Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 23/2012. Tribunalul TIMIŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 23/2012 pronunțată de Tribunalul TIMIŞ la data de 16-01-2012 în dosarul nr. 23/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL T.
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 23/R
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE: D. C.
JUDECĂTOR: F. I.
JUDECĂTOR: A. C. ȚIRA
GREFIER: G. R.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul T. este reprezentat de procuror S. V. D..
Pe rol se află judecarea recursului declarat de condamnatul recurent A. I. și P. DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA TIMIȘOARA, împotriva sentinței penale nr. 3436/07.12.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul condamnat, asistat de avocat din oficiu S. A., din cadrul Baroului T., cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, recurentul condamnat arată că susține recursul formulat și nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea recursului declarat, casarea în parte a sentinței penale, ca fiind nelegală, iar în rejudecare stabilirea termenului de reînnoire a cererii după împlinirea fracției prevăzute de lege și menținerea celorlalte dispoziții ale hotărârii primei instanțe. Solicită respingerea recursului declarat de condamnat.
Avocatul din oficiu al petentului condamnat solicită admiterea recursului declarat de condamnat, casarea sentinței penale recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de liberare condiționată. Solicită respingerea recursului declarat de P..
Recurentul condamnat, având personal cuvântul, solicită admiterea cererii de liberare condiționată. Menționează că nu a fost scos la muncă datorită problemelor de sănătate. Prezintă spre vedere înscrisuri medicale cu care atestă starea de sănătate, menționând că are pe rol cerere de întrerupere executare pedeapsă.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 3436/07.12.2011 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr._, în temeiul art. 450 alin. 2 C. pr. pen. și art. 59 alin. 1 C. pen. a respins cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul A. I., fiul lui I. și V., născut la data de 12.06.1964 de sub efectul pedepsei de 11 ani, 9 luni și 14 zile închisoare aplicată de Judecătoria Sibiu prin sentința penală nr. 159/2009, fixând termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a sentinței, după expirarea căruia cererea poate fi reînnoită.
În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 200,00 lei – cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului din oficiu, va fi suportată anticipat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul la Judecătoriei Timișoara la data de 29.11.2011, sub nr. de dosar_, petentul condamnat A. I. a solicitat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 11 ani, 9 luni si 14 zile închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de omor prin sentința penală nr.159/2009 a Judecătoriei Sibiu, in dosarul nr._, cu mandatul nr. 191/2009.
În motivarea cererii sale, petentul condamnat a arătat că suferă de diferite boli cronice și nu a fost folosit la muncă, fiind inapt medical.
În drept, petentul a invocat prevederile art. 59 - 60 C.p.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
Petentul A. I. a fost condamnat prin sentința penală nr. 159/2009 a Judecătoriei Sibiu la pedeapsa rezultantă de 11 ani 9 luni și 14 zile închisoare în regim de detenție pentru săvârșirea infracțiunii de omor.
Cu adresa nr. J2/_/PTTM/BE din 02.12.2011, Penitenciarul Timișoara a comunicat că executarea pedepsei a început la data de 17.10.2007 și expiră la data de 30.07.2019, iar pentru a putea fi pus în discuția comisiei de propuneri pentru liberări condiționate condamnatul A. I. trebuie să execute un număr de 3.228 zile, până la data de 02.12.2011, acesta executând 1.508 zile, nefiind folosit la activități lucrative.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art.59 C.pen., pentru a se putea dispune liberarea condiționată a unei persoane din executarea unei pedepse privative de libertate care depășește 10 ani este necesar ca persoana în cauză să fi executat cel puțin 3/4 din durata pedepsei închisorii care i-a fost aplicată și ca pe durata executării pedepsei să fi fost stăruitor în muncă, disciplinat și să fi dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Având în vedere că petentul nu a executat fracția de pedeapsă legal instituită, respectiv 3/4 din durata pedepsei închisorii aplicate, instanța a constatat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute cumulativ de art. 59 și urm. C.pen., astfel că, în temeiul art. 450 alin. 2 C. pr. pen. și art. 59 alin. 1 C. pen., a respins ca prematură cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul A. I., de sub efectul pedepsei de 11 ani, 9 luni și 14 zile închisoare aplicată de Judecătoria Sibiu prin sentința penală nr. 159/2009.
În același timp însă în baza art. 450 alin. 2 C.pr.pen., instanța a fixat un termen pentru reînnoirea cererii, 6 luni de la data rămânerii definitive a prezentei.
În temeiul art. 192 alin. 2 C.pr.pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 200,00 lei – cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu cuvenit apărătorului din oficiu, va fi suportată anticipat din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal P. de pe lângă Judecătoria Timișoara și inculpatul.
