prezent liberarea condiționată a petentului, impunându-se executarea în continuare a pedepsei de către acesta, apreciindu-se că perioada executată până în acest moment nu este de natură a forma convingerea că s-a produs o schimbare în atitudinea condamnatului față de valorile ocrotite de lege.

Pentru aceste motive, urmează ca în baza art. 38515 pct. 1 lit. d C.p.p, să se admită recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva sentinței penale nr.3512/05.12.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, pe care o va casa și rejudecând, în baza art. 450 C.p.p., rap. la art. 59 C.pen., urmează a respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul F. S., aflat în executarea pedepsei de 7 ani și 5 luni închisoare a Tribunalului T..

În baza art. 450 al. 2 C.p.p., văzând propunerea Comisiei cu privire la termenul de rediscutare, apreciindu-se că această propunere este întemeiată față de conduita necorespunzătoare pe parcursul executării pedepsei, instanța urmează a fixa termen pentru reînoirea cererii după data de 26 mai 2013.

În baza art. 192 al. 2 C.p.p., va obliga recurentul condamnat la plata sumei de 100,oo lei cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 38515 pct. 1 lit. d C.p.p, admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva sentinței penale nr.3512/05.12.2012, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, pe care o casează și rejudecând:

În baza art. 450 C.p.p., rap. la art. 59 C.pen., respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul F. S., fiul lui T. și M., născut la data de 03.03.1977, aflat în executarea pedepsei de 7 ani și 5 luni închisoare a Tribunalului T..

În baza art. 450 al. 2 C.p.p., fixează termen pentru reînoirea cererii după data de 26 mai 2013.

În baza art. 192 al. 2 C.p.p., obligă recurentul condamnat la plata sumei de 100,oo lei cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 15.02.2013.

Președinte,Judecător,Judecător,Grefier,

A. PetruțaAnișoara C. ȚiraIoan PopescuRamona P.

Red. P.A/R.P.

2 ex/04.03.2013

Primă instanță – E. L. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 84/2013. Tribunalul TIMIŞ