Recursul declarat de inculpat nu a fost motivat în scris, fiind susținut doar oral în fața instanței, în condițiile prevăzute de art.38510 al.3 C.p.p.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara a criticat sentința penală nr. 3436/07.12.2011, ca fiind nelegală, sub aspectul stabilirii termenului de reînnoire a cererii de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, termen anterior împlinirii fracțiunii de pedeapsă cerută de lege. Se arată că, instanța de fond a respins în mod corect cererea de liberare condiționată formulată de petentul condamnat, reținând că nu este îndeplinită fracția prevăzută de art. 59 al. 1 C.p., de trei pătrimi din durata pedepsei închisorii, pentru ca petentul condamnat să poată beneficia de liberare condiționată – cererea fiind astfel prematur formulată. Instanța de fond nu a avut în considerare Decizia nr. VIII/2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii prin care s-a stabilit că „….În cazul în care cererea sau propunerea de liberare condiționată se respinge pentru neîndeplinirea condiției privitoare la fracțiunea prevăzută de art. 59 și următoarele din codul penal, iar perioada rămasă de executat până la îndeplinirea acestei fracțiuni este mai mare de un an, instanța va stabili ca cererea sau propunerea să fie reînnoită potrivit art. 450 alin. 2 din Codul de procedură penală în termen de un an de la data împlinirii fracțiunii prevăzute de art. 59 și următoarele din codul penal”. Față de aceste prevederi legale, dispoziția primei instanțe de fixare a unui termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, după expirarea căruia cererea va putea fi reînnoită – termen anterior împlinirii fracțiunii de pedeapsă cerută de lege – apare ca nelegală, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C.p.p., întrucât prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor indicate de recurent și sub toate aspectele de fapt și de drept, în condițiile prevăzute de art.3856 alin.3 C.p.p., instanța constată că:
Recursul declarat de condamnat este nefondat.
Potrivit dispozițiilor art.59 C.p., liberarea condiționată poate fi acordată dacă sunt îndeplinite anumite condiții, respectiv condamnatul să fi executat o parte din pedeapsă, în timpul executării pedepsei el să fi fost stăruitor în muncă și să fi dat dovezi temeinice de îndreptare.
În contextul în care una dintre condițiile esențiale ale liberării condiționate, respectiv executarea unei fracții de pedeapsă ca și garanție a atingerii scopului pedepsei, nu este îndeplinită, soluția Judecătoriei Timișoara de respingere a cererii de liberare condiționată ca fiind prematură apare ca fiind temeinică și legală.
Deși petentul recunoaște că din motive medicale nu a putut fi scos la muncă pentru a avea zile câștigate și în consecință, fracția îndeplinită, dată fiind starea de sănătate a condamnatului prima instanță a reținut în mod corect faptul că, în aceste condiții nu se va ține seama de condiția impusă în textul prevăzut la art.59 C.p., privitor la stăruința în muncă, dar condamnatul va trebui să execute efectiv fracția întreagă prevăzută de art.59 al.1 C.p., așa cum a dispus ÎCCJ - secții unite prin Decizia nr.15/2007.
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p., instanța va respinge recursul declarat în cauză de petentul condamnat A. I., ca nefondat.
În ceea ce privește recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p., tribunalul îl va admite, critica vizată fiind întemeiată, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 3859 pct. 171 C.p.p., întrucât prin hotărâre s-a făcut o greșită aplicare a legii.
Astfel, prin Decizia nr. VIII/2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii a stabilit că „….În cazul în care cererea sau propunerea de liberare condiționată se respinge pentru neîndeplinirea condiției privitoare la fracțiunea prevăzută de art. 59 și următoarele din codul penal, iar perioada rămasă de executat până la îndeplinirea acestei fracțiuni este mai mare de un an, instanța va stabili ca cererea sau propunerea să fie reînnoită potrivit art. 450 alin. 2 din Codul de procedură penală în termen de un an de la data împlinirii fracțiunii prevăzute de art. 59 și următoarele din codul penal.” Prin urmare, dispoziția primei instanțe de fixare a unui termen de 6 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, după expirarea căruia cererea va putea fi reînnoită – termen anterior împlinirii fracțiunii de pedeapsă cerută de lege – apare ca fiind una nelegală. Sentința primei instanțe urmează a fi casată doar sub acest aspect, iar în rejudecare, în baza art. 450 al. 2 C.p.p., cu referire la Decizia nr.VIII/2006 a ÎCCJ - secții unite, va fi fixat termen de reînnoire a cererii după împlinirea fracției prevăzute de lege, restul dispozițiilor hotărârii primei instanțe rămânând neschimbate.
Văzând și dispozițiile art. 192 al. 2 C.p.p., art. 192 al. 3 C.p.p. și art.189 al.2 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p., respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul A. I., împotriva sentinței penale nr. 3436/07.12.2011, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr._ .
În baza art. 38515 pct. 2 lit. d C.p.p., admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Timișoara împotriva aceleiași sentinței.
Casează în parte sentința penală recurată și rejudecând:
În baza art. 450 al. 2 C.p.p., cu referire la Decizia nr.VIII/2006 a ÎCCJ - secții unite, fixează termen de reînnoire a cererii după împlinirea fracției prevăzute de lege.
Menține în rest sentința penală recurată.
În baza art. 192 al. 2 C.p.p., obligă condamnatul la plata sumei de 100 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.
În baza art. 192 al. 3 C.p.p., restul cheltuielilor judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
În baza art.189 al.2 C.p.p., dispune plata sumei de 100 lei din fondurile MJLC către Baroul T., reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 16.01.2012.
Președinte Judecător Judecător
D. C. F. I. A. C. Țira
Grefier
G. R.
C.D./. GR/2 ex./18.01.2012
Prima instanță:
A. N. – Jud. Timișoara
| ← Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP.... | Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... → |
|---|








